Lanțul Baltic (numit și Lanțul Libertății; în , în , în , în ) a fost o demonstrație politică pașnică ce a avut loc la 23 august 1989. Aproximativ două milioane de oameni și-au dat mâinile formând un lanț uman lung de peste de-a lungul celor trei Țări Baltice – RSS Estonă, RSS Letonă și RSS Lituaniană, republici ale Uniunii Sovietice. El a marcat comemorarea a 50 de ani de la semnaraea pactului Ribbentrop-Molotov dintre Uniunea Sovietică și Germania Nazistă. Pactul și protocolul său adițional secret au împărțit Europa de Est în sfere de influență și au dus la ocuparea Țărilor Baltice în 1940. Evenimentul a fost organizat de mișcările baltice pro-independență: Rahvarinne din Estonia, Frontul Popular din Letonia și Sąjūdis din Lituania. Protestul a fost gândit pentru a atrage atenția întregii lumi arătând dorința populară de independență în cele trei entități. El a ilustrat și solidaritatea între cele trei popoare. A fost descris ca o campanie de publicitate eficientă și ca o scenă emoționantă și impresionantă vizual.Anušauskas (2005), p. 619 Evenimentul a dat ocazia activiștilor baltici să mediatizeze ocupația sovietică ilegală și să pună problema independenței Țărilor Baltice nu ca chestiune politică, ci ca problemă de morală. Autoritățile sovietice de la Moscova au răspuns cu retorică comunistă tipică, neluând nicio măsură constructivă care ar fi putut opri prăpastia ce se lărgea între Țările Baltice și Uniunea Sovietică. În șase luni de la protest, Lituania a devenit prima republică sovietică ce și-a declarat independența.

Context Atmosfera din țările baltice

Uniunea Sovietică a negat existența protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, deși el a fost publicat pe scară largă de cercetătorii occidentali după ce a ieșit la iveală în timpul Proceselor de la Nürnberg. Propaganda sovietică a susținut și că Țările Baltice nu au fost ocupate și că toate trei aderaseră voluntar la Uniune – că Parlamentele Populare exprimaseră dorința poporului atunci când au cerut Sovietului Suprem al URSS să fie admise în Uniune. Țările Baltice susțineau acum că au fost încorporate forțat și ilegal în URSS.Senn (1995), p. 33 O astfel de interpretare a Pactului a avut implicații majore în viața politică a Țărilor Baltice. Dacă diplomații baltici puteau lega ocupația de Pact, atunci puteau susține că dominația sovietică în republicile lor nu avea bază legală și deci că toate legile sovietice sunt nule și neavenite începând cu 1940. O astfel de poziție ar fi pus automat capăt dezbaterii privind reformarea suveranității republicilor baltice sau acordarea unei mai largi autonomii în cadrul Uniunii Sovietice – statele nu au aparținut niciodată de jure Uniunii.Laurinavičius (2008), p. 336 Astfel, se putea deschide posibilitatea restaurării continuității legale a statelor independente care au existat în perioada interbelică. Ideea că toate legile sovietice sunt lipsite de putere legală în Țările Baltice ar fi însemnat că nu mai trebuie respectată Constituția Uniunii Sovietice sau alte formalități privind secesiunea.Senn (1995), p. 91

În perioada dinaintea comemorării a 50 de ani de la Pactul Ribbentrop-Molotov, tensiunile dintre Țările Baltice și Moscova s-au acutizat. Lituanianul Romualdas Ozolas a strâns 2 milioane de semnături prin care cerea retragerea Armatei Roșii din Lituania.Laurinavičius (2008), pp. 317, 326 Partidul Comunist Lituanian discuta posibilitatea separării de Partidul Comunist al Uniunii Sovietice. La 8 august 1989, estonii au încercat să modifice legile electorale pentru a-i priva de acest drept pe noii imigranți (în mare parte muncitori ruși). Aceasta a provocat greve și proteste ale muncitorilor ruși. Moscova a profitat de ocazie și a prezentat evenimentele drept „conflict interetnic” – pentru ca apoi să pretindă că în scopul „menținerii păcii” vine să restaureze ordinea într-o republică în dezordine.Senn (1995), p. 30 Escaladarea tensiunilor înaintea protestului a dus la apariția unor speranțe că Moscova va reacționa anunțând reforme constructive care să trateze cerințele popoarelor baltice.Laurinavičius (2008), p. 330 În același timp au apărut temeri de o reacție violentă. Erich Honecker din Germania de Est și Nicolae Ceaușescu din România au oferit Uniunii Sovietice asistență militară în caz că dorește să facă uz de forță pentru a înăbuși demonstrația.

