Kenya este un stat din estul Africii, regiune considerată a fi leagănul umanității, astfel că pe teritoriul Kenyei au existat habitate umane încă din paleoliticul timpuriu. Kenya actuală este o națiune multiculturală și multilingvistică, datorită diversității de etnii (bantu, nilo-saharieni, afro-asiatici și mai târziu, europeni) și grupuri lingvistice diferite (cushitice, nilotice, semite, indo-europene) care s-au intersectat de-a lungul timpului pe aceste meleaguri. Triburile bantu, venind dinspre vestul Africii începând cu mileniul I î.Hr. sunt printre primii; acestora le urmează nilo-saharienii dinspre Sudan și nordul Africii. Comercianții arabi ajung aici încă din sec. I d.Hr., iar între secolele I-V grecii din Egipt fac și ei comerț aici; le urmează perșii, indienii și filipinezii, dar numai pe coastă, cu precădere la Mombasa. Explorarea europeană spre interior începe abia în secolul al XIX-lea. Imperiul Britanic își stabilește aici Protectoratul Africii de Est în 1895, devenit din 1920 Colonia Kenya. Kenya este stat independent din 1964, când devine republică.
Preistorie Fosilele găsite în estul Africii sugerează ca primatele cutreierau aceste ținuturi acum mai bine de 20 de milioane de ani. Alte fosile descoperite lângă Lacul Turkana indică prezența hominizilor precum, Homo habilis (de acum 1,8 și 2,5 milioane de ani) și Homo erectus (între 1,8 milioane și 350 000 de ani), foarte probabil ascendenții direcți ai omului modern — Homo sapiens. Descoperiri recente indică prezența unor specii mai vechi, precum australopitecus anamensis, de acum 4,1 milioane de ani descoperit tot în zona lacului Turkana și chiar a unei specii noi în podișul Tugen, numită orrorin tugenensis, de acum aproximativ 6 milioane de aniRobin Hallett, Africa to 1875: A Modern History (University of Michigan: Ann Arbor, 1970) p. 35..
Istoria precolonială Primele migrații Primii locuitori de pe teritoriul actualei Kenyei erau grupuri de vânători și culegători, înrudiți cu actualii vorbitori de khoisan. Vorbitori de limbă cushitică din nordul Africii coboară aici începând cu 2000 î.Hr. Expansiunea agricultorilor bantu, originari din vestul Africii (Nigeria și Camerun) se întinde pe tot mileniul I î.Hr. și primele secole ale erei noastre. Bantu aduc îmbunătățiri în agricultură și prelucrarea fierului. Dintre grupurile bantu din Kenya, cele mai importante sunt kikuyu, luhya, kamba, kisii și mijikenda. Începând cu 500 d.Hr. se mută aici și populații pastorale vorbitoare de limbi nilotice din nord-est, printre care triburi ca: samburu, luo, turkana, maasai.
Primele contacte cu arabii și europenii Negustorii arabi încep să frecventeze Kenya încă din sec. I e.n. Apropierea Kenyei de Peninsula Arabică invita la colonizare, iar așezările arabe și persane de pe coastă se înmulțesc, devin orașe state, iar din sec. VIII. încep să aibă conducători care acceptă islamul.
Negustorii musulmani nu au interes să se aventureze în interiorul continentului. Mărfurile de interes - aurul minelor din Rodezia, fildeșul, sclavii, carapacele de țestoasă, cornul de rinocer - erau adunate de localnici din interior și vândute convenabil pe coastă la târgurile sezoniere.Hallett, Africa to 1875, p. 227. Ca urmare a acestor contacte permanente s-a format o nouă cultură și o nouă limbă - swahili - un amestec de limbă locală bantu care împrumută multe cuvinte arabe, în special în Pate, Malindi și Mombasa. Aceasta devine lingua franca pentru comerțul dintre diferite popoare Hallett, Africa to 1875, p. 214. .
