Prințul Alexandru Cantacuzino (n. 1901, comuna Ciocănești, Ilfov, Regatul României - d. 22 septembrie 1939, Închisoarea Râmnicu Sărat, Județul Buzău, Regatul României) a fost un avocat și politician român, membru de frunte al Mișcării Legionare și colaborator cu Corneliu Zelea Codreanu. El a planificat un complot de detronare a regelui Carol al II-lea, plan ce va fi preluat ulterior de Horia Sima. A fost împușcat fără judecată, în ziua de 22 septembrie 1939, la Închisoarea Râmnicu Sărat, în cadrul represaliilor ordonate de Regele Carol al II-lea, în urma asasinării prim-ministrului Armand Călinescu.Țiu, Ilarion : Mișcarea Legionară după Corneliu Codreanu, Ed. Vremea, 2007
Biografie Prințul Alexandru Cantacuzino, născut la 22 iunie 1901, în comuna Ciocănești, din județul Ilfov (azi județul Dâmbovița), în conacul Ghica-Cantacuzino, era descendentul unei familii domnitoare românești, care a dat numeroși domnitori și cărturari. A studiat la Paris și la Haga (Academia de Drept Internațional), obținând licența și doctoratul în drept la București. A debutat ca șef de cabinet la Ministerul Afacerilor Externe al României (1926-1927), apoi secretar de legație și însărcinat cu afaceri al României la Haga și Varșovia. Potrivit unui curriculum vitae publicat în presa legionară, a intrat în diplomație la 16 noiembrie 1924, a fost numit atașat de legație prin decretul regal nr. 3790/1924, apoi secretar de legație și ulterior secretar de legație clasa a III-a și a II-a, activând inclusiv pe lângă legațiunile române din Haga și Varșovia. A fost rechemat în administrația centrală la 1 decembrie 1930 și pus la dispoziție la 1 mai 1931.
Ca legionar, a colaborat cu revista „Axa”, editată de grupul de intelectuali legionari Ion I. Moța, Vasile Cristescu, Alexandru Constant, Mihail Polihroniade și Mircea Eliade, care părăsiseră în 1933 cenaclul „Criterion”, condus de Petru Comarnescu, nemulțumiți de orientarea mondialistă a acestuia. A colaborat și la revistele Convorbiri literare, „Cuvântul studențesc”, „Vestitorii” și „Libertatea”Ciucanu, Corneliu: Dreapta politică românească. Politică și ideologie: 1919-1941, Ed. Mica Valahie, 2009, ISBN 978-973-7858-63-4..
Activitatea politică
Activitatea legală Cantacuzino a aderat la Mișcarea Legionară și a devenit unul din cei mai apropiați colaboratori ai „Căpitanului” Corneliu Zelea Codreanu, care i-a acordat gradul cel mai înalt în ierarhia legionară, de „Comandant al Bunei Vestiri”. A intrat în atenția autorităților statului după ce a participat la organizarea Congreselor Studențești de la Craiova (aprilie 1935) și Târgu Mureș (aprilie 1936), care au culminat cu demonstrații și grave tulburări ale ordinei publice. Dacă la congresul de la Craiova, nota dominantă a fost „afirmarea credinței legionare” a unei părți dintre studenți, la cel de la Târgu Mureș tonul dezbaterilor a fost mult mai agresiv, fiind atacate deschis așa-zisele „forțe oculte” care conduceau politica țării și care erau răspunzătoare de prigoana studenților legionariSima, Horia: Istoria Mișcării Legionare, Ed. Gordian, Timișoara.. Erau vizați în special Elena Lupescu, Virgil Madgearu, generalul Gabriel Marinescu, Armand Călinescu și chestorul Parizianu, despre care legionarii susțineau că pregătesc lichidarea fizică a „Căpitanului”. Alexandru Cantacuzino s-a numărat printre oratorii cei mai virulenți care s-au perindat la tribuna congresului. La 17 mai 1937, când s-a dat sentința în procesul intentat legionarilor care au condus Congresul Studențesc de la Târgu Mureș, Cantacuzino a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare.
Conform propriului său curriculum vitae publicat în 1941, a fost încadrat în Mișcarea Legionară în iulie 1935, iar la 25 iulie 1935 a fost înaintat comandant legionar în tabăra de la Carmen-Sylva. În 1933 a fost comandantul șantierului de la Casa Verde. În decembrie 1937 a candidat pe listele partidului „Totul pentru Țară” în patru județe.
