Începutul adevărului, cunoscut și sub numele de Oglinda, este un film românesc din 1994, regizat de Sergiu Nicolaescu. El înfățișează evenimente din istoria României care s-au petrecut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și în anii ulteriori, concentrându-se pe lovitura de stat care a răsturnat de la putere regimul autoritar al mareșalului Ion Antonescu.

Rezumat

Filmul începe cu următorul motto: „Istoria e prima carte a unei națiuni în care vedem trecutul, prezentul și viitorul” și cu prezentarea unor imagini de arhivă ale momentului executării la închisoarea militară Jilava a mareșalului Ion Antonescu și a trei dintre principalii săi colaboratori: avocatul Mihai Antonescu, viceprim-ministru și ministru de externe, profesorul de liceu Gheorghe Alexianu, guvernatorul Transnistriei, și generalul Constantin Z. Vasiliu, comandantul Jandarmeriei Române.

După aceste secvențe de arhivă începe filmul propriu-zis, titlul său (Începutul adevărului) fiind scris pe o fotografie în care apar cei trei conducători ai Aliaților la Conferința de la Teheran (28 noiembrie - 1 decembrie 1943): Franklin Delano Roosevelt, Winston Churchill și Iosif Visarionovici Stalin.

În august 1944, situația armatelor germane și române pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial era dezastruoasă. Frontul era rupt, diviziile hărțuite, iar militarii români nu mai voiau să lupte. Armata Sovietică intrase deja pe teritoriul României, iar generalul german Johannes Friessner plănuia retragerea armatelor pe linia Nămoloasa-Focșani-Brăila. Rapoartele sale trimise lui Adolf Hitler și lui Joachim von Ribbentrop rămăseseră fără răspuns.

În această situație gravă, la Palatul Regal au loc mai multe întâlniri conspirative ale regelui Mihai I cu unii conducători ai Armatei Române printre care generalii Constantin Sănătescu și Constantin Vasiliu-Rășcanu și cu liderii principalelor partide politice: Iuliu Maniu, Dinu Brătianu, Constantin Titel Petrescu și Lucrețiu Pătrășcanu. În urma acestor consultări, regele decide să aibă o întrevedere la 26 august cu mareșalul Ion Antonescu, Conducătorul Statului, în care să-i ceară să încheie imediat un armistițiu cu puterile aliate și să iasă din alianța cu Germania nazistă. În caz contrar, mareșalul va fi arestat și se va constitui un guvern militar condus de generalul Sănătescu care va trebui să încheie el armistițiul. Conducerea guvernului îi fusese propusă mai întâi lui Maniu, dar acesta refuzase nevrând să încheie el armistițiul cu rușii.

Revenit la București pe 22 august, mareșalul plănuiește să se întoarcă pe front în ziua următoare, dând peste cap planul convenit de rege cu liderii politici și cu unii conducători ai armatei. Regele pleacă imediat de la Castelul Peleș la București și-l convoacă pe Antonescu la palat. Mareșalul purtase mai multe negocieri infructuoase cu aliații la Stockholm, Cairo și Roma pentru încheierea unui armistițiu. În dimineața zilei de 23 august, el se întâlnește cu Gheorghe Brătianu, care-i cere să semneze armistițiul pentru care se declaraseră de acord Iuliu Maniu și Dinu Brătianu. Mareșalul îi cere lui Gheorghe Brătianu să-i aducă un act semnat de cei trei lideri politici până la ora la care trebuia să se prezinte la palat, dar nu primește adeziunea scrisă promisă. Regele îi cere să încheie armistițiul cu rușii, dar Antonescu spune că nu-i momentul favorabil și vrea să obțină o victorie pe front pentru a obține condiții de pace mai bune. În această situație, monarhul îl destituie pe mareșal și dispune arestarea sa și a lui Mihai Antonescu. Aceștia sunt închiși în camera blindată a Palatului, de unde vor fi preluați mai târziu de o echipă de comuniști condusă de Emil Bodnăraș, deoarece ceilalți lideri politici erau de negăsit.

Între timp, este constituit un nou guvern condus de generalul Sănătescu. Regele dă un comunicat către țară prin care anunță ieșirea României din alianța cu Germania nazistă și cere retragerea trupelor germane din țară în termen de trei zile. Baronul Manfred von Killinger, ambasadorul Germaniei în României, se duce în audiență la palat și proferează amenințări cu represalii din partea Armatei Germane. Regele pleacă apoi din capitală. În ciuda propunerilor generalilor Friessner și Hansen ca Armata Germană să nu intervină, OKW-ul dă ordin trupelor germane să ocupe Bucureștiul. Se dau lupte grele între armatele germane și române în apropierea capitalei, iar Bucureștiul este eliberat de nemți. Armata Română pleacă în urmărirea Armatei Germane, ajungând până în Ungaria și Cehoslovacia.

