Omul de Neanderthal (Homo neanderthalensis sau Homo sapiens neanderthalensis) este o specie sau subspecie extinctă de oameni arhaici din genul Homo, care a locuit în Eurasia de acum aproximativ 430.000 de ani până acum aproximativ 40.000 de ani.
Cauzele dispariției lor încă nu sunt complet înțelese, însă este posibil ca o combinație de număr redus de populație, endogamia, și deriva genetică a dus într-un final la extincția speciei. Alți oameni de știință au propus factori precum incapacitatea de a ține pasul cu Homo Sapiens, asimilarea în genomul uman, schimbări climatice și boli. Cel mai probabil dispariția neanderthalilor a fost o combinație din acești factori.
În prezent, primele fosile ale Neanderthalilor din Europa sunt datate între 450.000 și 430.000 de ani în urmă, iar ulterior, Neanderthalienii s-au extins în Asia de Sud-Vest și Centrală. Sunt cunoscuți din numeroase fosile, precum și din ansamblurile de unelte din piatră. Specimenul tip este Neanderthal 1, găsit în Valea Neander din Renania Germană, în 1856.
În comparație cu oamenii moderni, Neanderthalii erau mai robuști, aveau picioarele mai scurte și corpurile mai mari. În conformitate cu regula lui Bergmann, precum și cu regula lui Allen, aceasta a fost probabil o adaptare pentru a păstra căldura în climatele reci. Neanderthalii masculi și femele aveau capacități craniene în medie de 1.600 cm3 și, respectiv, 1.300 cm3,; extending to in the male Amud 1. în intervalul valorilor pentru oamenii moderni anatomic. Înălțimea medie la bărbații era în jur de 164 până la 168 cm și la femei 152-156 cm.
Au existat dovezi crescânde pentru amestecul dintre Neanderthalieni și oamenii moderni din punct de vedere anatomic, reflectate în genomurile tuturor populațiilor moderne non-africane, dar nu și în genomurile majorității africanilor subsaharieni. Se estimează că proporția de descendență derivată din Neanderthal este de aproximativ 1-4% din genomul modern eurasiatic. Acest lucru sugerează că o anumită întrepătrundere între Neanderthali și oameni moderni anatomic a avut loc după ultima migrație „out of Africa”, în urmă cu aproximativ 70.000 de ani.Brahic, Catherine. "Humanity's forgotten return to Africa revealed in DNA", The New Scientist (February 3, 2014).
Descoperiri arheologice atestă faptul că de acum 120.000 de ani încoace, grupe de Neanderthali au avut înclinații spre canibalism, fie ca ritual, fie ca rezultat al foamei.
Nume și clasificare Neanderthalii sunt numiți după unul dintre primele situri unde au fost descoperite fosilele lor, la mijlocul secolului al XIX-lea, în Valea Neander, la est de Düsseldorf, la acea vreme în provincia Rin a Regatului Prusiei (în prezent Renania de Nord-Westfalia, Germania). În lună august 1856 în timpul exploatării carierei în această vale, lucrătorii au pătruns printr-o deschizătură în peștera Feldhofer. Acolo au găsit oase și o calotă craniană, pe care le-au predat lui Johann Carl Fuhlrott, un profesor din Elberfeld care era pasionat de istorie naturală.
Printr-o fericită coincidență, toponimul Neandertal înseamnă „valea omului nou”. Valea a fost numită după poetul și compozitorul Joachim Neander, Neander fiind forma elenizată a germanului Neumann ("om nou"), nume care fusese schimbat de bunicul lui Joachim într-o vreme în care traducerea în greacă a numelui de familie era o modă în rândul intelectualilor germani. Ortografia germană a Thal („Vale”) era actuală în secolul al XIX-lea (astăzi este Tal). Lui Joachim Neander, autor de cântece religioase încă populare în protestantismul german, i-a plăcut să-și caute inspirația în această vale, cândva idilică.
Cum, la vremea respectivă, numele văii era încă scris Neanderthal, omul care a fost descoperit acolo a primit numele latin de Homo neanderthalensis. Cea mai comună formă în limba română este Omul de Neanderthal chiar daca uneori se găsesc și formele Omul de Neandertal, Neandertal sau Neanderthal.