Fără voia sa, Alexandru Cantacuzino va deveni unul dintre rivalii ideologici ai lui Codreanu, mai ales după asasinarea lui Mihail Stelescu și retragerea parțială de pe scena politică a „Căpitanului”. Discursul său, apropiat de cel al fascismului lui Benito Mussolini, era mai intelectual și, în contrast puternic cu cel al legionarilor din regiunile de provincie și din Iași. Pentru o perioadă, prin 1934, Cantacuzino și Ion Moța păreau să îl eclipseze pe Codreanu.O. J. Schmitt, Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea și căderea „Căpitanului”, traducerea de Wilkeum Tauwinkl, București, editura Humanitas, 2016, p. 184
În 1936, Cantacuzino a plecat cu echipa legionară condusă de generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul să lupte în Spania de partea fasciștilor franchiști și contra comuniștilor, fiind decorat de generalul Franco cu „Crucea Roșie”***: Cronologie Legionară, almanah Cuvântul, 1941.. Potrivit curriculumului vitae publicat în ziarul Axa, a plecat în Spania la 24 noiembrie 1936 într-o echipă de elită condusă de Ion Moța și Vasile Marin, predând o sabie de onoare, în numele Mișcării Legionare, generalului Moscardó, „legendarul apărător al Alcazarului”. A fost încadrat în organizația spaniolă de sacrificiu Tercio și a luptat pe frontul de sud în primele ei rânduri. După moartea lui Moța și Marin la Majadahonda, la 13 ianuarie 1937, s-a întors în țară la 27 februarie 1937 împreună cu ceilalți cinci supraviețuitori.
În 1937 Cantacuzino, cu puțin timp înaintea plecării grupului de legionari pe frontul din Spania, a fost numit șef al „Corpului Legionar Moța-Marin”, înființat printr-un ordin al „Căpitanului”. „Corpul” a fost menit să-i folosească drept gardă personală, din care cauză se preferau legionari cu statură atletică. Ulterior a devenit un fel de corp de elită al mișcării legionare, „un grup de esență strict și sever educativă și de inspirație eroică”, urmând a fi format din 10.033 de luptători, în vârste de sub 30 de ani. Proiectul acestei organizații nu a fost finalizat, dat fiind că partidul Totul pentru Țară s-a autodesființat în anul următor, concomitent cu instituirea dictaturii regale și interzicerea oricărei forme de activitate politică. Curriculumul vitae din Axa îl menționează expres ca „comandant al Corpului Moța-Marin” la 13 ianuarie 1938.
În urma deciziei lui Codreanu, Cantacuzino a candidat la alegerile din 20-22 decembrie 1937, din partea partidului Totul pentru Țară în Jud. Arad, reușind cu unul dintre cele mai bune scoruri electorale obținute de legionari, 32,73% și a devenit deputat de ArgeșSandache, Cristian: Istorie și biografie: cazul Corneliu Zelea Codreanu, Ed. Mica Valahie, București, 2005..
Tot în activitatea sa publică, între noiembrie 1934 și noiembrie 1936 a fost președinte al Micii Antante Studențești / președintele studențimii române în cadrul relațiilor cu organizațiile studențești din Cehoslovacia, Iugoslavia și România, precum și conducător al Departamentului Relațiilor cu Străinătatea din U.N.S.C.R. A reprezentat studențimea română la Congresul Internațional Studențesc de la Praga și la alte întâlniri internaționale tinerești, la Bordeaux și Varșovia.
Activitatea clandestină
În ajunul instituirii Dictaturii regale a lui Carol al II-lea, Armand Călinescu, în calitate de ministru de interne (șef al executivului de fapt, dat fiind că prim-ministru era Patriarhul Miron Cristea, în vârstă de 70 de ani), a emis ordinul nr. 746 din 6 martie 1938, prin care a dat dispoziție tuturor prefecturilor de poliție și jandarmeriilor să-i fileze pe legionari, iar, în cazul în care nu respectau noua legislație, să-i arestezeZamfirescu, Dragoș: Legiunea Arhanghelului Mihail - de la mit la realitate, p. 250, Ed. Enciclopedică, București, 1997, ISBN 973-45-0719-8.. Teoretic era vizată suprimarea oricărei forme de activitate politică, practic însă, conform cu Ilarion Țiu, s-au produs nenumărate abuzuri, datorate mai ales provocărilor lansate de autorități (circulare, ordine și comunicate false emise de Ministerul de Interne direct, în numele legionarilor). Armand Călinescu, împreună cu restul „Camarilei”, nu făcea decât să pună în practică prima etapă a planului de lichidare fizică a lui Zelea Codreanu și de distrugere a Mișcării Legionare.
