Noul ateism

Noul ateism este o mișcare a secolului XXI promovată de unii academicieni, scriitori, oameni de știință și filozofi atei care se opun superstiției, religiei și iraționalismului. Noii ateiști susțin viziunea antiteistă conform căreia diferitele forme de teism ar trebui examinate, contracarate prin argumente raționale și critici, mai ales atunci când exercită o influență puternică asupra societății în general, cum ar fi în guvern, educație și politică.

Printre figurile majore ale Noului ateism se numără Richard Dawkins, Daniel Dennett, Christopher Hitchens și Sam Harris, numiți colectiv „cei patru călăreți” ai mișcării. Susținătorii mișcării noului ateism s-au confruntat cu unele controverse și critici din partea academicienilor și a altor atei.

Figuri proeminente

„Cei patru călăreți”

Printre figurile cheie asociate cu noul ateism se numără biologul evoluționist Richard Dawkins, filosoful și neurocercetătorul Sam Harris, filosoful și specialistul în științe cognitive Daniel Dennett și jurnalistul Christopher Hitchens. Cei patru sunt adesea denumiți colectiv „cei patru călăreți”, o aluzie la cei patru călăreți biblici ai Apocalipsei din Cartea Apocalipsei. Înainte de convertirea sa la creștinism din 2023, scriitoarea și politiciana Ayaan Hirsi Ali era uneori numită al cincilea „călăreț” sau „călăreața” a Noului Ateism.

Cartea lui Harris din 2004, „Sfârșitul credinței”, un bestseller în Statele Unite, a fost însoțită în următorii câțiva ani de o serie de bestselleruri ale unor autori atei. Harris a fost motivat de evenimentele din 11 septembrie 2001, pentru care a dat vina pe islam, criticând în același timp direct creștinismul și iudaismul. Doi ani mai târziu, Harris a continuat cu „Scrisoare către o națiune creștină”, care a fost o critică severă a creștinismului. Ulterior, Harris a scris mai multe cărți non-ficțiune de succes, inclusiv „Cum poate determina știința valorile umane. Peisajul moral” și „Trezirea: ghid pentru o spiritualitate fără religie”, împreună cu două lucrări mai scurte (publicate inițial ca cărți electronice), „Free Will” și „Lying”.

Dawkins este fondatorul Fundației Richard Dawkins pentru Rațiune și Știință. În 2006, după seria sa documentară de televiziune „The Root of All Evil?”, a publicat „Dumnezeu: o amăgire”, care s-a aflat pe lista de bestselleruri a New York Times timp de 51 de săptămâni. Dawkins scrie în introducerea la ediția aniversară de 10 ani a cărții: „Nu mă opun etichetei de călăreț, apropo. Sunt mai puțin încântat de «noul ateu»: nu mi-e clar cum ne deosebim de vechii atei.”

Pe 30 septembrie 2007, Dawkins, Harris, Hitchens și Dennett s-au întâlnit la reședința lui Hitchens din Washington, D.C., pentru o discuție privată de două ore, nemoderată, la o masă rotundă. Evenimentul a fost înregistrat video și intitulat „Cei patru călăreți”. În timpul „Dezbaterii despre Dumnezeu” din 2010, cu Hitchens versus Dinesh D'Souza, grupul a fost denumit colectiv „Cei patru călăreți ai non-apocalipsei”.

Hitchens, autorul cărții Dumnezeu nu este mare, a fost numit printre „Top 100 de intelectuali publici” de către revistele Foreign Policy și Prospect. A făcut parte din consiliul consultativ al Coaliției Seculare pentru America. În 2010, Hitchens și-a publicat memoriile Hitch-22 (o poreclă oferită de prietenul său apropiat Salman Rushdie, pe care Hitchens l-a susținut întotdeauna în timpul și după controversa Versetele Satanice). La scurt timp după publicare, a fost diagnosticat cu cancer esofagian, ceea ce a dus la moartea sa în decembrie 2011. Înainte de moartea sa, Hitchens a publicat o colecție de eseuri și articole în cartea sa Arguably; o ediție scurtă, Mortality, a fost publicată postum în 2012. Aceste publicații și numeroasele apariții publice i-au oferit lui Hitchens o platformă pentru a rămâne un ateu perspicace în timpul bolii sale, vorbind chiar în mod specific despre cultura convertirilor pe patul de moarte și condamnând încercările de convertire a bolnavilor în fază terminală, pe care le-a opus ca fiind de „prost gust”.

