Gorilă

Gorilele sunt maimuțe antropoide erbivore, care trăiesc predominant la sol, în pădurile tropicale din Africa ecuatorială. Genul Gorilla este împărțit în două specii: gorile estice și gorile vestice, și patru subspecii. ADN-ul gorilelor este foarte asemănător cu cel al oamenilor, în proporție de 95-99%, în funcție de ceea ce este inclus.

Gorilele sunt cele mai mari primate care trăiesc în prezent, atingând înălțimi cuprinse între 1,25-1,8 metri, greutăți între 100–270 kg și întinderea brațului până la 2,6 metri, în funcție de specie și sex. Ele tind să trăiască în grupuri, liderul fiind numit spate-argintiu. Gorila estică se distinge de cea vestică prin culoarea mai închisă a blănii și alte diferențe morfologice minore. Gorilele tind să trăiască între 35-40 de ani în sălbăticie.

Habitatele naturale ale gorilelor acoperă pădurile tropicale sau subtropicale din Africa subsahariană. Deși arealul lor acoperă un procent mic din Africa subsahariană, gorilele acoperă o gamă largă de altitudini. Gorilele de munte populează jungla montană a Riftului Albertin, pădurea înnorată a munților Virunga, variind de la o altitudine de la 2.200 la 4.300 de metri. Gorilele de câmpie trăiesc în păduri dense și zone mlăștinoase, gorilele vestice de câmpie care trăiesc în țările din Africa centrală de vest și gorilele estice de câmpie care trăiesc în Republica Democrată Congo aproape de granița cu Rwanda.

Se crede că există în jur de 316.000 de gorile vestice în sălbăticie și 5.000 de gorile estice. Ambele specii sunt clasificate ca fiind în pericol critic de dispariție de către IUCN. Există multe amenințări la adresa supraviețuirii lor, cum ar fi braconajul, distrugerea habitatului și bolile, care amenință supraviețuirea speciei. Cu toate acestea, eforturile de conservare au avut succes în unele zone în care trăiesc.

Etimologie

Cuvântul „gorilă” provine din istoria lui Hanno Navigatorul (c. 500 î.Hr.), un explorator cartaginez într-o expediție pe coasta vest-africană în zona care a devenit ulterior Sierra Leone. Membrii expediției s-au întâlnit cu „oameni sălbatici, dintre care majoritatea erau femei, ale căror corpuri erau păroase și pe care interpreții noștri le numeau Gorillae”. Nu se știe dacă exploratorii au întâlnit ceea ce numim acum gorile, o altă specie de maimuță sau oameni. Se consideră că piei de femele gorillai, aduse înapoi de Hanno, au fost păstrate la Cartagina până când Roma a distrus orașul 350 de ani mai târziu, la sfârșitul războaielor punice (146 î.Hr.)

Medicul și misionarul american Thomas Staughton Savage și naturalistul Jeffries Wyman au descris gorila vestică (o numeau Troglodytes gorilla) pentru prima dată în 1847 din exemplarele obținute în Liberia. Numele a fost derivat din greaca veche Γόριλλαι (gorillai) „tribul femeilor păroase”, așa cum le-a descris Hanno.

Evoluție și clasificare

Cele mai apropiate rude ale gorilelor sunt celelalte două genuri Homininae, cimpanzeii și oamenii, toți provenind dintr-un strămoș comun în urmă cu aproximativ 7 milioane de ani. Secvențele genetice umane diferă în medie doar cu 1,6% față de secvențele genelor de gorilă corespunzătoare, dar există o diferență suplimentară în câte copii are fiecare genă. Până de curând, gorilele erau considerate a fi o singură specie, cu trei subspecii: gorila de câmpie de vest, gorila de câmpie de est și gorila de munte. În prezent cercetătorii au ajuns la un acord că există două specii, fiecare cu două subspecii. Mai recent, s-a pretins că există o a treia subspecie la una dintre specii. Speciile și subspeciile separate s-au dezvoltat dintr-un singur tip de gorilă în timpul epocii de gheață, când habitatele lor forestiere s-au micșorat și au devenit izolate unele de altele.

