Savu Moga () a fost cel mai renumit meșter iconar pe sticlă din Țara Oltului, din Transilvania, activitatea lui desfășurându-se în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Opera lui s-a păstrat în bună parte și aduce cu ea elemente care se regăsesc în somptuozitatea artei bizantine, lucruri care erau necunoscute iconarilor de la Nicula sau Șcheii Brașovului. Caracteristicile bizantine au fost necunoscute chiar și în Țara Oltului, unde exista un contact permanent cu mediul artistic românesc din Țara Românească.
Biografie
Savu Moga, un fiu de țăran iobag, s-a născut în 1816 în satul Giurtelecu Hododolui.Vasile Drăguț... Nu există informații documentare despre anii premergători apariției lui în Țara Oltului. Există doar presupuneri care afirmă că ar fi învățat meșteșugul picturii pe sticlă la Nicula sau la Gherla. Constantin Brăiloiu a emis ipoteza că Moga a învățat meșteșugul în închisoarea de la Gherla, care era renumită în acele timpuri. Termenul de închisoare fiind sinonim cu gherlă.Dancu... pag. 74
Istoricul Vasile Drăguț a afirmat că Moga ar fi dezertat din armată și ca urmare s-a stabilit în Gherla unde a fost prins și dus în detenție pentru motivul refuzului de a se înrola în armată. Ipoteza lui Drăguț a fost preluată de toate studiile ulterioare. Cunoscându-se obiceiurile sociale ale vremii, Juliana Dancu a precizat că un nesupus la încorporare, cu precădere cei care erau de etnie română și mai ales aflați pe teritoriile Imperiului Habsburgic, nu mai puteau activa nestingherit sau să locuiască în aceeași provincie. Adevărul este că nu se cunosc motivele pentru care Moga și-a părăsit ținutul natal. Unii cercetătoriCronică nesemnată, probabil Emanoil Bucuța - Iconarul Savu Moga... au susținut că acest fapt s-ar fi întâmplat din cauza sărăciei, alții că a avut loc o indundație care i-a stricat casa, alții că a plecat cu unii din vânzătorii ambulanți care distribuiau icoanele în sudul Transilvaniei. Ceea ce se știe cu certitudine este că, Savu Moga a ajuns în satul Voila de lângă Făgăraș, unde a cunoscut o fată cu care s-a căsătorit. Aceasta era unica fiică a judelui Tudor din Arpașu de Sus.
Ca urmare a căsătorie sale cu Safta Tudor, Savu Moga s-a așezat, la început, în casa părintească a soției din Arpașu de Sus. Ulterior, după ce a câștigat bani de pe urma icoanelor pe care le făcea, și-a făcut o casă mică, din lemn. După un timp, casa din lemn a fost transformată într-una de cărămidă mult mai spațioasă.
Imediat după stabilirea sa la Arpașu de Sus, Moga a pictat două icoane mari, datate în anul 1844. Cele două icoane nu au fost înstrăinate și au făcut obiectul studiilor multor istorici.Cornel Irimie și Marcela Focșa... Ele au existat până în anul 1955, moment în care o rudă de-a lui Moga le-a distrus din inconștiență, împreună cu câteva crucifixe policrome, sculptate în lemn, al căror autor era același meșter iconar.Dancu... pag. 75
Istoricii etnografi Dancu, în cercetările lor de prin Țara Oltului, au vizitat Arpașu de Sus, în 1965, și au vorbit cu Rafira Dateș, o nepoată de-a lui Moga care era în vârstă de 64 de ani. Aceasta locuia la nr. 354, într-o casă ridicată pe vechiul amplasament al locuinței lui Moga. Rafira le-a arătat soților Dancu rămășițele icoanelor pictate în 1844. Ea le păstra cu sfințenie într-o ladă de zestre a casei pe care a construit-o prin 1955. Acolo se mai păstrau câteva piese de mobilier care au rămas prin moștenire de la Savu Moga. Datarea icoanelor din 1844, a determinat pe istoricii de artă să considere anii 1843-44 ca fiind cei în care Moga s-ar fi stabilit în acest sat.
