Conrad al IV-lea, Rege romano-german

Conrad al IV-lea (), membru al dinastiei Hohenstaufen, a fost rege al Ierusalimului din 1228 sub numele de Conrad al II-lea, rege al Sfântului Imperiu Roman din 1237 și rege al Siciliei din 1250, sub numele Conrad I.Gerhard Hartmann, Karl Schnitt (ed.): Die Kaiser. 1200 Jahre europäische Geschichte., Eitura Marix, Wiesbaden 2006, ISBN 978-3-86539-074-5, p. 348.

Biografie

Tinerețea Conrad a fost singurul fiu al împăratului Frederic al II-lea și al celei de-a doua soții a sa, Isabella de Brienne, regina Ierusalimului. Isabella a murit câteva zile după nașterea lui Conrad, probabil de febră puerperală. Pe linie maternă, Conrad a moștenit dreptul de a ocupa tronul Ierusalimului, drept pe care tatăl său l-a folosit pentru a fi încoronat rege al Ierusalimului în 1229 în cea de-a șasea cruciadă. Pe linie paternă, Conrad era nepotul împăratului Henric al VI-lea și strănepotul împăratului Frederic I Barbarossa. Conrad a trăit în Italia până în 1235, când a călătorit pentru prima dată în imperiul Sfântul Imperiu Roman.

După ce Frederic al II-lea l-a destituit pe fiul său Henric (fratele vitreg al lui Conrad, mai mare cu 17 ani), a încercat să-l instituie pe Conrad ca succesor la tronul imperial. Planul a eșuat inițial deoarece la dieta de la Mainz din 1235 principii electori nu l-au ales rege romano-german pe Conrad care tocmai primise titlul de Duce de Suabia.

În cele din urmă, în februarie 1237 Conrad, în vârstă de aproape nouă ani, a fost ales rege la dieta ținută la Viena, după ce tatăl său, împăratul Frederic al II-lea, a emis o scrisoare de libertate în favoarea orașului Viena care a devenit astfel oraș liber imperial.Walter Kleindel: Die Chronik Österreich, p. 107. Documentul emis cu această ocazie, pe care papa nu l-a recunoscut, includea nu numai titlul de rege romano-german ci și formularea „viitor împărat romano-german”. Deoarece Conrad a fost ales rege, dar nu a fost încoronat, el purta titlul „in romanorum regem electus” (regele ales al romanilor).

Rege romano-german În timp ce Frederic al II-lea, după alegerea lui Conrad din 1237, a revenit la disputele sale cu papa și orașele italiene, Conrad l-a reprezentat pe tatăl său în teritoriile germane fiind susținut inițial de Siegfried al III-lea, arhiepiscopul de Mainz, de landgraful Henric Raspe al Turingiei și de regele Venceslau I al Boemiei. Gottfried de Hohenlohe a fost principalul consilier privat al tânărului rege, în calitate de tutore, în timp ce tatăl lui se afla în sudul Italiei. După ce Henric Raspe a fost ales antirege, Conrad a fost nevoit să intervină mai activ în politica imperială și a solicitat principilor sprijin pentru tatăl său.Martin Kaufhold: Konrad IV. – Königliches Handeln in einer Zeit des Wandels, în: Karl-Heinz Rueß (ed.): Konrad IV. (1228–1254). Deutschlands letzter Stauferkönig, Göppingen 2012, ISBN 978-3929776249, pp. 10–25. miniatura|Documentul emis de Conrad al IV-lea la 25 iulie 1240 - cel mai vechi document regal în limba germană - prin care regele anunță înțelegerea dintre Volkmar al II-lea de Kemnat și orașul Kaufbeuren (München, Arhivele principale ale Bavariei) Conrad s-a căsătorit pe 1 septembrie 1246 la Vohburg an der Donau cu prințesa Elisabeta de Bavaria, fiica ducelui Otto al II-lea cel Ilustru. Prin această căsătorie membrii familiei Wittelsbach au devenit cei mai importanți aliați germani ai familiei Hohenstaufen înainte ca dinastia să dispară. Conrad și Elisabeta au avut un fiu, Conrad, cunoscut sub numele de Conradin, născut în 1252.

