Istoria evreilor este istoria religiei și culturii poporului evreu, cum s-a dezvoltat și a interacționat cu alte popoare, religii și culturi. Istoria evreilor are o vechime de circa 33 de secole (vezi Stela lui Merneptah).
Perioade în istoria evreilor
Istoria veche a evreilor (înainte de 37 î.Hr.)
Conform Bibliei
Pentru primele două perioade ale istoriei evreilor este în principal legat de Semiluna Fertilă. Această istorie începe cu acei oameni, care au ocupat zona situată între râurile Nil, Tigru și Eufrat. Înconjurat de vechi culturi în Egipt și Babilon, prin deșerturile Arabiei, și mărginit de dealurile Asiei Minor, Canaanul (aproximativ corespunzătoare Israelului modern, teritoriilor palestiniene, Iordaniei și Libanului), a fost un punct de întâlnire a civilizațiilor. Terenul a fost traversat de rute comerciale vechi, stabilite și porturi importante în Golful Akaba (Eilat) și coasta Mării Mediterane, acesta din urmă arătând influența altor culturi ale Semilunii Fertile.
Conform Bibliei, evreii sunt descendenții poporului antic al Israelului care s-a stabilit în Canaan, situat între coasta de est a Mării Mediterane și râul Iordan (1451 î.Hr.). Deplasările nomade ale evreilor s-au situat în jurul localității Hebron undeva între 1991 și 1706 î.Hr.
Fii lui Israel împărtășesc filiație, prin strămoșii lor comuni: Abraham, fiul lui, Isaac, și fiul lui Isaac, Iacov (Yaakov). Iacob a primit numele de Israel, iar cei doisprezece fii au fost strămoșii celor douăsprezece triburi cunoscute ca „fiii lui Israel”: Ruben, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Zabulon, Dan, Gad, Neftali, Așer, Iosif, și Beniamin.
Iacob și cei doisprezece fii în timpul unei foamete mari au părăsit Canaanul și s-a stabilit în Goshen din nordul Egiptului. În Egipt urmașii celor 12 triburi au fost făcuți sclavi de egipteni, conduși de Faraon. După 400 de ani de sclavie, YHWH, Dumnezeul lui Israel, a trimis profetul Moise, un om din seminția lui Levi, să elibereze Fii lui Israel din robia egipteană. Conform Bibliei evreii au scăpat în mod miraculos din Egipt (eveniment cunoscut ca Exodul) și s-au întors în patria lor ancestrală, Canaanul. Acest eveniment marchează formarea Israelului ca națiune politică în Canaan, în 1400 î.Hr.
Conform științei empirice
Istoria evreilor, din perioada antică, e descrisă în Biblia evreiască și cunoscută prin ea în toată lumea. Descoperiri arheologice au întărit diverse date care apar în Biblie, dar perioada mai veche, a primului Templu, nu are încă destule dovezi arheologice și sunt istorici care cred că o parte din narațiunea istorică biblică, ar avea mai mult un caracter mitologic. Encyclopaedia Judaica (2007) recunoaște că cel mai probabil Moise nu a existat; Comentariul oficial al Torei pentru iudaismul conservator, publicat în 2001, este și el de acord.
Consensul istoricilor mainstream consideră că sclavia a milioane de evrei în Egipt și exodul a milioane de evrei din Egipt sunt evenimente lipsite de istoricitate. Peter Enns, un cercetător evanghelic, fost profesor la , actualmente titular al catedrei stipendiate de studii biblice de la , deși credea pe atunci că Biblia este infailibilă, recunoștea următoarele: pentru poziția că relatarea biblică a Exodului s-ar fi petrecut în mod real nu există dovezi, iar pentru poziția că relatarea ar putea fi plauzibilă (nu dovedită) există cărțile unora ca Hoffmeier și Kitchen. Conform lui William Dever, pentru poziția că evreii au provenit din populația canaanită există dovezi copleșitoare, ceea ce „elimină posibilitatea exodului din Egipt sau a unui pelerinaj de patruzeci de ani prin deșert”. Consensul modern al istoricilor este că nu a existat vreun exod de proporțiile descrise în Biblie și că relatarea trebuie privită ca teologie și nu ca istorie, teologie care ilustrează cum Dumnezeul lui Israel a acționat pentru a-și salva și întări propriul popor.
