Insulele Falkland (, pronunțat ), numite și Insulele Malvine (), sunt un arhipelag din Atlanticul de Sud, situat pe Platforma continentală patagoneză. Insulele principale se află la aproximativ est de coasta sudică a Patagoniei, în America de Sud, și la de Capul Dubouzet, aflat la extremitatea nordică a Peninsulei Antarctice, la o latitudine de aproximativ 52° S. Arhipelagul, cu o suprafață de , cuprinde Falkland de Est, Falkland de Vest și 776 de insule mai mici. În calitate de teritoriu britanic de peste mări, Insulele Falkland beneficiază de autoguvernare internă, în timp ce Regatul Unit este responsabil de apărarea și relațiile lor externe. Capitala și cea mai mare așezare este Stanley, situată pe Falkland de Est.
Se consideră că insulele erau nelocuite înainte de a fi descoperite de europeni în secolul al XVII-lea. Descoperirea Insulelor Falkland și colonizarea lor ulterioară de către europeni fac obiectul unor controverse. De-a lungul timpului, pe insule au existat așezări franceze, britanice, spaniole și argentiniene. Regatul Unit și-a reafirmat stăpânirea în 1833, însă Argentina continuă să revendice insulele. În aprilie 1982, forțele armate argentiniene au invadat insulele. Administrația britanică a fost restabilită două luni mai târziu, la încheierea Războiului din Insulele Falkland. În cadrul unui referendum privind suveranitatea organizat în 2013, aproape toate voturile exprimate au fost în favoarea păstrării statutului de teritoriu britanic de peste mări. Suveranitatea asupra teritoriului face obiectul unei dispute în curs între Argentina și Regatul Unit.
Recensământul din 2021 a înregistrat o populație de 3.662 de locuitori, dintre care aproximativ 30% sunt rezidenți temporari, aflați pe insule cu vize de muncă pe termen scurt sau angajați la baza militară RAF Mount Pleasant. Engleza este limba oficială și predominantă. În temeiul Legii cetățeniei britanice (Insulele Falkland) din 1983, locuitorii Insulelor Falkland sunt cetățeni britanici.
Insulele se află la limita dintre zona cu climă oceanică subantarctică și cea cu climă de tundră, iar ambele insule principale au lanțuri muntoase care ating altitudini de . Ele găzduiesc populații numeroase de păsări, deși multe dintre acestea nu se mai reproduc pe insulele principale din cauza prădării exercitate de speciile introduse. Principalele activități economice sunt pescuitul, turismul și creșterea ovinelor, cu accent pe exporturile de lână de înaltă calitate. Explorarea petrolieră, autorizată de Guvernul Insulelor Falkland, rămâne controversată din cauza disputelor maritime cu Argentina.
Etimologie Denumirea Insulele Falkland provine de la Strâmtoarea Falkland, care desparte cele două insule principale. Numele Falkland i-a fost dat strâmtorii de John Strong, căpitanul unei expediții engleze care a debarcat pe insule în 1690. Strong a numit strâmtoarea în onoarea lui Anthony Cary, al 5-lea viconte Falkland, trezorierul Marinei, care îi susținuse financiar călătoria.Vedeți: , . Titlul nobiliar al vicontelui provine de la orașul Falkland din Scoția, al cărui nume derivă probabil dintr-un termen din gaelica scoțiană care desemnează un spațiu împrejmuit (), însă o ipoteză mai puțin plauzibilă îl derivă din termenul anglo-saxon folkland („pământ deținut potrivit dreptului anglo-saxon numit folk-right”). Denumirea Falklands nu a fost folosită pentru insule până în 1765, când căpitanul britanic John Byron din Marina Regală Britanică le-a revendicat în numele regelui George al III-lea, sub denumirea „Falkland's Islands”.Vedeți: , . În limba engleză, termenul Falklands este forma prescurtată standard folosită pentru desemnarea insulelor.
Denumirea uzuală în limba spaniolă a arhipelagului, , provine din denumirea franceză , dată insulelor de exploratorul francez Louis Antoine de Bougainville în 1764. Bougainville, care a întemeiat prima așezare de pe insule, a numit regiunea după portul Saint-Malo, de unde plecaseră navele și coloniștii săi.Vedeți: , . Portul, situat în regiunea Bretania din vestul Franței, a fost numit după Sfântul Malo (sau Maclou), misionarul creștin care a întemeiat orașul.
