Limba ucraineană (în ucraineană украї́нська мо́ва [ukraˈjinʲsʲka ˈmɔʋɐ] ukrajinska mova) este o limbă indoeuropeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de est, din care mai fac parte limba rusă și limba belarusă. Este vorbită ca limbă maternă de circa 36 milioane de persoane în total în lume, dintre care 32,6 milioane în Ucraina. Sunt vorbitori de ucraineană ca membri de minorități naționale și în țările din fosta Uniune Sovietică, mai ales în Rusia, în celelalte țări învecinate cu Ucraina și în alte țări apropiate, precum și în emigrațieJovtobriuh și Moldovan 2005, p. 514-516..

Există un idiom numit limba ruteană, al cărui statut este controversat. Acesta are varietăți regionale în teritorii care au aparținut Austro-Ungariei înainte de 1918. În Ucraina, acestea sunt considerate oficial varietăți ale limbii ucrainene, dar în alte țări sunt opinii conform cărora constituie o limbă aparteMoser 2014, p. 132. și este considerată o limbă minoritară, în unele alături de ucraineană. Este recunoscută ca atare de către șapte țări, prin ratificarea Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare States Parties to the European Charter for Regional or Minority Languages and their regional or minority languages (Statele parte ale Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare și limbile lor regionale sau minoritare), actualizat la 28 aprilie 2020, p. 9-10 (accesat la 16 iunie 2022)..

Distribuție geografică și statut

thumb|Vorbitori de limba ucraineană în lume (cu roșu: mai multe milioane; cu roz: mai multe mii). thumb|Limba ucraineană în Ucraina și în țările învecinate (cu albastru mai închis: majoritară; cu albastru mai deschis: minoritară).

Conform datelor recensământului populației din 2001, ultimul efectuat în Ucraina, populația totală era de 48,5 milioane de persoane, iar limba ucraineană era limba maternă a 32,6 milioane de persoane. Din cauza condițiilor istorice caracterizate de dominația rusească, în care a evoluat țara până la declararea indenpendenței sale (1991), în 2001 exista o discrepanță, pe de o parte între numărul locuitorilor care se declarau de naționalitate ucraineană și al celor care declarau ucraineana ca limbă maternă, pe de altă parte între numărul celor de naționalitate rusă, respectiv al celor cu limba maternă rusă, anumeCompoziția națională a populației și Compoziția lingvistică a populației (accesat la 16 iunie 2022).:

thumb|Procentajul populației cu limba maternă ucraineană în Ucraina (2001).

+ Naționalitatea Număr de persoane Cu limba maternă ucraineană Cu limba maternă rusă ucraineană 37,5 milioane 85,2 % <div style="text-align:center">14,8 % rusă 8,3 milioane <div style="text-align:center">3,9 % 95,9 %

Conform unui studiu sociologic din 2002, numai circa 44,7 % din populația totală a Ucrainei vorbeau în mod obișnuit limba ucraineană, restul populației, incluzând și etniile în afara celei ruse, vorbind în mod obișnuit limba rusăDată provenind de la Institutul internațional de sociologie din Kiev, apud Jovtobriuh și Moldovan 2005, p. 514..

În țări altele decât Ucraina, distribuția vorbitorilor de ucraineană este următoarea:

