thumb|Speologi într-o peșteră Speologia (sau/și speleologieDEXonline: speleologie) (din , spelaion adică peșteră și λόγος, logos adică știință) este activitatea de a identifica, explora, studia, cartografia și vizita locații subterane (peșteri, caverne). Cel care practică speologia se numește speolog (și/sau speleologDEXonline: speleolog).
Cercetarea unei peșteri are ca scop general înțelegerea formării și evoluției ei, iar cunoașterea cât mai multor peșteri dintr-un sistem carstic duce la mai buna înțelegere de ansamblu.
Încă de la începuturi, ea a fost practicată atât de către specialiști cât și de către amatori. În unele țări speologia este instituționalizată și aici putem vorbi despre profesia de speolog. În Clasificarea ocupațiilor din România - COR 2018 - sunt incluse următoarele 6 ocupații, cu codul aferent, ce au legătură cu speologia:COR 2018 Ghid turism speologic (511308); Instructor speologie (342307); Însoțitor speolog (511318); Salvator din mediul subteran speologic (541908); Salvator din mediul subacvatic speologic (541909); Speolog utilitar (711926).
Biologi, geologi și diferiți alți cercetători se ocupă de aspecte specifice, iar nespecialiștii de explorare la modul general.
Această simbioză dedicată cunoașterii peșterilor a făcut ca termenul de speolog să fie atribuit ambelor categorii. În țările anglofone se preferă folosirea unor termeni distincți. În România, în trecut, se foloseau termenii de speolog și speolog amator.
Fiind o activitate solicitantă fizic și financiar, se practică mai intens în țările cu nivel de trai ridicat. Această diferențiere în distribuția speologilor se manifestă și în interiorul țărilor cu decalaj al nivelului de trai între urban și rural. Spre exemplu, în România, deși zonele carstice se suprapun zonelor rurale montane, peșterile sunt vizitate și studiate aproape exclusiv de către orășeni.
Suprafața uscatului este acoperită în procent de 20 la sută de roci carstificabile. Peșterile se pot forma și în alte tipuri de roci, dar cele în calcar sunt cele mai mari și numeroase. Din distribuția rocilor cu potențial speleal, apare un tablou al explorărilor posibile. În occident marile peșteri și sisteme de peșteri au fost descoperite și în cea mai mare măsură explorate, dar în tările mai puțin dezvoltate descoperirile și explorările sunt la început.
Începuturile
Înainte de a doua jumătate a secolului al XIX-lea sunt studiate unele peșteri sporadic și conjunctural, cum ar fi din interes militar.
Întemeierea ca și știință are loc în a doua jumătate a secolului XIX, de către Édouard-Alfred Martel de profesie avocat. Pînă atunci valoarea științifică a peșterilor era recunoscută doar prin contribuția la alte științe statornicite, cum ar fi geologia. Tot el a întemeiat și prima organizație dedicată studiului peșterilor - Société de Spéléologie. În perioada interbelică cele două mari figuri ale speologiei au fost Norbert Casteret și Robert de Joly, primul fiind amator, al doilea profesionist. De la ei, și bineînțeles mulți alții, a preluat ștafeta mișcarea speologică, care după a doua jumătate a secolului al XX-lea a cunoscut o creștere vertiginoasă.
Emil Racoviță face cercetări tot mai specializate astfel în 1907 pune bazele biospeologiei. Instituționalizarea speologiei se face pentru prima oară, tot de către Racoviță, la Cluj în 1920 prin înființarea Institutului de Speologie.
Domenii implicate Fiind o disciplină de sinteză ea implică mai multe științe, unele mai generale altele mai specializate. Spe exemplu arheologia și antropologia găsesc în peșteră situri ideale de cercetare, hidrologia explică circulația apei în carst, etc.