În 1965, în cadrul celei de-a 20-a sesiuni a Adunării Generale a Națiunilor Unite, Comisia a IV-a (politici speciale și decolonizare) a stabilit că, în toate limbile cu excepția spaniolei, teritoriul urma să fie desemnat în documentele ONU drept Falkland Islands (). În limba spaniolă, teritoriul urma să fie desemnat drept (Falkland Islands). Denumirea folosită de Organizația Națiunilor Unite în scopuri de prelucrare statistică este Falkland Islands ().
Istorie
Deși este posibil ca unele populații fuegiene din Patagonia să fi vizitat Insulele Falkland în perioada preistorică, insulele erau nelocuite atunci când au fost explorate pentru prima dată de europeni. Revendicările europene privind descoperirea lor datează din secolul al XVI-lea, însă nu există un consens asupra faptului dacă primii exploratori au observat Insulele Falkland sau alte insule din Atlanticul de Sud. Prima debarcare necontestată pe insule îi este atribuită căpitanului englez John Strong, care, în drum spre țărmurile Perului și Chilelui în 1690, a explorat Strâmtoarea Falkland și a consemnat resursele de apă și vânat ale insulelor.Vezi: , , .
Insulele Falkland au rămas nelocuite până la întemeierea, în 1764, a așezării Port Louis pe Falkland de Est, de către căpitanul francez Louis Antoine de Bougainville, și a așezării Port Egmont pe Insula Saunders, în 1765, de către căpitanul britanic John Byron; cea din urmă a fost extinsă un an mai târziu de căpitanul britanic John MacBride. Istoricii nu au ajuns la un consens asupra faptului dacă cele două așezări știau sau nu una despre existența celeilalte.Vezi: , . În 1766, Franța a cedat Spaniei revendicarea sa asupra Insulelor Falkland, iar aceasta a redenumit colonia franceză Puerto Soledad în anul următor. Tensiunile au început după ce Spania a descoperit și a capturat Port Egmont în 1770. Un război a fost evitat la limită prin restituirea așezării către Marea Britanie în 1771.
right|thumb|Gauchos bând mate la o unitate de sărare din Valle Esperanza, în centrul insulei Falkland de Est, în anii 1850. Așezările britanică și spaniolă au coexistat în arhipelag până în 1774, când noile considerente economice și strategice ale Marii Britanii au determinat-o să-și retragă garnizoana de pe insule, lăsând în urmă o placă prin care revendica Insulele Falkland pentru regele George al III-lea. Viceregatul Río de la Plata al Spaniei a rămas singura prezență oficială în teritoriu. Insula Falkland de Vest a fost abandonată, iar Puerto Soledad a devenit colonie penitenciară. În timpul invaziilor britanice din Río de la Plata, desfășurate în contextul Războaielor Napoleoniene din Europa, guvernatorul insulelor a evacuat arhipelagul în 1806; garnizoana colonială spaniolă rămasă a procedat la fel în 1811, cu excepția unor gauchos și pescari care au ales să rămână.
Ulterior, arhipelagul a fost vizitat numai de vase de pescuit, iar statutul său politic nu a fost contestat până în 1820, când colonelul David Jewett, un corsar american aflat în serviciul Provinciilor Unite ale Río de la Plata, a informat navele ancorate despre revendicarea formulată de Buenos Aires în 1816 asupra teritoriilor spaniole din Atlanticul de Sud.Vezi: , . Deoarece insulele nu aveau locuitori permanenți, Buenos Aires i-a acordat în 1823 negustorului de origine germană Luis Vernet permisiunea de a desfășura activități de pescuit și de a exploata bovinele sălbăticite din arhipelag. Vernet s-a stabilit în 1826 printre ruinele din Puerto Soledad și a acumulat resurse pe insule până când întreprinderea sa a devenit suficient de sigură pentru a aduce coloniști și a întemeia o colonie permanentă.Vezi: , . Buenos Aires l-a numit pe Vernet comandant militar și civil al insulelor în 1829, iar acesta a încercat să reglementeze vânătoarea de foci pentru a opri activitățile vânătorilor străini de balene și de foci. Întreprinderea lui Vernet a funcționat până când o dispută privind drepturile de pescuit și vânătoare a dus, în 1831, la un raid al navei de război americane USS Lexington, în cursul căruia comandantul Marinei SUA, Silas Duncan, a declarat dizolvarea administrației insulei.
