Eure-et-Loir este un departament francez a cărui prefectură, Chartres, este situată la 90 km vest-sud-vest de Paris. Orașele Dreux, Châteaudun și Nogent-le-Rotrou sunt subprefecturile sale. Face parte din regiunea Centre-Val de Loire.
Numele său provine de la cele două principale râuri care îl traversează, Eure, afluent al Senei, și Loir, afluent al râului Sarthe. INSEE și Poșta Franceză îi atribuie codul 28.
Geografie Departamente limitrofe
Departamentul Eure-et-Loir se întinde la vest-sud-vest de aglomerația pariziană și cuprinde mai multe platouri: Thymerais în nord-vest, Drouais în nord și Beauce, care se întinde în est și include Dunois în sud. În vestul departamentului, relieful se ridică și formează colinele Perche, care se învecinează atât cu Normandia, cât și cu Pays de la Loire. Zona numită Faux Perche marchează tranziția dintre Beauce și Perche. În plus, departamentul a beneficiat de crearea parcului natural regional Perche.
Principalele râuri ale departamentului alimentează două bazine hidrografice: cel al Senei, în nord, cu afluentul său Eure și subafluenții Avre și Blaise , și cel al Loarei, în sud, cu afluentul său Loir și subafluenții Ozanne , Conie și Yerre .
Pădurea, cu aproximativ 75.000 de hectare (din care 80% aparțin domeniului privat și 10.000 de hectare sunt păduri domaniale), este de asemenea prezentă, în special în nord-vestul departamentului. Pădurile Senonches (4.300 ha), Dreux (3.300 ha), Châteauneuf (1.750 ha) și Montécot (635 ha) găzduiesc cele mai mari masive forestiere. Valea râului Eure constituie, de asemenea, o rețea verde și împădurită, care contrastează cu platoul Beauce din apropiere.
Geologie și relief Departamentul este împărțit în patru regiuni: Perche, în sud-vest; Faux Perche, la marginea acestuia; în est și sud, Beauce, cu Beauce chartraine în jurul orașului Chartres; iar în nord-vest, Drouais-Thymerais (în jurul orașelor Dreux și Châteauneuf-en-Thymerais). Relieful și dispunerea cursurilor de apă în Perche și Beauce pot fi deduse dintr-o hartă topografică.
Repartizarea cursurilor de apă Repartizarea cursurilor de apă este diferită: acestea sunt mai numeroase în sud-vest, în regiunea Perche, decât în Beauce. Deși există o mică diferență în cantitatea de precipitații, aceasta nu poate explica singură această distribuție. Oricum, se observă că în Perche apa se scurge la suprafață, în timp ce în Beauce acest fenomen nu are loc. Acolo, apa se infiltrează în sol, ceea ce se datorează unei diferențe geologice la nivelul rocilor subterane. Subsolul din Perche este compus în principal din nisip și gresie, cu argilă cu silex, în timp ce subsolul din Beauce este format în principal din calcar.
Subsolul regiunii Perche În ceea ce privește geologia regiunii Perche, structura actuală ar avea legătură cu formarea Alpilor. În timpul acestui eveniment, rocile sedimentare s-au pliat, formând un relief bombat (anticlinal) în zona Perche. Deoarece rocile din Masivul Armorican sunt „rigide” (fiind în principal granit), acestea au acționat ca un „zid” împotriva căruia s-au blocat rocile sedimentare ale Bazinului Parisian, inclusiv cele din Perche. Astfel, Perche se află la o altitudine mai mare decât Beauce.
Pe de altă parte, vechile falii hercinice (aici din Masivul Armoric) s-au reactivat, permițând prăbușirea vârfului acestui relief bombat. Astfel, în prezent, zona centrală este compusă din argilă cu silex, iar în jurul acesteia se găsesc nisip și gresie. Prezența argilei, gresiei și nisipului permite apei să se scurgă la suprafață și să se adune în cursuri de apă. Cantitatea de precipitații este relativ ridicată, atingând aproximativ 700 mm anual.
Subsolul regiunii Beauce În calcarul din Beauce se găsesc fosile, în special Planorbidae și Lymnaea (specii de apă dulce care există și astăzi), ceea ce indică prezența unui lac în această regiune în trecut. Acest lac a fost responsabil pentru formarea calcarului. De asemenea, se găsește argilă cu silex, rezultată din procesul de decalcifiere a calcarului (care, prin urmare, nu era pur). Calcarul s-a dizolvat, iar argila și fragmentele de silex au rămas.
