Biserica Nașterea Maicii Domnului este un lăcaș de cult, monument istoric, aflat în satul Prilog, Satu Mare, comuna Orașu Nou.
Istoricul satului Prilog Satul Prilog este așezat pe două coline paralele și împărțit pe patru ulițe, două câte două, paralele și simetrice. Este singurul sat din Țara Oașului majoritar etnic românesc, așezat intre două comune cu populație preponderent maghiară; și anume, Orașul-Nou și Remetea-Oaș. Pământul Prilogului este fertil și bogat in cereale, vestit pentru grâul său in întreg Ținutul Oașului, fapt pentru care în timpul Imperiului Austro-Ungar s-a vrut și o colonizare cu etnici maghiari aduși din prin alte locuri.
Într-un zapis dinainte de 1270 se face pomenire de satele Prilog si Vama, ca datând chiar dinainte de acest an. Maghiarii din Orașul-Nou și Remetea-Oaș au fost colonizați aici încă din timpuri mai vechi, în locuri unde terenul a fost mai bun pentru agricultură. Ei au venit aici din secolul al XII-lea de la Tisa, așezați cât mai aproape de drumul țării, care și atunci făcea legătura dintre Satu Mare și Sighet.
La început satul a fost răspândit pe coclauri fără să fie așezat, organizat, in jurul acestor două coline. Și astăzi mai sunt case răspândite, unele poate rămase de atunci. Cei mai bătrâni, și aceasta găsim consemnat în cronica parohială greco-catolică întocmită în 1932, mărturiseau că poziția geografică a satului era alta, fiind așezat în fața dealului dinaintea casei parohiale unite numită "Hodăi" și ulterior s-a tras între aceste două coline. Satul fiind așezat pe un deal lipsit oarecum de apă, a ajuns în folclorul local, mai ales a celor din comunele vecine, cu țâpuritura, rămasă de-a lungul anilor in gura locuitorilor: «Nu mă da mamă-n Prilog / Nu-i nici apă, nu-i nici foc/ Nici făină de un coc…». Locuitorii fiind nevoiți să meargă chiar la depărtare de 1 Km după apa de băut. La fel și lipsa de lemne se face simțită in acest sat.
În anul 1967 satul avea o populație mixtă din punct de vedere etnic, unde românii (de religie ortodoxă) erau 1560 suflete organizate în 350 familii (745 de bărbați și 815 de femei).
Obiceiul si portul din vechime s-a păstrat până aproape de zilele noastre la țăranii din sat, bărbații purtând părul tăiat pe frunte, se îmbrăcau iarna cu gube si cioareci, vara cu gaci și cămașă din pânză de casă din cânepă, iar femeile cu cămeși scurte și fuste punându-și renumitele ,,zădii,, și îmbrobodite cu marame legate peste părul făcut coc. Astăzi din păcate, s-a ajuns să se piardă din portul vechi, atât la bărbați, cât și la femeile mai tinere. În 1907 profesorul I. A. Candrea sintetiza astfel observațiile sale cu privire la firea locuitorilor din Țara Oașului: ,,Oșanul pe cât e de blând, pe atât e de iute la mânie. Cuțitul de care nu se desparte niciodată, fie pus in straiță, in tașcă sau la brâu, e ușor scos la iveală și deseori se întâmplau omoruri, mai cu seama în zile de sărbătoare când s-au golit câteva sticle de pălincă mai mult. Sunt foarte mândri și încrezători în sine. Ți se adresează cu <tu> și <tine>, rareori și numai către cei străini se adresează cu <dumneata>. Țin la obiceiurile și portul lor și sunt renumiți pentru conservatorismul lor; n-au adoptat nici un joc, nici un cântec de la alții, așa că au o singură horă, un singur danț și o singură melodie." Negru pe alb I.A. Candrea subliniază că aceștia "țin la obiceiurile și portul lor". Locuitorii au rămas aceaiași peste ani, păstrându-și obiceiurile si portul lor, in special la cei mai in vârstă. Astfel, "tăt oșanul poartă gaci/ moștenire de la daci/ părul nu trabă tuns/ numai rătunzat și uns". Totuși viața satului se schimbă necontenit. In 1948, biserica satului, greco-catolică este interzisă de către noile autorități couniste de la București și dată spre folosință Bisericii Ortodoxe Române. pÎn primăvara anului 1962 are loc cooperativizarea agricolă a întregului sat. După evenimentele din 1989 oamenii si-au recuperat terenurile, însă astăzi, din păcate, multe rămânând necultivate din lipsa oamenilor care se le lucreze.
