Aceasta este o listă a domnilor Țării Românești, de la prima mențiune a unui regim politic medieval situat între Carpații Meridionali și fluviul Dunărea, până la unirea cu Moldova în 1859, care a dus la crearea României.

Stăpânirea dinastică este greu de atribuit, având în vedere definiția tradițională liberă a familiei conducătoare. În principiu, prinții erau aleși din orice ramură a familiei, inclusiv fiii bastarzi ai unui domnitor anterior, fiind definiți ca os de domn, „de măduvă voievod”, sau ca având eregie, „ereditate ” (din latinescul hereditas); instituțiile însărcinate cu alegerea, dominate de boieri, aveau grade fluctuante de influență. Sistemul în sine a fost contestat de uzurpatori și a devenit învechit odată cu epoca fanariotă, când conducătorii au fost numiți de sultanii otomani; între 1821 și 1878 (data independenței României) au fost puse în practică diverse sisteme care îmbină alegerea și numirea. Domnitorii valahi, ca și domnitorii moldoveni, purtau titlurile de voievod („duce”) sau/și hospodar („domn, stăpân”); când se scria în română se folosea termenul Domn (din latinescul dominus).

Majoritatea conducătorilor nu au folosit forma numelui cu care sunt citați, iar mulți au folosit mai mult de o formă a numelui lor; în unele cazuri, domnitorul a fost menționat doar în surse străine. Numele complete sunt fie versiuni moderne, fie cele bazate pe mențiuni în diverse cronici.

Listă

Dinastia Basarabilor +PortretNumeFamilieDomniechenar|centru|faracadru|221x221pxIoan Basarab I „Întemeietorul”Basarab1310–1352chenar|centru|faracadru|238x238pxNicolae Alexandru 1352–1364chenar|centru|faracadru|246x246pxVladislav I 1364–1377chenar|centru|faracadru|361x361pxRadu I 1377–1383Dan I Basarab-Dănești1383–1386chenar|centru|faracadru|269x269pxMircea I „cel Bătrân” Basarab1386–1394Vlad I „Uzurpatorul” Basarab-Dănești1394–1397chenar|centru|faracadru|269x269pxMircea I „cel Bătrân” Basarab1397–1418Mihail I 1418–1420chenar|centru|faracadru|164x164pxRadu al II-lea „Praznaglava” 1420–1422chenar|centru|faracadru|167x167pxDan al II-lea Basarab-Dănești1422–1426chenar|centru|faracadru|164x164pxRadu al II-lea „Praznaglava” Basarab1426–1427chenar|centru|faracadru|167x167pxDan al II-lea Basarab-Dănești1427–1431Alexandru I Aldea Basarab1431–1436chenar|centru|faracadru|246x246pxVlad al II-lea „Dracul” Basarab-Drăculești1436–1442Mircea al II-lea „cel Tânăr” 1442–1442Basarab al II-lea Basarab-Dănești1442–1443 chenar|centru|faracadru|246x246pxVlad al II-lea „Dracul”Basarab-Drăculești1443-1447Mircea al II-lea „cel Tânăr” 1446–1447chenar|centru|faracadruVladislav al II-lea Basarab-Dănești1447–1448centru|faracadru|227x227pxVlad al III-lea „Țepeș” Basarab-Drăculești1448chenar|centru|faracadruVladislav al II-lea Basarab-Dănești1448–1456centru|faracadru|227x227pxVlad al III-lea „Țepeș” Basarab-Drăculești1456–1462chenar|centru|faracadru|207x207pxRadu al III-lea „cel Frumos” 1462–1473chenar|centru|faracadru|206x206pxBasarab al III-lea Laiotă „cel Bătrân” Basarab-Dănești1473chenar|centru|faracadru|207x207pxRadu al III-lea „cel Frumos” Basarab-Drăculești1473–1474chenar|centru|faracadru|206x206pxBasarab al III-lea Laiotă „cel Bătrân” Basarab-Dănești1474chenar|centru|faracadru|207x207pxRadu al III-lea „cel Frumos” Basarab-Drăculești1474chenar|centru|faracadru|206x206pxBasarab al III-lea Laiotă „cel Bătrân” Basarab-Dănești1474–1474chenar|centru|faracadru|207x207pxRadu al III-lea „cel Frumos” Basarab-Drăculești1474–1475chenar|centru|faracadru|206x206pxBasarab al III-lea Laiotă „cel Bătrân” Basarab-Dănești1475–1476centru|faracadru|227x227pxVlad al III-lea „Țepeș” Basarab-Drăculești1476chenar|centru|faracadru|206x206pxBasarab al III-lea Laiotă „cel Bătrân” Basarab-Dănești1476–1477Basarab al IV-lea „cel Tânăr Țepeluș”1477–1481Mircea al III-lea „Dracul”Basarab-Drăculești1481centru|faracadruVlad al IV-lea „Călugărul”1481Basarab al IV-lea „cel Tânăr Țepeluș”Basarab-Dănești1481–1482centru|faracadruVlad al IV-lea „Călugărul”Basarab-Drăculești1482–1495centru|faracadru|212x212pxRadu al IV-lea „cel Mare”1495–1508centru|faracadru|189x189pxMihnea I „cel Rău”1508–1509Mircea al III-lea „Dracul”1509–1510Vlad al V-lea „cel Tânăr”1510–1512

