thumb|Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Buzău (secolul al XVII-lea)
Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei este o eparhie a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul în Buzău și este condusă de arhiepiscopul Ciprian Spiridon.
Istoric Episcopia ortodoxă cu sediul la Buzău există de la începutul secolului al XVI-lea, din timpul domniei lui Radu cel Mare. Ceva mai târziu, sub domnia lui Radu Paisie, „pentru Buzău se făcu o noua orânduire, fixându-se județele supuse cu judecata lor oblăduirii episcopului de acolo: Buzăul, Râmnicul-Sărat, Brăila și Secuienii.”Nicolae Iorga, p. 67. În 1649 Episcopia Buzăului a fost reconstruită de Matei Basarab, „după ce mai întâiu au dărâmat din temelie pre cea veche, făcută de strămoșii săi, arsă și stricată de năvălirile varvaricești”, așa cum scria un cronicar al vremii.Nicolae Iorga, p. 148.
Mai multe proprietăți ale episcopiei se aflau în Simileasca, domeniu pe care episcopia l-a colonizat cu romi (țigani), folosiți înaintea secolului al XIX-lea ca robi.
Episcopi Dintre figurile istorice importante de episcopi ai Buzăului se remarcă Mitrofan, cunoscut editor de carte bisericească, de al cărui nume se leagă tipărirea Bibliei de la București din 1688.
La mijlocul secolului al XIX-lea episcop al Buzăului a fost Filotei Pârșoi, inițiatorul reeditării Bibliei de la Blaj. Episcopul Filotei a fost urmat în scaun tot de un transilvănean, în persoana lui Dionisie Romano.
În perioada 1979-1982 a păstorit la Buzău Antonie Plămădeală, care a renovat palatul episcopal, a amenajat o sală nouă de bibliotecă și a modernizat Seminarul Teologic de la Buzău.
Spre sfârșitul perioadei comuniste episcopia a fost condusă între 1982–2013 de arhiepiscopul Epifanie Norocel, colaborator al Securității.
La 28 februarie 2013 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales pe episcopul vicar Ciprian Câmpineanul ca succesor al arhiepiscopului Epifanie NorocelJurnalul Național - Preasfințitul Părinte Ciprian Câmpineanul, noul Arhiepiscop al Buzăului și Vrancei, accesat 1 martie 2013Mediafax - PS Ciprian Câmpineanul este noul arhiepiscop al Buzăului și Vrancei, accesat 1 martie 2013Agenția de știri BASILICA - Biroul de presă al Patriarhiei Române ne informează: , accesat 1 martie 2013Agenția Națională de Presă AGERPRES - Ciprian Câmpineanul este noul Arhiepiscop al Buzăului și Vrancei , accesat 1 martie 2013. Întronizarea acestuia a avut loc la 10 martie 2013.Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei: IPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, accesat 30 noiembrie 2014.
Note
Bibliografie Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor, Tipografia „Neamul Românesc”, Vălenii de Munte, 1908
Lectură suplimentară Gabriel Cocora, Episcopia Buzăului: o vatră de spiritualitate și simțire românească, Editura Episcopiei Buzăului, 1986 Gabriel Cocora, Episcopia Buzăului: scurtă prezentare istorică, Editura Episcopiei Buzăului, 1972 Episcopia Buzău, Arhivele Statului (România), Direcțiunea generală a Arhivelor Statului, 1958 Epifanie Norocel, Ctitorii voievodale în Eparhia Buzăului, Editura Episcopiei Buzăului, 1988 Spiritualitate și istorie la întorsura Carpaților, două volume, Sectorul cultural al Episcopiei Buzăului, 1983
Legături externe Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei - site oficial Episcopia Buzaului si Vrancei, 12 iunie 2012, CrestinOrtodox.ro Episcopia Buzaului si Vrancei - protopopiate, 18 iulie 2012, CrestinOrtodox.ro Ridicarea Episcopiei Buzăului și Vrancei la rang de arhiepiscopie, 7 noiembrie 2009, Pr. Costică Panaite, Ziarul Lumina
Categorie:Eparhiile Bisericii Ortodoxe Române