Prin ordinul 746, s-a declanșat în luna martie un val de arestări a colaboratorilor lui Codreanu. În noaptea de 16 spre 17 aprilie (înainte de duminica Floriilor), au fost arestați Corneliu Codreanu și alți 44 de lideri legionari. Cantacuzino a fost și el arestat, dar a reușit să scape, împreună cu Vasile Cristescu, într-un moment de neatenție al gardienilor, sărind din mers prin fereastra trenului ce-i transporta din lagărul de la Miercurea Ciuc la închisoarea JilavaDANIC, Fond DGP, dosar nr. 15/1938, f. 183.. După evadare, undeva în apropiere de Brașov, cei doi s-au despărțitDANIC, fond DGP, dosar nr. 252/1939, f. 56., Cristescu s-a ascuns în Brașov, iar Cantacuzino la București, unde avea rude numeroase și cu poziții înalte în societate, astfel încât agenții Ministerului de Interne nu îndrăzneau să le percheziționezeDANIC, fond DGP, dosar nr. 15/1938, f. 184..
După condamnarea lui Codreanu la 10 ani de muncă silnică, a urmat procesul celorlalte căpetenii legionare arestate în noaptea de 16/17 aprilie. Inițial, li s-a promis eliberarea, în schimbul unor declarații de supunere față de rege și de politica acestuiaDANIC, fond DGP, dosar nr. 15/ 1938, f. 133.. Absolut toți au refuzat, convinși fiind că evoluția ulterioară a situației internaționale le va ameliora starea. Procesul a început în 25 iulie 1938 la Tribunalul Militar al Corpului II Armată, sentința fiind pronunțată în 1 august 1938. Alexandru Cantacuzino și Vasile Cristescu, deoarece evadaseră de sub escortă, au fost condamnați la câte 9 ani de închisoare, față de restul arestaților, care au primit câte 7 aniDANIC, fond DGP, dosar nr. 262/1940, f. 86..
După condamnări, a urmat un val de declarații de desolidarizare ale liderilor legionari din eșalonul al 2-lea al mișcării, arestați între timp. Era clar că în noile condiții, Mișcarea Legionară nu mai putea funcționa, dar au ieșit la suprafață lideri dispuși să-i continue activitatea, ca Horia Sima, Cantacuzino și Vasile Cristescu. Horia Sima, un lider din provincie (la vremea respectivă încă nu fusese racolat de Moruzov ca agent al Siguranței și va apărea în evidențele Siguranței în 1939, fiind dat în consemn general la frontieră), a folosit momentul pentru a prelua conducerea. El a organizat un „Comandament de prigoană”DANIC, fond DGP, dosar nr. 252/1939, f. 210.. Sima a reușit să reorganizeze mișcarea, limitând numărul membrilor unui cuib la 5, și acordându-le o autonomie mai mare în declanșarea de acțiuni, astfel încât în câteva luni legionarii erau complet reorganizați în noile condiții de clandestinitate, și gata de confruntare cu autoritățile, ca tipărirea și difuzarea de manifeste contra lui Nicolae Iorga și lui Armand Călinescu, considerați principalii responsabili pentru procesul în care fusese condamnat CodreanuDANIC, fond DGP, dosar nr. 11/1938, f. 224.Procesele lui Corneliu Zelea Codreanu, vol. II, pp. 44-45, ed. Radu-Dan Vlad, București, Editura Majadahonda, 2000., sau a unei broșuri intitulate „Adevărul despre procesul lui Corneliu Z. Codreanu. Maiu 1938”. Totodată s-au tipărit manifeste contra regimului, mesajele transmise autorităților devenind tot mai dure, majoritatea fiind semnate de membrii Comandamentului de prigoană (cu excepția lui Horia Sima, care a preferat să rămână în umbră).