În sec. X Ali ibn al-Hassan Shirazi, un prinț persan din Shiraz, fondează în Kliwa, actuala Tanzanie, Sultanatul Kliwa, a cărui autoritate se va întinde pe întreaga coastă swahili, incluzând și Kenya. Conducerea persana va construi moschei elaborate și introduce moneda de cupru. Din această perioadă arabii se stabilesc pe coasta și fondează mai multe orașe state independente, cele mai importante rămânând Malindi, Mombasa, dar și Zanzibar. Ei introduc aici islamul. Mombasa devine un port major ale cărui rute comerciale duceau din Arabia, Persia și până în India.Principalele articole de schimb erau fildeșul și sclavii. Aproximativ 90% din locuitorii de pe coastă devin sclavi(se spune ca tribul ameru s-a format din sclavi scăpați de la arabi). În timp supremația în comerțul cu sclavi va fi luată de Zanzibar. În drumul său spre India exploratorul portughez Vasco da Gama, ajunge în Mombasa în 1498. Scopul prezenței portugheze nu era colonizarea, ci stabilirea unor baze navale care să ofere Portugaliei controlul asupra Oceanului Indian și securizarea rutei lor comerciale dintre Europa și Asia. Prezența Portugaliei în Africa de Est începe oficial în 1505 când vasele sub comanda lui Don Francisco de Almeida cuceresc Kliwa. Construcția fortului Jesus în Mombasa în 1953 a venit să întărească hegemonia portugheză în zonă, dar influența lor va scădea odată incursiunile englezilor, olandezilor și arabilor oman în sec. XVII. Arabii oman reprezintă cea mai mare amenințare la adresa portughezilor ei, asediind fortărețele acestora, atacând deschis navele lor ca într-un final să îi scoată din Kenya și Tanzania în 1730. La acea vreme portughezii își pierduseră oricum interesul pentru ruta maritimă a 'mirodeniilor' datorită profitabilității tot mai scăzute. Teritorii, porturi și așezări portugheze rămân active la sud, în Mozanbic, până în 1975.
Noi migrații. Maasaii și Kikuyu Influența și dominația străină s-a desfășurat cu precădere în regiunile de coastă. În interiorul țării alta era situația. Aici continuă fără încetare mișcarea diferitelor grupuri care fie intră pe acest teritoriu, venind, în special, dinspre nord, fie părăsesc zona împinși de noii veniți, mai ales, spre sud-vest.
Mai importante pentru istoria ulterioară a Kenyei sunt mișcările din sec. XVIII-XIX ale triburilor maasai și kikuyu.
Maasaii s-au mutat, în ceea ce este acum Kenya Centrală, dintr-o zonă din nordul Lacului Rudolf cândva la jumătatea sec. XVIIIA. Okoth & A. Ndaloh, Peak Revision K.C.P.E. Social Studies, (East African Publishers), p.60-61.. Înaintarea lor spre sud a fost oprită pe la 1830 de triburile hehe de pe teritoriul actualei Tanzanii, dar incursiunile lor continuă, însă pe coastă la sud de Mombassa până în 1859. Maasai (moran) însemnând luptător erau călăuziți spiritual în luptă de un șaman (laibon). În orice caz, nu foarte numeroși, maasaii au fost capabili să domine o regiune considerabilă datorită slabei rezistențe a localnicilor bantu. Triburile nandi, care dețineau zona mai abruptă la vest de maasai și erau la fel de războinici au fost relativ nederanjați de prădătorii lor vecini. Un alt grup, taveta, s-au refugiat în păduri pe pantele de est ale Muntelui Kilimanjaro, unde folosindu-se de teren rezistă raidurilor maasailor.
Kikuyu, de altfel, mai numeroși decât maasaii, se refugiază, de asemenea, în munți și păduri de teama atacatorilor. Kikuyu se extind spre nord, spre vest și sud ocupând ceea ce este azi Provincia Centrală, unde defrișază pădurile pentru a obține pământ agricol. Oricum, însă nu rezistă presiunii maasailor și pe la 1890, răpuși și de foame și de variolă, eliberează terenurile lor din Districtul Kiambu și se retrag spre nord.
Maasaii, de asemenea, trec printr-o perioadă dificilă. O epidemie de pneumonie sau pestă le decimează cirezile în 1883; o alta în 1889-1890, iar înșiși maasaii sunt loviți de o epidemie de variolă. În același timp, moartea lui Mbatian, marele lor 'laibon', dezbină grupul și durează ceva până tânărul său fiu reușește să-i reconcilieze. Oricum, problemele lor coincid cu venirea europenilor, care, într-un final vor deține controlul asupra regiunii.