În urma armistițiului încheiat cu URSS, România intră sub influența sovietică, a cărei armată se afla deja pe teritoriul țării. Ambasadorul sovietic Andrei Vîșinski îi impune regelui formarea unui guvern prosovietic condus de dr. Petru Groza. Regele Mihai este decorat de Stalin cu Ordinul Victoria pentru contribuția sa la încheierea războiului. Mareșalul Antonescu și principalii săi colaboratori sunt judecați de Tribunalul Poporului condus de Alexandru Voitinovici. Președintele Tribunalului, care fusese desemnat de Pătrășcanu și acceptat de conducerea PCR, îl consideră de la început pe fostul Conducător al Statului drept un „dictator fascist paranoic” și conduce procesul pentru a obține condamnarea sa la moarte. Până atunci, el are însă mai multe întrevederi particulare cu Antonescu, în care mareșalul își amintește de discuțiile purtate cu Hitler. Într-o discuție, conducătorul Germaniei afirmase că el este împotriva fanaticilor și în favoarea celor loiali, deși consideră că un stat fără o ideologie nu are sens.

Printre cei care depun mărturie la procesul lui Antonescu este și Iuliu Maniu. Acesta afirmă că mareșalul era singurul care avea autoritatea morală pentru a încheia armistițiul, deoarece armata avea încredere în el. Maniu spune că Antonescu a avut intenții bune, dar îi reproșează politica de alianță cu Germania, guvernarea dictatorială și amestecul Germaniei în economia României. Mareșalul este condamnat la moarte și executat, alături de Mihai Antonescu, Gheorghe Alexianu și Constantin Z. Vasiliu. La 30 decembrie 1947, regele Mihai I este silit să semneze actul de abdicare și să părăsească țara.

Pătrășcanu este arestat de foștii lui tovarăși de partid și dus la închisoarea Jilava. Iuliu Maniu moare în anul 1953 în Închisoarea Sighet, iar apoi și Gheorghe Brătianu după ce este bătut cu sălbăticie de un gardian. La cererea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, directorul Securității, Gheorghe Pintilie poreclit „Pantiușa” îl împușcă în 1954 pe Pătrășcanu. Filmul se încheie cu următorul motto: „Cine nu are memoria istoriei, riscă să o repete”.

