În gramatică, adjectivul este o parte de vorbire a cărei caracteristică semantică este raportarea la substantiv, fie exprimând calități și relații ale substantivului (adjectiv calificativ și adjectiv relațional), fie asigurând actualizarea acestuia în vorbire (adjectiv pronominal), și a cărei caracteristică sintactică este subordonarea față de substantiv.Bidu-Vrănceanu 1997, p. 22–25.
Există limbi, de pildă în Asia de Sud-Est, care nu au o clasă de cuvinte corespunzătoare adjectivelor în sensul de mai sus, ci verbelor. De exemplu, cuvinte ca roșu, tare, rece exprimă nu numai proprietăți, ci și stări, precum verbe ca a-i plăcea sau a-i fi teamă.Eifring și Theil 2005, cap. 2, p. 23.
Clasificare
Adjectivele pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere.
După proveniență
Adjective propriu-zise
Adjectivele propriu-zise constituie o clasă deschisă. Unele sunt moștenite, în cazul limbii române, din latină, ex. acru, bun, dulce, negru, verde. Se presupune că altele sunt moștenite din substratul tracic: aprig, creț, searbăd.Constantinescu-Dobrido 1998, articolul adjectiv.
Alte asemenea adjective sunt împrumutate din alte limbi, ex. blajin (din slava veche), gingaș (din maghiară), murdar (din turcă), ieftin (din neogreacă), actual (din franceză).
Multe adjective sunt formate pe terenul propriu al limbii, prin derivare cu sufixe specifice.
În română, cuvintele-bază ale adjectivelor derivate sunt substantive, verbe sau alte adjective. Sufixele cele mai productive sunt cele scrise cu caractere aldine în exemplele de mai jos: sufixe autohtone: ceresc, auriu, inimos, chinuitor, bunicel, sprintenel; sufix împrumutat: locuibil.
În limbi ca BCMSBosniacă, croată, muntenegreană și sârbă. sunt și adjective derivate din alte categorii de substantive decât în română, precum nume de materiale (ex. zlato „aur” → zlatni prsten „inel de aur”) sau nume de posesori, inclusiv în sens larg: brat „frate” → bratov kaput „paltonul fratelui”, majka „mamă” → majčino pismo „scrisoarea mamei”, koza „capră” → kozje mlijeko „lapte de capră”, benzin → benzinski motor „motor pe benzină”). În aceste limbi sunt și adjective derivate de la adverbe de timp (sutra „mâine” → sutrašnji „de mâine”) sau de loc: tamo „acolo” → tamošnji „de acolo”.Barić 1997, p. 174 (gramatică croată).
În limba maghiară se derivă adjective de la relativ multe categorii de substantive, printre altele din nume proprii (ex. Bartók → bartóki „caracteristic lui Bartók”, Afrika → afrikabeli „din interiorul Africii”) sau de unități de măsură: méter „metru” → egy méternyi „de un metru”.Kiefer 2006, p. 38–38. Și în această limbă sunt adjective derivate de la adverbe, ex. közel „aproape” → közeli „de aproape”, hátul „în spate” → hátulsó „(cel) din spate”.Cs. Nagy 2007, p. 305. Mai există și adjective derivate din postpoziții: mellett „lângă” → az áruház melletti parkoló „parcarea de lângă magazin”.Szende și Kassai 2007, p. 149.
Compunerea furnizează de asemenea adjective, ex. binevoitor, nemaivăzut, semifabricat, gri-închis.
Alte adjective rezultă prin conversiune. În română, unele sunt la origine adverbe de mod (ex. asemenea reviste, așa casă), dar cele mai multe provin din forma de participiu a verbelor (vestit, liniștit). În limba literaturii relativ vechi au intrat și câteva adjective provenite din gerunziu, sub influența limbii franceze, ex. suferind, -ă,Dexonline, articolul suferind, -ă. mână tremurândă, răni sângerânde.
Și în alte limbi sunt adjective provenite din participiu.
