John Fitzgerald Kennedy (), cunoscut și ca John F. Kennedy, JFK sau Jack Kennedy, a fost cel de-al treizeci și cincilea președinte al Statelor Unite ale Americii. A fost în funcție din 1961 până la asasinarea sa, survenită în ziua de 22 noiembrie 1963 la Dallas, Texas. A fost unul dintre membrii cei mai proeminenți ai familiei politice Kennedy, fiind totodată considerat un stindard al liberalismului american.
Viața timpurie și educația thumb|left|Rose și Joseph Kennedy în 1940 S-a născut la 29 mai 1917, în Brookline (Boston). Ambii săi părinți erau descendenți ai imigranților irlandezi. Jack era un copil foarte bolnăvicios. Medicul de familie a depistat o problemă la coloana vertebrală a copilului. La 2 ani a avut un caz grav de scarlatină, iar mai târziu a avut angină difterică, difterie și alte probleme cronice. Și-a petrecut cea mai mare parte a timpului în pat, având tendința să viseze cu ochii deschiși, căpătând pasiunea deosebită pentru citit. A citit cărți de aventură ca "Insula Comorii" (Robert Louis Stevenson), "Calea pelerinului" (John Banyan), precum și autobiografia lui Winston Churchill, intitulată "Criza mondială". În 1935, s-a înscris la Universitatea Princeton. A intrat la Universitatea Harvard în 1936. Cât a studiat la Universitatea Harvard a făcut parte din echipa de fotbal american, însă a avut 2 accidente ce i-au afectat grav mijlocul. A vizitat Europa de două ori, stând la ambasadă cu tatăl său și observând de aproape situația internațională tensionată.
Mama sa, Rose, era fiica unui fost primar al Bostonului. Tatăl său, Joseph Patrick Kennedy, era om ambițios de afaceri, care căuta să-și sporească averea. A reușit să obțină profituri din tranzacții imobiliare și din piața de acțiuni, iar în perioada prohibiției a susținut utilizarea alcoolului în scopuri medicale, importând whisky. În timpul celui de-al doilea război mondial, a devenit ambasador al SUA în Marea Britanie în perioada 1937-1940.
Primul său fiu, Joseph Kennedy Junior, a moștenit personalitatea ambițioasă a tatălui său, ambii copii fiind educați în cel mai bun mod posibil. Joseph Kennedy și Rose aveau 9 copii: Patricia, Jack (viitorul președinte), June, Eunice, Robert, Kathleen, Edward, Rosemary și Joe.
Serviciul militar thumb|left|Tânărul John în uniformă militară, în 1942 În anul 1940, Jack a absolvit Universitatea Harvard, unde a studiat istoria și relațiile internaționale, iar licența a obținut-o cu o lucrare ce trata iminența unui nou război mondialRăzvan Moceanu, JFK, cel mai iubit președinte. Revista LUMEA, nr. 11/2023, pp. 47-57. ISSN 1583-2457. Situația mondială inspira multă neliniște în preajma celui de-al doilea război mondial. În 1941, fratele său mai mare, Joe, în care tatăl său își pusese speranțele pentru un mandat la președinția SUA, s-a înrolat în Marina Militară, fiind instruit ca pilot. Din același motiv al ambiției, Jack s-a oferit și el ca voluntar la marină și la infanterie, dar nu a fost acceptat din cauza problemelor de sănătate (boli cronice și afecțiuni ale coloanei vertebrale). A refuzat să renunțe și, cu ajutorul tatălui său, care i-a falsificat fișa medicală, și fără să treacă examenul medical, a fost acceptat în 1941 ca voluntar la Centrul de Informații navale din Washington, care urmărea mișcările flotelor inamice, fiind promovat la gradul de locotenent în 1943.
După scandalul unei iubiri periculoase cu o femeie măritată, Inga Arvad (care scria pentru ziarul Times Herald), despre care se presupunea că ar fi fost spion nazist și care era urmărită în permanență de FBI, tatăl său și-a folosit influența ca să-l despartă, aranjând ca fiul său să plece de la Centrul de Informații și să fie transferat pe o altă navă.
A fost ales să fie comandant adjunct al torpilorului PT109, care avea ca destinație să intercepteze vasele japoneze transportatoare de trupe și provizii în zonele deținute de japonezi. La [1 august]] 1943, torpilorul care patrula în zona Insulelor Solomon a fost lovit de distrugătorul japonez Amagiri.
