Prima bătălie de pe Bull Run, denumită și Prima Bătălie de la Manassas (numele utilizat de forțele confederate), s-a dat la 21 iulie 1861, în comitatul Prințul William, Virginia, lângă orașul . Ea a fost prima bătălie terestră majoră din cadrul Războiului Civil American.
La doar câteva luni după izbucnirea războiului la Fort Sumter, publicul din Nord cerea zgomotos un marș împotriva capitalei confederate Richmond, Virginia, și un sfârșit rapid al războiului. Cedând acestor presiuni politice, trupele unioniste neexperimentate conduse de generalul de brigadă au înaintat, trecând pârâul Bull Run în fața unei armate confederate la fel de nepregătite conduse de generalul de brigadă P.G.T. Beauregard lângă Răscrucea Manassas. Planul ambițios al lui McDowell pentru un atac-surpriză din flanc împotriva stângii confederate nu a fost bine executat de neexperimentații săi ofițeri și soldați, dar confederații, care plănuiau la rândul lor să atace flancul stâng unionist, s-au găsit la început în dezavantaj.
Întăririle confederate venite în frunte cu gen. brig. au sosit din valea Shenandoah cu trenul și au schimbat cursul bătăliei. O brigadă de virginezi conduși de un relativ necunoscut colonel din Institutul Militar Virginia, Thomas J. Jackson, a rezistat pe poziții și Jackson și-a cucerit celebra poreclă, „Stonewall Jackson” („Jackson Zid-de-Piatră”). Confederați au lansat un contraatac viguros și soldații unioniști au început să se retragă sub presiune, mulți retrăgându-se speriați în dezordine către Washington, D.C. Ambele tabere au fost șocate de violența și de victimele bătăliei și au realizat că războiul ar putea fi mult mai îndelungat și mai sângeros decât bănuiau la început.
Context
Gen. brig. Irvin McDowell a fost numit de președintele Abraham Lincoln la comanda Armatei Virginiei de Nord-Est. În această funcție, McDowell a fost hărțuit permanent de politicieni și de cetățeni nerăbdători din Washington, care doreau să vadă rapid o victorie în luptă în fața armatei confederate în Virginia de nord. McDowell era însă îngrijorat din cauza lipsei de experiență a armatei sale. Președintele Lincoln l-a încurajat: „ești verde, e adevărat, dar și ei sunt verzi; cu toții sunteți la fel de verzi.”Detzer, p. 77; Williams, p. 21; McPherson, p. 336; Davis, p. 110 atribuie remarca generalului . Contrar propriei păreri, McDowell a demarat campania. La 16 iulie 1861, generalul a plecat din Washington cu cea mai mare armată adunată până atunci pe continentul nord-american, circa 35.000 de oameni. Planul lui McDowell era de a se deplasa către vest pe trei coloane, de a efectua un atac diversionist asupra liniei confederate pe Bull Run cu două coloane, în vreme ce a treia urma să ocolească flancul drept al confederaților către sud, tăind calea ferată către Richmond și amenințând ariergarda armatei rebele. El a presupus că inamicul avea să fie obligat să părăsească răscrucea Manassas pentru a se retrage pe un nou aliniament pe râul Rappahannock, următoarea linie apărabilă din Virginia, ceea ce ar fi înlăturat parțial presiunea asupra capitalei SUA.Davis, pp. 110–11.
Armata Confederată a Potomacului (cu efective de 21.883)Livermore, p. 77. condusă de Beauregard era încartiruită lângă răscrucea Manassas, la circa 40 km de capitala Statelor Unite. McDowell plănuia să atace această armată inamică inferioară numeric. Gen.-mr. împreună cu armata sa unionistă de 18.000 de oameni au atacat forța lui Johnston (Armata Shenandoah de 8.884 oameni trupe efective, întărită de brigada Gen.-Mr. de 1.465) în valea Shenandoah, împiedicându-i să-l întărească pe Beauregard.
thumb|500px|Situaţia la 18 iulie După două zile de marș lent printr-o căldură înăbușitoare, armatei unioniste i s-a permis să se odihnească la . McDowell a redus dimensiunea armatei sale la circa 30.000 de soldați trimițându-l pe Gen. brig. cu 5.000 de oameni să apare spatele. Între timp, McDowell căuta o cale de a-l flanca pe Beauregard, care își desfășurase trupele de-a lungul pârâului Bull Run. La 18 iulie, comandantul unionist a trimis o divizie condusă de gen. brig. să treacă spre flancul drept confederat (de sud-est). Tyler a fost atras într-o ciocnire la vadul lui Blackburn pe unde se trecea Bull Run și nu a mai înaintat.