În gramatica franceză se deosebește un participiu trecut, corespunzător participiului românesc (ex. Un homme averti en vaut deux literal „Un om avertizat face cât doi”), și un participiu prezent, corespunzător parțial gerunziului românesc. Acesta, folosit adjectival, își poate păstra valoarea verbală, rămânând invariabil la forma de masculin singular (ex. Il connaît les collines environnant la ville „Cunoaște dealurile care înconjoară orașul”) sau își pierde valoarea verbală și devine variabil: les collines environnantes „dealurile înconjurătoare”. În acest caz, în gramatica franceză se numește „adjectiv verbal”. Unele astfel de adjective au și scrierea schimbată față de a participiului, dar majoritatea lor nu-și schimbă și pronunțarea, ex. L’association compte des membres adhérents (adjectiv verbal). Les personnes adhérant (participiu prezent folosit adjectival) à cette association paient une cotisation „Asociația are membri aderenți. Persoanele care aderă la această asociație plătesc o cotizație”.Grevisse și Goosse 2007, p. 1147–1148.
În gramatica engleză se face aceeași distincție între participiu prezent și participiu trecut, care pot fi folosite ca adjective, ex. This weather is depressing (participiu prezent), isn't it? Don't you feel depressed (participiu trecut) when it rains? „Vremea asta e deprimantă, nu-i așa? Nu te simți deprimat(ă) când plouă?”.Eastwood 1994, p. 258.
În gramatica maghiară se iau în seamă participiul prezent, cel trecut și cel viitor, echivalent supinului românesc. Toate trei furnizează adjective: mosolygó gyerek „copil zâmbitor” (prezent), selyembe öltözött nő „femeie îmbrăcată în mătăsuri” (trecut), teendő munka „muncă de făcut” (viitor).Rounds 2001, p. 53.
Adjective pronominale
Adjectivele pronominale formează o clasă închisă de cuvinte cărora, în majoritatea lor, le corespund pronume. În gramaticile limbii române se iau în seamă adjectivele pronominale de întărire, posesive, interogative, relative, demonstrative, nehotărâte și negative. Unele sunt identice ca formă cu pronumele corespunzătoare, altele diferă în oarecare măsură. Despre primele se poate afirma că sunt adjective prin conversiune din pronume. Ponderea celor două categorii depinde și de limba dată.
În română, adjectivele pronominale au, cu unele excepții, aceeași formă ca și pronumele corespunzătoare. Pronumele posesiv diferă de adjectivul corespunzător numai prin articolul posesiv care îi este antepus: scrisoarea sa → a sa.Avram 1997, p. 72. Adjectivele demonstrative românești formează două serii puțin diferite ca formă, după cum sunt antepuse sau postpuse substantivului determinat. Numai cele postpuse sunt folosite și ca pronume: acest fenomen sau fenomenul acesta → acesta.Avram 1997, p. 175. Adjectivul interogativ care are aceeași formă ca pronumele corespunzător, la nominativ-acuzativ, și puțin diferită la genitiv-dativ: care coleg? → care, Cărui coleg i-ai scris? → Căruia…? (complement indirect).Avram 1997, p. 182.
În BCMS, identitatea formală între adjectivul pronominal și pronume există în cazul tuturor speciilor, ex.: svoje vladanje „comportamentul său” → svoje „al său”, ova knjiga „această carte” → ova „aceasta”, koji pisac? „care scriitor?” → koji? „care?”.Barić 1997, p. 204–205.
Aceeași este situația în limba maghiară: ez a ház „această casă” → ez „aceasta”,Szende și Kassai 2001, p. 84. Melyik mosóport ajánlja? „Care detergent mi-l recomandați?” → Melyiket ajánlja? „Pe care… ?”.Szende și Kassai 2001, p. 90. Singura diferență dintre adjectiv și pronume este că, în general, primul este invariabil, pe când cel din urmă poate primi sufixe.
În franceză, majoritatea adjectivelor pronominale au forme diferite de cele ale pronumelor corespunzătoare: ma voiture „mașina mea” → la mienne „a mea”, cette voiture „această mașină” → celle-ci „aceasta”, quelle voiture ? „Care mașină?” → laquelle ? „care?” Printre nehotărâte, unele adjective au forme diferite de cele ale pronumelor (chaque voiture „fiecare mașină” → chacune „fiecare”), altele – forme identice: plusieurs voitures „mai multe mașini” → plusieurs „mai multe”.