Din căsătoria lui Moga cu Safta Tudor au rezultat două fiice, Trifana și Paraschiva, ultima fiind mama Rafirei Dateș. Folclorista Lena Constante a vorbit cu cele două fiice ale lui Moga și le-a numit după numele de căsătorie, Trifana Gliga și Rafira Dateș, precizând că la acel moment al discuțiilor aveau 70, respectiv 60 de ani. Aceleași informații au fost aduse de un cronicar anonim. S-a găsit și o menționare documentară care a inversat vârstele, 60 și 70 de ani.Lena Constante: Artă și Tehnică grafică, nr. 6 / 1939 De asemenea, există și informații care aduc ambiguitate, care afirmă că pe soția lui Savu Moga o chema Rafira, ceea ce ar însemna că pe linie directă, în trei generații, femeile au purtat numele de Rafira.
Realitatea este că, soția se numea Safta, fiicele, Trifana și Paraschiva, și fiica Paraschivei se numea tot Rafira.Informația a fost preluată de cercetătorii Dancu direct de la nepoate lui Moga, Rafira..Juliana și Dumitru Dancu: Doi mari pictori din Țara Oltului, în Steaua, nr. 4, 1967Constantin Brăiloriu: Icoane pe sticlă... Dacă informațiile lui Lena Constante au fost exacte, ar rezulta că Trifana s-ar fi născut după 18 ani de la căsătoria lui Moga și Paraschiva după 28 de ani. Adică, Moga ar fi avut 48 de ani, respectiv 55 la a doua naștere. Ar fi fost posibil, dar faptul este destul de neobișnuit pentru acele vremuri în mediu sătesc.
Cu toate că Savu Moga stăpânea meșteșugul picturii pe sticlă mai mult decât alți iconari, el era un plugar care-și lucra pământul împreună cu consătenii lui. Similar lor, Moga purta plete, straie țărănești și se identifica cu totul în credințele și aspirațiile celor cu care trăia. El era un țăran înstărit. Ca atare, le-a făcut fetelor case pe terenuri cumpărate în vatra satului. Moga era ajutat de fetele sale la confecționarea ramelor, la prepararea culorilor, dar niciodată la pictat sau desenat. Rafira Dateș, știa de la Paraschiva, mama sa, că Savu făcea icoane doar atunci când avea comenzi de la clienții săi din sat sau din alte localități. Dacă avea comenzi în alte sate, pleca acolo și lipsea „... câte o lună”. Rafira își amintea că Moga ar fi pictat și pe lemn, dar mult mai puțin. Afirmația Rafirei poate fi susținută de crucifixele policromate pe care analiștii săi i le-au atribuit.
Prețul cu care vindea meșterul din Arpașu de Sus, era unul mare, dar vindea și în sistem de troc, pe alimente. Icoanele mici costau trei-patru florini, iar cele mari zece florini, cu care se putea cumpăra pe atunci un porc îngrășat. Meșteșugul pe care îl folosea, era strâns legat de bigotismul de care dădea dovadă. Din spusele Rafirei Dateș și din informațiile furnizate de Constantin Brăiloiu, el nu se apuca să facă icoane fără să țină înainte post negru și rugăciuni.
Cercetătorii care au studiat opera lui Savu Moga, au știință despre lucrări unicat, despre subiecte făcute după șablon, care reflectă variații și modificări nesemnificative, așa cum sunt icoanele despre Sfântul Gheorghe, Nașterea lui Iisus, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Din aceste motive, afirmația lui Brăiloiu, preluată și de Vasile Drăguț, că Moga nu folosea șabloane, este una care nu corespunde realității. De aceea, Moga făcea mai multe icoane în același timp, pentru a scurta execuția printr-o mai rapidă uscare a fiecărui strat de culoare.
Sticla pe care o folosea ca suport pentru pictură, era din glăjăriile din Cârțișoara, Porumbacu de Sus sau din Făgăraș sau Sibiu, de unde cumpăra și culorile care erau mai apoi preparate de el.Dancu... pag. 76
În ultima perioadă a vieții lui nu mai putea merge să lucreze pământul și s-a ocupat de creșterea nepoților și de casă. Din informațiile Lenei Constante, el s-a îmbolnăvit într-o zi de Crăciun „... legăna un copil lîngă vatră și a rămas înțepenit, și numa așa, am văzut că nu mai putea să grăiască și l-am ridicat și l-am pus în pat, și numai după miezul nopții s-a trezit. Povestea c-a visat c-a trecut prin 24 de vămi, c-a văzut pe tată-său și pe mumă-sa și pe toți prietenii din copilărie. De-atuncea n-o mai putut să lucreze și povestea numai ce-a visat cînd i s-a făcut rău”. A murit în 1899 și a fost înmormântat în preajma zidului bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Arpașu de Sus, în dreptul altarului, acolo unde, încă, mai există o cruce.
