Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina

Societatea pentru Literatura și Cultura Română în Bucovina a fost prima societate culturală românească din Bucovina, apărută la Cernăuți ca expresie a ideilor promovate de Aron Pumnul, Ion G. Sbiera și frații Gheorghe și Alexandru Hurmuzachi. Înființarea sa a reprezentat o reacție a intelectualității române din provincie față de marginalizarea limbii române în școală și administrație, precum și o formă de rezistență culturală împotriva proceselor de înstrăinareDan Jumară, „Apariția și activitatea societăților culturale românești în Bucovina Habsburgică”, în ’’Acta Moldaviae Meridionalis’’, XXV-XXVII, 2004-2006, p. 161..

Înființare Societatea a fost constituită la 1 mai 1862, sub numele de Reuniunea română de leptură din Cernăuți. Primul președinte ales a fost Mihai Zotta, iar vicepreședinte a fost numit Alexandru Hurmuzachi. Din comitetul de conducere făceau parte, între alții, Ion G. Sbiera, Ioan Lupul, Ion Calinciuc, Aron Pumnul, Alexandru Costin și Leon Ciupercovici. Numele organizației a fost propus de Ion G. Sbiera, care a explicat ulterior că a ales o denumire modestă pentru a evita reacțiile ostile ale autorităților și ale adversarilor mișcării naționale româneștiIon Gh. Sbiera, Familia Sbiera după tradițiune și istorie. Amintiri din viata autorului, Cernăuți, p. 172.. Proiectul de statut al Reuniunii a fost redactat de același Ion G. Sbiera, definind rolul societății ca un centru de adunare pentru bărbații cari vreau să se facă cunoscuți cu progresele din limba și literatura românăConstantin Loghin, Societatea pentru cultură și literatură română În Bucovina (1862-1942) la 80 de ani. Istorie și realizări, Cernăuți, 1943, pp. 1-2..

În primele statute, obiectivele organizației au fost formulate într-o manieră generală, pentru a nu stârni suspiciunea autorităților imperiale. De asemenea, acestea impuneau excluderea „junimii studioase” din activitățile Reuniunii, fapt care a determinat ulterior apariția unor societăți culturale studențești românești în Cernăuți. La momentul fondării, Reuniunea număra 185 de membri, iar până la sfârșitul primului an ajunsese la 221. Printre aceștia se numărau preoți, boieri și funcționari, reprezentând aproape întreaga intelectualitate românească din Bucovina. Societatea a primit donații importante în bani și cărți, nu doar din provincie, ci și din alte regiuni românești — Ardeal, Basarabia și România — contribuind astfel la refacerea legăturilor culturale întrerupte după instaurarea absolutismului austriac în 1851Dan Jumară, „Apariția și activitatea societăților culturale românești în Bucovina Habsburgică”, în ’’Acta Moldaviae Meridionalis’’, XXV-XXVII, 2004-2006, p. 162..

În cea de-a doua adunare generală, ținută la 26 mai 1863, Alexandru Hurmuzachi a subliniat necesitatea unei activități susținute pentru ridicarea nivelului cultural și profesional al românilor din Bucovina, remarcând că aceștia erau adesea priviți ca o mulțime lipsită de conștiința individualității ca națiune. El a pledat pentru formarea unei elite românești de funcționari, savanți, artiști, avocați și meseriași, considerând că susținerea Reuniunii reprezenta o datorie de onoare națională. În cadrul aceleiași adunări s-a propus și schimbarea denumirii instituției în Soțietatea bucovineană pentru literatura și cultura poporului român. Autoritățile imperiale nu au aprobat această variantă, iar denumirea finală, adoptată oficial, a devenit Soțietatea pentru literatura și cultura română în Bucovina. Statutele revizuite au fost înaintate guvernului la începutul anului 1863 și au fost aprobate de împărat, intrând în vigoare la 1 ianuarie 1865Ibidem, pp. 163-164..

În 20 iulie 1869, reuniunea avea să-și schimbe denumirea în Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina (SCLRB), nume sub care s-a reactivat în martie 1990. Potrivit unui protocol încheiat în 1990, membrii Societății pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuți au fost considerați ca făcând parte din Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina.