+ Țara Număr de persoane An Rusia 1.129.838Numărul persoanelor de orice naționalitate care declară că stăpânesc ucraineana. 2010Recensământul din 2010, tab. 5. Stăpânirea limbilor de către populația Federației Ruse, p. 143. Statele Unite ale Americii 152.325 2013 Recensământul din 2013, tabelul Detailed Languages Spoken at Home and Ability to Speak English for the Population 5 Years and Over for United States: 2009-2013 (Detaliat, limbile vorbite în familie și competența de a vorbi engleza în populația Statelor Unite de 5 ani și peste această vârstă: 2009-2013) (.xsl) (accesat la 16 iunie 2022). Canada 120.270 2011Recensământul din 2011: Topic-based tabulations, Detailed Mother Tongue (Tabele tematice, Detaliat, limbi materne) (accesat la 16 iunie 2022). Transnistria 108.860Persoane care se declară de naționalitate ucraineană. 2015 Recensământul din 2015 (accesat la 16 iunie 2022). Republica Moldova 106.209 2014Recensământul din 2014, tab. Caracteristici – Populație (.xls) (accesat la 16 iunie 2022). România 48.910 2011Recensământul populației și al locuințelor. Rezultate, vol. II, Tab10. Populația stabilă după limba maternă – județe, municipii, orașe, comune (accesat la 16 iunie 2022). Polonia 24.539 2011 Limbi – caracteristici, Ukraiński (accesat la 16 iunie 2022). Slovacia 5.689 2011 Recensământul din 2011, tab. 119 (.xsl) (accesat la 16 iunie 2022). Belarus 5.578Din 158.723 de persoane care se declară de naționalitate ucraineană. 2009 Recensământul din 2009, Tabelul 5.9, p. 1 (accesat la 16 iunie 2022). Ungaria 4.476 2011Csordás 2014, p. 18.

Dacă varietățile numite ale limbii rutene se consideră a fi ale limbii ucrainene, la datele de mai sus se adaugă:

+ Țara Număr de persoane An Slovacia 55.469 2011 Serbia 11.340 2011 Recensământul din 2011, Cartea 4: Religia, limba maternă și naționalitatea, 2013, p. 16 (accesat la 16 iunie 2022). Polonia 6.279Cu denumirea varietății limbii rutene numite lemkivski. 2011Limbi – caracteristici, Łemkowski (accesat la 16 iunie 2022). Ungaria 1577 2011

Limba ucraineană este singura limbă oficială în Ucraina Constituția Ucrainei din 2010, articolul 10.. Mai este limbă oficială și în Transnistria, alături de limba numită moldovenească și limba rusă Constituția Republicii Moldovenești Nistrene, articolul 12 (accesat la 16 iunie 2022)..

Varietatea limbii rutene din Serbia este limbă numită de folosință oficială în Voivodina, pe lângă limba sârbă și limbile celorlalte minorități naționaleLimbi și grafii de folosință oficială în statutele orașelor și comunelor de pe teritoriul Provinciei Autonome Voivodina , tabel de descărcat cu butonul Preuzmi (accesat la 16 iunie 2022)..

Ucraineana este recunoscută ca limbă regională sau minoritară în Armenia, Bosnia și Herzegovina, Croația, Polonia, România, Serbia, Slovacia și Ungaria, prin ratificarea de către aceste țări a Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare. Același este și statutul limbii rutene în aceste țări, în afară de Armenia.

Varietăți regionale

thumb|Dialectele și graiurile limbii ucrainene (2005).

Limba ucraineană din Ucraina are trei dialecteSecțiune după Jovtobriuh și Moldovan 2005, p. 515.: de nord, la nord de linia Volodîmîr – Luțk – Rivne – Novohrad-Volînskîi – Jîtomîr – Fastiv – Pereiaslav – Prîlukî – Sumî, cuprinzând trei graiuri; de sud-vest, la vest de linia Fastiv – Bila Țerkva – Stavîșce – Talne – Pervomaisk – Tiraspol, cu opt graiuri; de sud-est, cu trei graiuri.

Între dialecte și graiuri nu există limite clare, ci formează un continuum dialectal, inclusiv cu varietățile rutene de peste granița de vest și cu cele ale limbilor slave învecinate.

În regiunile din estul și sud-estul Ucrainei, mai ales în Crimeea, în Donbas și în orașele Zaporijia, Krîvîi Rih și Odesa se vorbește în mod curent un sociolect numit surjik (cuvânt cu sensul primordial „amestec de grâu cu secară”), cu trăsături fonetice și gramaticale predominant dialectale ucrainene, și trăsături lexicale predominant rusești.