Răspunsul sovietic La 15 august, cotidianul oficial Pravda, ca răspuns la grevele muncitorilor din Estonia, a publicat o critică dură a „isteriei” generate de „elemente extremiste” care urmăresc „poziții naționaliste înguste” împotriva Uniunii Sovietice. La 17 august, Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a publicat în Pravda un nou proiect de politică privind republicile unionale. Acest proiect conținea însă foarte puține idei noi: păstra rolul conducător al Moscovei nu doar în politica externă și în domeniul apărării, dar și în economie, știință și cultură. Printre puținele concesii pe care le-a făcut proiectul se numărau: propunerea ca republicile să aibă dreptul să conteste legile naționale într-un tribunal (atunci, toate Țările Baltice își modificaseră constituțiile pentru a da drept de veto Sovietului Suprem față de legile naționale) și dreptul de a-și promova limba națională la nivel de limbă oficială (în același timp, proiectul accentua rolul conducător al limbii ruse).Laurinavičius (2008), p. 334 Proiectul includea și legi de interzicere a „organizațiilor naționaliste și șovine”, legi ce puteau fi folosite pentru a persecuta grupările pro-independență din Țările Baltice, și o propunere de înlocuire a Tratatului de Înființare a URSS din 1922 cu un nou acord de unificare ce ar putea să facă parte din constituția sovietică.

La 18 august, Pravda a publicat pe larg un interviu cu Alexandr Nikolaevici Iakovlev, președintele unei comisii cu 26 de membri înființată de Congresul Deputaților Poporului pentru a investiga Pactul Ribbentrop-Molotov și protocolul său secret. În interviu, Iakovlev a recunoscut că protocolul secret este autentic. El a condamnat protocolul, dar a susținut că el nu a avut impact asupra anexării Țărilor Baltice. Astfel, Moscova și-a schimbat poziția de la a susține că protocolul adițional nu există sau că ar fi un fals, dar nu a recunoscut că evenimentele din 1940 constituie ocupație. Aceasta nu a fost suficient pentru a-i mulțumi pe baltici și, la 22 august, o comisie a Sovietului Suprem al RSS Lituaniene a anunțat că ocupația din 1940 este o consecință directă a Pactului Ribbentrop-Molotov și deci este ilegală.Senn (1995), p. 66 A fost prima oară când un organism sovietic oficial a contestat legitimitatea dominației sovietice.

Protestul Pregătirea thumb|Demonstraţii în Šiauliai. Sicriele sunt decorate cu drapelele naționale ale celor trei ţări şi sunt puse sub drapelele sovietic și nazist.

În urma politicilor glasnost și perestroika, demonstrațiile de stradă au fost din ce în ce mai populare în URSS dar și în afara Uniunii. La 23 august 1986, demonstrațiile Zilei Panglicii Negre au avut loc în 21 orașe occidentale, între care New York, Ottawa, Londra, Stockholm, Seattle, Los Angeles, Perth și Washington DC și au început să atragă atenția către încălcarea drepturilor omului de către Uniunea Sovietică. În 1987, în aceeași zi, au avut loc proteste în 36 de orașe, inclusiv în Vilnius. Proteste împotriva Pactului Ribbentrop-Molotov au avut loc în anul 1987 și la Tallinn și Riga. În 1988, pentru prima oară, protestele au fost aprobate de autoritățile sovietice și nu s-au soldat cu arestări. Activiștii au pus la cale un protest deosebit de mare pentru comemorarea a 50 de ani de la Pactul Ribbentrop-Molotov în 1989. Nu se știe a cui a fost ideea unui lanț uman. Se pare că ea a apărut la o întâlnire trilaterală de la Pärnu la 15 iulie.Anušauskas (2005), p. 617 Un acord oficial între activiștii baltici s-a semnat la Cēsis la 12 august.Laurinavičius (2008), p. 326. Text complet Autoritățile comuniste locale au aprobat protestul. În același timp, mai multe petiții care denunțau ocupația sovietică au strâns mii de semnături.

