Yaakov Agam [în limba ebraică:יעקב אגם () , numele la naștere: Yaacov Gibstein] a fost un pictor și sculptor israelian și francez, între 1951-2017 a locuit în Franța.
Biografie Yaacov Agam s-a născut in 1928 ca fiu al rabinului și cabalistului Yehoshua Gibstein din Rishon Letzion, în Palestina mandatară și al lui Kendel Yoheved născută Powembrowski, amândoi părinții fiind evrei originari din Augustów, Polonia. Fratele său, Hanania Gibstein, a ajuns după mulți ani, primar al orașului Rishon Letzion. Agam a studiat la Ierusalim la Școala de artă „Betzalel“ (cu Mordehai Ardon), apoi la Zürich la Școala de arte frumoase, a urmat cursuri de pictură cu Johannes Itten și de arhitectură cu Siegfried Giedion, obținând primele succese la Paris (1953). La baza gândirii sale artistice se află ideea caracterului ireversibil și inevitabil al timpului. Permanent preocupat de factorul timp, pe care a căutat să-l introducă în structura operei, Agam a devenit, pe această cale, unul din principalii promotori ai artei cinetice. Începând din 1952 a realizat „lucrări transformabile“, permițând privitorului să reorganizeze elementele mobile care compun opera, iar din 1968 a abordat sculptura, făurită din metal (oțel) inoxidabil. La Bienala de artă contemporană de la Sao Paolo, 1963, Agam, reprezentând Israelul, a fost distins cu Marele premiu pentru experiment artistic. În 1996 câștigă Premiul UNESCO pentru activitatea sa de educare vizuală a tineretului. Lucrări importante: „Environment“ la Palatul Elysée (Paris), Picturi murale la American Telephone and Telegraph Company (New York); „Sculptura de apă“ monumentală (Défense, Paris), Fântâna „Foc și Apă“ (Tel Aviv).
Viața privată Yaacov Agam s-a căsătorit în 1954 la Paris cu Clila Lusternik, din Rehovot și cuplul a avut trei copii: Ron, Oram și Orit. Primul născut este fotograful Ron Agam, iar celălalt fiu - Oram Agam - este muzician. <ref>https://www.lescouleursmiamibeach.com/miami/ronagam</artsNYC </ref>[https://archive.org/details/cnacarchivesagam0000agam/page/102/Agam -Musée National d'Art Moderne 1972 . Clila a murit de cancer în 1982 la vârsta de 49 aniGreen Yaacov Agam, Who Made Kinetic, Kaleidoscopic Art, Dies at 98 11 iulie 2026 New York Times Agam i-a dedicat mai multe sculpturi în formă de coloane în curtea interioară a muzeului său din Rishon Letzion. S-a recăsătorit mai târziu cu harpista Chantal Thomas d’Hoste Din 2017 a locuit la Tel Aviv. Ghermezian Pioneer Israeli Artist Yaacov Agam, Sculptor and Israel Prize Laureate, Dies at 98 The Algemeiner 22 iunie 2026
Premii și onoruri 1963 - Marele Premiu în experimentul artistic la Bienala de la Sao Paulo 1970 - Premiul întâi la Festivalul internațional al picturii de la Cagnes-sur-Mer 1985 - Premiul Muzeului Israel 1996 - Medalia Jan Amos Comenius a UNESCO pentru Metoda Agam de educație vizuală pentru copii Comandor al Ordinului Artelor și Literelor al Franței. 2017 S-a inaugurat la Rishon Letzion Muzeul Yaacov Agam Agam a fost doctor honoris causa al Universității din Tel Aviv (1975) și al Colegiului de administrație din Rishon Letzion (2009) 2026 - Premiul Israel, premiul de stat al Israelului, pentru artă
Galerie
Lecturi suplimentare Constantin Prut - Dicționar de artă modernă, Editura Albatros, București, 1982
Note
Categorie:Nașteri în 1928 Categorie:Nașteri pe 11 mai Categorie:Decese în 2026 Categorie:Pictori francezi din secolul al XX-lea Categorie:Pictori israelieni Categorie:Pictori evrei Categorie:Op art Categorie:Postmodernism Categorie:Sculptori francezi Categorie:Sculptori israelieni Categorie:Sculptori evrei