Dinastia Craioveștilor PortretNumeFamilieDomniecentru|faracadru|288x288pxNeagoe Basarab al V-lea Craiovești1512–1521centru|faracadru|258x258pxTeodosie (Doamna Despina regentă) 1521–1522

Dinastia Basarabilor (din nou) PortretNumeFamilieDomniecentru|faracadru|229x229pxRadu al V-lea „de la Afumați” Basarab-Drăculești1522–1523Vladislav al III-lea Basarab-Dănești1523Radu al IV-lea BădicaBasarab-Drăculești1523–1524centru|faracadru|229x229pxRadu al V-lea „de la Afumați”1524Vladislav al III-leaBasarab-Dănești1524centru|faracadru|229x229pxRadu al V-lea „de la Afumați”Basarab-Drăculești1524–1525Vladislav al III-leaBasarab-Dănești1525centru|faracadru|229x229pxRadu al V-lea „de la Afumați”Basarab-Drăculești1525–1529Basarab al VI-lea1529centru|faracadru|186x186pxMoiseBasarab-Dănești1529–1530centru|faracadru|256x256pxVlad al VI-lea „Înecatul”Basarab-Drăculești1530–1532centru|faracadru|253x253pxVlad al VII-lea Vintilă „de la Slatina”1532–1535centru|faracadru|418x418pxRadu al VII-lea Paisie1535–1545centru|faracadru|396x396pxMircea al VII-lea „Ciobanul”1545–1552Radu al VIII-lea Ilie „Haidăul”1552–1553centru|faracadru|396x396pxMircea al VII-lea „Ciobanul”1553–1554centru|faracadru|183x183pxPătrașcu „cel Bun”1554–1558centru|faracadru|396x396pxMircea al VII-lea „Ciobanul”1558–1559centru|faracadru|285x285pxPetru I „cel Tânăr” (Doamna Chiajna regentă până în 1564)1559–1568centru|faracadru|184x184pxAlexandru al II-lea Mircea1568–1574Vintilă1574centru|faracadru|184x184pxAlexandru al II-lea Mircea1574–1577centru|faracadru|430x430pxMihnea al II-lea „Turcitul” (Doamna Ecaterina regentă)1574–1583centru|faracadru|251x251pxPetru al II-lea „Cercel”1583–1585centru|faracadru|430x430pxMihnea al II-lea „Turcitul”1585–1591