Fuhlrott a înțeles rapid interesul descoperirii și a mers la fața locului pentru a încerca să descopere alte oase sau vestigii asociate acestora. El își dă seama că acestea sunt oase străvechi, dar mai ales, incredibil de primitive, care corespund unui om nou de „conformație naturală până acum necunoscută”.C. J. Fuhlrott, , , 16, 1859, Fuhlrott, C.J. (1865) - , Duisbourg, 78 S. 2 Abb. Omul de Neanderthal este într-adevăr primul om fosil distinct de Homo sapiens iar el este descoperit înainte de Cro-Magnon (1868). Însăși ideea că o specie de om distinctă de a noastră a existat în trecut (și a dispărut) era deosebit de dificil de admis în acea perioadă. Charles Darwin a publicat Originea speciilor prin selecție naturală abia în 1859 și el a extins în mod explicit teoria sa la om abia în 1871 în "Filiația omului și selecția de gen".
Neanderthal 1 a fost cunoscut sub numele de „craniul Neanderthal” în literatura antropologică, iar individul reconstituit pe baza craniului a fost numit ocazional „Omul de Neanderthal”. Numele binomial Homo neanderthalensis - extinderea numelui „Omul de Neanderthal” de la specimenul tip la întregul grup - a fost propusă pentru prima dată de geologul anglo-irlandez William King într-o lucrare citită Asociației Britanice în 1863, deși în anul următor, el a declarat că specimenul nu este uman și a respins numele. Numele lui King a avut prioritate față de propunerea înaintată în 1866 de Ernst Haeckel, Homo stupidus.
Încă de la descoperirea fosilelor neandertale, opinia experților a fost împărțită cu privire la faptul dacă Neanderthalii trebuie considerați o specie separată (Homo neanderthalensis) sau o subspecie (Homo sapiens neanderthalensis) în raport cu oamenii moderni. Pääbo (2014) a descris aceste „războaie taxonomice” ca fiind de nerezolvat în principiu, „deoarece nu există o definiție a speciilor care să descrie perfect cazul”. Experții care preferă clasificarea Neanderthalilor ca subspecie au introdus denumirea subspeciei Homo sapiens sapiens pentru populația Cro-Magnon care a locuit în Europa în același timp cu Neanderthalii, în timp ce experții care preferă clasificarea ca specie separată folosesc Homo sapiens ca echivalent cu „om modern din punct de vedere anatomic“.
În ciuda diferențelor importante cu oamenii moderni, Fuhlrott recunoaște oasele umane în descoperirile sale și le transmite lui Hermann Schaaffhausen pentru examinări suplimentare. Acesta din urmă prezintă primele sale concluzii în 1857. El consideră că oasele datează dintr-o perioadă anterioară celților și germanilor și sunt ale unui individ care aparține uneia dintre rasele sălbatice din nord-vestul Europei despre care vorbesc autorii latini. Nu toți cercetătorii acceptă această interpretare: pentru unii, oasele aparțineau unui gen diferit de al nostru, probabil mai aproape de maimuță; pentru alții oasele se referă la un individ patologic sau lovit de cretinism; alții evocă chiar un cazac care a părăsit armatele rusești în 1814.
La începutului secolului XX viziunea predominantă era tendința de a exagera diferențele anatomice dintre Neanderthali și Cro-Magnon. Începând cu anii 1930, reconstrucțiile revizuite ale Neanderthalilor au accentuat din ce în ce mai mult similitudinea decât diferențele față de oamenii moderni. Din anii ’40 până în anii ’70, a fost din ce în ce mai comună utilizarea clasificării subspeciei de Homo sapiens neanderthalensis vs. Homo sapiens sapiens. Ipoteza „originii multiregionale” a omului modern a fost formulată în anii ’80 pe astfel de motive, argumentând prezența unei succesiuni neîntrerupte a siturilor fosile atât în Europa cât și în Asia. Hibridizarea dintre Neanderthali și Cro Magnon a fost sugerată pe motive care țineau de schelet încă de la începutul secolului XX, și a găsit un sprijin din ce în ce mai mare spre sfârșitul secolului XX, până când, în anii 2010 s-a descoperit în genomul populațiilor moderne amestecul de Neanderthal.
