Schitu Golești este o comună în județul Argeș, Muntenia, România, formată din satele Burnești, Costiță, Lăzărești, Loturi, Schitu Golești (reședința) și Valea Pechii.

Așezare Comuna se află în nord-estul județului, pe malurile râului Târgului. Este străbătută de șoseaua națională DN73, care leagă Piteștiul de Brașov. La Schitu Golești, din această șosea se ramifică drumul național DN73C, care duce la Curtea de Argeș. La Lăzărești, puțin mai la sud, se ramifică din DN73 șoseaua județeană DJ732C, care duce spre vest la (unde se intersectează cu DN73C), și apoi spre nord la și Câmpulung (unde se termină tot în DN73). La nord de Schitu Golești, tot din DN73 se ramifică șoseaua județeană DJ738, care duce spre est și sud la și (unde se termină tot în DN73).

Prin comună trece și calea ferată Golești–Câmpulung–Parcul Krețulescu, pe care este deservită de stația Schitu Golești.

Istorie La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plaiul Nucșoara al județului Muscel și era formată din satele Valea Buții, Valea Pechii, Lăzărești și Burnești, având în total 1425 de locuitori. În comună funcționau două biserici și o școală. Anuarul Socec din 1924 o consemnează în plasa Râuri a aceluiași județ, cu 2766 de locuitori în satele Lăzărești, Schitu Golești și Capu Piscului.

În 1950, a fost arondată raionului Muscel din regiunea Argeș, iar în 1968, a trecut la județul Argeș.

Monumente istorice În comuna Schitu Golești se află două monumente istorice de interes național. Unul este monumentul istoric de arhitectură schitul Golești (1676) din localitatea Valea Pechii nr. 23, având codul AG-II-a-A-13841— ansamblu alcătuit din biserica „Sf. Trei Ierarhi” (1676), cod AG-II-m-A-13841.01; chilii (1676), cod AG-II-m-A-13841.02; clopotniță (1676), cod AG-II-m-A-13841.03 și zid de incintă (1676), AG-II-m-A-13841.04.

Altul este monumentul memorial sau funerar reprezentat de o cruce de piatră datând din perioada 1632–1654 și aflată în grădina lui Boghez Gh. Ion (nr. 477) din Lăzărești. Codul acestui monument este  AG-IV-m-A-13968.

În rest, un singur obiectiv din comună este inclus în lista monumentelor istorice din județul Argeș ca monument de interes local: monumentul istoric de arhitectură casa Virgil Andreescu din Schitu Golești nr.73, datând din 1890, clasificat cu codul AG-II-m-B-13788 .

Demografie

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Schitu Golești se ridică la 4.683 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 4.679 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (86,14%), cu o minoritate de romi (8,03%), iar pentru 5,79% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (84,63%), cu minorități de creștini după evanghelie (3,82%), penticostali (3,05%) și creștini de rit vechi (1%), iar pentru 6,24% nu se cunoaște apartenența confesională.

Politică și administrație Comuna Schitu Golești este administrată de un primar și un consiliu local compus din 15 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:

Condiții naturale

Generalități Comuna Schitu Golești dispune de condiții naturale variate și echilibrate. Din  punctul de vedere al reliefului ea este la adăpost din calea viscolului și a altor fenomene naturale iar din punctul de vedere al agriculturii, pe lângă coline împădurite, aici există livezi și suprafețe arabile.

Ca o notă distinctivă, Satul Lăzărești se află de-a lungul meridianului de 25o longitudine estică. Altitudinea  minimă a comunei este de 420 m în partea sudică iar cea maximă de 868 m la Râpa Roșie.

Suprafața totală de  25,8 km 2 se desfășoară pe o lungime de 11 km, comuna fiind străbătută de Râul Târgului și de Râul Bughea.

Vecinii sunt: la nord  Câmpulung, la est Poienarii de Muscel, la sud Mihăești, și la vest Godeni .

Schitu Golești se află  în zona Subcarpaților Meridionali (Getici), subregiune numită de către localnici Muscel datorită  dealurilor înalte, orientate în direcția nord-sud  numite muscele .