Opera
Spre deosebire de alți iconari, Savu Moga și-a semnat lucrările, mai ales pe cele pe care le-a donat bisericii. Datorită acestei situații, istoricii și etnografii au putut identifica și evalua prin analiză stilistică întreaga sa operă. Prin anul 1929, în Arpașu de Sus, încă mai trăiau fiicelei lui Moga. Acestea împreună cu alți locuitori ai urbei, i-au păstrat o vie amintire și astfel, pictura lui Savu Moga a putut fi descoperită ca urmare a identificării unei icoane în biserica din Drăguș. Lucrarea era o reprezentare Deisis și purta inscripția „... Această sfîntă icoană s-au zugrăvit din cheltuiala d-lui Ioan Garaoiu din Sîmbăta. Zugravu Savu Moga din Arpaș, 1897”.
Între 13 iulie și 16 august 1929,Pictura pe sticlă din Țara Făgărașului - de Alexandru Socaciu, din 14 iulie 2017, accesat 31 ianuarie 2022 s-au făcut cercetări etnografice în Drăguș și Arpașu de Sus de Seminarul de Sociologie, Etică și Politică, condus de Dimitrie Gusti. Au fost înregistrate diverse interogări ale sătenilor care au povestit din amintiri despre Savu Moga. Toate acestea au fost catalogate de Henri H. Stahl și mai apoi de folcloristul Constantin Brăiloiu. Cel din urmă a reușit să adune până în deceniul al patrulea al secolului al XX-lea, peste o sută dintre cele mai valoroase lucrări pictate de Savu Moga. În 1943, Brăiloiu a organizat o mare expoziție la Ministerul Propagandei Naționale unde a expus toate aceste icoane. Vasile Drăguț a fost cel care publicând aceste informații și a restabilit paternitatea descoperirii lui Savu Moga. Restabilirea s-a înfăptuit din cauză că paternitatea și-a arogat-o sieși - Lena Constante, prin publicarea volumului Pictura pe sticlă din satul Drăguș, în „Artă și tehnică grafică”, Buletinul Imprimeriilor Statului, caietul 6, decembrie 1938 – martie 1939.
Nu se poate stabili care au fost primele contacte ale lui Moga cu pictura din Țara Oltului, mult mai evoluată ca în nordul Transilvaniei. Tradiția orală a locului amintea de un bătrân Ion zugrav din Arpaș care a fost cel cu care Moga ar fi lucrat în momentul când s-a stabilit aici. Astăzi nu mai știe nimeni de acel zugrav. Nu există nici informații despre unde ar mai fi călătorit artistul după stabilirea sa în sat. Există o bună probabilitate să-i fi cunoscut pe zugravii Pop din Făgăraș. Cu siguranță a văzut pictura murală făcută de pictorii Grecu în Biserica Adormirea Maicii Domnului din Arpașu de Sus și Biserica „Sf. Nicolae” din Cârțișoara. La fel de evident este că aceste picturi l-au inspirat în compozițiile pe care le-a realizat cu multe personaje. Afirmația este susținută mai cu seamă de compoziția Nașterea lui Isus. În anul 1965, preotul satului Arpașu de Sus a declarat că „... că s-ar fi luat după icoanele pe lemn ale lui Pavel Grecu”.
Amănuntele pitorești care impresionează în pictura lui Matei Țimforea din Cârțișoara, împrumutate din realitate, în arta lui Moga sunt limitate doar la aspectul vestimentar sau la tipologia unor personaje. Similar fraților Grecu, Moga a îmbrăcat cu uniforme militare maghiare cu predilecție ostașii mercenari, poterile, ostașul care taie capul lui Ioan Botezătorul, paznicii mormântului (în Îngroparea Domnului sau Canonul din 1864), cărora le-a pus și mustățile obișnuite în furculiță.
În scenele pictate de Moga din Vechiul Testament, se întâlnesc femei îmbrobodite ca sătencele din Arpaș și păstori îmbrăcați în straie românești. Chiar dacă a folosit culorile roșu și verde, se recunoaște de la prima vedere, croiala cioarecilor și cojoacelor sau recălelor făgăreșene. La fel sunt figurați pantalonii cu găitane, dulamele husarilor, cizmele roșii sau costumul orășenesc al Salomeii. Pe de altă parte, nu se constată vreo inspirație vis-a-vis de arhitectura locală. Adică, nu se văd casele cu acoperișuri în două ape cu țiglă roșiatică și nici casele din Făgăraș.