Evoluție
Inițial s-a crezut că atât Neanderthalii, cât și oamenii moderni anatomic au evoluat din Homo erectus acum 300.000-200.000 de ani în urmă. H. erectus a apărut în urmă cu aproximativ 1,8 milioane de ani și a fost mult timp prezent în diferite subspecii din întreaga Eurasie. Timpul de divergență dintre Neanderthal și Homo sapiens arhaic este estimat a fi între 800.000-400.000 de ani în urmă.
Mult timp s-a crezut că Homo heidelbergensis, datat 600.000-300.000 de ani în urmă, este un candidat probabil pentru ultimul strămoș comun al Neanderthalienilor și al liniilor umane moderne.
Cu toate acestea, dovezile genetice ale fosilelor de la Sima de los Huesos publicate în 2016 par să sugereze că H. heidelbergensis în ansamblul său ar trebui inclus în linia neanderthală, ca „pre-neanderthal” sau „neanderthal timpuriu”, iar timpul de divergență dintre Neanderthal și liniile moderne au fost împinse înapoi, până înainte de apariția lui H. heidelbergensis, până acum aproximativ 600.000-800.000 de ani, vârsta aproximativă a lui Homo antecessor.Matthias Meyer, Juan-Luis Arsuaga, Cesare de Filippo, Sarah Nagel, Ayinuer Aximu-Petri, Birgit Nickel, Ignacio Martínez, Ana Gracia, José María Bermúdez de Castro, Eudald Carbonell, Bence Viola, Janet Kelso, Kay Prüfer & Svante Pääbo, "Nuclear DNA sequences from the Middle Pleistocene Sima de los Huesos hominins", Nature 531, pp. 504–07 (March 24, 2016), . Ewen Callaway, "Oldest ancient-human DNA details dawn of Neanderthals" Sequence of 430,000-year-old DNA pushes back divergence of humans and Neanderthals", Nature News, March 14, 2016.
Distincția taxonomică dintre H. heidelbergensis și Neanderthali se datorează mai ales unui decalaj fosil în Europa de acum 300.000-243.000 de ani în urmă. Prin convenție, "Neanderthalii" sunt fosile datate după acest decalaj. Calitatea înregistrărilor fosile crește mult de la 130.000 de ani în urmă. Specimene mai tinere decât această dată alcătuiesc cea mai mare parte a scheletelor neandertale cunoscute și au fost primele a căror anatomie a fost studiată în mod cuprinzător. În studiile morfologice, termenul „Neanderthal clasic” poate fi utilizat într-un sens mai restrâns pentru Neanderthalii cu vârsta mai mică de 71.000 de ani.
Habitat și rază de acțiune
Neanderthalii timpurii, care au trăit înaintea interglaciarelor Eemiene (130.000 de ani în urmă), sunt slab cunoscuți și provin în mare parte din siturile europene. De la 130.000 de ani încoace, calitatea înregistrărilor fosilelor crește puternic. De atunci, rămășițe de Neanderthal s-au găsit în Europa de Vest, Centrală, de Est și Mediterană precum și în Asia de Sud-Vest, Centrală și de Nord până la Munții Altai din Siberia. Nici un Neanderthal nu a fost găsit vreodată la sud de 30°N (Shuqba, Levant) sau la est de 85°E (Denisova, Siberia).
Limita gamei lor nordice pare să fi fost la sud de 53 °N (Bontnewydd, Țara Galilor), deși este dificil de evaluat, deoarece avansul glaciar distruge majoritatea resturilor umane. Artefacte din Paleoliticul mijlociu au fost găsite până la 60 °N pe câmpiile rusești.Slimak, L., et al. (2012). "Response to 'Comment on Late Mousterian Persistence near the Arctic Circle Science, 335 (6065), 167 Zwyns, N., et al. (2012). "Comment on 'Late Mousterian Persistence near the Arctic Circle Science, 335 (6065), 167
Mărimea populației efective neandertale a fost estimată la aproape 15.000 de indivizi (corespunzând unei populații totale de aproximativ 150.000 de indivizi), care trăiau în grupuri mici și izolate.Fabrizio Mafessoni, Kay Prüfer, "Better support for a small effective population size of Neandertals and a long shared history of Neandertals and Denisovans", PNAS 114 (48), November 28, 2017, E10256–E10257, .