Voineasa este o comună în județul Vâlcea, Oltenia, România, formată din satele Valea Măceșului, Voineasa (reședința) și Voineșița. Se află la limita regiunilor istorice Transilvania și Oltenia. Orașul minier Petrila din județul vecin Hunedoara se află la vest de aceasta.

Așezare geografică Voineasa este o localitate montană din nordul județului Vâlcea, la aproximativ 80 km de municipiul Râmnicu Vâlcea (reședința județului), situată pe valea râului Lotru, în sudul munților cu același nume, la o altitudine de 600–800 metri.

Climatul localității este tipic depresiunilor intramontane, cu veri răcoroase (temperatura medie a lunii iulie este de 14 °C), ierni reci (temperatura medie a lunii ianuarie este de -7 °C) și precipitații anuale de aproximativ 800 mm.

Istoric Localitatea Voineasa este atestată documentar la 1 august 1496, fiind considerată cea mai veche așezare de pe Valea Lotrului.

Demografie

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Voineasa se ridică la 1.224 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 1.455 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (90,77%), iar pentru 9,07% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (89,79%), iar pentru 9,56% nu se cunoaște apartenența confesională.

Politică și administrație Comuna Voineasa este administrată de un primar și un consiliu local compus din 9 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:

Turism

Comuna Voineasa deține statutul de stațiune climaterică de interes național, având o activitate permanentă. Principalii factori terapeutici naturali sunt climatul tonic, aerul lipsit de praf și alergeni, precum și ionizarea accentuată a atmosferei, datorată masivelor păduri de conifere.

Stațiunea Voineasa

Stațiunea este indicată pentru odihnă și recuperare, fiind recomandată în tratarea asteniilor nervoase, a stărilor de surmenaj, a anemiilor secundare și a afecțiunilor aparatului locomotor sau respirator. Localitatea dispune de facilități de cazare în hoteluri și vile, baze de tratament și infrastructură sportivă (terenuri de tenis, baschet și handbal).

Din Voineasa pornesc numeroase trasee turistice către:

Cataractele Lotrului; Rezervația naturală Latorița; Hidrocentrala Ciunget și Lacul Vidra.

Domeniul schiabil

În apropierea localității, pe malul lacului Vidra, se află domeniul Transalpina Ski Resort, una dintre cele mai moderne facilități montane din România. Proiectul are o capacitate de transport de 2.200 persoane pe oră și cuprinde:

Sistem de telegondole: Două secțiuni unite printr-o stație intermediară la cota 1.850 m, cu 94 de cabine a câte 8 locuri; Infrastructură tehnică: Un telescaun de patru locuri (1.200 pers./oră), două teleschiuri și un lac artificial de acumulare (120.000 mc) situat la mare altitudine; Sistem de înzăpezire: Tunuri de zăpadă mobile și lăncii fixe pentru suplimentarea stratului de zăpadă; Servicii: Parcare supraetajată cu o capacitate de 400 de locuri, puncte Salvamont, Jandarmerie Montană și spații de alimentație publică.

http://www.domeniulschiabiltransalpina.ro/ http://www.alpinaski.ro/

Personalități născute aici Cristian Presură (n. 1971), fizician, inventator, autor, cercetător; Alexandru Ionuț Popescu (n. 1998), fotbalist.

Note

Vezi și Frumoasa (sit de importanță comunitară inclus în rețeaua ecologică europeană Natura 2000 în România). Parâng (sit de importanță comunitară)

Bibliografie

Legături externe Galerie de fotografii din Voineasa Https://www.facebook.com/StatiuneaVoineasa http://www.StatiuneaVoineasa.ro

Voineasa