Istorie externă

Limba ucraineană are la bază limba protoslavă vorbită de slavii estici, ca și limba rusă și limba belarusă. În Evul Mediu, protoslava era relativ unitară, în ciuda unor diferențe de la regiune la regiune. A fost limba vorbită în primul stat al slavilor de est, Rusia Kieveană (mijlocul secolului al IX-lea – mijlocul secolului al XIII-lea)Pugh și Press 2005, p. 1-3.. Spre sfârșitul secolului al X-lea, în acest principat a fost adoptat creștinismul de rit bizantin și clericii au început să folosească în scrieri limba slavonăShevelov 1993, p. 947-948..

În secolul al XII-lea, Rusia Kieveană a intrat în declin în urma conflictelor dintre micile principate din care era compusă, iar invazia tătarilor i-a pus capăt în secolul al XIII-lea.

Limba slavă vorbită în Rusia Kieveană era într-un proces natural de fărâmițare accentuat de stăpânirea tătarilor, graiurile ei ajungând relativ izolate de graiurile din teritoriile nestăpânite de aceștia. Tătarii au fost treptat respinși de pe teritoriul Belarusului și cea mai mare parte a Ucrainei actuale de către lituanieni și polonezi, iar acest teritoriu a ajuns în stăpânirea Uniunii statale polono-lituaniene. Dacă limba tătară a influențat foarte superficial limba slavă vorbită aici, limba poloneză, înrudită cu aceasta, a exercitat o influență mult mai mare.

Începând cu secolul al XIII-lea s-a afirmat alt stat slav de răsărit, Cnezatul Moscovei, care a devenit în secolul al XV-lea Imperiul Rus. Acesta s-a extins treptat în dauna polonezilor, lituanienilor și tătarilor, ajungând să ocupe Ucraina de est și de sud, apoi, în urma împărțirilor Poloniei din secolul al XVIII-lea, și o parte din Ucraina de vest. Restul teritoriului a ajuns sub stăpânirea Imperiului Austriac, devenit ulterior Austro-Ungaria.

thumb|Berinda 1627, unul din primele dicționare ale limbii ucrainene

Deși trăsături specifice limbii ucrainene au apărut prin secolul al XII-lea, se consideră că ea s-a separat de rusă și belarusă prin secolul al XIV-lea. Încă de atunci a existat o limbă literară ucraineană veche, influențată de limba slavonă și diferită de limba vorbită, în care s-au scris texte religioase, acte juridice și administrative, lucrări polemice, lucrări științifice specifice vremii. Pe lângă aceasta a mai existat și o limbă literară apropiată de limba vorbită, în care s-au scris lucrări artistice și chiar de normare a acestei limbi, ca dicționare și gramatici. Această limbă literară a forst practicată până pe la mijlocul secolului al XVIII-leaIarțeva 1990, articolul Украи́нский язы́к „Limba ucraineană”.Sala 1981, p. 256..

Limba rusă era deja formată ca atare atunci când Rusia se extindea pe teritoriul Ucrainei actuale, și era diferită de graiurile ucrainene, dar a ajuns, ca limbă înrudită, să influențeze puternic dialectele locale. Acest proces a fost accentuat de politica de rusificare aplicată în tot imperiul. Idiomul ce urma să fie standardizat ca limba ucraineană era practicat numai oral, în vorbirea curentă și în creații literare populare.

Scrierea în limba ucraineană modernă, încă nestandardizată, a început spre sfârșitul secolului al XVIII-lea. Standardizarea a început cu practicarea unei limbi literare mult mai apropiate de limba vorbită. Pionierul acesteia a fost Ivan Kotlearevski (1769-1838), începând cu poemul său eroi-comic Eneida, publicat în 1798, într-o limbă bazată pe graiul din dialectul de sud-est vorbit în regiunea Poltavei. El a fost urmat de alți scriitori care au cultivat limba ucraineană, dintre care cel mai de seamă a fost Taras Șevcenko (1814-1861), tot din partea din Imperiul Rus a Ucrainei. El a folosit o limbă bazată pe mai multe dialecte. În partea din Imperiul Austriac a Ucrainei actuale s-a remarcat alt clasic al literaturii ucrainene, Ivan Franko (1856-1916), apoi, iar în partea din Imperiul Rus, scriitoarea Lesia Ukrainka (1871-1913).