Bughea de Sus este o comună în județul Argeș, Muntenia, România, formată numai din satul de reședință cu același nume.
Așezare Comuna se află în nord-estul județului, pe malurile râului Bughea, la nord-vest de municipiul Câmpulung. Este străbătută de șoseaua județeană DJ735, care o leagă spre nord-vest de și spre est de Câmpulung (unde se termină în DN73).
Demografie
Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Bughea de Sus se ridică la 2.966 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 2.997 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (77,31%), cu o minoritate de romi (10,65%). Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (82,7%), cu minorități de penticostali (1,82%) și creștini după evanghelie (1,11%), iar pentru 14,16% nu se cunoaște apartenența confesională.
Politică și administrație Comuna Bughea de Sus este administrată de un primar și un consiliu local compus din 13 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
Istorie La sfârșitul secolului al XIX-lea, actualul sat era o parte a mahalalei Bughea a Câmpulungului. În 1931, o parte din această mahala a fost desprinsă administrativ, formând comuna Bughea de Sus.
În 1950, comuna a fost transferată raionului Muscel din regiunea Argeș. În 1968, a trecut la județul Argeș, dar a fost desființată, satul ei trecând la comuna Albeștii de Muscel. Ea a fost reînființată în 2004. Monumente istorice Singurul obiectiv din comuna Bughea de Sus inclus în lista monumentelor istorice din județul Argeș ca monument de interes local este biserica „Schimbarea la Față” (1894), clasificată ca monument de arhitectură.
Băile fero-iodo-sulfuroase
Privire de ansamblu
Amplasare Constantinescu, Mircea; Dobrescu, Ion. Stațiunea balneo-climaterică Bughea de Sus. București, Societatea Științelor Medicale, 1958
Stațiunea se află la poalele muntelui Iezer din masivul Făgăraș, în depresiunea formată de văile Bughea, Bughița, Măgura, Valea Tolii și Valea Rece în partea de nord-vest a orașul Câmpulung, la o distanță de 3 km.
Sulful, caracteristic pentru izvorul nr.1, se datorează faptului că rocile cristaline sunt piritizate iar depozitele mai noi, cuaternare (spre sud și sud-est) p.20 de care este legată pânza de apă dulce ce coboară la nivelul râului Bughea determină mineralizarea prin dizolvarea sărurilor minerale care se găsesc în rocile pe care le-au traversat.
Stațiunea este recomandată bolnavilor de tuberculoză pulmonară, pleurezii uscate, catare traheo-bronșice și pulmonare cronice, emfizem pulmonar incipient, neurastenii, afecțiuni cardiace compensate, anemii și cloroze, convalescenți după boli infecțioase ș.a.
Climat Există două grupuri mari de climă: cruțare (subalpin, de pădure, de șes și de coline, cu oscilații mici de temperatură și cu insolație slabă) folosit în tratamentul bolilor cronice, la astenici, debili, anemici și clima de excitație (alpin, maritim și de stepă) cu insolație puternică, uscăciune mare a aerului, diferențe mari de temperatură și curenți puternici de aer care mobilizează forțele de reacție ale organismului.
Climatul întâlnit în stațiunea Bughea de Sus este subalpin, de cruțare și tonifiant cu variații mici de temperatură de la zi la noapte, vânturi slabe și rare, motiv pentru care se poate vizita și iarna, aproximativ jumătate din zilele unei luni având o temperatură peste 0 grade. Climatul este considerat blând, cu ierni care rar coboară sub – 7 grade. Vara temperaturile nu depășesc 25-28 grade. Stațiunea este convenabil așezată, cu expunere și însorire sudică perfectă și ocrotire la nord de către munți. Umiditatea stațiunii Bughea de Sus are un rol sedativ pentru că se asociază cu ceilalți factori ai climatului și microclimatului ( ventilație, insolație, ionizare ș.c.l.). Ceața este un element care la Bughea se întâlnește rar. Calitatea luminii și abundența ei în radiații ultraviolete este mai ridicată la munte decât la câmpie, cu influență asupra metabolismului (ceea ce contribuie la formarea vitaminei D) și asupra glandei tiroide pe care o stimulează morfologic și funcțional. Climatul de pădure este de cruțare caracterizat prin puritatea aerului, lipsa curenților, umiditatea uniformă, bogăție în oxigen și ozon. Un alt mare avantaj îl constituie influența asupra stării psiho-emoționale pe care îl potențează peisajul contribuind la starea de bine.
Indicații terapeutice Balneo-fizioterapia acționează prin excitanți termici, mecanici și chimici asupra întregului organism, în primul rând prin piele.
Rezultatele curei sunt fortifierea întregului organism, creșterea forței de rezistență și apărare față de infecții, fiind recomandată în stările de preboală clinică și în bolile cronice când puterea de rezistență și reacție față de boală este diminuată.În general, bolnavii care sosesc într-o stațiune balneoclimaterică sunt sfătuiți să respecte 2-4 zile de odihnă, până la începerea oricărui tratament pentru aclimatizare, iar după terminarea curei, ideal este ca bolnavul să-și folosească următoarele luni pentru a se relaxa fizic și psihic în același timp cu respectarea regimului recomandat. Durata unei cure balneare este, în general de 21-28 de zile în care timp se fac 12-16 bai.