Biospeologia thumb|Amblyopsis rosae Cum îi spune și numele se ocupă cu studiul viețuitoarelor din peșteri. Acestea se pot împărți în trei categorii după relația lor cu peștera. Cele care ajung accidental în peșteri se numesc trogloxene. Aici intră animalele căzute, aduse de viituri, sau care intră pe o perioadă scurtă cum ar fi rozătoare, șopârle. Acestea se găsesc în zona de intrare. Cele care își petrec o bună parte din viață în peșteri sau care și-o pot petrece în totalitate atât la suprafață cât și în subteran se numesc troglofile. Aici intră liliecii care se adăpostesc pe timpul zilei de prădători, animalele care hibernează în peșteri, salamandre și altele.
A treia categorie, cea care a determinat apariția biospeologiei, este cea a viețuitoarelor specifice peșterilor. Ele se numesc troglobionte. Comparația cu rudele de la suprafață ne arată că ele s-au acomodat în acestă nișă de mediu subteran și cu timpul s-au adaptat (speciat). Lanțul trofic poate fi susținut din afară, spre exemplu prin guano via lilieci, sau poate fi complet autonom pornind de la chemobacterii. Aceste bacterii suscită un interes deosebit deoarece nu își capătă energia prin fotosinteză ci prin descompunerea rocilor sau din elemente precum sulful.
Condițiile mediului subteran, întuneric, umezeală mare, temperatură aproape constantă, hrană puțină, au determinat unele caracteristici ce se întâlnesc la aproape toate speciile troglobionte. Metabolism și consum de oxigen scăzut, depigmentarea pielii, regresia aparatului vizual, amplificarea altor organe de simț prin antene și picioare foarte lungi, durată de viață mai mare, stadiu nimfal și embrionar mai mare.
Pentru unele viețuitoare mediul constant al peșterilor constituie un capăt de evoluție, rudele lor de la suprafață fiind extincte. „Peșterile sunt adevărate insule care au evoluat fără multe influențe și amestecuri străine. Așa se face că la noi în țară, din cele 200 de specii și rase troglobionte 97% nu există decît in România, 66% au fost găsite doar într-o singură peșteră, 21% în două, 6% în trei, 7% în mai mult de patru peșteri.”Marcian Bleahu, Omul și peștera, p.185
Geologie Unui geolog peștera îi permite să facă observații directe ca și la suprafață, dar la adîncime ca și prin intermediul forajelor. Aspectul în plan orizontal și vertical al galeriilor dau indicați geomorfologice. Prin studiul stalactitelor se pot face reconstituiri ale climei din trecut. Se pot găsi unele minerale specicifice unei singure peșteri. Acestea sunt doar cîteva dintre aplicațiile geologiei și științelor conexe ei asupra peșterilor.
Paleontologie Fosile din multe specii dispărute se găsesc în peșteri. Ele se găsesc și fără săpături și conservate bine spre deosebire de cele de la exterior, supuse alterărilor din eroziune și intemperiilor. În pereții de calcar în care s-a format peștera apar cel mai des expuse fosile de crustacee. Ele evocă originea și formarea pachetelor de calcare ce se aflau pe fundul mărilor și oceanelor. În depozitele de umplutură, argile, nisipuri și altele, se găsesc fosile preponderent ale animalelor terestre. Adevărate cimitire se găsesc în peșterile care au suferit o surpare, probabil în urma unui cutremur. Unele avene (peșteri dezvoltate preponderent vertical) au o asemenea conformație a intrării încît au acționat drept capcane pentru numeroase animale. Unele depozite fosiliere formate în acest fel au fost așa bogate încît s-au exploatat pentru fosfor.
Topografia și cartografia thumb|un caz simplu de rezolvare a planului, secțiunilor și profilului Topografia de peșteră își are începuturile în cea minieră. În timp, urmărind simplificarea procedurilor, devenind mai expeditivă, s-a transformat într-o tehnică de sine stătătoare. Pentru a se ajunge la produsul cartografic final se face apel la speometrie și speografie. Există mai multe variațiuni ale tehnicii, în continuare se prezintă ce se folosește în mod curent. Variațiunile sunt determinate de dificulatatea peșterii, timpul disponibil, precizia dorită, instrumentele disponibile, etc.