Membrii societății În perioada stăpânirii austriece (1862–1918), numărul membrilor Societății pentru literatura și cultura română în Bucovina a variat, în general, între 150 și 250 de persoane. Printre aceștia se aflau aproape toți profesorii români ai Universității din Cernăuți, precum și numeroși reprezentanți ai boierimii bucovinene. Societatea a editat revista Foaea Societății pentru Literatura și Cultura Română în Bucovina, ale cărei pagini au reflectat activitatea culturală și științifică a organizației.

În perioada interbelică, organizația și-a extins considerabil numărul de membri, întrunind spre sfârșitul acestei epoci la aproximativ 800 de persoane. Apartenența la Societate devenise, în numeroase cazuri, o tradiție de familie, transmisă din generație în generație. Printre familiile bucovinene cu o implicare constantă se numără Hurmuzachi, Vasilco, Țurcan, Morariu, Siretean, Iliuț și Isopescu, ale căror membri au activat în cadrul Societății încă din secolul al XIX-lea. Până în anul 1944, Societatea a reunit membri din toate regiunile Bucovinei, deși majoritatea provenea din zona de nord a provinciei. Acestei zone îi aparțin și primii țărani deveniți membri ai organizației. Plata cotizației anuale era obligatorie, iar neplata nu era admisă. În ultimele decenii ale dominației habsburgice, unii membri activi au fost scutiți de plata cotizației în schimbul unei contribuții directe la activitățile culturale și administrative ale Societății. Printre aceștia s-au numărat Dimitrie Onciul, Atanasie Pridie, George Brăileanu, Constantin Morariu și Gherasim Buliga.Ibidem..

O caracteristică distinctivă a vieții culturale românești din Bucovina a fost apartenența simultană a acelorași persoane la mai multe organizații civice și culturale. Astfel, numeroși membri ai Societății pentru Literatură și Cultură se regăseau și în alte instituții, precum Școala Română, Armonia sau Societatea Doamnelor Române.Ibidem..

Activitatea Societății La discursul inaugural din 1862, Alexandru Hurmuzachi (Alecu) arată că rostul Societății este cultural, dar mai ales național românesc, respectiv a se pune la îndemâna românilor aflați dincolo de granițele țării o bibliotecă cu sală de lectură , cu cărți, reviste și ziare în limba română. De fapt, majoritatea revistelor și ziarelor veneau din România. Printre finanțatorii Societății se afla și Baronul Alexandru Petrino, singurul român care a ajuns Ministru al Agriculturii al Imperiului Austriac.

Preocuparea Societății pentru dezvoltarea națională, culturală și educațională a românilor s-a reflectat într-o serie de inițiative de răspândire a istoriei naționale în scoli. De asemenea, începând cu anul 1886 societatea avea să publice o serie de broșuri, răspândite în rândul tineretului român de la sate, acțiune care a căpătat denumirea de Biblioteca pentru tinerimea română. În 1890 acestei colecții i se alătură și Biblioteca pentru tinerimea adultă. Cuprinzând diverse scrieri cunoscute ale unor autori români, aceste colecții au fost considerate nu doar un mijloc de educație al țăranului român, ci și prima hrană sufletească a poporului de la țarăC. Loghin, "Societatea pentru cultură din Bucovina", în Almanahul ziarelor Basarabia și Bucovina, 1943, p. 58.. În 1896, datorită numeroaselor contribuții financiare venite din partea românilor din Bucovina, Societatea reușea să deschidă un internat în Cernăuți, care, în primele decenii de la înființare, avea să adăpostească aproximativ 6000 de elevi din liceele din Cernăuți, acoperind mai mult de jumătate din suma de bani necesară pentru întreținerea saIbidem.. Societatea a fost cea care a trimis primii bursieri români din Bucovina la universitățile din Viena și Lvov, anterior înființării Universității din Cernăuți. De asemenea, a publicat un calendar al Bucovinei, a organizat conferințe anuale, a construit un internat pentru meseriașii și comercianții români în CernăuțiIbidem..