Poziția lui Conrad în teritoriile germane ale imperiului a devenit din ce în ce mai problematică după excomunicarea reînnoită a tatălui său în 1239. Încă din 1241 arhiepiscopii de Köln și de Mainz s-au întors împotriva tânărului rege. După ce papa Inocențiu al IV-lea îl destituise pe Frederic al II-lea în 1245, Henric Raspe a fost ales antirege în 1246, iar după moartea acestuia în 1247 a fost ales antirege Willem al II-lea de Olanda. Trupele lui Conrad, nu tocmai numeroase, au fost învinse de trupele lui Henric Raspe pe 5 august 1246 lângă Frankfurt pe Main,Regesta Imperii V,1,2, Nr. 4869b. după care Conrad s-a aflat mai ales în teritoriile sud-vestice unde avea susținători și a efectuat doar acțiuni militare limitate pe Rin în 1249 și 1250. La Crăciunul anului 1250 a fost ținta unei încercări de asasinat.Martin Kaufhold: Konrad IV. – Königliches Handeln in einer Zeit des Wandels, în: Karl-Heinz Rueß (ed.): Konrad IV. (1228–1254). Deutschlands letzter Stauferkönig. Göppingen 2012, ISBN 978-3929776249, pp. 19-20. Tatăl său, împăratul Frederic al II-lea, murise pe 13 decembrie 1250. Prin testament el îl numise pe Conrad al IV-lea moștenitor universal și îl desemnase succesor la tronul imperiului, al Siciliei și al Ierusalimului. Papa Inocențiu nu l-a recunoscut pe Conrad ca succesor și în aprilie 1251 l-a excomunicat.

Campania militară din Italia și stăpânirea în Regatul Siciliei În ciuda sau poate datorită situației dificile din teritoriile germane, Conrad a decis în 1251 să se îndrepte spre Italia pentru a prelua moștenirea Regatului Siciliei.Josef Riedmann: Konrad IV. als König des Regnum Siciliae, în: Karl-Heinz Rueß (ed.): Konrad IV. (1228–1254). Deutschlands letzter Stauferkönig. Göppingen 2012, ISBN 9783929776249, pp. 86–110. Anterior în noaptea de 28 spre 29 decembrie 1250 la Mănăstirea Sf. Emmeram, Conrad scăpase teafăr din tentativa de asasinat pusă la cale de Conrad de Hohenfels și de alți slujitori ai episcopului Albert I de Pietengau. Nu numai importanta moștenire siciliană a fost motivul deciziei de a pleca în Italia, dar probabil și poziția sa mai puțin sigură în teritoriile germane ale imperiului și cu siguranță perspectiva de a câștiga controlul asupra Italiei imperiale.Josef Riedmann: Konrad IV. als König des Regnum Siciliae, în: Karl-Heinz Rueß (ed.): Konrad IV. (1228–1254). Deutschlands letzter Stauferkönig. Göppingen 2012, ISBN 9783929776249, pp. 90-91. Conrad a lăsat-o pe soția sa Elisabeta, care aștepta un copil, în teritoriul german al imperiului și a plecat spre Italia în octombrie 1251. El dăduse ca gaj mai multe proprietăți pentru finanțarea campaniei în Italia.Josef Riedmann: Konrad IV. als König des Regnum Siciliae, în: Karl-Heinz Rueß (ed.): Konrad IV. (1228–1254). Deutschlands letzter Stauferkönig. Göppingen 2012, ISBN 9783929776249 pp. 88-89. La începutul lui noiembrie 1251 Conrad se afla în regiunea Veronei.Regesta Imperii V,1,2, Nr. 4563b. El era în contact cu susținătorii imperiului din Regatul Italiaei.Josef Riedmann: Konrad IV. als König des Regnum Siciliae, în: Karl-Heinz Rueß (ed.): Konrad IV. (1228–1254). Deutschlands letzter Stauferkönig. Göppingen 2012, ISBN 9783929776249, pp. 99-100. Doi dintre cei mai apropiați confidenți ai lui Conrad în Italia au fost margraful Berthold de Hohenburg și Walter din Ocra (care fusese deja în slujba lui Frederic al II-lea, tatălui lui Conrad).Josef Riedmann: Konrad IV. als König des Regnum Siciliae. în: Karl-Heinz Rueß (ed.): Konrad IV. (1228–1254). Deutschlands letzter Stauferkönig, Göppingen, 2012, p. 89.

Pe o rută ocolitoare, la începutul anului 1252, Conrad a ajuns în Regatul Siciliei, care cuprindea partea sudică a Italiei. Inițial Neapole și Capua au refuzat să i se supună, iar relația cu fratele său vitreg Manfred, care de la moartea lui Frederic al II-lea conducea regatul, s-a deteriorat. După moartea lui Frederic, au existat tulburări în anumite părți ale regatului, mai multe orașe încercând să se sustragă controlului puterii regale. Prin urmare Conrad a fost nevoit să ia măsuri militare împotriva revoltelor,Josef Riedmann: Konrad IV. als König des Regnum Siciliae, în: Karl-Heinz Rueß (ed.): Konrad IV. (1228–1254). Deutschlands letzter Stauferkönig. Göppingen 2012, ISBN 9783929776249, pp. 91-92. iar pe 10 octombrie 1253 trupele sale au cucerit Neapole.Regesta Imperii V,1,2, nr. 4605 a. Treptat Conrad a reușit să-și consolideze poziția în regat.