Dennett a fost autorul cărților „Darwin's Dangerous Idea” și „Breaking the Spell”. A fost un susținător vocal al Proiectului Clerului, o organizație care oferă sprijin clerului din SUA care nu mai crede în Dumnezeu și nu mai poate participa pe deplin la viața comunităților lor. A fost, de asemenea, membru al consiliului consultativ al Coaliției Seculare pentru America și membru al Committee for Skeptical Inquiry, precum și un susținător deschis al mișcării „Brights”. A făcut cercetări asupra clericilor care sunt atei în secret și asupra modului în care își raționalizează lucrările. A descoperit ceea ce a numit o conspirație de tipul „nu întreba, nu spune”, deoarece credincioșii nu voiau să audă de pierderea credinței. Acest lucru îi făcea pe predicatorii necredincioși să se simtă izolați, dar nu voiau să-și piardă locurile de muncă și locuințele furnizate de biserică. În general, se consolau cu convingerea că făceau bine în rolurile lor pastorale, oferindu-le confort și ritualul necesar. Cercetarea, realizată împreună cu Linda LaScola, a fost extinsă și pentru a include alte confesiuni și clerici necreștini. Cercetările și poveștile acumulate de Dennett și LaScola în timpul acestui proiect au fost publicate în cartea lor din 2013, scrisă în colaborare, „Caught in the Pulpit: Leaving Belief Behind” (Prinși în amvon: Lăsând credința în urmă).

Cartea The Four Horsemen: The Conversation That Sparked an Atheist Revolution a fost lansată în 2019.

Hirsi Ali este o scriitoare, politiciană și critică renumită a islamului, născută în Somalia, olandeză-americană. A fost o figură centrală a noului ateism până când și-a anunțat convertirea la creștinism în noiembrie 2023. Inițial programată să participe la întâlnirea din 2007, a apărut ulterior alături de Dawkins, Dennett și Harris la Convenția Globală a Ateilor din 2012, unde Dawkins a numit-o „femeia călăreață”. Robyn Blumner, CEO al Center for Inquiry, a descris-o pe Hirsi Ali drept al cincilea „călăreț”. Hirsi Ali s-a exprimat vocal în opoziția față de ideologia islamică, în special în ceea ce privește femeile, după cum o exemplifică cărțile sale Necredincioasa și Fecioara încătușată.

Alții Alții fie s-au identificat ca atei noi, fie au fost clasificați de unii comentatori drept astfel de atei:

Dan Barker (n. 1949), autorul cărții Godless: How an Evangelical Preacher Became One of America’s Leading Atheists Peter Boghossian (n. 1966), filosof și autor al cărții „A Manual for Creating Atheists” Greta Christina (n. 1961), autoarea cărții „Why Are You Atheists So Angry? 99 Things That Piss Off the Godless” Jerry Coyne (n. 1949), autorul cărții „Faith Versus Fact”Pigliucci, Massimo (2013). New Atheism and the Scientistic Turn in the Atheism Movement Midwest Studies In Philosophy, Vol. 37 (1): pp. 142-153. Rebecca Goldstein (n. 1950), filosoafă și autoare a lucrării „36 Arguments for the Existence of God” Michel Onfray (n. 1959), autorul cărții Traité d'athéologie : Physique de la métaphysique Michael Schmidt-Salomon (n. 1967) autorul Manifesto of Evolutionary Humanism și identificat drept „principalul ateu” al Germaniei TJ Kirk (n. 1985), personalitate pe YouTube și gazdă de podcasturi cunoscut pentru canalul său de YouTube Amazing Atheist Rebecca Watson (n. 1980), autoarea blogului Skepchick Victor J. Stenger (1935–2014), autorul cărții God: The Failed Hypothesis

Unii scriitori clasificați uneori noi atei de către alții s-au distanțat în mod explicit de această etichetă:

