Fall Out Boy este o formație rock americană din Wilmette, Illinois, o suburbie din Chicago, formată în 2001. Formația consistă din vocalistul/chitaristul ritmic Patrick Stump, bassistul Pete Wentz, chitaristul Joe Trohman, și toboșarul Andrew Hurley. Formația își are originile din scena hardcore punk din Chicago, în care Wentz a fost implicat. Grupul a fost format de către Wentz și Trohman ca un proiect paralel pop punk, iar Stump li s-a alăturat mai târziu. Grupul a trecut printr-o succesiune de toboșari înainte să îl aleagă pe Hurley și să înregistreze albumul lor de debut, Take This to Your Grave (2003), care a ajuns un mare succes iar formația a câștigat mulți fani în timpul turneelor lor, și de asemenea un succes comercial.

Cu Wentz fiind textierul principal al formației și Stump fiind principalul compozitor, albumul formației din 2005, From Under the Cork Tree, a produs două single-uri de succes, „Sugar, We're Goin Down” și „Dance, Dance”, și a fost certificat ca dublu platină, transformând grupul în superstaruri și făcându-l pr Wentz o celebritate și o personalitate demnă de tabloide. Fall Out Boy a primit o nominalizare Grammy pentru cei mai buni artiști noi în 2006. Următorul album din 2007, Infinity on High, a ajuns numărul unu pe Billboard 200 cu 260,000 de vânzări în prima sa săptămână. Albumul a produs doua single-uri de succes, „This Ain't a Scene, It's an Arms Race” și „Thnks fr th Mmrs”. Folie à Deux, cel de-al patrulea album al formației, a creat un răspuns mix din partea faniilor și nu a fost un succes comercial. După lansarea primei lor compilații, Believers Never Die – Greatest Hits, formația a luat un hiat din 2009 până în 2012 pentru a se „decomprima”, și să explore alte proiecte. Ei s-au regrupat și au înregistrat Save Rock and Roll (2013), care i-a dat formației a doua carieră de numărul unu și a produs single-ul de triplă platină din top 20, „My Songs Know What You Did in the Dark (Light Em Up)”. Cel de-al șaselea album de studio, American Beauty/American Psycho (2015), care a fost lansat peste tot în lume prin Island Records, a fost precedat de hit-ul din top 10 certificat cu 2x Platină, „Centuries”. Albumul a ajuns No. 1, acesta devenind al treilea album No. 1 al formației.

În timp ce muzica formației Fall Out Boy a fost tipic descrisă ca pop punk și pop rock, formația a fost văzută în mijlocul anilor 2000 ca explozia „emo pop”. Take This to Your Grave a fost citat foarte des ca o schiță influentă a muzici pop punk a aniilor 2000.

Istorie 2001–02: Începuturile carierei Fall Out Boy a fost formată în 2001 în suburbia orașului Chicago, Wilmette, Illinois, de prietenii Pete Wentz și Joe Trohman. Wentz era un „accesoriu vizibil” a scenei relativ mică de hardcore punk din Chicago pe la sfârșitul anilor 1990, făcând parte din diferite grupuri precum Birthright, Extinction și First Born, la fel ca și formația de metalcore, Arma Angelus și cea mai politică, Racetraitor, „o formație care reușea să ajungă pe coperta fanzinelor Maximumrocknroll și Heartattack înainte de a lansa o singură notă muzicală”.Downey, 2013. p. 65 Wentz devenise nemulțumit de obiceiurile schimbătoare ale comunității, pe care le vedea ca o tranziție de la activism politic la un accent pe mosh și breakdown-uri. Cum entuziazmul cu Arma Angelus a început să scadă, el a creat un proiect paralel pop punk cu Trohman ca un proiect „ușor și evazionist”. Trohman l-a întâlnit pe Patrick Stump, pe atunci el fiind un toboșar pentru formația de grindcore, Xgrinding processX și o gazdă a altor formații care „nu au reușit niciodată” la un magazin de cărți Borders în Wilmette. În timp ce discuta despre Neurosis cu un prieten, Stump a întrerupt conversația ca să le corecteze clasificarea lor a formației într-o conversație care a dus la noua formație. Stump, văzând-o ca pe o oportunitate să încerce să interpreteze cu „celebritatea hardcore locală” Wentz, i-a arătat lui Trohman pagina sa pe MP3.com, care conținea înregistrări acustice.Downey, 2013. p. 66 Stump a vrut să încerce să fie toboșarul, dar Trohman a insistat să își aducă chitara acustică; el i-a impresionat cu cântece de pe albumul Through Being Cool a formației Saves the Day. În timp ce Wentz l-a vrut pe colegul său din Racetraitor, Andy Hurley, în grup ca toboșar, Hurley a părut neinteresat și prea ocupat.