O nouă importantă sursă de informații despre guvernarea sa o constituie cele 130 de scrisori, mandate și certificate necunoscute anterior, aparținând lui Frederic al II-lea și lui Conrad al IV-lea găsite în Biblioteca Universității din Innsbruck în vara anului 2005.Josef Riedmann: Unbekannte Schreiben Kaiser Friedrichs II. und Konrads IV. in einer Handschrift der Universitätsbibliothek Innsbruck: Forschungsbericht und vorläufige Analyse, în: Deutsches Archiv für Erforschung des Mittelalters, vol. 62, 2006, pp. 135–200. Pe această nouă bază se poate afirma că Conrad (ca și predecesorul său) s-a implicat și în treburile ecleziastice și economice din Regatul Siciliei. Administrația a continuat să funcționeze și a fost destul de eficientă. În 1252, la dieta de la Foggia, Conrad a emis legi de bază care urmau modelele cunoscute din perioada normanzilor și a Stauferilor.Josef Riedmann: Konrad IV. als König des Regnum Siciliae, în: Karl-Heinz Rueß (ed.): Konrad IV. (1228–1254). Deutschlands letzter Stauferkönig. Göppingen 2012, ISBN 9783929776249, p. 96. Conform noilor surse, Conrad a încercat să ajungă la o reconciliere cu papa, dar nu a reușit.Josef Riedmann: Konrad IV. als König des Regnum Siciliae, în: Karl-Heinz Rueß (ed.): Konrad IV. (1228–1254). Deutschlands letzter Stauferkönig. Göppingen 2012, ISBN 9783929776249, pp. 97-98. Pe 9 aprilie 1254 Conrad a fost din nou excomunicat.

Spre deosebire de cârmuirea lui Conrad din teritoriile germane, cea din Regatul Siciliei a fost necontestată. După începutul dificil se pare că el reușise să-și consolideze poziția.Josef Riedmann: Konrad IV. als König des Regnum Siciliae, în: Karl-Heinz Rueß (ed.): Konrad IV. (1228–1254). Deutschlands letzter Stauferkönig. Göppingen 2012, ISBN 9783929776249, pp. 101-102. Prin urmare, în lumina noilor surse, guvernarea lui Conrad în Regatul Siciliei poate fi evaluată ca pozitivă spre deosebire de concluziile cercetărilor mai vechi.Josef Riedmann: Konrad IV. als König des Regnum Siciliae, în: Karl-Heinz Rueß (ed.): Konrad IV. (1228–1254). Deutschlands letzter Stauferkönig. Göppingen 2012, ISBN 9783929776249, p. 102.

Sfârșitul vieții Conrad a murit pe 21 mai 1254 la Lavello în tabăra armatei sale. Unele surse suspectează că otrava ar fi fost cauza morții sale, dar Conrad suferise anterior de febră (cauzată probabil de malarie).Gerhard Hartmann, Karl Schnitt (ed.): Die Kaiser. 1200 Jahre europäische Geschichte., Eitura Marix, Wiesbaden 2006, ISBN 978-3-86539-074-5, p. 352. Alți câțiva însoțitori ai săi au murit, de asemenea, de febră. Trupul lui urma să fie înmormântat la Palermo, dar a dispărut într-un incendiu din Messina.Josef Riedmann: Konrad IV. als König des Regnum Siciliae, în: Karl-Heinz Rueß (ed.): Konrad IV. (1228–1254). Deutschlands letzter Stauferkönig. Göppingen 2012, ISBN 9783929776249, p. 92. Tutela fiului său încă minor, Conradin, pe care Conrad nu-l văzuse niciodată, a revenit confidentului său, Berthold de Hohenburg, care a devenit regent.Gerhard Hartmann, Karl Schnitt (ed.): Die Kaiser. 1200 Jahre europäische Geschichte., Eitura Marix, Wiesbaden 2006, ISBN 978-3-86539-074-5, p. 354. Deși Conrad a fost umbrit în istorie de tatăl său pentru o lungă perioadă de timp și scurta lui domnie nu a lăsat urme semnificative, sursele istorice dovedesc că el a fost un conducător devotat, interesat de cultură, susținător al multor poeți (de ex. Conrad von Winterstetten).

Elisabeta, văduva lui Conrad, s-a căsătorit în 1259 cu contele de Gorizia-Tirol, Meinhard al II-lea, devenit duce de Carintia în 1286, mult timp după moartea ei. Manfred, fratele vitreg al lui Conrad, a murit în 1266. Conradin, fiul legitim al lui Conrad, a fost executat în 1268 după înfrângerea sa de către Carol de Anjou. Un alt fiu nelegitim, numit tot Conradin, a fost executat în 1269 după capitularea de la Lucera. Astfel s-a stins dinastia Stauferilor.