Din ce în ce mai frustrat, McDowell a hotărât să atace în schimb flancul stâng confederat (spre nord-vest). El intenționa să atace cu divizia gen. brig. la pe și a trimis diviziile generalilor de brigadă și peste vadul Sudley Springs. De acolo, aceste divizii puteau pătrunde până la liniile din spatele confederației. Brigada colonelului (divizia lui Tyler) urma să hărțuiască inamicul la vadul lui Blackburn, împiedicându-l să contracareze atacul principal. Patterson urma să-l rețină pe Johnston în valea Shenandoah pentru ca întăririle să nu sosească în acea zonă. Deși McDowell ajunsese la un plan solid în teorie, el avea o serie de lipsuri: necesita execuția sincronizată a mișcărilor de trupe și a atacurilor, pe care armata sa abia formată nu era capabilă să o ducă la îndeplinire; se baza pe unele acțiuni ale lui Patterson pe care acesta deja nu mai avea cum să le facă; în cele din urmă, McDowell a amânat atacul suficient de mult încât forța lui Johnston din vale a putut să urce în trenuri la gara Piedmont și să ajungă rapid la răscrucea Manassas pentru a-l întări pe Beauregard.Eicher, pp. 91–100.
În zilele de 19–20 iulie, liniile confederate din spatele pârâului Bull Run au primit întăriri. Johnston a sosit cu toată armata sa, cu excepția trupelor gen. brig. , care erau încă pe drum. Mare parte din noii sosiți s-au postat în apropierea vadului lui Blackburn și planul lui Beauregard era de a ataca de acolo către nord spre Centreville. Johnston, ofițerul de cel mai înalt rang, a aprobat planul. Dacă ambele armate și-ar fi pus simultan planul în aplicare, ele ar fi avut ca rezultat o mișcare în sens trigonometric, deoarece fiecare intenționa să atace flancul stâng al inamicului.Eicher, p. 92.
McDowell primea informații contradictorii de la agenții săi de informații, astfel că a chemat balonul Enterprise, pe care îl văzuse la o demonstrație a prof. la Washington, pentru a efectua recunoaștere aeriană.
Bătălia thumb|500px|Situaţia în dimineaţa de 21 iulie În dimineața de 21 iulie, McDowell a trimis diviziile lui Hunter și Heintzelman (circa 12.000 de oameni) din Centreville la 2:30 a.m., într-un marș către sud-vest pe drumul Warrenton apoi spre nord-vest către . Divizia lui Tyler (circa 8.000 de oameni) s-a deplasat direct către Stone Bridge. Neexperimentatele unități au întâmpinat imediat probleme de logistică. Divizia lui Tyler a blocat înaintarea coloanei principale pe drum. Unitățile din urmă au găsit că drumurile către Sudley Springs sunt nepracticabile, cel mult poteci de căruțe în unele locuri și au început să treacă Bull Run prin vad abia la 9:30 a.m. Oamenii lui Tyler au ajuns la Stone Bridge pe la orele 6 a.m.Beatie, pp. 285–88; Esposito, text pentru harta 21; Rafuse, p. 312.
La 5:15 a.m., brigada lui Richardson a tras câteva salve de artilerie peste vadul lui Mitchell către flancul drept confederat, dintre care câteva au lovit cartierul general al lui Beauregard din casa în timp ce el servea micul dejun, alertândul asupra faptului că planul său de luptă ofensiv a fost dat peste cap. Cu toate acestea, el a ordonat atacuri demonstrative către nord spre flancul stâng al unioniștilor către Centreville. Ordinele rătăcite și proasta comunicație au împiedicat punerea lor în aplicare. Deși intenționa ca gen. brig. să conducă atacul, Ewell, la vadul Union Mills, a primit ordinul de a ramâne pe poziții pregătit să înainteze la ordin. Gen. brig. trebuia să atace pentru a-l susține pe Ewell, dar s-a găsit înaintând singur. Holmes trebuia și el să susțină atacul, dar nu a primit niciun ordin.Eicher, p. 94; Esposito, Map 22.