A.C. Grayling (n. 1949), filosof și autor al cărții The God Argument John W. Loftus (n. 1954), autorul cărții The Outsider Test For Faith P.Z. Myers (n. 1957), scriitor și biolog. Autor al blogului Pharyngula

Perspectivă miniatura|A-ul stacojiu, simbol al campaniei Out Mulți atei contemporani scriu dintr-o perspectivă științifică. Spre deosebire de scriitorii anteriori, mulți dintre aceștia considerând știința indiferentă sau chiar incapabilă să abordeze conceptul de „ Dumnezeu ”, Dawkins susține contrariul, susținând că „Ipoteza lui Dumnezeu” este o ipoteză științifică validă, având efecte în universul fizic și, ca orice altă ipoteză, putând fi testată și falsificată . Victor Stenger a propus că Dumnezeul avraamic personal este o ipoteză științifică ce poate fi testată prin metode standard ale științei. Atât Dawkins, cât și Stenger concluzionează că ipoteza nu trece niciun astfel de testStenger, 2008 și susțin că naturalismul este suficient pentru a explica tot ceea ce observăm. Ei susțin că nu este necesar să-L introducem pe Dumnezeu sau supranaturalul pentru a înțelege realitatea.

Testarea științifică a religiei Necredincioșii (în religie și supranatural) afirmă că multe afirmații religioase sau supranaturale (cum ar fi nașterea din fecioară a lui Isus și viața de apoi) sunt de natură științifică. De exemplu, ei susțin, la fel ca deiștii și creștinii progresiști, că problema presupusei origini a lui Isus este o chestiune de cercetare științifică, mai degrabă decât de valori sau morală. Susținătorii cred că știința este capabilă să investigheze cel puțin unele, dacă nu toate, afirmațiile supranaturale. Instituții precum Mayo Clinic și Universitatea Duke au efectuat studii empirice pentru a încerca să identifice dacă există dovezi ale puterii vindecătoare a rugăciunii. Potrivit lui Stenger, experimentele nu au găsit nicio dovadă că rugăciunea a funcționat.

Argumente logice În cartea sa, God: The Failed Hypothesis, Victor Stenger susține că un Dumnezeu cu atribute omnisciente, omnibenevolente și omnipotente, pe care l-a numit un Dumnezeu 3O, nu poate exista logic. O serie similară de presupuse infirmări logice ale existenței unui Dumnezeu cu diverse atribute poate fi găsită în lucrarea lui Michael Martin și Ricki Monnier, The Impossibility of God, sau în articolul lui Theodore Drange, „Incompatible-Properties Arguments: A Survey”.

Opinii despre magisteriul care nu se suprapune Richard Dawkins a fost deosebit de critic față de opinia conciliantă conform căreia știința și religia nu sunt în conflict, menționând, de exemplu, că religiile abrahamice se ocupă constant de chestiuni științifice. Într-un articol din 1998 publicat în revista Free Inquiry, și mai târziu în cartea sa din 2006 , The God Delusion, Dawkins își exprimă dezacordul față de opinia susținută de Stephen Jay Gould, conform căreia știința și religia sunt două magisterii care nu se suprapun, fiecare existând într-un „domeniu în care o formă de învățătură deține instrumentele adecvate pentru un discurs și o rezoluție semnificative”.

În propunerea lui Gould, știința și religia ar trebui limitate la domenii distincte, care nu se suprapun: știința s-ar limita la domeniul empiric, inclusiv la teoriile dezvoltate pentru a descrie observațiile, în timp ce religia s-ar ocupa de chestiuni de sens ultim și valoare morală. Dawkins susține că NOMA nu descrie fapte empirice despre intersecția dintre știință și religie. El a argumentat: „Este complet nerealist să afirmăm, așa cum fac Gould și mulți alții, că religia se ține departe de teritoriul științei, restricționându-se la morală și valori. Un univers cu o prezență supranaturală ar fi un tip de univers fundamental și calitativ diferit de unul fără. Diferența este, inevitabil, o diferență științifică. Religiile fac afirmații de existență, iar aceasta înseamnă afirmații științifice.”

Știință și moralitate