Climatul muntos al stațiunii Bughea de Sus este un climat stimulant fiind propice pentru tratarea afecțiunilor pulmonare, cardiace și pe cele date de intoxicații, subalimentare, neurastenii și rahitism. Terapeutic, apele minerale au o utilizare variată putând fi folosite în cură internă, cură externă, inhalații, irigații și injecții. Apa minerală este îmbunătățită cu săruri minerale și gaze depinzând de elementele componente caracteristice straturilor scoarței pământului cu care izvorul a venit în contact. Sulful are efecte benefice pentru piele și glandele endocrine (prin reducerea activității tiroidei, ameliorarea tulburărilor glandelor suprarenale și reducerea tonusul vago-simpatic). Apele clorusodice sunt indicate atât în constipații cât și în diaree dar au și o acțiune favorabilă în cazul diabetului. Mai pot beneficia de băile cu ape sărate suferinzii aparatului locomotor și doamnele cu afecțiuni cronice sau subacute genitale, din care infecțiile genitale cronice sunt cele mai recomandate pentru tratament. Formele cronice și subacute ale reumatismului pot fi tratate în stațiunea balneo-climaterică Bughea de Sus. Pentru toate afecțiunile, la tratamentul balnear se pot asocia uneori hidroterapia, masajul sau kinetoterapia.
Evoluția în timp Pe parcursul secolelor, izvoarele minerale din comună au fost utilizate de către localnici în urma observațiilor cu privire la efectele lor vindecătoare.
În veacul al-XIX-lea, existau patru izvoare, câte două pe fiecare mal al râului: două pe malul drept numite izvoarele Rucărenilor din Humele și încă două, minerale cu apă sulfuroasă, aflate în curtea locuitorului Gropan, pe malul stâng.
Întâile informații scrise despre izvoarele minerale de la Bughea de Sus au apărut în lucrarea Apele metalice ale României Mari (1837) sub semnătura doctorului Ștefan Vasile Episcopescu. Acesta l-a sfătuit pe logofătul Niculae Rucăreanu, proprietarul moșiei pe care se găseau izvoarele din Humele să le dea în folosire.
O nouă încercare de studiere științifică a apelor izvoarelor a fost întreprinsă de către dr. Felix, medicul șef al județului Muscel, în anul 1859. Următorul medic ce a descris izvoarele, în anul 1871, a fost Bernard Lendway Alfred care le-a clasificat ca fiind cloruro-sodice iodurate slab alcaline.
Ca o recunoaștere a calității și importanței izvoarelor, în anul 1873 au fost prezentate la expoziția din Viena.
Primul stabiliment de băi a fost în Humele, pe moșia logofătului Nicolae Rucăreanu, un important proprietar din zonă, urmat de fiul său, Pandele. Printre personajele protipendadei care au folosit băile s-a numărat Omer pașa, comandantul turc al armatei de ocupație din Valahia. Datorită insolvabilității proprietarului Pandele Rucăreanu, băile sale au fost scoase la licitație în primăvara anului 1877. Noul proprietar a devenit August Treboniu Laurian, intelectual ardelean, adept al ideilor eliberatoare ale revoluției de la 1848, iar după deces, fiul său, Alexandru Laurian. Stabilimentul Laurian (fost Rucăreanu), avea 24 de camere cu câte 2 paturi, două cu câte un pat și 15 cabine pentru băi. Aceste băi și-au încetat activitatea în timpul Primului Război Mondial ca urmare a distrugerii totale. Mult mai târziu, în anul 1947, terenul și cele 2 izvoare au fost cumpărate de Maria Dragomir.
Băile Gropan au apărut empiric, improvizate într-o magazie din curte unde proprietarul a așezat vedre cu apă de la izvoarele sale, pe care o încălzea cu bolovani înfierbântați. În anul 1860, Gheorghe Gropan a ridicat patru cabine din scânduri, dar așezământul funcționa în condiții de igienă precare deoarece apa folosită era deversată în spatele clădirii, fără canal de scurgerere, ceea ce contribuia la formarea unei mocirle.
Băile Gropan au prosperat după 1918 când s-au mai adăugat încă două. După decesul lui Gheorghe Gropan (1921), proprietatea a intrat în posesia lui Sache Mateescu, soțul văduvei Gropan care a îmbunătățit condițiile prin schimbarea instalațiilor și construirea unei clădiri pentru cazanul de încălzire.
Niciunul dintre deținătorii de băi nu avea medic sau acreditare științifică. Stațiunile erau folosite doar în perioada caldă a anului, între 25 iunie și 25 septembrie.
După Cel de-al Doilea Război Mondial și instaurarea regimului comunist, băile au fost expropriate și pentru că dotarea era compromisă, în anul 1949 a început reabilitarea, lucrările fiind executate de Întreprinderea de Construcții a județului Mușcel. p.239 Recepția s-a făcut către sfârșitul de an 1950, localul fiind înzestrat cu 20 de cabine, căzi de faianță în locul celor vechi, din lemn, iar ca personal de specialitate a început să activeze 1 medic cu jumătate de normă. De atunci, băile au fost cunoscute ca fero-iodo-sulfuroase.
Note
Bughea de Sus
Bughea de Sus