Comuna Albeștii de Muscel, Argeș

Albeștii de Muscel (în trecut, Albești) este o comună în județul Argeș, Muntenia, România, formată din satele Albești (reședința) și Cândești.

Așezare Existența unei comunități umane pe teritoriul actual al localității Albești este atestată prin ansamblul mormintelor (de înhumație și de incinerație) - cu ciste rectangulare din plăci de piatră (sfârșitul epocii pietrei și începutul epocii bronzului), descoperite în punctul „La Zărziaru”.

Albești - toponimul se explică prin antroponimicul Albu + sufixul - ești, care indică organizarea socială pe bază de obște a așezării, fie prin apelativul alb (cu referire directă la culoarea calcarului de Albești) + sufixul - ești.

Cândești - toponimul este format din de eponimul Cândea, atestat documentar în Evul Mediu + sufixul -ești, a cărui valoare semantică precizează apartenența familială a locuitorilor.Ibidem, p. 11.

Comuna se află situată în partea de nord a județului Argeș, pe cursul superior al Bratiei, Brătioarei și Bughiței Albeștilor. Este deservită de șoseaua județeană DJ735, care o leagă spre sud-est de Bughea de Sus și Câmpulung (unde se termină în DN7).

Din punct de vedere al reliefului zona este depresionară și colinară înaltă, flancată în partea de nord de colinele munților Iezer-Păpușa (2462 m).

Rezervații naturale

Calcarul numilitic de la Albești Este „o insulă de depozite eocene” care se caracterizează prin imensa acumulare de numuliți (resturi fosile foraminifere), relevând sedimentarea formațiunii geologice în condiții optime de dezvoltare a organismelor calcaroase. Rezervația „Cariera Mare” - decretată monument al naturii de către Comisia pentru ocrotirea monumentelor naturii - este constituită dintr-un calcar alb-gălbui de vârstă eocenă, cunoscut sub numele de Calcar numulitic de Albești sau Piatră de Albești. Perimetrul rezervației ocupă o suprafață de circa 3600 m².Grigore Constantinescu, Argeșul monumental. Enciclopedie patrimonială, Editura Alean, Pitești, 2011, p.12.

Făcând o analiză amănunțită asupra compoziției calcarului galben-cafeniu, roșcat, vânăt sau alburiu, prof. Alexandru Bera observa că este alcătuit din numuliți mari - animale fosile, caracteristice primei jumătăți a erei terțiare, ale căror cochilii au format calcare - și din alge de tip Litbotamnium.Ibidem, p. 12.

În situația în care rocile sedimentare prezintă aspectul unei gresii vinete sau roșcate cu elemente de cuarț - denumite local „ciulini” -, compoziția acestora include „tuburi de anelide (încregături de viermi cu corpul cilindric, segmentat în numeroase inele), numuliți mici și orbitoide.

Între fosilele depistate în compoziția rocilor, se semnalează prezența foraminiferelor (animale unicelulare din încrengătura protozoarelor care au corpul acoperit cu o secreție calcaroasă și trăiesc în apele marine): Nummulites distans, Nummulites irregularis, a resturilor de crabi (Ranina reussi și Ranina marestiana), arici de mare (Conoclypeus conoideus), branhiopodul Terebratula grandis, dinți ai rechinilor fosili (Charcharrodon angustidens și Lamna elegans). Referindu-se la constituția petrografică a calcarului numulitic de Albești, specialistul menționat constata că acesta „reprezintă un depozit bentogen-litoral format într-o mare caldă, în jurul unor insule sau în apropierea unui țărm compus din roci cristaline, roci pe care le întâlnim de altfel în cuprinsul satului Albești, întovărășind granitul”.Ibidem, p. 13.

Granitul de Albești Martor geologic, localizat spre nord de cota 708, granitul de Albești ocupă o suprafață de circa 300 m², fiind „dezagregat sub forma a numeroase blocuri cu dimensiuni până la 2 m³”. Relieful granitic are aspect pegmatitic cu două varietăți de feldspat: ortoză de dimensiuni sub 7 cm, având o culoare albă-gălbuie și albitul redus dimensional, alb-cenușiu cu nuanțe de verde. În compoziția granitului, cu luciu sidefos, compus din foițe ce se pot desprinde cu ușurință. Situată în centrul unor depozite sedimentare, din cauza eroziunii învelișului rocilor eruptive, ivirea granitică de la Albești prezintă o importanță considerabilă, întrucât este „ușor accesibilă cercetării și vizitării”, spre deosebire de cele semnalate în flancul sudic al Munților Făgăraș și al Munților Leaota. Carieră de exploatare a calcarului utilizat în edificarea și decorarea unor construcții monumentale din România.Ibidem, p. 13.

Demografie

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Albeștii de Muscel se ridică la 1.345 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 1.578 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (93,09%), iar pentru 6,84% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (80,07%), cu minorități de creștini după evanghelie (7,51%), evanghelici (3,2%) și penticostali (1,19%), iar pentru 7,43% nu se cunoaște apartenența confesională.

Politică și administrație Comuna Albeștii de Muscel este administrată de un primar și un consiliu local compus din 9 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:

Istorie La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Dâmbovița a județului Muscel și era formată din aceleași sate ca și astăzi, cu o populație de 894 de locuitori ce trăiau în 217 case. În comună funcționau o biserică și o școală mixtă. Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna în aceeași plasă și în aceeași alcătuire, având 1384 de locuitori.

