Jocul cu moartea este un roman picaresc de războiVoicu Bugariu, „Proza lui Zaharia Stancu”, 1971, p. 199; reprodus în vol. colectiv Zaharia Stancu interpretat de..., 1972, p. 286.Ovidiu Ghidirmic, Zaharia Stancu sau interogația nesfîrșită, 1977, p. 159.Eugen Simion, „Zaharia Stancu (1902–1974)”, 2002, p. 29. scris în anii 1956–1962 de Zaharia Stancu și publicat în 1962 de Editura pentru Literatură din București.Alex. Ștefănescu, „La o nouă lectură: Zaharia Stancu”, în România literară, București, anul XXXV, nr. 40, 9–15 octombrie 2002. () Romanul reia firul narativ din Desculț (1948) și continuă biografia fabuloasă a lui Darie în stilul scrierilor lui Panait Istrati.Eugen Simion, „Zaharia Stancu (1902–1974)”, 2002, pp. 28–29. El se situează cronologic în ciclul epic al lui Darie între povestirea „Florile pământului” (1954), ce va deveni ulterior capitol final al romanului Desculț, și romanul Pădurea nebună (1963).Ion Pop, Dicționar analitic de opere literare românești, 1999, p. 284.Virgil Ardeleanu, „Zaharia Stancu: Pădurea nebună”, 1966, p. 48.

Autorul prezintă călătoria forțată a adolescentului Darie prin țările din Peninsula Balcanică în timpul Primului Război Mondial și aventurile prin care trece pe drumul de întoarcere spre România.Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române, 2008, p. 949.Al. Piru, Istoria literaturii române de la început pînă azi, Editura Univers, București, 1981, p. 383. Tânărul inocent, încă nealterat de contactul cu mizeria umană, este însoțit pe parcursul acestui drum de un individ declasat și cinic poreclit Diplomatul.Voicu Bugariu, „Dialectica polarității (Zaharia Stancu: Jocul cu moartea)”, 1971, p. 94.Mariana Ionescu, Introducere în opera lui Zaharia Stancu, 1985, p. 307. Cei doi încearcă să supraviețuiască confruntărilor armate, bolilor și foametei, devenind martori ai atrocităților războiului.Radu Popescu, „Prefață”, 1968, p. XII. Darie se maturizează pe parcursul acestei călătorii și ajunge cu bine în patrie, în timp ce Diplomatul sfârșește prin a fi arestat de autorități.Ion Pop, Dicționar analitic de opere literare românești, 1999, p. 287.

Spre deosebire însă de majoritatea cărților de război, Jocul cu moartea nu prezintă bătăliile de pe front sau viața militarilor în tranșee, ci procesul de dezumanizare al oamenilor simpli pe care îl provoacă războiul.Radu Popescu, „Prefață”, 1968, pp. XII–XIII. Viața omului își pierde tot mai mult valoarea în acest context amenințător, determinând apariția unor atitudini de nepăsare și chiar de cruzime.Radu Popescu, „Prefață”, 1968, p. XIII. Romanul poate fi considerat astfel o parabolă despre umanitarism.Voicu Bugariu, „Dialectica polarității (Zaharia Stancu: Jocul cu moartea)”, 1971, p. 97.Voicu Bugariu, Zaharia Stancu, 1974, p. 130.

Jocul cu moartea a fost ecranizat în 1976 de regizorul Andrei Blaier într-un film intitulat Prin cenușa imperiului,Călin Stănculescu, Cartea și filmul, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2011, pp. 18, 133. în care rolurile principale au fost interpretate de Gabriel Oseciuc (Darie) și Gheorghe Dinică (Diplomatul).Călin Stănculescu, Cartea și filmul, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2011, p. 140.