În cadrul Societății pentru Literatura și Cultura Română în Bucovina se desfășura o viață colectivă vibrantă, apreciată de contemporani. Evenimentele sociale, în special balurile și reprezentațiile teatral-muzicale, atrăgeau un public numeros și contribuiau la creșterea nivelului artistic al manifestărilor. Pentru organizarea spectacolelor erau implicate atât persoane profesioniste, cât și amatori, care contribuiau voluntar: Eugen Maximovici, profesor de desen și pictor, realiza decorurile, Grigore Pantazi regiza spectacole și pregătea „tablouri vivante”, iar actorul Atanasie Mitric (1901–1944) pregătea recitatori. Aceste evenimente erau, de asemenea, prilejuri de colecte în favoarea persoanelor nevoiașe, desfășurate și la nunți sau evenimente similare. Societatea cultiva memoria personalităților dispărute prin organizarea de manifestări comemorative dedicate lui Aron Pumnul, Vasile Alecsandri, Eudoxiu Hurmuzachi și altora. În 1888, a ridicat în Cimitirul Central din Cernăuți un monument funerar impunător la mormântul lui Aron Pumnul, unul dintre ctitorii SCLRB.

Fiecare asociație afiliată Societății avea un domeniu specific de activitate, un public țintă și un set clar de obiective. Societățile academice erau deosebit de importante, funcționând ca adevărate școli ale civismului și democrației în cadrul comunității românești bucovinene. Ele mobilizau resurse pentru subscripții publice și acțiuni caritabile, iar SCLRB le solicita să organizeze conferințe în satele nordice ale Bucovinei, pentru promovarea culturii românești în zonele înstrăinate. Conferențiarilor-studenți li se plăteau câte 10 coroane pentru fiecare prelegere publică susținută.

Activitatea culturală a Societății era extrem de diversă, iar participarea la ea reprezenta un motiv de mândrie pentru membrii săi. Aceștia luau parte atât la muncile arheologice de la Mahala, cât și la audițiile organizate în sate, cu ajutorul aparatelor radio special achiziționate de SCLRB, demonstrând implicarea constantă în promovarea culturii și educației românești în întreaga provincie.

Contribuția Societății la înființarea Universității din Cernăuți Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina a jucat un rol activ în demersurile pentru înființarea unei instituții de învățământ superior în Cernăuți. Prin intermediul membrilor săi de marcă, precum Gheorghe Hurmuzachi, Constantin Tomașciuc și Ion G. Sbiera, Societatea a formulat și susținut numeroase solicitări adresate autorităților provinciale și centrale. Nevoia unei universități era resimțită de societatea bucovineană ca o condiție esențială pentru modernizarea culturală și educațională a provinciei. Ca urmare a presiunii exercitate, în ședința Dietei Bucovinei din 25 septembrie 1868, deputatul Iulius Pompe a propus înființarea unei Academii de Științe Juridice în Cernăuți, însă propunerea nu a fost aprobată de autoritățile centrale.

În anii 1871–1872, Societatea a reluat discuțiile și demersurile privind înființarea unei universități de stat, alături de alte instituții și societăți provinciale. Deputatul și judecătorul Constantin Tomașciuc a prezentat inițiativa în Dieta Bucovinei, propunând înființarea unei universități germane pentru satisfacerea nevoilor provinciei și ale imperiului. Propunerea a fost votată în unanimitate în 9 decembrie 1872 și transmisă guvernului central din Viena. Pe lângă susținerea inițială, membrii Societății au continuat să urmărească implementarea proiectului la nivel central, prin intervenții în Camera Deputaților a Consiliului Imperial din Viena, contribuind la obținerea avizelor și finanțării necesare pentru înființarea Universității din CernăuțiMihai Ștefan Ceaușu, "Universitatea din Cernăuți: de la modelul cultural german la cel românesc, de sorginte franceză", în Analele Bucovinei, XXIX, 2, 59, 2022, pp. 441-442..

Societatea astăzi