În 1950, comuna a fost transferată raionului Muscel din regiunea Argeș. În 1968, ea a trecut la județul Argeș, și-a schimbat numele în Albeștii de Muscel (pentru a se deosebi de o altă comună cu același nume deja existentă în acel județ), și a preluat satul Bughea de Sus de la comuna Bughea de Sus, desființată, sat ce a devenit reședința ei. Satul Bughea de Sus s-a separat din nou în 2004, reședința comunei Albeștii de Muscel devenind satul Albești.

Contribuția sculptorilor în piatră din Albeștii de Muscel la restaurarea unor monumente istorice și de artă din România În opera sa de sinteză Civilizația pietrei în arealul etnocultural Argeș-Muscel, etnologul Grigore Constantinescu a alocat un spațiu extins centrului de pietrari din zona de nord a fostului județ Muscel, relevând, printre altele, contribuția meșterilor pietrari la construirea sau refacerea unor monumente din spațiul de cultură și civilizația românesc, menționând că „exploatarea calcarului numulitic de Albești s-a intensificat în perioada edificării sau restaurării monumentelor de arhitectură feudală: Mănăstirea Curtea de Argeș, Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung-Muscel, Curtea domnească din Târgoviște etc.”Grigore Constantinescu, Civilizația pietrei în arealul etnocultural Argeș-Muscel, Editura Alean, Pitești, 2008, p. 11..

În prim planul acestei constatări s-a invocat un document medieval „Condica de venituri și cheltuieli a vistieriei de la leatul 7202-7212”, întocmită de cancelaria domnească a lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), care cuprindea, printre altele, evidența sumelor achitate în 1694 „pietrarilor de la Albești pentru niște pietre ce au tăiat de treaba caselor domnești”, în 1696, „pentru plata pietrarilor ce au lucrat pietrele la Curtea domnească de la Târgoviște”, pentru ca, în 1698, să se menționeze suma de 30 de taleri drept valoarea „lucrării pietrelor de la foișorul din Târgoviște”.Ibidem.

Un document emis în anul 1673, în care se consemna „tocmeala pietrarilor de la Albești” pentru schitul Fedelsciori, menționa numele unui vătaf al acestora, Stoica, el fiind coordonatorul lucrărilor ce urmau a fi efectuate la acest edificiu religios.Ionel Marius Popescu, Contribuția sculptorilor în piatră din Albeștii de Muscel la consolidarea și restaurarea unor monumente istorice și de artă din România, în „Caiete folclorice Argeș”, XVIII, Editura Alean, Pitești, 2015, p. 257.

Documentele medievale confirmă astfel parțial arealul geografic în care meșteri pietrari din Albeștii Muscelului efectuau operațiuni de consolidare și restaurare a unor construcții laice sau religioase din Țara Românească în perioada Evului Mediu.

Realizarea unor obiective din spațiul românesc de cultură și civilizație - 6, Podul de peste Dunăre construit, la Cernavodă, de Anghel SalignyDan Ghinea, Enciclopedia geografică a României, București, 2002, p. 408., Palatul regal din București, Palatul Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române din Capitală, Palatul telefoanelor, Arcul de triumf din București, Opera Română, Teatrul Național, Hotelul Intercontinental, Casa Presei Libere (fosta Casa Scânteii), Podul prieteniei de la Giurgiu, Fabrica de penicilină Iași - și a unor monumente memoriale, cruci de piatră etc. nu ar fi fost posibilă fără participarea efectivă a unor meșteri pietrari din Albeștii Muscelului.

În perioada secolului XX, dar și în secolele XXI, calcarul din Albești a fost utilizat în edificarea caselor de locuit, în special, pentru ornamentarea acestora (ancadramente la uși și la ferestre, stâlpi), lucrările de artă fiind efectuate în atelierul pietrarilor din Albești, situat în imediata apropiere a carierei de unde se exploata calcarul.

Asigurarea materialului calcaros necesar lucrărilor angajate de către pietrarii albeșteni a fost facilitată de existența carierelor de exploatare a pietrei în zona sudică a satului Albești și în satul Cândești, în punctele: Colț, Dosul Coșerilor, Fruntea Plesnitorichii și Valea Pietroasă.

La sfârșitul secolului al XIX-lea erau angajați în munca de extragere a minereului circa o sută de pietrari, majoritatea lor fiind formată din italieni specializați în efectuarea unor asemenea operațiuni, dar, mai ales, în edificarea sau restaurarea unor construcții laice și ecleziastice de amploare.

Experiența acumulată de-a lungul vremii de către meșterii pietrari din Albești în acest domeniu a fost relevată de renumitul sculptor în piatră, Gheorghe Manta, care evoca, într-un interviu acordat sociologului Radu Oprea, participarea sa împreună cu alți pietrari din Albești la „renovarea mai multor monumente din țară: aripa de la Universitate, pe la Snagov, pe la diferite vile, am lucrat pe la Sinaia, la Castelul Pelișor, am lucrat la Mangalia, la Calu Bălan, la diferite hoteluri, la placagerie, pardoseli interioare, exterioare, la Biserica Cozia, la Curtea de Argeș etc. În afară de-astea, la monumente prin diferite orașe ale țării: Câmpulung, Constanța, Pitești, Sibiu, Slatina, Suceava și poate ar mai fi care mi-au scăpat.”Ibidem, p. 259.