Astfel, în Beauce, calcarul se dizolvă ușor, permițând apei de ploaie să se infiltreze rapid în sol, motiv pentru care nu există (sau există foarte puține) râuri de suprafață. În plus, cantitatea de precipitații este relativ scăzută, atingând aproximativ 500 mm anual.
Relieful Relieful diferă între sud-vest și nord/nord-est: este deluros în sud-vest și relativ plat în nord și nord-est.
Pe de o parte, eroziunea cauzată de apă a săpat văi în sud-vest, modelând astfel relieful. În plus, sud-vestul departamentului face parte din regiunea Perche, care reprezintă o zonă de tranziție între Masivul Armoric și Bazinul Parisian.
În nord și nord-est, apa a „înmuiat” roca, ceea ce a permis formarea unei suprafețe plane. Această zonă este compusă din calcar mai mult sau mai puțin argilos. De fapt, calcarul este în mod natural dizolvat de apa de ploaie, îmbogățită cu dioxid de carbon provenit din activitatea organismelor vii din sol. Acest proces poate duce, în timp, la formarea unor „goluri” sau „fisuri” în rocă, numite diaclaze.
Astfel, în nord și nord-est, apa se infiltrează rapid în profunzime, fără a forma scurgeri de suprafață semnificative, și ajunge în pânza freatică, care este reținută de straturile mai adânci și impermeabile ale subsolului.
Habitatul în legătură cu geologia Construcțiile vechi reflectă, în general, compoziția subsolului: În Beauce, casele vechi sunt construite din calcar, material abundent în această regiune. În Perche, locuințele sunt realizate din torchis (un amestec de argilă și paie), dintr-un conglomerat numit grison (fragmente de silex cimentate cu calcar și argilă), din cărămidă și din gresie roussard (de culoare roșiatică datorită conținutului ridicat de fier oxidat, adică rugină).
Aceste construcții sunt, de asemenea, legate de activitatea agricolă.
În Perche, fermele au o formă alungită (o casă de locuit care este extinsă în timp, pe măsură ce apar noi necesități sau când resursele financiare permit acest lucru). Aceste construcții sunt numite „longères”.
Câmpurile sunt delimitate de garduri vii (haies), care servesc atât ca separare a terenurilor, cât și ca protecție pentru animale, care sunt ținute în siguranță în aceste spații împrejmuite natural.
În Beauce, curțile fermelor sunt închise, dar câmpurile sunt deschise (openfield). Acest lucru permite menținerea animalelor de fermă în curte.
Evoluția peisajului A existat o reducere a numărului de parcele (deci o modificare a peisajului) în Beauce și în Perche, ca urmare a comasării terenurilor între secolul al XIX-lea și 1980, pentru a mări suprafața și a permite utilizarea echipamentelor agricole.
Climă Departamentul prezintă un contrast climatic între partea sa de vest și sud-vest, umedă (care face parte din Perche), și partea sa de sud și est, caracteristică regiunii Beauce, care face parte dintre cele mai puțin ploioase regiuni ale Franței, alături de Haut-Languedoc.
Transporturi Transportul rutier
Autostrăzile A10 și A11, care leagă Île-de-France de vestul și sud-vestul Franței, sunt printre cele mai vechi autostrăzi concesionate — deschise între 1966 și 1975 — și printre cele mai circulate din Franța. Aceste autostrăzi, destinate în principal traficului pe distanțe lungi, au puține noduri rutiere cu rețeaua clasică: un singur nod pentru A10, în apropiere de Toury, și trei pentru A11, de o parte și de alta a prefecturii Chartres și între Brou și Nogent-le-Rotrou.
Pe lângă aceste două autostrăzi concesionate, trei drumuri naționale parțial amenajate la 2x2 benzi leagă departamentul Eure-et-Loir de aglomerația pariziană: RN 12 deservește a doua aglomerație a departamentului, Dreux, RN 10 leagă Chartres și A11 de sudul departamentului (Bonneval, Châteaudun), iar RN 20, declasată în 2006 ca RD 2020, oferă acces la extremitatea sud-estică a departamentului (Toury).