thumb|left|Cavalerie federală la În calea celor 20.000 de unioniști care se îndreptau către flancul stâng confederat stăteau doar col. și brigada sa redusă de 1.100 de oameni.Rafuse, p. 312. Evans își deplasase câțiva oameni pentru a intercepta amenințarea directă din partea lui Tyler la pod, dar a început să bănuiască că atacurile slabe din partea brigadei lui erau doar diversiuni. A fost informat despre mișcarea de flancare a grosului armatei unioniste prin Sudley Springs de către căpitanul , ofițerul de observații al lui Beauregard, care observa de la sud-vest de pe Signal Hill. La prima utilizare a semnalizării wig-wag în situație de luptă, Alexander a transmis mesajul „Atenție la stânga, poziția voastră este greșit direcționată.”Brown, pp. 43–45; Alexander, pp. 50–51. Alexander își amintea că mesajul ar fi fost „Sunteți flancați.” Shanks a condus în grabă 900 din oamenii săi de pe poziția din fața Stone Bridge spre o nouă poziție pe versantul dealului Matthews, o culme joasă, la nord-vest de poziția anterioară.
Evans a primit în curând întăriri de la celelalte două brigăzi, a generalului și a col. , aducând numărul celor de pe flanc la 2.800 men. Ei au reușit să încetinească brigada principală a lui Hunter (gen. brig. Ambrose E. Burnside) în tentativele de a trece Bull Run prin vad și de a înainta peste Young's Branch, la capătul nordic al dealului Henry House. Unul din comandanții de brigadă ai lui Tyler, col. William T. Sherman, a traversat pe un vad nepăzit și a lovit flancul drept al confederaților. Acest atac-surpriză, cuplat cu presiunile lui Burnside și a mr. , au dus la căderea liniei confederate la scurt timp după 11:30 a.m., trimițându-i pe cei de acolo într-o retragere dezordonată către dealul Henry House.Rafuse, pp. 312–13; Esposito, Map 22; Eicher, pp. 94–95.
În timp ce se retrăgeau de pe poziția de pe dealul Matthews, restul trupelor lui Evans, Bee și Bartow au primit acoperire din partea cpt. și a bateriei sale de 4 tunuri cu proiectile de 3 kg, care au încetinit înaintarea unionistă în vreme ce confederații încercau să se regrupeze pe dealul Henry House. Ei au fost întâmpinați de generalii Johnston și Beauregard, care tocmai sosiseră de la cartierul general al lui Johnston de la ferma M. Lewis.Eicher, p. 95. Din fericire pentru confederați, McDowell nu a profitat de avantaj să încerce să cucerească imediat teren strategic, alegând în schimb să bombardeze dealul cu bateriile căpitanilor și de pe creasta lui Dogan.Rafuse, p. 313; Eicher, p. 96.
thumb|right|Capturarea bateriei lui Ricketts, pictură de Sidney E. King, National Park Service. Brigada Virginia a col. Thomas J. Jackson a sosit pe la prânz să-i susțină pe confederații dezorganizați, însoțită fiind de col. și a sa Legiune, și de cavaleria col. . Jackson și-a postat cele cinci regimente pe panta inversă a dealului, unde erau apărați de foc direct, și a reușit să adune 13 tunuri pentru linia defensivă, pe care a postat-o pe culmea dealului; când se trăgea, reculul le muta la vale pe versantul celălalt, unde puteau fi reîncărcate în siguranță.Salmon, p. 19. Între timp, McDowell a ordonat bateriilor lui Ricketts și Griffin să se mute de pe creasta lui Dogan pe deal pentru a avea susținere din partea infanteriei. Cele 11 tunuri s-au angajat într-un aprig duel de la împotriva celor 13 ale lui Jackson. Spre deosebire de alte ciocniri din Războiul Civil, aici, artileria confederată era în avantaj. Tunurile unioniștilor se aflau în raza de acțiune a tunurilor neghintuite confederate, iar tunurile ghintuite ale unioniștilor își pierdeau avantajele la distanțe atât de mici, trăgând multe proiectile peste capetele țintelor lor.Rafuse, p. 314.
thumb|left|Ruinele casei lui Judith Henry, "Spring Hill", după bătălie