Într-un documentar al BBC dr. Francesca Stavrakopoulou, fostă lector principal la Universitatea din Exeter, actualmente profesor universitar deplin, specializată în studii biblice ebraice declara: „Biblia nu era o sursă de încredere, ea nu ne spune adevărul despre acești oameni din antichitate [evreii — n.n.].”Bible's Buried Secrets, Did God have A Wife, BBC, 2011. Citat: „The Bible was an unreliable source, it's not telling us the truth about these ancient people.” Întrebat în același documentar dacă evreii au fost monoteiști, lucru care i-ar fi distins față de religia canaanită, prof. dr. Herbert Niehr de la Universitatea din Tübingen declara că evreii au fost politeiști din sec. al X-lea î.e.n. până cel puțin în 586, după care lucrurile au început să se schimbe foarte lent, evreii fiind covârșitor monoteiști începând cu perioada Macabeilor (secolul al II-lea î.e.n.). Quote from the BBC documentary (prof. Herbert Niehr): "Between the 10th century and the beginning of their exile in 586 there was polytheism as normal religion all throughout Israel; only afterwards things begin to change and very slowly they begin to change. I would say it [the sentence "Jews were monotheists" - n.n.] is only correct for the last centuries, maybe only from the period of the Maccabees, that means the second century BC, so in the time of Jesus of Nazareth it is true, but for the time before it, it is not true."Nu e o opinie prea nouă, cf. și Hermann Gunkel în 1901, conform Un curs de la Universitatea Yale și alte lucrări confirmă acest lucru. William Foxwell Albright, liderul unei generații trecute de arheologi biblici, nu a fost, totuși, un literalist biblic, Iahve și zeii din Canaan, de exemplu, susținând opinia că religia israeliților a evoluat de la un politeism originar la un monoteism care l-a văzut pe Dumnezeu acționând în istorie - o viziune pe deplin conformă cu opiniile principale din ultimele două secole de critică biblică dinaintea lui.
Conform lui Shaye J. D. Cohen (profesor la Universitatea Harvard), „Cei mai mulți israeliți erau de origine canaanită; strămoșii lor nu au participat la un Exod din Egipt; Israeliții nu au construit piramidele!!!”"Most Israelites were actually of Canaanite stock; their ancestors did not participate in an Exodus from Egypt; Israelites did not build the pyramids!!!" http://ruml.com/thehebrewbible/notes/09-Notes.pdf https://courses.biblicalarchaeology.org/hebrewbible/notes/09-Notes.pdf
Din punct de vedere genetic, evreii sunt descendenții canaaniților. William G. Dever declara în 2023 „Niciun biblist sau arheolog mainstream nu mai susține modelul de cucerire.”
Regatul Unit thumb|250px|right|Templul mitic al lui Solomon din Ierusalim. Ilustrație bazată pe imaginație și pe detalii biblice După tradiția evreiască 12 triburi de evrei, formate din descendenții celor 12 fii ai lui Israel (tribul lui Iosif s-a divizat în două triburi, după fiii lui, Menașe și Efraim), au cucerit Țara Israel, au colonizat-o și, după o perioadă în care nu aveau o conducere centrală, au format un regat condus de regele Șaul. Lui Șaul i-a urmat regele David. Acesta a cucerit orașul Salem (în ebraică Șalem), căruia i-a fost schimbat numele în Ierusalim și care a devenit capitala evreilor. Fiul lui David, Solomon, a construit la Ierusalim Templul, care urma să fie unic în religia evreilor. Nu a fost găsită nicio urmă a Templului lui Solomon, de aceea mulți arheologi cred că acesta nu ar fi existat în mod real.
Israel Finkelstein, profesor la Universitatea Tel-Aviv a lansat controversata teorie a decalajului de timp (a paratrăsnetului, în , cum este poreclit Finkelstein) conform căreia, din punct de vedere istoric, această prezentare a regatului unit este o ficțiune, David și Solomon au fost un fel de căpitani de plai, iar regatul iudeu a apărut cu un secol mai târziu.
