Al nouălea val (în ) este o pictură în ulei realizată în anul 1850 de pictorul rus de origine armeană Ivan Aivazovski (specializat în picturi marine). Aivazovski a pictat peste 6.000 de tablouri, mai multe de jumătate dintre ele (aproximativ 4.000) fiind peisaje marine ce prezintă în principal furtuni, valuri puternice și naufragii.

Adesea numită „cea mai frumoasă pictură rusească”, Al nouălea val înfățișează lupta pentru supraviețuire a unui grup de șase marinari naufragiați, care s-au agățat de epava unui catarg și urmează să se confrunte la răsăritul soarelui cu un al nouălea val al mării, considerat cel mai distrugător de tradiția nautică: pericolul iminent, însă, nu se limitează la a insufla frică în grupul de bărbați, ci exercită asupra lor fascinația puterii irezistibile a naturii, întruchipând rafinat idealul romantic al epocii. Criticii de artă o consideră una dintre cele mai cunoscute picturi ale artistului (adesea chiar cea mai faimoasă și mai populară) și o adevărată capodoperă.

Acest tablou se află expus în prezent la Muzeul Rus din Sankt Petersburg (nr. de inventar Ж-2202).

Descriere În această pictură, Aivazovski înfățișează o mare furioasă și întunecată în urma unei furtuni nocturne și un mic grup de șase marinari naufragiați cu vestimentație și trăsături africane. Deși nava s-a scufundat în adâncuri în întunericul nopții, un fragment de catarg a rămas la suprafața apei și a devenit în zorii zilei (primele ore ale dimineții) ultimul refugiu al supraviețuitorilor, care se agață cu disperare de el pentru a-și salva viața. Fețele marinarilor epuizați exprimă senzația lor de neputință în fața stihiilor nesfârșite ale naturii. În ciuda oboselii, oamenii căzuți în mare continuă să lupte eroic cu valurile și rămân un grup unit de oameni, gata să se ajute unul pe celălalt deoarece au încă speranța că se pot salva. Astfel, unul din marinari nu mai are putere să se țină de catarg, dar camaradul său cel mai apropiat se întinde și își folosește ultimele puteri pentru a-l împiedica să alunece în adâncul mării. În acest timp, un al nouălea val (cel mai înalt și mai puternic val al unei furtuni, potrivit legendelor populare) se apropie rapid și este pe punctul de a se prăvăli peste ei. Primele raze ale soarelui străpung însă norii întunecați și denși și luminează puternic valurile uriașe cu nuanțe verzi și roșii, conferind peisajului un aspect straniu, oniric și aproape mistic.

Pictura impresionează prin compoziția sa dramatică și prin paleta bogată de culori. La fel ca în cele mai multe lucrări ale lui Aivazovski, ies aici în evidență trei elemente: marea, cerul și lumina, în timp ce figurile umane ocupă un spațiu redus. Linia orizontului este joasă, ceea ce atrage atenția mai mult asupra cerului furtunos decât asupra mării învolburate. Este greu de distins unde se termină cerul și unde începe marea. Lumina cerului se revarsă asupra valurilor de dedesubt, conferindu-le o strălucire puternică și creând o senzație de profunzime. Valurile mării, reprezentate în culori reci, transmit impresia că ar fi atât de reale, încât privitorii pot simți rafalele vântului și stropii de apă, cerul, reprezentat în culori calde, ocupă suprafața cea mai întinsă a pânzei și sugerează apropierea momentului în care furtuna va înceta, iar lumina soarelui, în culori galben-roșiatice, întărește această ultimă impresie și conferă picturii un aspect strălucitor. Inevitabilitatea sorții care îi va marca pe cei șase naufragiați ar trebui să transmită un sentiment de teroare, evidențiind micimea materială a omului și neputința sa în fața naturii. În ciuda acestui fapt, puternicele forțe naturale ale lui Aivazovski nu inspiră doar frică, ci și un sentiment de admirație pentru frumusețea lor; în acest fel, Al nouălea val este, prin tematică și tehnică, una dintre cele mai reprezentative opere de artă ale romantismului – la fel ca pictura Ultima zi a orașului Pompei (1830–1833) a lui , care se concentra tot pe lupta omului împotriva elementelor naturii –, cu toate că se observă inclusiv aici „o manifestare a viziunii realiste asupra lumii artistului”.

