Sorin Titel () a fost un eseist, romancier și scriitor român.

Biografie Sorin Titel se naște pe 7 decembrie 1935 în comuna Margina. Este fiul lui Iosif Titel, notar și licențiat în Drept și al Corneliei, casnică. Între 1946-1953 face liceul la Lugoj și Caransebeș după terminarea căruia intră la Facultatea de Cinematografie din București. Un an mai târziu se transferă de la regie cinematografică la Facultatea de Filologie, în anul al doilea după ce dă examene de diferență. În 1956 este însă exmatriculat pentru că se solidarizează cu mișcările studenților din Ungaria. Va fi reînmatriculat în 1957 la Cluj dar numai pentru o lună.

Pe plan literar debutează în 1957 cu schița Drumul în revista Tânărul scriitor. În 1963 publică primul său volum de schițe, Copacul. Scrie numeroase schițe, povestiri, romane, eseuri.

Între 1958-1964 ocupă postul de profesor suplinitor de limba română la Caransebeș și în satul Cârpa (azi, Valea Timișului). În 1961 revine la facultatea de filologie în anul al IV-lea, la cursuri fără frecvență. Va absolvi facultatea abia în 1964. Între 1964-1971 este redactor la revista Scrisul bănățean din Timișoara (transformată ulterior în Orizont). Publică acum mai multe romane, și își consolidează poziția în Uniunea Scriitorilor, unde nu a deținut nici o funcție. În 1971 se mută la București, unde devine redactor la revista România literară.

În data de 17 ianuarie 1985 survine moartea sa prematură, în urma declanșării unei boli necruțătoare și este înmormântat la Cimitirul Bellu.

Opere publicate

Copacul, schițe, Editura pentru literatură, București, 1963 Reîntoarcerea posibilă, roman, Editura pentru literatură, București, 1966 Valsuri nobile și sentimentale, povestiri, Editura pentru literatură, București, 1967 Dejunul pe iarbă, roman, Editura pentru literatură, București, 1968 Noaptea inocenților, nuvele, Editura Cartea Românească, București, 1970 Lunga călătorie a prizonierului, roman, Editura Cartea Românească, București, 1971 - tradus în limba franceză de Marie France Ionesco, fiica dramaturgului Eugen Ionesco, apoi și în limbile olandeză și poloneză Țara îndepărtată, roman, Editura Eminescu, București, 1974. ( Premiul Asociației Scriitorilor din București, primul volum dintr-o tetralogie romanescă, ce avea să mai includă romanele Pasărea și umbra, Clipa cea repede și Femeie, iată fiul tău ). Herman Melville. Fascinația mării, eseu, Editura Albatros, București, 1975 Pasiunea lecturii, eseu, Editura Facla, Timișoara, 1976 Pasărea și umbra, roman, Editura Eminescu, București, 1977 Clipa cea repede, roman, Editura Eminescu, București, 1979 Femeie, iată fiul tău, roman, Editura Cartea Românească, București, 1983, distins cu Premiul Academiei Române și cel al Uniunii Scriitorilor În căutarea lui Cehov și alte eseuri, Editura Cartea Românească, București, 1984 Melancolie, roman neterminat, Editura Cartea Româneasca, București, 1988 Bucătăria de vară, scenarii cinematografice, Editura Marineasa, Timișoara, 1997 Opere, vol.I: Schițe și povestiri; vol. II: Nuvele. Romane, text stabilit, cronologie, note, comentarii, variante și repere critice de Cristina Balinte, prefață de Eugen Simion, Ed. Fundației Naționale pentru Știință și Artă & Univers enciclopedic, București, 2005

Scenarii de film Iarba verde de acasă (1977)