RN 154 este principalul ax transversal al departamentului, legând între ele cele două principale orașe ale acestuia, precum și Rouen la nord și Orléans la sud. Acest drum suportă un trafic intens de camioane, în special datorită activității porturilor Rouen și Le Havre. Parțial amenajat la 2x2 benzi, RN 154 urmează să fie înlocuit de autostrada A154 (care va prelua anumite tronsoane existente), declarată de utilitate publică în 2018.
Transport feroviar Principalele gări de călători sunt Chartres, Dreux, Épernon și Maintenon.
Eure-et-Loir este traversat de marile linii radiale Paris-Montparnasse – Brest și Paris-Austerlitz – Bordeaux-Saint-Jean; aceste linii au pierdut aproape în totalitate traficul de lung parcurs în favoarea LGV Atlantique — care traversează departamentul fără a-l deservi —, dar mențin un trafic TER Centre-Val de Loire (Rémi) intens.
În nordul departamentului, linia Saint-Cyr – Surdon este deservită de Transilien până la Dreux și de TER Normandie dincolo de această localitate.
În sudul departamentului, mai multe linii neelectrificate și cu o singură linie de cale ferată au un trafic TER mai modest, dar un trafic semnificativ de marfă pentru transportul cerealelor: linia Brétigny – La Membrolle-sur-Choisille, linia Chartres – Bordeaux-Saint-Jean (până la Courtalain - Saint-Pellerin) și linia Chartres – Orléans (până la Voves).
Istorie
Departamentul a fost creat în timpul Revoluției Franceze, la 4 martie 1790, în aplicarea legii din 22 decembrie 1789, din părți ale vechilor provincii Orléanais (Beauce) și Perche (partea de est), dar și din Île-de-France (Drouais, Thymerais, Valea Avre și Hurepoix).
În Evul Mediu, teritoriul actual al departamentului era dominat de orașul Chartres. Acesta s-a dezvoltat datorită cultivării terenurilor fertile din Beauce (piața grâului) și vocației sale religioase, legată în special de prezența relicvei Voalului Fecioarei (dar al lui Carol al II-lea cel Pleșuv în 876). Sub impulsul lui Fulbert de Chartres, orașul a devenit leagănul unei renașteri intelectuale prin fondarea Școlii din Chartres.
La nord, Dreux, valea râului Avre și Thymerais, precum și comitatul Perche la vest, au constituit avanposturi ale regilor Franței împotriva ducilor Normandiei. Datorită importanței lor strategice, teritoriile din Eure-et-Loir au fost ancorate de timpuriu în sfera de influență capetiană și, treptat, integrate în vechile provincii Orléanais și Île-de-France.
În timpul Războiului de 100 de Ani, teritoriul departamentului a fost scena mai multor conflicte (inclusiv Journée des Harengs la Rouvray-Saint-Denis), datorită proximității sale față de Paris și Orléans. Tratatul de la Brétigny, care a pus temporar capăt războiului, a fost semnat în apropiere de Chartres.
În perioada Renașterii, Eure-et-Loir devine, de asemenea, o regiune apreciată de regii Francisc I și Henric II, datorită prezenței castelului Anet, care aparținea uneia dintre cele mai influente doamne de la curte: Diane de Poitiers.
Departamentul este, de asemenea, marcat de prezența Madame de Maintenon, Madame de Pompadour (la Crécy-Couvé), precum și a lui Maximilien de Béthune, duce de Sully, care a murit în castelul său de Villebon și a fost înmormântat la Nogent-le-Rotrou.
La Revoluție, s-a luat inițial în considerare crearea unui departament beauceron. Beauce avea avantajul de a nu fi fost niciodată o provincie sub Vechiul Regim, iar dimensiunea sa strict geografică, și nu politică, se înscria perfect în ideologia revoluționară.
Acest proiect a fost însă abandonat, în principal din cauza dorinței regelui de a nu vedea posesiunile sale franciliene fragmentate într-un număr prea mare de departamente. Crearea departamentului în configurația sa actuală s-a datorat și rezistenței locuitorilor din Thymerais și Drouais, care au refuzat să fie atașați Normandiei, precum și imposibilității de a menține unitatea Perche-ului, atât din motive politice (fost comitat), cât și din lipsa unui oraș suficient de important pentru a deveni capitală de departament.