Paleta de culori a picturii este bogată, combinând într-un mod surprinzător culorile reci ale mării (albastru intens, verde și negru) și culorile calde ale cerului (portocaliu, roșu și galben aprins). Acest contrast îndrăzneț sporește efectul dramatic al lucrării, transmițând privitorilor o stare de fascinație cu privire la forța brută a naturii și, în același timp, o stare de emoție cu privire la soarta naufragiaților. Efectul vizual este intensificat de tușele groase și expresive aplicate de pictor. Semnătura autorului și data realizării picturii () nu se mai află de această dată într-un colț, unde obișnuia pictorul să-și scrie numele, ci, în partea de jos, pe catargul de care se agață marinarii naufragiați. Pictura conține și alte inscripții: cifra 5, scrisă cu roșu, în colțul din dreapta jos, și nr. 2506, scris cu negru pe verso. Al nouălea val are dimensiunile de 221 × 332 cm și este numit uneori „cea mai frumoasă pictură din Rusia”.

Interpretare

Al nouălea val dezvăluie măreția și puterea distrugătoare a mării, dar, cu toate acestea, în ciuda naturii dramatice a subiectului reprezentat, nu transmite o impresie sumbră, ci, dimpotrivă, o senzație de optimism. Culorile calde ale picturii fac ca marea să pară mai puțin amenințătoare și, deși artistul nu dezvăluie deznodământul, îi oferă privitorului speranța că naufragiații vor supraviețui. Prezența unui licăr de lumină (sub forma unei raze de soare, a unui curcubeu sau a luminii unui far) era un aspect des întâlnit în picturile marine ale lui Aivazovski ce înfățișau furtuni și aveau scopul de a induce senzația că situația nu este fără speranță și că exista șansa unei salvări. Această viziune pozitivă este întărită aici de asemănarea cu crucea creștină a resturilor navei, ceea ce transformă, în opinia unor critici, încercarea disperată de supraviețuire a naufragiaților (aflați într-o atitudine de implorare a ajutorului divin) într-o metaforă pentru mântuirea de păcatele pământești. Unii critici de artă au interpretat această pictură într-un sens alegoric, susținând că Al nouălea val are o profundă semnificație simbolică și exprimă credința în triumful umanității în lupta cu elementele naturii. Popularitatea sa ar putea fi explicată prin tema luptei omului împotriva unui adversar mult mai puternic decât el.

Folosirea unui amestec de culori calde (galben, portocaliu, roz) pentru reprezentarea cerului și luminii și culori reci (verde, violet, albastru) pentru apă transmite, de asemenea, o senzație de optimism și cu siguranță nu una de teroare. Această lucrare, de fapt, își propune să exalte puterea spiritului ființei umane, care înfruntă cu hotărâre și seninătate pericole mult mai mari decât el însuși: acest sentiment, decisiv pentru succesul critic al operei, este cristalizat în atitudinea unuia dintre naufragiați, care se întoarce sfidător spre al nouălea val, fluturându-și turbanul roșu, deloc intimidat de forța invincibilă a elementelor naturale. Spre deosebire de pictorii peisagiști anteriori lui Aivazovski, care pictau locuri pitorești celebre doar pentru a-i impresiona pe privitori, artistul rus își concentrează atenția pe surprinderea cu precizie a mișcării (deplasarea norilor, înălțarea și coborârea valurilor, gesturile disperate ale supraviețuitorilor). Natura nu era pentru Aivazovski un element inert, ci, dimpotrivă, un element viu, de aceea încerca să-i redea măreția și frumusețea, făcându-l pe criticul și istoricul de artă ruso-francez Alexandre Benois să scrie mai târziu că „doar Aivazovski, urmând pașii lui Turner și , a fost însuflețit temporar de încântarea lor inspirată în fața măreției spațiului, care era pentru ei o ființă vie, organică și chiar inteligentă”.