Toți membrii echipajului au fost aruncați în mare, dar Jack s-a ridicat la suprafață, și-a adunat echipajul pe o scândură ruptă și a înotat până i-a scos pe uscat pe cea mai apropiată insulă. Au fost salvați 10 din cei 12 membri ai echipajului. Fapta eroică a lui Jack a ajuns pe prima pagină a cunoscutului New York Times. thumb|left|Lt. John F. Kennedy comandant la bordul PT-109 Joe căpătase o obsesie de a recupera primul loc în fața ambițiilor tatălui său după fapta eroică a fratelui său mai mic și căuta misiunile cele mai periculoase pentru a-și demonstra bărbăția. În august 1944, familia Kennedy, aflată la New York, a primit o telegramă prin care era informată că Joseph Kennedy jr. și-a pierdut viața pe frontul european, avionul pe care îl pilota explodând deasupra Canalului Mânecii.
Capul familiei Kennedy și-a pus toate speranțele și ambițiile politice pe umerii lui Jack.
Cariera politică Urmând instrucțiunile tatălui său, Jack a repetat în fiecare discurs electoral fapta sa eroică din Pacificul de sud și moartea tragică a fratelui său. Din culise, tatăl său se ocupa cu administrarea economică și canalizarea sumelor uriașe în mai multe direcții pentru a asigura susținătorii fiului său. În mai 1946 câștigă investitura Partidului Democrat, zdrobește candidatul Republicanilor, de origine italiană, în alegerile din decembrie și este ales pentru prima oară în Congres. Starea sănătății sale era însă critică, suferea și de hernie de disc și de boala Addison.
Și-a efectuat al doilea mandat la Congres fără să inițieze o mișcare ambițioasă, dar a început să dea și mai multă importanță ideologiei sale politice și a hotărât să încerce să obțină un loc la Senat. A pornit un turneu mondial pentru a-și promova ideile și profilul moral internațional în care a avut întâlniri importante cu președintele Iugoslaviei, Iosip Broz Tito, cu Papa, cu premierul israelian David Ben Gurion, cu premierul indian Nehru. În 1952 și-a îndreptat atenția spre Senat, campania electorală fiind condusă de fratele său mai mic,Robert Kennedy și având baza de operațiuni statul Massachusets. Cu ajutorul fratelui său, a obținut un loc în Senat.
În mai 1953, după ce relația a rămas mult timp ascunsă, Jacqueline Lee Bouvier (care lucra ca fotoreporter la ziarul Washington Times), a plecat la Londra, cu un scop dublu: să se ocupe jurnalistic de încoronarea reginei Elisabeta a II-a pentru ziarul la care lucra și să testeze sentimentele iubitului ei, Jack. La întoarcerea în America, Jack a cerut-o de nevastă în aeroport. La 12 septembrie 1953, Jack și Jacqueline s-au căsătorit. În 1956, datorită problemelor cronice cu coloana vertebrală, Kennedy a fost supus la multiple intervenții chirurgicale, iar în timpul convalescenței, a scris o carte istorică - "Profiles in Courage", care a câștigat premiul Pulitzer. A fost respins să obțină învestirea la funcția de Vicepreședinte al Partidului Democrat, care a fost acordată senatorului de Tennessee, Estes Kefauver.
După ce a vizitat 150 de orașe, s-a relaxat pe iahtul său și a rostit discursuri de susținere a lui Adlai Stevenson (candidatul democrat la alegerile prezidențiale) care a pierdut în fața republicanului Dwight David Eisenhower, Jack împreună cu fratele său au tras învățăminte de pe urma luptei electorale.
Alegerile prezidențiale din 1960 thumb|Portretul oficial al președintelui John F.Kennedy În ianuarie 1960, Kennedy și-a anunțat candidatura la președinția SUA. Atenția sa s-a îndreptat către mass-media, făcând apel direct către poporul american. Rezultatul a fost o victorie zdrobitoare împotriva adversarului său, Hubert Humphrey, în turul preliminar, și victoria împotriva lui Lyndon B. Johnson pentru investitura Partidului Democrat. La 14 iulie 1960, la congresul Partidului Democrat de la Los Angeles, Kennedy a fost investit candidat cu aproape dublul voturilor adversarului său. S-a bazat pe tehnicile moderne cum ar fi sondajele, promovarea cu mass-media și relații cu publicul.