Organizatorii au trasat harta lanțului, desemnând anumite puncte din unele orașe și sate pentru a face lanțul să fie neîntrerupt. S-au înființat curse de autobuz gratuite pentru cei ce nu se puteau deplasa.Alanen (2004), p. 100 Pregătiri s-au făcut pe întreg teritoriul celor trei țări, implicând și populația rurală. Unele întreprinderi nu le-au permis angajaților să-și ia liber (23 august a fost într-o miercuri în 1989), dar altele au sponsorizat chiar și cursele de autobuz. În ziua evenimentului, emisiuni speciale la radio au ajutat la coordonarea efortului. Estonia a declarat zi liberă.

Mișcările pro-independență au emis o declarație comună adresată lumii și Comunității Europene, în care au condamnat Pactul Ribbentrop-Molotov, denumindu-l act criminal, și au cerut declararea pactului ca „nul și neavenit”. În declarație se afirma că chestiunea Țărilor Baltice este o „problemă a drepturilor inalienabile ale omului” și a acuzat Comunitatea Europeană de „dublu standard” și de faptul că ignoră „ultimele colonii ale epocii Hitler–Stalin”. În ziua protestului, Pravda a publicat un editorial intitulat „Doar faptele”, o colecție de citate ale activiștilor pro-independență compilată cu scopul de a sublinia natura inacceptabilă antisovietică a acțiunii lor.

Lanțul uman thumb|Monument din Estonia în memoria Lanţului Baltic Lanțul a legat cele trei capitale baltice – Vilnius, Riga și Tallinn. El pornea din Vilnius de-a lungul șoselei A2 prin Ukmergė spre Panevėžys și apoi de-a lungul Via Baltica prin Pasvalys, Bauska, Riga, Ainaži, Pärnu până la Tallinn.Anušauskas (2005), p. 618 Demonstranții și-au dat mâinile timp de 15 minute la ora 19:00 ora locală. După aceea au avut loc mai multe proteste și adunări locale. La Vilnius, circa 5.000 de oameni s-au strâns în Piața Catedralei, au aprins lumânări și au cântat cântece naționale, printre care și Tautiška giesmė. În alte locuri, preoții au ținut liturghii și clopotele bisericilor au sunat. Liderii Fronturilor Populare Estonian și Leton s-au adunat la frontiera celor două republici pentru o ceremonie funerară simbolică, în care a fost aprinsă o cruce neagră mare. Protestatarii au aprins lumânări și au înălțat drapelele naționale interbelice ale țărilor lor decorate cu panglici negre în memoria victimelor terorii sovietice: Frații pădurii, deportații în Siberia, deținuții politici, și alți „dușmani ai poporului”.

În Piața Pușkin din Moscova, numeroși milițieni au intervenit când câteva sute de oameni au încercat să organizeze o demonstrație de solidaritate. TASS a declarat că 75 de persoane au fost arestate pentru tulburarea liniștii publice, vandalism și alte infracțiuni. Circa 13.000 de persoane au manifestat în RSS Moldovenească, și ea afectată de protocolul secret. O altă demonstrație a fost organizată de diaspora baltică și simpatizanții ei germani în fața ambasadei sovietice din Bonn, RFG.

Măsura Estonia Letonia Lituania Populație totală (1989) 1,6M 2,7M 3,7M Populatie indigenă (1959) 75% 62% 79% Populație indigenă (1989) 61% 52% 80% Numărul de participanți a fost estimat între un milion și două milioane. Reuters News a relatat a doua zi că circa 700.000 de estoni și 1.000.000 de lituanieni s-au alăturat protestului. Frontul Popular Leton a estimat o prezență de 400.000 de persoane. Înaintea evenimentului, organizatorii așteptau o prezență de 1.500.000 de oameni din cei 8.000.000 de locuitori ai celor trei țări, adică o prezență de 25–30% a populației băștinașe.Alanen (2004), p. 78 Conform cifrelor oficiale sovietice, furnizate de TASS, au fost 300.000 de participanți în Estonia și aproape 500.000 în Lituania. Pentru ca lanțul să fie posibil, era necesară o prezență de aproximativ 200.000 de oameni din fiecare țară. Imaginile video realizate din avion și elicopter arată o linie aproape continuă de oameni prin zona rurală.

Urmări