Particularități zonale Aproximativ jumătate din suprafața comunei (care s-a restrâns în favoarea Câmpulungului) aparține masivului deluros Râpa Roșie, existența locuințelor nefiind  posibilă aici. Doar la poale sunt satele Valea Pechii și Burnești.  Cu toate acestea, densitatea populației în comună este de 2 ori mai mare decât media pe țară .

Cele mai căutate sate pentru stabilirea domiciliului sunt Schitu Golești și Lăzărești pentru că se află de o parte și de alta a drumului național.

Ca urmare a recensământului din anul 2002, populația tânără până la 24 de ani era de 48,7 % , iar populația îmbătrânită, peste 60 de ani de doar 14,2 %. Mobilitatea populației se datorează în special fenomenului de navetism către zonele mai dezvoltate economic .

Resurse de apă Întreg teritoriul comunei Schitu Golești se află în bazinul hidrografic al Râului Târgului care izvorăște din munții Iezer-Păpușa și are un debit mare ocupând locul al treilea în sistemul râului Argeș cu toate că este abia al unsprezecelea ca lungime. La Piscani se varsă în Râul Doamnei .

Din sistemul energetic românesc fac parte și  trei hidrocentrale de pe Râul Târgului, la Lerești, Voinești și Schitu Golești .

Rețeaua hidrografică subterană este foarte bogată, izvoarele sunt numeroase și apar cu ușurință, numărul fântânilor este mare. Un impediment pentru menținerea lor l-a constituit dezvoltarea  lucrărilor miniere care au dus la scăderea nivelului freatic pentru că apa s-a scurs în  puțurile miniere.

Clima Comuna se află în zona temperat continentală și face parte  din  tipul climatic al dealurilor și podișurilor înalte cu o temperatură medie anuală care se situează în jurul valorii de 9 0C.

Masivul deluros Râpa Roșie la adăpostul căruia s-au dezvoltat satele comunei constituie un fel de  barieră naturală în fața intemperiilor.

Flora și fauna Sunt caracteristice perimetrului geografic în care se află Schitu Golești. Pădurile de foioase sunt constituite din fag, stejar, carpen, plop, frasin și puține conifere iar pe luncile râurilor cresc arinul, salcâmul, cătina, murul și zmeurul.

Din primăvară până în toamnă în Schitu Golești cresc numeroase tipuri de flori: ghiocei, brebenei, brândușe, viorele, margarete, garofițe, clopoței, cicoare, trifoi, plante medicinale. Pădurile de fag adăpostesc  mușchi și ciuperci comestibile.

Fauna de pădure este reprezentată de speciile comune zonelor deluroase: lupul, vulpea, porcul mistreț, viezurele, ariciul, dihorul, căprioarele, iepurii.

Etimologie Numele Schitu Golești provine de la schitul de călugări și de la boierii Golești care au avut pământuri în această zonă .  

Satul Valea Pechii își trage denumirea de la valea care se numește astfel. Ea este despărțită de Valea Buții prin Râul Târgului. Trenul care leagă orașul Câmpulung de comună trece prin acest sat .

Satul Lăzărești poartă numele de la  apelativul Laz care înseamnă teren desfășurat. Este satul cu populația cea mai numeroasă, 36%, din  comună. Prin comparație, satul Burnești are doar  0,2% din populația comunei.

Satul Costiță, diminutiv de la coastă, se numește astfel deoarece se află pe o pantă abruptă.

Satul Loturi  a primit denumirea ca urmare a împroprietăririi din perioada 1891-1895 în urma căreia țăranilor li s-au pus la îndemână bucăți de pământ distincte, numite loturi .

Spiritualitate

Bisericile

Biserica „Sf. Trei Ierarhi”-Valea Pechii Cel mai vechi lăcaș de cult de  pe teritoriul actualei comune Schitu Golești este biserica schitului ctitorit în anul 1676 (v. Monumente istorice) de către episcopul Grigore al Buzăului și închinat ca  metoh (o mănăstire mai mică subordonată administrativ uneia mai mari) mănăstirii Câmpulung .