În engleză, de asemenea, sunt cazuri de identitate și cazuri de diferență de formă. Adjectivele posesive sunt diferite de pronumele posesive (This is my book „Aceasta este cartea mea” → The book is mine „Cartea este a mea”), dar adjectivele demonstrative sunt identice cu pronumele corespunzătoare: This programme is interesting „Acest program este interesant” → This is interesting „Acesta este interesant”.Eastwood 1994, p. 213.
Locuțiuni adjectivale
O locuțiune adjectivală este un grup fix (neanalizabil) de cuvinte care funcționează global ca un adjectiv, de exemplu: de valoare „valoros, -oasă”, de ispravă „capabil, -ă”, în toată firea „matur, -ă”, în floarea vârstei „tânăr, -ă”, scos din fire „înfuriat”;Constantinescu-Dobridor 1998, articolul locuțiune. comme il faut „cumsecade” (lit. „cum trebuie”), bon marché „ieftin, -ă” (lit. „bună piață”).Grevisse și Goosse 2007, p. 196.
După sens
Din acest punct de vedere, printre adjectivele propriu-zise, în gramatica română se disting două categorii.
Adjectivele calificative exprimă însușiri ale obiectelor, ex. coală albă, teren pietros, stâncă ascuțită, soare palid, chip dulce.
Adjectivele relaționale exprimă o relație între două substantive: uniformă școlară „de școlar”, magazin sătesc „de la sat”, urs polar „de la pol”, vin românesc „din România”, comportare psihică „privind psihicul”.
Adjectivele propriu-zise mai pot fi grupate și în: concrete, care au un conținut reprezentabil în planul senzorial: aromat, dulce, negru, strident; abstracte, care au un conținut nereprezentabil în planul senzorial: inimos, iscusit, înțelegător, priceput.
Adjectivele pronominale sunt, din acest punct de vedere, determinanți abstracți, a căror funcție este fie de actualizare a unui substantiv, apropiindu-se de rolul articolelor (adjectivele de întărire, demonstrative, posesive și unele nehotărâte), fie de cuantificare, deci de specificare cantitativă (unele adjective nehotărâte și negative): însuși tata, părinții tăi, ce veste?, lemnele acelea, alți participanți, nicio pretenție.
În unele gramatici se includ printre determinanții abstracți și numeralele folosite cu valoare adjectivală,Grevisse și Goosse 2007, p. 738. fie că este vorba de numeralul cardinal (ex. Doi băieți au venit)Bidu-Vrănceanu 1997, p. 89. sau de cel ordinal, ex. Cel de al doilea copil a venit.Bidu-Vrănceanu 1997, p. 342.
Morfologia adjectivului
Din punct de vedere morfologic, printre adjective se disting în primul rând cele variabile ca formă de cele invariabile, prin variabilitate înțelegându-se că pot primi afixe pentru exprimarea unor categorii gramaticale. Prin variabilitate se caracterizează adjectivele din anumite tipuri de limbi. Una din acestea este cea a limbilor flexionare, ca româna, în gramatica cărora este vorba de adjectiv ca parte de vorbire flexibilă. Alta este categoria limbilor aglutinante, cum este maghiara. În aceste două tipuri de limbi sunt totuși și adjective invariabile, unele în general, altele, în funcție de limbă, în privința anumitor categorii gramaticale sau în anumite situații. Adjectivele sunt variabile în primul rând pentru a se acorda cu regentul lor și pot fi variabile, în funcție de limbă, pentru exprimarea gradelor de comparație comparativ de superioritate și superlativ relativ de superioritate.
În română, majoritatea adjectivelor sunt variabile după genul, numărul și cazul substantivului cu care se acordă, dar nu toate au toate formele necesare pentru aceasta. Astfel, la cazul nominativ sunt adjective cu: patru forme: harnic (masculin singular), harnică (feminin singular), harnici (masculin plural), harnice (feminin plural); trei forme: drag (m. sg.), dragă (f. sg.), dragi (m. și f. pl.); două forme: limpede (m. și f. sg.), limpezi (m. și f. pl.).
Sunt și adjective invariabile, precum asemenea, gri, propice, orice.
În privința exprimării gradelor de comparație, unele sunt invariabile în sensul că nu le pot avea. Astfel sunt adjectivele de relație și cele pronominale, precum și unele adjective calificative, ex. mort, egal, oval, unic. Altele au grade de comparație, dar sunt invariabile în sensul că le exprimă în mod analitic: mai frumos, cel mai frumos.