Prima performanță publică a formației a avut loc într-o cantină la Universitatea DePaul alăruri de Stilwell și alt grup care a interpretat Black Sabbath în întregime. Singura performanță a trupei cu chitaristul John Flamandan și toboșarul original Ben Rose a fost în retrospectivă descrisă ca „aiurea” și „rea”, dar Trohman a făcut un efort activ ca formația să funcționeze, făcându-i pe membrii să repete.Downey, 2013. p. 68 Wentz și Stump s-au certat în privința numelui trupei; fostele prolixe favorizate, nume neserioase în timp ce mai târziu au fost dorite referințe la Tom Waits în nume. După ce au creat o listă scurtă de nume care includea „Fall Out Boy”, un personaj fictiv din Familia Simpson și Bongo Comics, prietenii au votat pentru acest nume. Cea de-a doua performanță, la o universitate din sudul Illinoisului cu The Killing Tree, a început cu Wentz introducând formația cu un nume despre care Stump spunea că este „foarte lung”. În conformitate cu Stump, un membru din audiență a strigat, „La naiba, nu, sunteți Fall Out Boy!”, iar trupa a fost mai târziu creditată la spectacol sub acel nume de solistul formației The Killing Tree, Tim McIlrath. Cum membrii grupului erau mari fani ai lui McIlrath, iar Trohman și Stump erau mari fani al Familiei Simpson, numele a rămas. Prima casetă demo a grupului a fost înregistrată în subsolul casei lui Rose, dar mai târziu au plecat la Wisconsin ca să înregistreze un demo adecvat cu toboșarul formației 7 Angels 7 Plagues, Jared Logan, pe care Wentz îl știa prin conexiuni din scena hardcore.

Mulți alți membrii au trecut prin formație, incluzând toboșarul Mike Pareskuwicz de la Subsist și chitaristul T.J. „Racine” Kunasch. În timp ce Stump în acel moment se simțea neinteresat de grup, Wentz, în conformitate cu proprietarul casei de discuri Uprising Records, Sean Muttaqi, vedea grupul ca pe „lucrul care îl va face faimos. El avea o viziune clară”. Wentz era „deosebit de concentrat pe ducerea lucrurilor la următorul nivel”, și a început să promoveze formația prin media de socializare. Muttaqi a obținut cuvântul demoului și a vrut să lanseze jumătate din el ca un split extended play cu formația lui Hurley, Project Rocket, pe care trupa o vedea ca pe o competiție. Uprising a dorit să lanseze un album cu formația în curs de dezvoltare, care pe atunci au scris doar trei cântece. Cu ajutorul lui Logan, grupul a reușit să adune o colecție de piese în doar două zile, și le-au înregistrat ca Fall Out Boy's Evening Out with Your Girlfriend. Experiența grăbită de înregistrare și cântecele nedezvoltate au lăsat formația nemulțumită. Când formația a mers la Smart Studios în Madison, Wisconsin ca să înregistreze trei cântece de pe un posibil 7-inch cu 504 Plan, inginerul Sean O'Keefe le-a sugerat să le înregistreze cu Hurley. Hurley, de asemenea, a înregistrat un EP cu noul său grup, Kill Pill, în Chicago în aceeași zi, dar s-a grăbit la Madison ca să cânte și cu Fall Out Boy. „Încă nu era nimic permanent dar când Andy a venit, a fost diferit. A fost unul dintre acele momente de genul „a-ha””, a spus Wentz.