Ulterior, episcopul a renunțat la această decizie,  fiind căzut în lipsă din cauza neîngrijirii den partea acestei mănăstiri . Așezământul a reușit să supraviețuiască pentru că atât Grigore cât și cei doi fii ai săi, preoții Nicolae și Ion au cumpărat mai multe bucăți de pământ din  satul vecin, Poenari și le-au dăruit  schitului .

Grigore, episcopul Buzăului, fusese inițial preot de mir, ulterior călugărit la mănăstirea Câmpulung, după moartea soției sale. Așa se face că, atunci când a avut posibilitatea, a construit acel schit lângă Câmpulung, în amintirea primirii sale în cinul monahal .

Zona în care s-a făcut construcția aparținea Grădiștei de Jos. Parte a moșiei Grădiștea, Grădiștea de Jos, a avut stabilit hotarul cu ocazia măsurătorii din 8 noiembrie 1700. Cealaltă zonă a moșiei, Grădiștea de Sus, apare în documente pentru prima oară la 25 iulie 1526, când domnitorul Radu-voievod recunoaște stăpânirea lui Manea și a fratelui său, Crăciun peste aceste locuri. Din cărțile domnești emise în anii 1527, 1574, 1597, 1599, 1608, 1628, 1630, 1632 și 1640  aflăm numele tuturor proprietarilor pe parcursul a 114 ani. De remarcat este faptul că din suprafața Grădiștei de 6900 pogoane (1 pogon =1/2 ha),  Schitu Golești deținea doar 434 de pogoane.

În anul 1648, cu 28 de ani înainte de ctitoria episcopului Grigore, întreaga moșie Grădiștea a fost cumpărată de către Melchisedec, egumenul mănăstirii Câmpulung.

La începutul secolului al XIX-lea, în anul 1802 schitul  a devenit biserică de mir având hramul Sf. Trei Ierarhi .

Biserica a necesitat  reparații în anii 1877 și 1889 când a primit un nou pronaos și în perioada 1924-1936 când a fost mărită cu un pridvor. Se păstrează  catapeteasma originară, din lemn sculptat .

În cele câteva sute de ani, biserica a fost pictată de mai multe ori. Pentru prima oară, pictura a fost realizată de către Mihail Monahul și Marin zugravul. A urmat o alta, între anii 1809-1810 sub semnătura lui Costandin Zugravu.  În anul 1834  suprafața a necesitat o repictare în ulei. Pictorul Gheorghe I. Manu a semnat o a patra intervenție în anul 1936. Restaurarea din anul 1991 a fost executată de către pictorul Dumitru Păltineanu-Tecuci.

În acest lăcaș se păstrează icoane pe lemn, datate  la 1685.

Biserica a intrat în atenția specialiștilor abia în secolul al-XX-lea, când Dimitrie Onciul și Virgil Drăghiceanu au realizat prima descriere a sa în anul 1910. În perimetrul lăcașului de cult ei au descoperit și o piatră de mormânt din anul 1575, ceea ce i-a determinat  să creadă că episcopul Grigorie a ridicat schitul pe locul unei biserici mai vechi .

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Mucenic Dimitrie” – Lăzăresti

Prima biserică a fost ridicată în Lăzărești prin contribuția întregii comunități, la inițiativa preotului Nicolae Dragomirescu între anii 1889-1892. Construcția a fost făcută de „Dincă Zidaru cu toți țiganii lui”, iar pictura a fost semnată de Iancu Cazan și tatăl său, Petre Cazan, toți din Câmpulung. Lăcașul a necesitat o renovare în perioada 1975-1980 când pictura a fost  restaurată de către Oscar Ionescu .

Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Lăzărești

Construcția bisericii a început în luna mai a anului 2009 dintr-o nevoie practică, legată de lipsa unui așezământ între Lăzărești și zona Apa Sărată. Primăria Schitu-Golești a concesionat o suprafață de teren acestui scop iar enoriașii au participat atât financiar cât și prin ore de muncă la ridicarea așezământului după planurile puse la dispoziție de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Loturi

Satul Loturi are o biserică ridicată între anii 2002-2007. Purtând hramul „Adormirea Maicii Domnului”, edificiul a fost construit „de către Elena și Paul Iancu cu fiii săi” .

Cultura populară

Arhitectura