left|thumb|upright=1.7|alt=Trei bărbați călare examinează o așezare pastorală|Reprezentare a unui țarc, a unor păstori și a oilor din Insulele Falkland, în 1849 (pictură de amiralul Marinei Regale Edward Fanshawe)
Buenos Aires a încercat să-și consolideze influența asupra așezării prin instalarea unei garnizoane în octombrie 1832, însă aceasta s-a răsculat în mai puțin de o lună. În anul următor au sosit forțe britanice, care au restabilit stăpânirea britanică. Confederația Argentiniană — condusă de guvernatorul provinciei Buenos Aires, Juan Manuel de Rosas — a protestat împotriva acțiunilor Marii Britanii, iar guvernele argentiniene au continuat de atunci să înainteze proteste oficiale împotriva Regatului Unit. Trupele britanice s-au retras după încheierea misiunii, lăsând teritoriul fără o administrație oficială. Adjunctul lui Vernet, scoțianul Matthew Brisbane, s-a întors pe insule în același an pentru a restabili activitatea economică. Eforturile sale au luat însă sfârșit atunci când, pe fondul tulburărilor de la Port Louis, gauchoul Antonio Rivero a condus un grup de nemulțumiți care i-a ucis pe Brisbane și pe conducătorii principali ai așezării; supraviețuitorii s-au ascuns într-o peșteră de pe o insulă învecinată până când britanicii s-au întors și au restabilit ordinea. La sfârșitul anilor 1830, oameni de afaceri care întrevedeau posibilitatea obținerii unor profituri au adresat Biroului Colonial din Londra o cerere pentru colonizarea organizată a insulelor. În 1840, Insulele Falkland au devenit colonie a Coroanei, iar coloniști scoțieni au întemeiat apoi o comunitate pastorală organizată oficial. Patru ani mai târziu, aproape toți locuitorii s-au mutat la Port Jackson, considerat un amplasament mai potrivit pentru administrație, iar negustorul Samuel Lafone a inițiat o întreprindere menită să încurajeze colonizarea britanică.Vezi: , .
Stanley, numele primit curând de Port Jackson, a devenit oficial sediul administrației în 1845. La începuturile sale, Stanley avea o reputație proastă din cauza numeroaselor naufragii ale navelor comerciale; vasele care ocoleau Capul Horn făceau escală în port numai în situații de urgență. Cu toate acestea, poziția geografică a Insulelor Falkland era ideală pentru repararea navelor și pentru „comerțul cu epave”, activitate care consta în cumpărarea și vânzarea epavelor și a încărcăturilor acestora. În afara acestei activități, interesul comercial față de arhipelag era redus din cauza valorii scăzute a pieilor provenite de la bovinele sălbăticite care cutreierau pășunile. Creșterea economică a început abia după ce Compania Insulelor Falkland, care a cumpărat întreprinderea falimentară a lui Lafone în 1851, a introdus cu succes oi din rasa Cheviot pentru producția de lână, încurajând și alte ferme să-i urmeze exemplul.Vezi: , . Costul ridicat al importului de materiale, alături de lipsa forței de muncă și de salariile mari rezultate, a făcut ca repararea navelor să devină necompetitivă. După 1870, această activitate a intrat în declin, deoarece înlocuirea velierelor cu nave cu aburi a fost accelerată de prețul scăzut al cărbunelui din America de Sud; până în 1914, odată cu deschiderea Canalului Panama, activitatea a încetat practic. În 1881, Insulele Falkland au devenit independente financiar față de Marea Britanie. Timp de peste un secol, Compania Insulelor Falkland a dominat comerțul și piața muncii din arhipelag; de asemenea, aceasta deținea majoritatea locuințelor din Stanley, localitate care a beneficiat considerabil de pe urma comerțului cu lână cu Regatul Unit.