Primatologii continuă să exploreze relațiile dintre diferite populații de gorile. Speciile și subspeciile enumerate aici sunt cele cu care majoritatea oamenilor de știință sunt de acord.

Taxonomia genului GorillaFilogenia suprafamiliei Hominoidea Genul Gorilla Gorila vestică (G. gorilla) Gorila vestică de câmpie (G. g. gorilla) Gorila vestică de râu (G. g. diehli) Gorila estică (G. beringei) Gorila de munte (G. b. beringei) Gorila estică de câmpie (G. b. graueri)

A treia subspecie propusă de Gorilla beringei, care nu a primit încă un trinomen, este populația Bwindi a gorilei de munte, uneori numită gorila Bwindi.

Printre variațiile care disting clasificările gorilei se numără densitate, dimensiune, culoarea părului, lungime, cultură și lățimi faciale variabile. Genetica populației gorilelor de câmpie sugerează că populațiile de câmpie din vest și est s-au separat în urmă cu aproximativ 261.0000 de ani.

Caracteristici

Masculii cântăresc între 136 și 227 kg, în timp ce femelele adulte cântăresc 68–113 kg. Masculii adulți au o înălțime de 1,4 până la 1,8 m, cu o întindere a brațului de la 2,3 până la 2,6 m. Gorilele femele sunt mai scunde, 1,25 - 1,5 m, cu întinderi mai mici ale brațelor. Antropologul britanic Colin Groves (1970) a calculat greutatea medie a 42 de gorile masculi sălbatici adulți la 144 kg, în timp ce Smith și Jungers (1997) au constatat că greutatea medie a 19 gorile masculi sălbatici adulți este 169 kg. Gorilele masculi sunt cunoscute sub numele de spate-argintiu datorită părului argintiu caracteristic de pe spatele lor care ajunge până la șolduri. Cea mai înaltă gorilă înregistrată a fost un spate-argintiu de 1,95 m, cu o întindere a brațului de 2,7 m, un piept de 1,98 m și o greutate de 219 kg, împușcat în Alimbongo, în nordul regiunii Kivu în mai 1938. Cea mai grea gorilă înregistrată a fost un spate-argintiu de 1,83 m în Ambam, Camerun, care cântărea 267 kg. masculii în captivitate pot fi supraponderali și pot atinge greutăți de până la 310 kg.

Gorila estică este mai întunecată decât gorila vestică, gorila de munte fiind cea mai întunecată dintre toate. Gorila de munte are, de asemenea, cel mai gros păr. Gorila vestică de câmpie poate fi brună sau cenușie cu fruntea roșiatică. În plus, gorilele care trăiesc în pădurile de câmpie sunt mai zvelte și mai agile decât gorilele de munte mai voluminoase. Gorila estică are o față mai lungă și un piept mai larg decât gorila vestică. La fel ca oamenii, gorilele au amprente individuale. Culoarea ochilor lor este maro închis, încadrat de un inel negru în jurul irisului. Structura facială a gorilei este descrisă ca prognatism mandibular, adică mandibula iese mai în afară față de maxilar. Masculii adulți au o creastă sagitală proeminentă.

Gorilele se deplasează prin mersul patruped, deși uneori, pe distanțe scurte, merg vertical, în timp ce transportă hrană sau în situații defensive. Un studiu din 2018 care a cercetat postura mâinii a 77 de gorile de munte din Parcul Național Impenetrable Bwindi (8% din populație) a constatat că mersul patruped a fost realizat doar 60% din timp și, de asemenea, și-au susținut greutatea cu ajutorul pumnilor, spatele mâinilor/picioarelor și pe palme/tălpi (cu degetele flexate). Se credea că o astfel de gamă de poziții ale mânii a fost folosită doar de urangutani. Studii despre mâna dominantă a gorilelor au dat rezultate variate, unii susținând că nu există preferință pentru nici o mână, iar alții că domină maâna dreaptă pentru populația generală. Studiile au demonstrat că sângele gorilei nu este reactiv la anticorpi monoclonali anti-A și anti-B, care la om indică sânge de tip 0. Datorită secvențelor noi, totuși, este suficient de diferit pentru a nu se conforma cu sistemul de grup sanguin ABO uman, în care se încadrează celelalte maimuțe antropoide.