Această teorie a „lightning rod” (paratrăsnet, care este porecla lui Finkelstein) ar fi fost (conform unora) respinsă de majoritatea specialiștilor, lucru negat de o altă sursă.Vezi și Archaeological Debate about a Proposed "Low Chronology" for Iron I-IIA (sursa înregistrează articole pro și contra). În ediția din iulie-august 2006 a revistei Biblical Archaeology Review, Michael Coogan de la Stonehill College, considera că Finkelstein și Silberman „basculează de la ipotetic, la improbabil și absurd” (în ). Coogan recunoaște însă că Ierusalimul de pe vremea lui David avea în jur de câteva mii de locuitori, nefiind un oraș, ci doar un sat, conform standardelor de azi (avea o suprafață de 12 acri, sub 5 hectare). În documentarul History Channel The Bible Unearthed (Biblia dezgropată) Amihai Mazar afirmă că Ierusalimul de pe vremea lui David era un oraș foarte mic, dar era un orășel puternic în vacuumul politic din țară.Cf.
Ziarista Laura Miller popularizează teoriile lui Herzog, Finkelstein și Silberman pe web site-ul Salon.com:
În disputa care se poartă între taberele minimaliștilor și maximaliștilor, unii negând complet istoricitatea Bibliei, ceilalți afirmând-o complet, Finkelstein respinge catalogarea sa ca minimalist, preferând să se considere centrist: el recunoaște că David și Solomon au fost persoane istorice reale și nu respinge în bloc Biblia ebraică, precum minimaliștii, dar nici nu o acceptă în totalitate.
Ceea ce maximaliștii și minimaliștii au în comun este că doresc să scrie o istorie „obiectivă” a Israelului antic. Lor li se opun postmoderniștii, pentru care nu faptele istorice obiective sunt importante, ci trăirile subiective și mediul social compus din grupurile de interese care au generat textul biblic. Postmoderniștii consideră că idealul istoriei obiective nu este un ideal pe care-l aveau autorii biblici, ci este rezultatul colonialismului din epoca modernă. Evreii antici nu ar fi considerat istoria obiectivă drept istoria lor.
Punctul de vedere al lui Amihai Mazar este următorul:
Conform renumitului istoric Philip Davies, minimaliștii reprezintă știința (arheologia) făcută așa cum trebuie ea făcută, iar maximaliștii sunt apărătorii fundamentaliști ai adevărului literal al Bibliei, care de fapt fac apologetică, nu știință empirică.Philip Davies The Bible and Interpretation Beyond Labels: What Comes Next? El afirmă că aproape toți istoricii sunt de fapt minimaliști, cu excepția fundamentaliștilor religioși, stare de fapt care este o consecință a faptului că fundamentaliștii religioși au pierdut controlul asupra arheologiei Levantului antic, lucru care s-a întâmplat în SUA cu 50 de ani mai târziu decât în Europa. El afirmă că minimaliștii nu au inventat dovezile arheologice care contrazic Biblia ebraică, ci doar au dedus din ele concluzia firească, anume că multe din relatările Bibliei sunt fictive. După el, Finkelstein ar fi și el tot un minimalist, deoarece a păstrat ideea că ele sunt în mare parte fictive, deși a conchis că a Bibliei compunere nu s-a întâmplat în Persia, ci în Regatul Iuda, în timpul domniei lui Iozia.
Jack Cargill remarca în 2001 diversitatea de opinii publicate asupra istoriei Israelului, și că în general manualele de civilizație occidentală redau un punct de vedere literalist, care este „rămas probabil cu douăzeci de ani în urmă din punct de vedere universitar”. Există deci și puncte de vedere maximaliste în această dispută, deși maximalismul în sens literal este destul de rar printre cercetătorii profesioniști ai istoriei. În această privință Lester L. Grabbe afirmă că singura istorie literal maximalistă a Israelului de la Wellhausen încoace este cea publicată de Provan, Long și Longman în 2003, nici măcar John Bright nefiind pe de-a-ntregul maximalist, în sensul de a accepta veridicitatea textului Bibliei până la dovada contrarie. Tot Grabbe afirma în 2007 că pe vremea când studia pentru doctorat (cu mai bine de trei decenii înaintea afirmației), „istoricitatea substanțială” a povestirilor Bibliei despre patriarhi și despre cucerirea Canaanului era acceptată pe larg, dar în zilele noastre cu greu se mai poate găsi un istoric care să mai creadă în ea.