Viața și istoria bisericii din Prilog. Parohia și biserica veche cu hramul "Nașterea Maicii Domnului"
Date precise de când datează o parohie în sat încă nu se cunosc, însă pe la mijlocul veacului al XVIII-lea ca multe alte parohii unite vecine, comunitatea greco-catolică din Prilog apare ca activă. Mai înainte poate să fi fost filie la o alta parohie mai mare, cum a aparținut administrativ in vremurile mai vechi de loclalitatea Vama. La început a aparținut Episcopiei Unite Rutene a Muncaciului, după care din 1853, anul înființării Episcopiei greco-catolice a Gherlei - episcopie românească - a trecut sub jurisdicția acesteia, având ca prim episcop pe Ioan Alexi. Cu data de 15 august 1932 înființându-se Episcopia greco-catolică a Maramureșului cu sediul la Baia-Mare, având ca prim episcop pe Alexandru Rusu (episcop-martir mort pentru credință în 1963 la închisoarea din Gherla, beatificat în 2019 de către Papa Francisc la Blaj), parohia Prilog a fost trecută aici, făcând parte organică din aceasta până în anul 1948, anul interzicerii Bisericii Greco-Catolice.
Conform Șematismului Episcopiei greco-catolice a Maramureșului din 1936, Prilogul apare ca parohie veche, cu biserică din piatră cu hramul Nașterii Preacuratei Fecioare, a cărui zidire începe în 1850, și cu o casă parohială făcută din văioage, ridicată în 1853. Matricolele parohiale sunt evidențiate consecvent din 1832, iar în 1907 este construită din lemn și școala confesională.
Biserica si casa parohială au fost din cele mai vechi timpuri așezate aici, înconjurate de cimitirul vechi al satului. Se spune că au fost găsite mai multe oseminte umane cu ocazia zidirii pivniței la casa veche parohială, sub pastoratia preotului greco-catolic Ioan Pop Lemeny. Precum și mai aproape de zilele noastre, au fost descoperite oseminte și sicrie ale înaintașilor cu ocazia zidirii noii case parohiale ortodoxe, în 1956, sub preotul Constantin Ioniță. In vremurile vechi casa parohială a fost mai spre apus, la ceva distnață, mai mică, față de poziția actuală a casei parohiale ortodoxe. Noua casa parohială a fost făcuta in 1956, fiind zidită, aproximativ, în același loc, unde a fost cea dinaintea ei, greco-catolică. In anul 1983-1984 sub preotul Ioan Pop s-a reconstruit noua casă parohială, din cărămidă. Biserica veche de dinainte de 1850, făcută din lemn, a fost după casa parohială, pe dâmbușorul ce apare astăzi sădit cu pomi. Biserica actuală e zidită din piatră, in forma de navă, si a fost ridicată între anii 1850-1864. Piatra fundamentală a vechii biserici greco-catolice din Prilog a fost pusă în 26 aprilie 1850, preot paroh fiind Ioan Pop, care nu a apucat terminarea zidirii lăcașului de cult ctitorit de el. Tot sub acest paroh a fost începută și construcția noi case parohiale, a doua in ordinea cunoașterii, a treia fiind actuala casa parohiala, ortodoxă, zidită din cărămidă arsă. Biserica nu s-a putut termina decât pana la acoperiș, în acest stadiu lăsând biserica Pr.Ioan Pop, la plecarea lui din viață,. Lucrărileau fost continuate de urmașul său Pr. Grigore Babiciu. Sub acest preot s-au continuat lucrările la biserică, făcându-se acoperișul cu șindrilă, tencuindu-se interiorul si fiind înzestrată cu cele de lipsă pentru servirea Sf. Liturghii - altarul fiind mai modest, cu un iconostas având doar patru icoane, două strane si două candelabre. Obiecte de cult au continuat sa fie înmulțite prin diferitele donații, iconostasul rămânând același până în anul 1863-1864, când apoi s-a ridicat altul mai rezistent (până in 1994). In acest stadiu fiind, încă fără turn, a fost binecuvântată biserica din partea unui delegat al Episcopiei unite de la Gherla in 1864, sub parohul Pr. Grigore Babiciu. După relatările, peste ani a preotului paroh greco-catolic Pr. Titu Borca in cronica parohiala din 1932, nu s-a păstrat nici un document de la acea dată. Informația in legătură cu binecuvântarea bisericii a putut fi culeasă de la Talpoș Iacob – Nemeșul, pe atunci fiind fecior de 14-15 ani care își aducea aminte că evenimentul a avut loc intre anii 1863-1864, după cum consemnează preotul Titu Borca in cronica citată. Tot acum, continuă preotul Borca, a fost ridicată si crucea cu Răstignirea Domnului din fata bisericii, sfințită odată cu binecuvântarea bisericii. Pe cruce apărea mențiunea cu sfințirea din anul 1864. Răstignire care a fost înlocuită in anul 1933 cu o altă cruce, prin donația credincioșilor Ioan Feher lui Iacob si Ioan Fabian lui Dumitru, in amintirea celor 1900 de ani de la răstignirea Domnului Nostru Iisus Christos/cronica parohiei Prilog inv.nr.264.