Distribuție

Ion Siminie — mareșalul Ion Antonescu, Conducătorul Statului și prim-ministru al României Adrian Vîlcu — regele Mihai I al României Gheorghe Dinică — Mihai Antonescu, viceprim-ministru și ministru de externe Ștefan Radof — Iuliu Maniu, președintele PNȚ Jürgen Lederer — Adolf Hitler, Führerul Germaniei Naziste (menționat Jurgen Lederer) Peter Wolf Joachim — Joachim von Ribbentrop, ministrul de externe al Germaniei Nicolas König (menționat König Nicolas) Sergiu Nicolaescu — generalul german Johannes Friessner, comandantul Frontului Ucraina Sud Șerban Ionescu — Lucrețiu Pătrășcanu, noul ministru al justiției George Alexandru — baronul Ioan Mocsony-Stârcea, mareșalul Casei Regale Mircea Rusu — Mircea Ioanițiu, secretarul personal al regelui Mihai Ștefan Iordache — Eugen Cristescu, directorul SSI Dorel Vișan — Petru Groza, prim-ministru al României George Constantin — Andrei Vîșinski, ambasadorul URSS în România Mitică Popescu — Dumitru Săracu, acuzatorul public comunist din Procesul Marii Trădări Naționale Emil Hossu — colonelul Emilian Ionescu, adjutant regal Ion Lupu — generalul Constantin Sănătescu, noul prim-ministru al României Vladimir Găitan — Dinu Brătianu, președinte al PNL Viorel Comănici — Alexandru Voitinovici, președintele Tribunalului Poporului Iurie Darie — Iorgu Ghica, prefectul Palatului Traian Costea — Standartenführer SS Röder, ofițer de informații de la Ambasada Germaniei Cornel Ciupercescu — Gheorghe Brătianu, istoric și om politic Vasile Cosma — mareșalul sovietic Tolbuhin Monica Ghiuță — Maria Antonescu, soția mareșalului Olga Bucătaru — regina mamă Elena Vasile Boghiță — baronul Manfred von Killinger, ambasadorul Germaniei în România Floarea Calotă Liviu Crăciun — generalul Aurel Aldea, noul ministru de interne Traian Stănescu — Constantin Titel Petrescu, președintele PSD Petru Moraru — Teohari Georgescu, lider comunist, ministru de interne Geo Dobre — ofițer din Garda Palatului Nicolae Gheorghe Gheorghe Birău Mihai Niculescu — Gheorghe Alexianu, guvernatorul Transnistriei Valeriu Arnăutu — generalul Constantin Pantazi, ministrul de război Virgil Andriescu — Gheorghe Gheorghiu-Dej, secretarul general al PCR Nicolae Dinică — avocatul Paraschivescu-Bălăceanu Cătălin Păduraru — Corneliu Coposu, secretarul politic al lui Maniu, secretar general adjunct al PNȚ Nicolae Ivănescu Constantin Cotimanis Livia Baba — Lița Baranga, mama lui Ion Antonescu Mircea Cosma Paul Ioachim Aurel Popescu Ion Rițiu — sergentul Ion Marin, comandantul unei baterii de artilerie Papil Panduru Petre Lupu Constantin Rășchitor Victoria Dobre-Timonu Alexandru Dobrescu — general român, membru al guvernului antonescian Paul Chiribuță Ion Chelaru — Pantiușa, directorul general al Securității Constantin Drăgănescu — agentul de informații al SSI care-l urmărește pe rege / acuzatorul public Stoican Gelu Nițu — aghiotantul mareșalului Virgil Popovici — generalul Constantin Z. Vasiliu, comandantul Jandarmeriei Române Sandu Popa Vasile Margareta Nicolae Pomoje Cristian Motriuc — diplomatul Mircea Niculescu-Buzești, noul ministru de externe Cristian Ieremia Dan Pop Petre Pletosu Silviu Biriș Dan Tufaru Mircea Stoian George Ulmeni Dan Aștilean Alexandru Georgescu Ion Punea Manuela Golescu (menționată Golescu Manuela) Ion Grecu Eusebiu Ștefănescu — ofițerul german Rudi, trimis special al OKW-ului (nemenționat) Constantin Diplan — jurnalist la ziarul Ecoul (nemenționat) Valeriu Paraschiv — generalul german Alfred Gerstenberg, șeful Misiunii Militare Germane în România pentru Armata Aerului (nemenționat) Manuela Ciucur — Ruxandra, actriță și cântăreață română (nemenționată) Ion Marinescu — dl Moroșan, patronul unei uzine (nemenționat) Silviu Stănculescu — dl Enescu, avocat (nemenționat) George Paul Avram — Pepi, actor român, prietenul Ruxandrei (nemenționat) Mircea Anghelescu — diplomatul german Carl Clodius (nemenționat) Corneliu Revent — funcționar superior al SSI (nemenționat) Anca Szönyi — Hella Petersen, secretara lui Killinger (nemenționată) Ion Besoiu — general român, comandantul militar al capitalei (nemenționat) Mircea Bașta — general român, comandantul militar al capitalei (nemenționat) Vasile Albineț — ofițer german (nemenționat) Virginia Rogin - secretara lui von Killinger (nemenționată) Siegmund Siegfried - ofițer german (nemenționat)

Dublaj de voce Ștefan Sileanu — Killinger (nemenționat)

Relația regizorului cu perioada istorică descrisă în film Regizorul Sergiu Nicolaescu a trăit evenimentele din 23 august 1944, când Armata Română a întors armele împotriva nemților. El avea 14 ani pe atunci și locuia la Timișoara, unde a fost martorul luptelor între armatele română și germană. „Împreună cu prietenii mei colindam prin tranșeele orașului, asistam de pe acoperișuri la luptele din împrejurimi, îndeosebi la cele din cimitirul Mehala”, și-a amintit el ulterior.Viorel Domenico - „Filmul artistic rămâne pentru generațiile viitoare un document istoric”, în „Almanahul Oștirii '88” (Ed. Ministerului Apărării Naționale, București, 1988), p. 227. Convorbire cu regizorul Sergiu Nicolaescu.Cristian Luis Vasilescu - „Până la capăt! Contribuții ale lui Sergiu Nicolaescu la cinematografia națională” (Ed. Universitară, București, 2011), p. 36.