Lupta electorala dintre el si republicanul Richard Nixon a fost prima lupta electorală televizată din Statele Unite, consacrând astfel un nou tip de luptă electorală. Tânărul Kennedy, care deși era mai puțin experimentat, l-a dominat categoric pe fostul vicepreședinte din timpul mandatului președintelui Ike. Deși ascultătorii de la radio erau convinși că Nixon va câștiga, telespectatorii au rămas cu impresia că Kennedy va câștiga, asta pentru că Nixon le-a apărut întunecat și infernal în contrast cu zâmbitorul și sincerul Kennedy.
Pe 8 noiembrie 1960, Kennedy a fost ales al 35-lea președinte al SUA, ca primul președinte catolic de origine irlandeză, cu cea mai mică diferență de voturi din istorie: 34.220.984 pentru Kennedy contra 34.108.157 pentru Nixon. thumb|left|Învestirea lui John F. Kennedy în funcția de președinte La 20 ianuarie 1961, o mulțime de oameni au participat la inaugurarea sa, pentru a urmări depunerea jurământului în fața Capitoliului, care deși a durat 15 minute, a rămas cu cele mai dinamice discursuri din istorie, rostite de Kennedy cu intensitate și dinamism.(Un amănunt interesant: printre invitați s-a aflat și fostul lt. Comandor Kohei Hanami, căpitanul distrugătorului japonez Amagiri, care l-a scufundat în 1943 în Pacific)
Perioada de președinție
Kennedy i-a menținut în funcții pe Allan Dulles și Edgar Hoover ca directori CIA și FBI. Kennedy insista să își aleagă colaboratori pentru Casa Albă dintr-un cerc de oameni tineri, liberali, educați și activi, grupul de colaboratori fiind numit Echipa Cambridge, compus din absolvenții Universității Harvard sau cea din Massachusetts. Consilierii speciali ai președintelui au fost Arthur Schlesinger Jr. și McGeorge Bundy, ministru al apărării Robert S. McNamara - fost director al companiei producătoare de autovehicule Ford, ministrul de externe Dean Rusk-fost membru al fundației Rockefeller, ambasador al SUA în India economistul John Kenneth Galbraith, ambasador al SUA în Japonia Edwin O. Reischauer, iar pe Robert Kennedy, fratele său, l-a numit ministrul justiției. thumb|Kennedy la Poarta Brandenburg: a vizitat Berlinul de Vest pentru a critica comunismul printr-un discurs cu expresia celebră: "Ich bin ein Berliner" Politica noilor frontiere a lui Kennedy promitea reforme în educație, sănătatea publică, programul spațial (care a înregistrat progrese rapide), abordările problemelor constante: șomajul, locuințele și rasismul. Kennedy avea să desfășoare tranziția de la economia de război la cea de pace. thumb|JFK inspectează capsula spațială Mercury (23 februarie 1962)
Invadarea Cubei După preluarea președinției, Kennedy a aflat de planul de invadare a Cubei, moștenire de la fosta administrație Eisenhower. Având ca scop răsturnarea regimului socialist al lui Fidel Castro printr-o revoluție populară, CIA instruia și înarma refugiați cubanezi pentru debarcarea acestora în Golful Porcilor din Cuba. Spre deosebire de predecesorul său care aștepta ocazia care să-i justifice intervenția militară, Kennedy s-a opus inițial, dar într-un sfârșit a cedat însă presiunilor CIA, cu condiția ca la operațiune să nu participe trupe americane. La 17 aprilie 1961, refugiații cubanezi au întreprins debarcarea programată în Sud-Vestul Cubei, în Golful Porcilor, dar au fost învinși în totalitate după 3 zile. Castro a ridiculizat SUA, declarând Cuba republică socialistă și pe sine marxist-leninist și încheind alianță cu Uniunea Sovietică. Operațiunea din Golful Porcilor a fost una din greșelile grave ale lui Kennedy, nerespectându-și promisiunea din discursul inaugural.
La 3 iunie 1961, la summitul istoric ce a avut loc la Viena, proaspătul președinte se întâlnește cu premierul rus Nikita Sergheevici Hrușciov. Bazele întâlnirii de vârf erau speranțele dezamorsării Războiului Rece dintre Vest și Est. Deși Hrușciov era jovial, Kennedy a păstrat o atitudine rezervată. Discuția dintre ei nu a adus rezultate. thumb|left|John Kennedy și Nikita Hrușciov la summitul de la Viena din 1961