Tălpaș este o comună în județul Dolj, Oltenia, România, formată din satele Moflești, Nistoi, Puținei, Soceni și Tălpaș (reședința).
Demografie
Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Tălpaș se ridică la 1.049 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 1.262 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (94,28%), iar pentru 4,96% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (90,94%), cu minorități de adventiști (2,29%) și baptiști (1,05%), iar pentru 5,05% nu se cunoaște apartenența confesională.
Istorie La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Amaradia a județului Dolj, fiind formată din satele Nistoiul, Soceni, Tălpaș și Vladimirul, având 1410 de locuitori. În comună funcționau două biserici și o școală mixtă. Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna în plasa Melinești a aceluiași județ, având 1849 de locuitori (în satele Nistoiu, Soceni, Tălpaș și și în cătunul Puțănci). În 1931, comuna era împărțită în satele Moflești, Nistoi, Puținei Soceni și Tălpaș, comuna capătând de atunci actuala structură.
În 1950, comuna a trecut în cadrul raionului Amaradia din regiunea Dolj, raion care a fost inclus doi ani mai târziu în regiunea Craiova și (după 1960) în regiunea Oltenia. În 1968, a revenit la județul Dolj, reînființat, dar a fost desființată imediat, satele ei fiind incluse în comuna Fărcaș. Comuna a fost reînființată în 2004, în forma actuală.
Politică și administrație Comuna Tălpaș este administrată de un primar și un consiliu local compus din 9 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
Note
Tălpaș