(n. 10 mai 1878, Berlin, Imperiul German – d. 3 octombrie 1929, Berlin, Republica de la Weimar) a fost un om politic german, fondator și lider al Deutsche Volkspartei (Partidul Popular German), cancelar în 1923 și ministru de externe din 1923 până la moartea sa. Figură de marcă în Republica de la Weimar, Stresemann a permis Germaniei să-și regăsească greutatea diplomatică și economică pierdută după Primul Război Mondial, practicând o politică pragmatică.
Această politică în care compromisurile au jucat un rol preponderent nu s-a desfășurat în pierderea Germaniei. Fiecare concesie germană a corespuns unui progres fie diplomatic, fie economic. După ce a frânat hiperinflația care amenința existența statului însuși, Stresemann a abordat alte probleme, cum ar fi ocuparea regiunii Ruhr de către armatele franco-belgiene, despăgubirile de război și frontierele definite de tratatul de la Versailles.
Pragmatismul politicii sale i-a atras numeroși dușmani și a trebuit să-și ducă lupta abandonat de o mare parte a clasei politice. Împreună cu Aristide Briand a fost artizanul reconcilierii franco-germane și al schimbărilor diplomatice pe plan european, ceea ce le-a adus ambilor Premiul Nobel pentru Pace în 1926. Această reconciliere a fost însă sufocată în fașă după moartea ministrului german la vârsta de cincizeci și unu de ani, când Republica de la Weimar și-a pierdut unul din ultimii apărători.
Note
Bibliografie Republica de la Weimar Philippe Bouchet, La République de Weimar, Ellipses, Paris, 1999 Sandrine Kott, L'Allemagne du XIXe siècle, Hachette, Paris, 1999 Peter Krüger, Die Außenpolitik der Weimarer Republik, Darmstadt, 1972 Joseph Rovan, Histoire de l'Allemagne des origines à nos jours, Seuil, Paris, 1998
Documente ale lui Stresemann Akten zur Auswärtigen Politik 1918-1945 (ADAP). Serie A 1918-1924, Bd. A Iff., Vandenhoeck & Ruprecht, Göttingen 1982ff.; Serie B 1925-1933, Bd. B Iff., Vandenhoeck & Ruprecht, Göttingen, 1966 Akten der Reichskanzlei Weimarer Republik, Karl Dietrich Erdmann im Auftrag der Historischen Kommission bei der Bayerischen Akademie der Wissenschaften. Die Kabinette Stresemann I und II, 2 Bde., Harald Boldt Verlag, Boppard am Rhein, 1978 Gustav Stresemann, Reden und Schriften. Politik - Geschichte - Literatur 1987 bis 1926, 2 Bd., Carl Reissner Verlag, Dresden, 1926 Gustav Stresemann, Reichstagsreden, Gerhard Zwoch, Verlag AZ Studio Pfattheicher & Reichardt, Bonn, 1972 Gustav Stresemanns Schriften, Arnold Harttung, Berlin Verlag, Berlin 1976 Vermächtnis. Der Nachlaß in drei Bänden, Henry Bernhard, Verlag Ullstein, Berlin, 1932/33 Gustav Stresemann, Six années de politique allemande - Les papiers de Stresemann (traduction de Henri Bloch et Paul Roques). Bd 1., Paris, 1932
Despre Gustav Stresemann Georg Arnold, Gustav Stresemann und die Problematik der deutschen Ostgrenzen, Frankfurt am Main, 2000 Christian Baechler, Gustav Stresemann (1878-1929). De l’impérialisme à la sécurité collective., Les mondes germaniques, Presses universitaires de Strasbourg, 1996 Manfred Berg, Gustav Stresemann. Eine politische Karriere zwischen Reich und Republik, Göttingen/Zürich, 1992 Manfred J. Enssle, Stresemann's Territorial Revisionism, 1980 Theodor Eschenburg/Ulrich Frank-Planitz, Gustav Stresemann. Eine Bildbiographie, Stuttgart 1978 Felix Hirsch, Gustav Stresemann 1878/1978, Berlin Verlag, Berlin, 1978 Andreas Körber, Gustav Stresemann als Europäer, Patriot, Wegbereiter und potentieller Verhinderer Hitlers. Historisch-politische Sinnbildungen in der öffentlichen Erinnerung., Hamburg Eberhard Kolb, Gustav Stresemann, Munich 2003 Wolfgang Stresemann, Mein Vater Gustav Stresemann, München, Berlin: Herbig, 1979 Henry Ashby Turner, Stresemann and the politics of the Weimar Republic, Princeton University Press, Princeton, 1963 Jonathan Wright, Gustav Stresemann: Weimar's Greatest Statesman, 2002
Categorie:Nașteri în 1878 Categorie:Nașteri pe 10 mai Categorie:Decese în 1929 Categorie:Decese pe 3 octombrie Categorie:Cancelari germani Categorie:Miniștri de externe germani Categorie:Laureați ai Premiului Nobel pentru Pace