Speometria Se măsoară galeria pe ax prin luarea orientării cu busola, înclinației cu clinometrul și lungimii cu ruleta sau lasermetrul. Aceste trei măsurători formează o viză. Capetele vizei se numesc stații. Vizele sunt consecutive formînd drumuirea. Se urmărește ca vizele să fie cît mai puține, deci măsurătorile să fie cît mai puține. Dacă în peșteră galeriile formează o buclă sau o rețea de bucle, drumuirea pe galeriile respective se închide, astfel putîndu-se afla eroarea de măsurare. De asemenea eroarea de măsurare - eroarea de neînchidere - se poate afla și prin drumuirea dus-întors. În funcție de gradul de precizie urmărit eroarea de neînchidere poate fi tolerabilă sau nu. Pe parcursul drumuirii se pot face echerări și radieri pentru stabilirea poziției față de drumuire a caracteristicilor reprezentative din galerii și săli.
Speografia În paralel cu măsurătorile cel mai experimentat și cu cea mai bună vedere în spațiu face schița. Oricît de detaliat s-ar lua măsurătorile la un moment dat tot trebuie ca unele elemente să fie desenate ochiometric. În funcție de timpul disponibil și condițiile de confort schița poate fi făcută la scară, cea ce însemna cartografiere făcută la fața locului, sau ochiometric, cartografierea urmînd să se facă ulterior pe baza schitelor. Se desenează planul, profilul longitudinal pe axa galerilor și sălilor și secțiuni transversale prin galerii și săli.
Deoarece morfologia peșterilor, de cele mai multe ori, este foarte complicată, e necesar mult tact în abordarea măsurătorilor și schițelor.
Cartografierea În primul rînd măsurătorile trebuie reduse la orizontală (la dimeniunea proiecției lor pe planul orizontal) prin calcule trigonometrice. Profilul de obicei este desfășurat, sau dacă se consideră că ar fi mai sugestiv se poate face proiectat (pe planul vertical) sau pseudoprofil (proiecție reală pe ordonată, proiecție ”negociată” pe abcisă). Apoi în funcție de acuratețea urmărită pe hârtie se poate alege desenarea lor în plan prin coordonate polare absolute ori relative, sau coordonate carteziene absolute ori relative. Ghidat de aceste măsurători se desenează planul, profilul și secțiunile. Se folosesc semne, grosimi și tipuri de linii convenționale pentru diferitele caracteristici cum ar fi puțurile, scurgerile parietale, speleoteme, etc. Trebuie reprezentat nordul magnetic și anul. Se mai notează alte date cum ar fi gradul de precizie al instrumentelor folosite la drumuire, numele peșterii, al autorilor, etc.
Există și programe de calculator cu ajutorul cărora se poate produce un plan final dar, deocamdată, ușurința în lucru nu se apropie de cea pe hîrtie. Cartografierea realizată cu ajutorul programelor își dovedește eficiența în cazul peșterilor ce se explorează pe o perioadă lungă de timp. Ajustarea rețelei de galerii se poate face automat în urma închiderilor de drumuiri, corectării dimensiunilor unei vize, etc.
Explorarea Speologia se practică doar în echipă. Explorarea sau vizitarea solitară a unor peșteri dificile este contraproductivă, singurul scop fiind testarea capacităților celui care o face. Experiența se capătă în turele clubului și în stagii de una, două săptămîni, orientate îndeosebi către parcurgerea peșterilor verticale. Spre deosebire de, spe exemplu, escalada sportivă, unde se cultivă spiritul de reușită prin forțe proprii, în speologie e binevenit orice ajutor din partea tehnicii și echipamentelor. Aceasta deoarece speologia are scop științific, latura sportivă fiind doar un instrument în atingerea acestui scop.