Diverse dinastii PortretNumeFamilieDomnieȘtefan „Surdul” Mușat1591–1592Alexandru al III-lea „cel Rău”1592–1593centru|faracadru|257x257pxMihai ViteazulBasarab-Drăculești1593–1600centru|faracadru|189x189pxNicolae Pătrașcu1599–1600centru|faracadru|368x368pxSimion MovilăMovilă1600–1601Radu al IX-lea MihneaBasarab-Drăculești1601–1602centru|faracadru|368x368pxSimion MovilăMovilă1602centru|faracadru|218x218pxRadu al X-lea ȘerbanCraiovești1602–1610Radu al IX-lea MihneaBasarab-Drăculești1611centru|faracadru|218x218pxRadu al X-lea ȘerbanCraiovești1611Radu al IX-lea MihneaBasarab-Drăculești1611–1616Gavril MovilăMovilă1616centru|faracadru|281x281pxAlexandru al IV-lea IliașMușat1616–1618Gavril MovilăMovilă1618–1620Radu al IX-lea MihneaBasarab-Drăculești1620–1623 Alexandru al V-lea „Coconul”1623–1627centru|faracadru|281x281pxAlexandru al IV-lea IliașMușat1627–1629centru|faracadru|197x197pxLeon Tomșa1629–1632Radu al XI-lea IliașMușat1632centru|faracadru|266x266pxMatei BasarabBrâncovenești1632–1654centru|faracadru|250x250pxConstantin ȘerbanCraiovești1654–1658centru|faracadru|189x189pxMihnea al III-lea RaduBasarab-Drăculești1658–1659

Stăpânirea pre-fanariotă PortretNumeFamilieDomniecentru|faracadru|237x237pxGheorghe GhicaGhica1659–1660centru|faracadru|257x257pxGrigore I Ghica 1660–1664centru|faracadru|192x192pxRadu Leon 1664–1669centru|faracadru|287x287pxAntonie „din Popești” 1669–1672centru|faracadru|257x257pxGrigore I GhicaGhica1672–1673centru|faracadru|460x460pxGheorghe DucaDucas1673–1678centru|faracadru|195x195pxȘerban CantacuzinoCantacuzino1678–1688centru|faracadru|243x243pxConstantin BrâncoveanuBrâncovenești1688–1714centru|faracadru|193x193pxȘtefan CantacuzinoCantacuzino1714–1716

Stăpânirea fanariotă PortretNumeFamilieDomniecentru|faracadru|272x272pxNicolae Mavrocordat Mavrocordat1716–1716– Ocupație Habsburgică1716Ioan MavrocordatMavrocordat1716–1719centru|faracadru|272x272pxNicolae Mavrocordat1719–1730centru|faracadru|281x281pxConstantin Mavrocordat1730centru|faracadruMihai RacovițăRacoviță1730–1731centru|faracadru|281x281pxConstantin MavrocordatMavrocordat1731–1733centru|faracadru|256x256pxGrigore al II-lea GhicaGhica1733–1735centru|faracadru|281x281pxConstantin MavrocordatMavrocordat1735–1741centru|faracadruMihai RacovițăRacoviță1741–1744centru|faracadru|281x281pxConstantin MavrocordatMavrocordat1744–1748centru|faracadru|256x256pxGrigore al II-lea GhicaGhica1748–1752centru|faracadru|253x253pxMatei Ghica1752–1753Constantin RacovițăRacoviță1753–1756centru|faracadru|281x281pxConstantin MavrocordatMavrocordat1756–1758centru|faracadru|246x246pxScarlat Grigore GhicaGhica1758–1761centru|faracadru|281x281pxConstantin MavrocordatMavrocordat1761–1763Constantin RacovițăRacoviță1763–1764Ștefan Racoviță1764–1765centru|faracadru|246x246pxScarlat Grigore GhicaGhica1765–1766Alexandru Scarlat Ghica1766–1768– Ocupație rusească1768centru|faracadru|266x266pxGrigore al III-lea GhicaGhica1768–1769– Ocupație rusească1769–1770Manole Giani RusetRosetti1770–1771centru|faracadru|335x335pxAlexandru IpsilantiIpsilanti1774–1782Nicolae CarageaCaragea1782–1783centru|faracadru|294x294pxMihai SuțuSuțu1783–1786centru|faracadru|307x307pxNicolae MavrogheniMavrogheni1786– 1789– Ocupație Habsburgică1789–1790centru|faracadru|294x294pxMihai SuțuSuțu1791–1793centru|faracadruAlexandru MoruziMoruzi1793–1796centru|faracadru|335x335pxAlexandru IpsilantiIpsilanti1796–1797Constantin HangerliHangerli1797–1799centru|faracadruAlexandru MoruziMoruzi1799–1801centru|faracadru|294x294pxMihai SuțuSuțu1801–1802centru|faracadru|271x271pxAlexandru Suțu1802centru|faracadru|287x287pxConstantin IpsilantiIpsilanti1802–1806– Ocupație rusească1806–1812centru|faracadru|227x227pxIoan CarageaCaragea1812–1818centru|faracadru|227x227px– Caimacam: Grigore Brâncoveanu, alături de Barbu Văcărescu, Grigore Ghica și Samurcaș1818centru|faracadru|254x254pxAlexandru SuțuSuțu1818–1821