Opere traduse

A fogoly hosszú utazása. Elbeszélések. Válogatta és forditotta Kántor Erzsébet. Bukarest: Kriterion, 1975. 188p. - Lunga călătorie a prizonierului. Le long voyage du prisonnier. Traduit du roumain par Marie-France Ionesco. Paris: Denoel, 1975. 168p. - Lunga calatorie a prizonierului. Długa podróz wieźnia. Powiešć. Przełoźył Zbigniew Szuperski. Krakow: Wydawnictwo Literackie, 1975. 128p. - Lunga călătorie a prizonierului. Le long voyage du prizonnier. /Roman/. Traduit du roumain par Marie - France Ionesco. Paris: Denoël, 1976. 172p. (Les lettres nouvelles) - Lunga călătorie a prizonierului. A madár és az árnyék. /Regény/.n Forditotta Kolozsvári Papp Lászlo. Budapest: Európa Konyvkiadó, 1981. 332p. - Pasărea și umbra. De lange reis van de gevangene. Roman. Vert. /uit het Roemeens/ door Jan Willem Bos. Met een naw. van Sorin Alexandrescu. Amsterdam: Meulenhoff, 1981.139p. (Meulenhoff editie). - Lunga calatorie a prizonierului. Ptak i cien. Przeł. Zbigniew Szuperski. Krakow: Wydawnictwo Literackie, 1983. 388p. - Pasarea și umbra. Ptica i ten’. Perevod A. Kovaci. Predislovie Valentin F. Miheesku. Buharest: Redakciâ Rumyniâ, 1985. 48p. - Pasărea și umbra. Asszony, íme a te fiad. Regény. Forditotta Kolozsvári Papp László. Bratislava; Budapest: Madách: Európa, 1986. 585p. - Femeie, iată fiul tău. Naine, vaata, see on sinu poeg. /Trad./ Natalie Alver. Tallinn: Eesti Raamat, 1989. 334p. - Femeie, iată fiul tău. Hitze; Der Schmerz. Übersetzt von Valentin Lupescu. În: Erkundungen. /Band I./. 24 rumänische Erzählungen. 1969, p.141-151. Kurzschluss. Übersetzt von Gerhardt Csejka. În: Erkundungen. II. 33 rumänische Erzähler. 1985, p.119-124. Sie will, dass ich die Treppen steige. Trad. Heidrun Werner. În: BEHRING, Eva. Die tanzende Katze. 1985, p.357-364. /Din "Nuvela și povestirea românească contemporană"/. Kvinna, har ar din son; Jacobs dod. Oversattning av Jon Milos. În: Kyssens port. Samtida rumansk prosa. 1987, p.351-370. She Wants Me to Climb the Stairs. Translated by Georgiana Farnoaga & Sharon King. În: The Phantom Church and Other Stories from Romania. 1996, p.69-73.

Note

Bibliografie Titel, Iosif - Viața lui Sorin Titel, Editura Cartea Românească, București, 1991 Racheru, Adrian Dinu - Sorin Titel-Scriitorul și umbra, Reșița, Editura Timpul, 1995 Cruceanu, Ada D. - Porunca fiului: eseu asupra prozei lui Sorin Titel, Editura Hestia, Timișoara, 1997 Lasconi, Elisabeta - Oglinda aburită, oglinda lucioasă sau Sorin Titel: universul creației, Editura Amarcord, Timișoara, 2000 Roșca, Elisabeta - Sorin Titel: ciclul bănățean, Editura Univers, București, 2000 Vighi, Daniel - Sorin Titel, Micromonografie critică, Editura Aula, Brașov, 2000

Legături externe Caransebes.ro - Sorin Titel

Categorie:Nașteri în 1935 Categorie:Nașteri pe 7 decembrie Categorie:Decese în 1985 Categorie:Decese pe 17 ianuarie Categorie:Bănățeni Categorie:Eseiști români Categorie:Înmormântări în Cimitirul Bellu Categorie:Oameni din județul interbelic Timiș-Torontal Categorie:Oniriști români Categorie:Prozatori români Categorie:Romancieri români Categorie:Scriitori români din secolul al XX-lea Categorie:Suprarealiști români Categorie:Decese în București