Durata de viață a unei gorile este în mod normal între 35 și 40 de ani, deși gorilele din grădinile zoologice pot trăi timp de 50 de ani sau mai mult. Colo, o femelă de gorilă vestică de la grădina zoologică Columbus, a fost cea mai longevivă gorilă cunoscută, ajungând la vârsta de 60 de ani când a murit, la 17 ianuarie 2017.

Distribuție și habitat

Gorilele au o distribuție neuniformă. Gama celor două specii este separată de fluviul Congo și afluenții săi. Gorila vestică trăiește în vestul Africii centrale, în timp ce gorila estică trăiește în estul Africii centrale. Între specii și chiar în cadrul speciei, gorilele trăiesc într-o varietate de habitate și înălțimi. Habitatul gorilelor variază de la pădurea montană până la mlaștină. Gorilele estice locuiesc în pădurile montane și submontane între 650 și 4.000 m deasupra nivelului mării.

Gorilele de munte trăiesc în pădurea montană la capătul superior al zonei de înălțime, în timp ce gorilele estice de câmpie trăiesc în pădurea submontană la capătul inferior. În plus, gorilele estice de câmpie trăiesc în pădurea montană de bambus, precum și în pădurea de câmpie de la 600–3308 m înălțime. Gorilele vestice trăiesc atât în pădurea din zonele mlăștinoase, cât și în pădurea montană, la altitudini cuprinse între nivelul mării și 1.600 m. Gorilele vestice de câmpie trăiesc în mlaștini și păduri de câmpie de până la 1.600 m, iar gorilele vestice de râu trăiesc în pădurile joase și submontane cuprinse între 150-1.600 m.

Ecologie Dietă și hrănire

Ziua unei gorile este împărțită între perioadele de odihnă și perioadele de călătorie sau hrănire. Dietele diferă între specii și în cadrul acestora. Gorilele de munte mănâncă în cea mai mare parte frunziș, cum ar fi frunze, tulpini și lăstari, în timp ce fructele reprezintă o parte foarte mică din dietae lor. Hrana pentru gorile de munte este larg distribuită și nici indivizii, nici grupurile nu trebuie să concureze între ei. Arealul lor de casă variază de la 3 la 15 km2, iar incursiunile lor variază în jur de 500 m sau mai puțin în medie într-o zi. Gorilele montane au diete flexibile și pot trăi într-o varietate de habitate.

Gorilele estice de câmpie au diete mai diverse, care variază sezonier. Frunzele sunt consumate în mod obișnuit, iar fructele pot reprezenta până la 25% din dieta lor. Deoarece fructele sunt mai puțin disponibile, gorilele de câmpie au un areal de casă între 2,7 până la 6,5 km2, cu incursiuni pe zi de 154-2.280 m. Gorilele estice de câmpie mâncă, de asemenea, insecte, de preferință furnici. Gorilele vestice de câmpie depind de fructe mai mult decât celelalte gorile. Călătoresc chiar mai departe decât celelalte subspecii de gorilă, la 1.105 m pe zi, în medie, și au arealul de casă mai mare decât aș celorlalte gorile, de 7–14 km2. Gorilele vestice de câmpie au acces mai redus la plantele terestre, deși pot accesa plantele acvatice în unele zone. Și ele mănâncă termite și furnici.

Gorilele beau rareori apă „deoarece consumă vegetație suculentă, care este compusă aproape jumătate din apă, precum și rouă de dimineață”, deși atât gorilele de munte, cât și cele de câmpie au fost observate că beau.

Comportament

Structura socială

Gorilele trăiesc în grupuri care tind să fie formate dintr-un mascul adult sau spate-argintiu, mai multe femele adulte și descendenții lor. Cu toate acestea, există și grupuri cu mai mulți masculi. Un spate- argintiu are de obicei mai mult de 12 ani și este denumit după părul argintiu distinctiv de pe spate, care vine odată cu maturitatea. El are caninii mari care, de asemenea, vin odată cu maturitatea. Atât masculii, cât și femelele tind să emigreze din grupurile lor natale. La gorilele de munte, femelele se dispersează din grupul lor natal mai mult decât masculii.