Perioada post-fanariotă PortretNumeFamilieDomniecentru|faracadru|265x265pxScarlat CallimachiCallimachi1821centru|faracadru|298x298pxTudor Vladimirescu1821centru|faracadru|239x239pxGrigore al IV-lea GhicaGhica1822–1828– Ocupație rusească1828–1834centru|faracadru|299x299pxAlexandru Dimitrie GhicaGhica1834–1842centru|faracadru|237x237pxGheorghe BibescuBibescu1842–1848centru|faracadru|200x200px– Guvernul Provizoriu1848– Locotenența domnească: Christian Tell, Ion Heliade Rădulescu, Nicolae Golescu1848– Ocupație rusească și otomană1848–1851centru|faracadru|250x250pxCaimacam: Constantin Cantacuzino1848centru|faracadru|253x253pxBarbu ȘtirbeiȘtirbei1848–1853– Ocupație rusească1853–1854– Ocupație otomană1854– Ocupație austriacă1854–1856centru|faracadru|253x253pxBarbu ȘtirbeiȘtirbei1854–1856Caimacam: Alexandru Dimitrie Ghica1856–1858Caimacam: Ioan Manu, Emanoil Băleanu, Ioan Al. Filipescu1858–1859centru|faracadru|272x272pxAlexandru Ioan Cuza1859–1862

Principatele Unite Române PortretNumeFamilieDomniecentru|faracadru|272x272pxAlexandru Ioan Cuza 1862–1866centru|faracadru|265x265pxCarol de Hohenzollern-SigmaringenHohenzollern-Sigmaringen1866–1881Pentru conducătorii următori, vedeți Regii României.

Cronologia domniilor

1300–1400 </div>

1400–1500

1500–1600

1600–1700 1700–1800 1800–1862

Note

Bibliografie Constantin Rezachevici, Cronologia domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324–1881, Volumul I, Editura Enciclopedică, 2001 Ioan Scurtu, Ion Alexandrescu, Ion Bulei, Ion Mamina, Enciclopedia de istorie a României, Editura Meronia, București, 2001

Lectură suplimentară Ștefan Grigorescu, Domnitorii și arhiereii Țării Românești. Ctitoriile și mormintele lor, Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, București, 2009 Pompiliu Tudoran, Domnii trecătoare, domnitori uitați, Editura Facla, 1983 Radu Popescu, Constantin Filipescu, Istoriile domnilor Țării Romînești, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1963 (redactor șef) Corneliu Diaconovich: Enciclopedia română I-III., W. Kraft, București, 1898–1904 Dimitrie Gusti: Enciclopedia României, Imprimeria Națională, București, 1938–1943