2003–04: Începuturile succesului și Take This to Your Grave Formația a aranjat un turneu de două săptămâni cu Spitalfield, dar Pareskuwicz nu a putut să își ia concediu de la serviciu, iar Racine a fost dat afară din trupă pentru că toți „se săturaseră de el”.Downey, 2013. p. 70 Kunasch a fost înlocuit temporar de către prietenul său Brandon Hamm care cânta la chitară, alături de toboșarul Chris Envy de la recent desființata Showoff, dar amândoi au renunțat înainte de începerea turneului. În schimb formația l-a invitat pe Hurley pentru a umple golul încă odată, în timp ce Stump împrumutase una dintre chitarele lui Trohman pentru călătorie. Chiar dacă majoritatea concertelor erau anulate, formația a interpretat la orice show posibil: „Hai să susținem orice show putem. Puteți să ne plătiți în pizza”, și-a amintit Wentz. După ce turneul se încheiase, consensul general era faptul că Hurley va fi noul toboșar al formației, iar membrii formației au început să se uite printre cele trei cântece de pe split-ul nelansat ca un demo ca să le arate altor case de discuri. Trupa și-a pus ochii pe case de discuri pop punk, și au încercat cu un efort considerabil să semneze cu Drive-Thru Records.Downey, 2013. p. 71 O audiție pentru co-fondatorii casei de discuri a mers foarte mediocru, iar formației i-a fost oferit să semneze cu casa de discuri paralelă, Rushmore, o ofertă pe care au refuzat-o. Ei au ajuns particular departe în discuții cu The Militia Group și Victory Records, iar Bob McLynn de la Crush Management a devenit primul manager al formației.Downey, 2013. p. 72 Formația s-a întors în studio cu O'Keefe ca să înregistreze mai multe piese ca casele de discuri să devină mai interesate. Wentz s-a simțit „pe bancheta din spate” scriind cântecele și a început să se întrebe care e locul lui în formație, dar Stump l-a susținut: „Nu! Asta nu e drept! Nu mă lăsa cu trupa asta! Nu mă face să îmi placă formația asta și apoi să pleci! Asta e rahat!”

Primul vehicol de turneu al formației era un „mic V6 cu trei cilindri, și nu primea destul aer, așa că mergea destul de încet”, spune Wentz. „Trebuia să pornim aerul cald ca să ajungem la limita de viteză, așa că aveam căldura pornită pe o vreme de 120 de grade. Era atât de cald încât laminatul de plastic pe lângă geamuri. Când ploua, toți am fi fost uzi”. John Janick de la Fueled By Ramen a auzit un cântec online și a sunat la apartmentul formației, ajungând mai întâi cu Stump iar apoi vorbind cu Wentz timp de o oră. Rob Stevenson de la Island Records eventual a oferit trupei un fel de afacere în care ei le dădeau formației bani ca să semneze cu Fueled By Ramen pentru debutul lor, știind că vor putea aduce formația la radio cu albumul lor de debut. Fueled By Ramen, pe atunci cea mai mică casă de discuri independentă înghesuindu-se să semneze cu trupa, efectiv vor lansa albumul lor de debut și vor ajuta la răspândirea faniilor înainte ca ei să se mute la Island. Formația s-a parteneriat din nou cu O'Keefe la Smart Studios, terminând cele trei cântece de pe demo și înregistrând încă șapte cântece în nouă zile. Formația, conform lui Stump, „nu a dormit niciodată undeva unde putea face un duș [...] Era o fată cu care iubita lui Andy pe atunci mergea la școală care ne lăsa să dormim pe podeaua ei, dar noi am fi fost acolo doar pentru vreo patru ore la un anumit timp. Era nebunește”.Downey, 2013. p. 73 Cum formația progresa, Wentz a luat versurile extrem de în serios în contrast cu Stump, care era textierul principal al formației pe atunci.Downey, 2013. p. 74 Certurile din timpul sesiunilor de înregistrare au dus la „ceea ce se reduce mai reductiv la Wentz scriind versurile iar Stump scriind melodiile”.