Colonizarea omaneză. Secolul al XIX-lea. Arabii din Oman colonizează coastele Kenyei și Tanzaniei aducând fostele, cândva independente, orașe-state sub un control și o dominație mai strânse decât pe vremea portughezilor. Ca și predecesorii lor, omanezii au fost capabili doar de controlul asupra zonei de coastă, nu și a interiorului. Oricum, crearea plantațiilor de usturoi, intensificarea comerțului cu sclavi și relocarea capitalei în Zanzibar la 1839 de către Seyyid Said a avut ca efect consolidarea puterii omaneze în regiune. Guvernarea arabă asupra tuturor porturilor importante de-a lungul coastei de est a Africii se prelungește până când interesele britanice menite, în special, să securizeze rutele comerciale către India, dar și să pună monopol asupra comerțului din întreaga zonă, încep să pună presiune pe stăpânirea omaneză. La sfârșitul secolului al XIX-lea comerțul cu sclavi pe mare este complet oprit de către englezi. Omanezii nu au interesul să se opună eforturilor marinei regale în a impune directivele anti-sclavagiste, ci să își mențină suveranitatea asupra propriilor ape, așa ca, Seyyid Said nu vede nici un motiv să intervină în lupta europeană pentru abolirea sclaviei din moment ce principalii clienți pentru sclavi erau tot europenii. Și tocmai, intervenția lui Said face ca sclavia să fie abolită în vestul Oceanului Indian. Prezența omaneză continuă în Zanzibar și Pemba până la revoluția di 1964, iar oficial prezența lor în Kenya se încheie în 1880 când germanii și britanicii pun stăpânire pe porturile cheie și încheie alianțe comerciale cu lideri locali mai importanți. Cu toate acestea, moștenirea arabă omaneză în Africa de Est se găsește azi în numeroșii lor descendenți de pe întreaga coastă, care își pot urmării direct rădăcinile dinspre Oman, ei fiind cei mai bogați și mai influenți din punct de vedere politic membri ai comunităților de pe coasta kenyană Maxon and Ofcansky, Historical Dictionary of Kenya (2nd ed. 2000). Dominația britanică (1895 - 1963) Protectoratul Africii de Est În 1895 guvernarea britanică se extinde spre interiorul Africii de Est până la Lacul Naivasha, luând astfel naștere Protectoratul Africii de Est. Granița se extinde spre Uganda în 1902, iar din 1920 protectoratul mărit, cu excepția unei fâșii de coastă, devine colonie a coroanei. Începând cu colonizarea din 1895, Valea Marelui Rift și înălțimile dimprejur devin o enclavă a coloniștilor albi angajați în cultivarea cafelei care se bazau însă pe munca, în special, a localnicilor kikuyu. Această zonă fertilă a fost din totdeauna ținta migrațiilor și conflictelor, chiar fără a avea resurse minerale importante precum, aurul sau diamantele Africii de Sud.
Germania Imperială stabilește un protectorat asupra posesiunilor de pe coasta Kenyei ale sultanului din Zanzibar în 1885, urmat de sosirea lui Sir William Mackinnon și a Companiei Britanice a Africii de Est (BEAC) în 1888, care obține de la sultanul Zanzibarului, concesiunea pe 50 de ani asupra aceleiași zone. Conflictul imperial mognit se stinge în 1890, odată cu retragerea Germaniei de pe coastă în schimbul controlului cedat de britanici asupra coastei Tanganyicăi. Forța colonială se lovește ocazional de rezistență locală puternică, astfel că Waiyaki Wa Hinga, un șef kikuyu care stăpânea Dagoretti și care semnase un tratat cu Frederick Lugard de la BEAC, se răzvrătește și arde fortul lui Lugard în 1890. Waiyaki a fost prins și ucis doi ani mai târziu. Construcția de căii ferate
Cheia dezvoltării Kenyei interioare a fost construirea începând cu 1895 a căii ferate de la Mombasa la Kisumu lângă Lacul Victoria, finalizată în 1901. Aceasta a fost prima piesă din Calea Ferată Uganda. Guvernul britanic a decis, din motive strategice, să unească prin cale ferată Mombassa cu protectoratul britanic din Uganda.