Rezumat

thumb|right|250 px|Trupe germane de cavalerie pe străzile Bucureștilor

Un grup de indivizi fără acte capturați în toamna anului 1917 pe străzile Bucureștiului, în urma unei razii a poliției,Radu Popescu, „Prefață”, 1968, p. XI.Emil Vasilescu, „O meditație asupra condiției omului”, 1989, p. 14. este predat autorităților militare germane de ocupație și îmbarcat cu forța într-un tren de marfă pentru a însoți un transport de oi rechiziționate de nemți.Virgil Ardeleanu, „Zaharia Stancu: Jocul cu moartea”, 1966, p. 43.Ovidiu Ghidirmic, Zaharia Stancu sau interogația nesfîrșită, 1977, p. 160.Ion Pop, Dicționar analitic de opere literare românești, 1999, p. 285. Printre acești prizonieri se află și tânărul Darie, un țăran șchiop care sosise cu câteva săptămâni mai înainte în capitala României pentru a-și crea o viață mai bună. În prima noapte, Diplomatul, un individ declasat ce pretindea că fusese consul,Ovidiu Ghidirmic, Zaharia Stancu sau interogația nesfîrșită, 1977, p. 171. dar care era de fapt „nene la o casă de fete” de pe Calea Griviței, măsluitor de cărți și escroc, încearcă să-l prade pe Darie și este înjunghiat.Virgil Ardeleanu, „Zaharia Stancu: Jocul cu moartea”, 1966, p. 44.Eugen Simion, „Zaharia Stancu (1902–1974)”, 2002, p. 30.Ovidiu Ghidirmic, Zaharia Stancu sau interogația nesfîrșită, 1977, p. 163. Vagonul ia foc în îmbulzeala creată, iar doi bărbați (Spelbul și Siteavul) din grupul de prizonieri îl salvează de la moarte pe Diplomat.Ovidiu Ghidirmic, Zaharia Stancu sau interogația nesfîrșită, 1977, p. 166.

Trenul urma să părăsească România la Orșova și trebuia să ajungă pe unul dintre fronturile germane.Ovidiu Ghidirmic, Zaharia Stancu sau interogația nesfîrșită, 1977, p. 161. La auzul veștii, naivul Darie are o explozie de bucurie nereținută la gândul că va călători și va vedea lumea. În timpul călătoriei, Darie trebuie să aibă grijă de cel pe care îl înjunghiase. Diplomatul îl poreclește „Scaurus” („picior strâmb” în limba latină) și-i spune că-l va sili să-i plătească fapta, făcându-l sluga lui. Darie află de la Diplomat că trenul nu merge în Germania, ci în Balcani, în apropiere de Bitolia; oile trebuiau duse pe front, iar prizonierii urmau să fie folosiți acolo la săparea tranșeelor.

În timpul traversării Dunării, Spelbul reușește să evadeze, iar Siteavul îl ucide pe frizerul Noe Dodu pe care-l dușmănea de mai mult timp din cauza unei femei.Emil Vasilescu, „O meditație asupra condiției omului”, 1989, p. 17. Ajunși la Semendria (Serbia), feldwebelul neamț îi lasă liberi pe prizonierii români să se plimbe prin oraș până când urmau să sosească locomotivele noi. Tânărul Darie se desparte de grup și rătăcește prin localitatea distrusă de război, pe ale cărei străzi se aflau oameni spânzurați.Mariana Ionescu, Introducere în opera lui Zaharia Stancu, 1985, p. 338. El cumpără o pereche de ghete de la un sârb și apoi este salvat de la moarte de o sârboaică văduvă, care-i dă de mâncare și îi spală hainele.Radu Popescu, „Prefață”, 1968, p. XVI. Apropiindu-se de linia frontului, trenul trece peste o mină aflată pe calea ferată și deraiază în urma exploziei provocate de partizanii sârbi, iar în acest incident mor mai mulți bărbați din grup, printre care și Siteavul.Voicu Bugariu, Zaharia Stancu, 1974, p. 95.

După două zile și două nopți trenul ajunge la capătul de linie. Oile sunt descărcate din vagoane, iar prizonierii români așteaptă să fie duși pe frontul din Bitolia. Aeroplanele Armatei Franceze bombardează gara în acea după-amiază, iar în vacarmul produs de atacul aerian Darie și Diplomatul scapă de sub supravegherea soldaților care îi păzeau și reușesc să fugă, ascunzându-se într-o pădure.Mariana Ionescu, Introducere în opera lui Zaharia Stancu, 1985, p. 329. Cei doi vor să meargă în direcții opuse: Darie, căruia i se făcuse dor de țară, vrea să se întoarcă acasă, în timp ce Diplomatul dorește să traverseze Marea Adriatică pentru a ajunge în Italia. Cei doi pornesc împreună spre Albania, traversează păduri și munți și sunt pe punctul de a fi împușcați de doi clefți greci pentru a li se fura încălțămintea.Mariana Ionescu, Introducere în opera lui Zaharia Stancu, 1985, p. 318.Ion Pop, Dicționar analitic de opere literare românești, 1999, p. 286. Într-un sat devastat de război ei nimeresc în mijlocul unor lupte între soldații nemți și partizanii macedoneni. Sunt capturați de macedoneni și luptă alături de ei împotriva nemților, fiind apoi lăsați liberi să plece. Conducătorul partizanilor îi sfătuiește să meargă înspre România, deoarece traversarea Albaniei era periculoasă din cauza tulburărilor mari ce aveau loc în acea țară.