Condeiul preotului Titu Borca dă mărturie despre activitatea lui si despre lucrările executate la biserica. Pentru strângerea fondului necesar lucrărilor ce urmau sa se execute la biserica, menționează in cronica citată sus-numitul preot, s-au vândut 900 bucăți lemne din pădurea bisericii un preț de 90.000 lei,precum si pădurea de la jugăre primita prin reforma agrara cu alte 90.000 lei,in total ajungându-se la suma de 180.000 lei. Planul de zidire a turnului si de transformare a bisericii la făcut arhitectul Iuliu Bredei din Satu-Mare. Lucrările s-au început in 15 august 1934,lucrând la zidărie George Oșanu in calitate de antreprenor,Ludovic Lazim tinichigiu si Alexandru Senti lemnar,toți din Seini. Cu suma de 180.000 lei s-a ridicat turnul in roșu, s-au pus burlanele la biserica,s-a făcut corul si baza de beton la începutul pârtilor de la turn in suma de cca. 60.000 lei. Crucea in vârful turnului s-a ridicat in ziua de 14 octombrie 1934 sfințita de subsemnatul /preot Titu Borca/fiind duminica IV după Înălțarea Sfintei Cruci. Lucrările in mare (e vorba de turn numai in roșu) s-au terminat in 16 decembrie 1934 in deficit de cca. 16-18.000 lei .......Ne primind nici un ajutor am fost nevoit a recurge la o colecta benevola in sinul credincioșilor din localitate ca lucrările începute la biserica sa le termin ......Șirul colectiv l-a deschis dl. dr.Ilie Barbul avocat in Satu Mare cu suma de 5.000 lei........pe urmă a continuat colecta preotul local care face aceste însemnări /pr. Titu Borca/cu suma de 4.000 lei urmând câțiva credincioși cu cate 1.000 lei iar restul după puteri, ridicându-se suma colectei la 40.000 lei si ceva in parohie,contribuind si credincioșii din America aparținătorii acestor împrejurimi cu 5.684 lei,iar cei din jur adică credincioșii din Viile Prilog,Livada,Orasu-Nou si Mediesi cu 5.232 lei. Având aceasta suma,la dispoziție am putut termina tencuiala turnului cat si reparațiile bisericii atât in interior cat si in exterior. După puterile avute am zugrăvit interiorul bisericii împodobind-o după posibilități...."Cronica parohială citată /.-
Lucrările s-au terminat in 20 octombrie 1935 si s-a făcut binecuvântarea bisericii,fiind delegat al episcopiei din Baia Mare preotul Ludovic Vida canonic la Baia Mare,asistat fiind de preoții:Gheorghe Anderco protopop al Tarii Oașului si parohia Bixad,preot Augustin Pop ieromonah Mănăstirea Bixad,preot Ioan Androd paroh Racșa, preot Vasile Erdos paroh Lechința, preot Gheorghe Coman, paroh în Vama si parohul locului. Pt. Titu Borca. După terminarea acestor lucrări nu s-au mai făcut nici un fel de reparații la biserica parohiala,pana mult mai târziu când vom reveni asupra renovărilor făcute. Casa parohiala veche a fost acoperita cu eternit in timpul pastorației preotului A. Baban si tot in timpul pastorației sale s-a zidit in grajd la casa parohiala/care avea sa fie vândut in 1961 zidit cu cel mai mare ajutor partea preotului A. Baban/. Renovări mai mici la biserica, ca văruire, s-au făcut in timpul pastorației preotului Gheorghe Pop. Tot in timpul lui s-a ridicat la 10 iunie 1948 un monument din piatră neagră (așezat cu fața spre ușa bisericii) în cinstea eroilor căzuți pe câmpul de luptă in timpul celor două războaie mondiale.
Biserica are patru clopote: unul din 1882 și trei din 1929, toate așezate în turnul bisericii.
Parohia ortodoxă, înființată după 1948