Unii critici de artă au comparat uneori Al nouălea val cu pictura Pluta Meduzei (1819) a lui Théodore Géricault, datorită asemănărilor în ceea ce privește subiectul (supraviețuirea unor naufragiați pe o epavă) și abordarea artistică. Sursa de inspirație a picturii lui Géricault a reprezentat-o un articol dintr-un ziar, care relata eșuarea pe 2 iulie 1816 a fregatei franceze în largul coastei Africii de Vest. Majoritatea echipajului și pasagerilor au abandonat nava eșuată, iar, ca urmare a numărului mic de bărci de salvare, numeroși pasageri au fost îmbarcați pe o plută improvizată și abandonați ulterior în plin ocean, unde au rezistat mai multe zile până când o corabie i-a găsit și a salvat doar câțiva dintre ei.

Istoric Surse de inspirație

Originar din orașul Feodosia din Crimeea, Ivan Aivazovski (1817–1900) a iubit mult regiunea sa de origine, aflată pe țărmul Mării Negre, și a creat numeroase picturi în care a înfățișat diverse peisaje ale peninsulei și măreția mării (pe care a surprins-o într-o varietate de stări: de la calmul liniștitor ce oglindea răsăritul și apusul soarelui până la uragane devastatoare). Reprezentarea frumuseții și forței mării, care era o temă recurentă a operei lui Aivazovski, reflecta caracterul romantic al din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Ideea realizării acestei picturi i-a venit lui Aivazovski (1817–1900) după ce trecuse el însuși printr-o furtună extrem de puternică în Golful Biscaya (de la Oceanul Atlantic) din largul coastelor Spaniei în anul 1844, cu prilejul unei călătorii pe mare din Anglia în Spania, care a avut loc în perioada studiilor efectuate de artist în Europa Occidentală în anii 1840–1844. Acel eveniment fusese atât de distrugător, încât un ziar din Franța publicase atunci chiar un articol în care anunța scufundarea corabiei și moartea tânărului artist. Cu toate acestea, artistul rus supraviețuise și și-a amintit mai târziu cum, ignorând pericolul, a urcat pe puntea navei pentru a simți furtuna și a o observa cât mai precis. „Frica nu mi-a suprimat capacitatea de a percepe și de a reține în memorie impresia pe care mi-a făcut-o furtuna, ca și cum ar fi fost o pictură vie minunată”, a mărturisit el după mai mulți ani. Scăpat cu viață din acest eveniment, el a continuat să picteze peisaje marine, care se caracterizau prin accentul pus pe zbuciumul mării, forța valurilor și nuanțele de culori ale luminii într-un amestec de realism și romantism.

Potrivit altor surse, este, de asemenea, posibil ca Aivazovski să fi fost inspirat de o știre reală pe care o aflase la Paris în 1843: naufragiul unei nave în largul coastei Africii și încercarea ulterioară a celor opt marinari supraviețuitori de a supraviețui, agățându-se timp de 45 de zile de epavă, până când o brigantină franceză a ajuns în acea zonă și i-a salvat, acest aspect ar putea ajuta la explicarea vestimentației și trăsăturilor africane ale celor șase bărbați. Cu toate acestea, există o altă interpretare care consideră această lucrare o transpunere în pictură a situației poporului armean, care a luptat timp de mai multe secole împotriva unor dușmani mult mai puternici, dar a fost însuflețit de încrederea într-o eliberare viitoare și de conștiința de a avea o istorie măreață și tradiții la fel de mărețe.

Pictarea tabloului