thumb|left|250 px|Lupte în zona orașului Bitolia în 1916 În timpul drumului, Darie are halucinații și este îngrijit de Diplomat.Radu Popescu, „Prefață”, 1968, p. XX. Un turc le fură hainele pe când se scăldau într-un râu, dar două grecoaice (Chrisis și Popi), care nu-și mai văzuseră bărbații de trei ani, îi salvează din această situație neplăcută și le dau mâncare, băutură și haine, apoi întrețin relații sexuale cu ei.Virgil Ardeleanu, „Zaharia Stancu: Jocul cu moartea”, 1966, p. 45.Mariana Ionescu, Introducere în opera lui Zaharia Stancu, 1985, p. 335. Darie și Diplomatul trec clandestin granița în Bulgaria și sunt arestați de grăniceri, dar sergentul bulgar, care avusese înainte de război o grădină de zarzavat pe malurile Călmățuiului, îi lasă liberi și le arată drumul către țară.Voicu Bugariu, Zaharia Stancu, 1974, p. 129. După trei săptămâni de drum, cei doi pribegi ajung în satul Cosui de pe malul bulgăresc al Dunării. Bat la ușa unei case și sunt primiți de un pescar român pe nume Raliș Tuie, căruia Diplomatul îi oferă o mahmudea de aur (pe care o furase de la grecoaice) pentru a-i trece Dunărea. Pescarul îi lasă moneda ca zălog nurorii sale, Lița, și apoi îi trece cu luntrea pe malul românesc.

Darie și Diplomatul traversează pe jos câmpia Bărăganului și ajung la București după două luni de absență. Ei intră într-o cafenea, iar fostul consul mărturisește că a furat mahmudeaua de la nora luntrașului. Acolo, Diplomatul este recunoscut și arestat de comisarul Aburel, fiind căutat de autorități pentru că umpluse Bucureștiul cu bancnote false. Rămas singur, Darie se duce la frizeria lui Dodu din cartierul Tei și-i spune Anghelicăi că soțul ei și bărbatul cu voce siteavă muriseră. Mahalagioaica îl primește în gazdă, iar tânărul își reia vechea ocupație de vânzător de ziare. În prima zi de lucru Darie află din ziarul Bukarester Tageblatt că avusese loc o revoluție la Petrograd, iar guvernul provizoriu rus condus de Kerenski fusese arestat de bolșevici. El prevede că și Kaiserul va fi răsturnat în curând de la putere.

Structură Romanul Jocul cu moartea nu este împărțit în capitole, părțile componente nefiind separate de spații libere.

Personaje Darie — un țăran în vârstă de aproape 15 ani,Zaharia Stancu, Jocul cu moartea, 1962, p. 276.Mariana Ionescu, Introducere în opera lui Zaharia Stancu, 1985, p. 308. originar din satul Omida de pe valea Călmățuiului,Zaharia Stancu, Viață, poezie, proză!... Confesiunile lui Darie, 1975, pp. 120–121. Textul intitulat „Confesiunile lui Darie” a apărut anterior în ediția din 31 decembrie 1966 a cotidianului Scînteia, fiind reprodus apoi în vol. Zaharia Stancu, Pentru oamenii acestui pămînt, Editura Cartea Românească, București, 1971. alter ego al autorului.Zaharia Stancu, Viață, poezie, proză!... Confesiunile lui Darie, 1975, p. 171. Textul intitulat „Darie sînt eu. Dar nu în întregime”, convorbire a autorului cu Ilie Purcaru, a apărut anterior în ediția din 15 decembrie 1973 a ziarului Tribuna României, fiind reprodus apoi în vol. Ilie Purcaru, România – convergențe la universal, Editura Albatros, București, 1975.Nicolae Ciobanu, „Cuvînt înainte”, 1984, p. 5. A fost trimis la București în vara anului 1917 de boierul Arizan din Clocociov.Boierul Arghir Arizan ar fi fost inspirat, în opinia criticului Mariana Ionescu, de scriitorul Dinu Nicodin. Vezi: Mariana Ionescu, Introducere în opera lui Zaharia Stancu, Editura Minerva, București, 1985, p. 301. De fapt, Zaharia Stancu folosește simultan numele Arizan cu referire la boier și numele Nicodin când se referă la duduile Lola și Mutzi, în casa cărora a lucrat Darie înainte de a fi capturat de poliție. Vezi: Zaharia Stancu, Jocul cu moartea, Editura pentru Literatură, București, 1962, pp. 11–12, 82–83. A lucrat mai întâi ca slugă în casa boierului de la București și apoi ca vânzător stradal de ziare, fiind capturat de poliție cu ocazia unei razii și trimis la muncă forțată în folosul armatei germane de ocupație.