Economia în Evul Mediu Timpuriu

Între secolele III-VII a avut loc o răcire climatică ce a modificat radical vegetația. În nordul Europei, grâul nu mai era cultivat în condițiile predominării pădurilor și mlaștinilor. Terenurile cultivate erau tot mai puține în raport cu spațiile naturale. O mare parte din suprafață Europei era dominată de păduri, însă străpunse de drumuri, poieni în care erau instalate sate. Negustorii le traversau pentru a cumpăra lemn sau vânat. Vechile orașe romane au fost abandonate și invadate de pădure sau au devenit spațiu necultivat. Alte așezări romane au fost reocupate, oferind adăpost. După o perioadă de ameliorare economică și socială, odată cu decăderea imperiului carolingian, din secolul IX, stabilitatea europeană dispare din nou prin invaziile vikingilor, arabilor și maghiarilor. Vikingii au provocat distrugeri, au furat metalele prețioase păstrate în biserici și le-au transformat în monede, intensificându-se schimburile comerciale. Ultimele invazii au dus la apariția castelelor înstărite, la început din lemn, apoi din piatră, acestea devenind instrumente de putere ale seniorilor locali. În Italia, are loc fenomenul "incastellamento", locuințele țăranilor fiind adunate în interiorul unei fortificații. Statele europene aveau să-și revină economic abia din secolele X-XI.

Demografie thumb|left|Nașterea unui copil

Europa medievală se caracteriza printr-un regim demografic pre-industrial care era variabil. În unele perioade, populația creștea rapid, natalitatea fiind ridicată, ajungând la 40 de copii/1000 de locuitori. Fetele se căsătoreau timpuriu, de la vârsta de 12 ani, având o perioada îndelungată de fertilitate. Metodele contraceptive erau absente, necunoscute și interzise de biserica. Mortalitatea infantilă era ridicată, de aceea, un copil din trei nu apucă vârsta maturității. Femeile mureau la naștere, iar speranța de viață era extrem de scăzută (30-40 de ani) din cauza epidemiilor, foametei, războaielor. Sarcinile puteau fi pierdute din cauza muncilor grele practicate de femei în timpul sarcinii.

Creșterea alarmantă a populației peste pragul resurselor ale unui teritoriu ducea la foamete, limitând numărul oamenilor. Pentru a avea condiții mai bune de viață, populația se deplasa dintr-o zonele suprapopulate în alte zone izolate, având loc procesul de colonizare rurală.

Din secolul al III-lea, Europa a intrat într-o perioadă lungă de regres demografic datorită războaielor, migrațiilor, foametei și epidemiilor. Dacă prin secolul al II-lea erau 50 de milioane, în secolul al V-lea populația Europei era de 30 de milioane de locuitori. Ciuma din secolul al VI-lea, celibatul și refuzul procreerii, ca noi comportamente morale inspirate din creștinism au contribuit la scăderea populației. Ogoarele au fost părăsite de populația romană, pentru barbari fiind o oportunitate. Deși Europa avea resurse naturale bogate, numărul scăzut de locuitori nu permitea valorificarea acestora.

Transporturile thumb|left|Caruta trasa de boi thumb|Sistemul de injugare a cailor in evul mediu După colapsul Imperiului Roman de Apus, rețeaua de drumuri romane n-a mai fost întreținută, cauzând îngreunarea sau încetarea transporturilor. Fiind înguste, având scop militar pentru deplasarea trupelor, nu erau potrivite pentru transportul cu marfă de cantitate mare, de aceea erau utilizate drumuri străvechi. Înainte să fie descoperit sistemul de înjugare a animalelor, cu tracțiune pe piept, caii erau folosiți doar pentru șarete cu două roți, iar boii trăgeau care mari cu patru roți, cu o viteză de 3 km/ora. Pentru transport erau utilizate fluviile și râurile, permițând un transport rapid în condiții mai bune a mărfurilor de volum mare precum cerealele, lemnul, vinul, uleiul, sarea. Marea Mediterană era principala intersecție a drumurilor comerciale dintre Est și Vest, până la expansiunea islamică. În Marea Nordului sau Marea Mânecii, erau desfășurate expediții de jaf sau colonizare de către anglo-saxoni sau vikingi, dar și expediții comerciale.

Ruralizarea thumb|left|Asezare medievala-timpurie din Bavaria (reconstituire) thumb|Asezare anglo-saxona-reconstituire

Chiar și după colapsul Imperiului Roman de Apus, s-au menținut domeniile extinse ca "villae", fermele izolate și aglomerările rurale de tip "vici". După marile migrații, unele domenii "villae" din nord au fost abandonate, ori erau utilizate drept cătune cu scop de protecție pentru locuitori, datorită fortificării cu ziduri sau valuri de pământ.

Barbarii, ce locuiau în aglomerări rurale, au transplantat aceste structuri în zonele unde s-au stabilit. Biserica a contribuit la fixarea populației rurale, fiind unitate administrativ religioasă. Locuințele erau din lemn, iar în nord, casele reuneau sub același acoperiș oameni și animale și erau alcătuite dintr-o singură încăpere destinată membrilor familiei. Deși terenul marilor domenii ale nobililor sau ale bisericii erau încă cultivate de sclavi supravegheați de vătafi până în secolul al VII-lea, numărul sclavilor tot scădea datorită lipsei surselor de aprovizionare și datorită eliberării acestora (această faptǎ fiind interpretată ca fiind "pioasă"). Mulți foști sclavi au primit o gospodărie proprie, însă erau obligați să plătească datoriile proprietarului.

Agricultura thumb|left|Plugari anglo-saxoni thumb|Calendarul lucrarilor agricole thumb|left|Lucrarea pamantului thumb|Sistemul organizarii domeniale feudale Cerealele erau în continuare baza alimentației. Erau cultivate legume precum ceapă, usturoi, varză, napi, mazăre. Se cultivau puțini pomi fructiferi, cei mai frecvent menționați fiind merii, perii și prunii. În zona Mediteraneană erau cultivate citriciele și măslinii. Cornutele mari erau utilizate la tracțiune pentru lucrarea terenului, dar și pentru alimentație. În zona mediteraneană erau crescute ovinele și caprinele. Germanicii creșteau porci, și foloseau grăsimile animale pentru gătit în proporții mari, pe când europenii din sud utilizau uleiul de măsline.

În nord era dominantă cultura viței de vie, fiind asociată cu creștinismul care îi oferea o utilizare rituală. Germanicii cultivau hamei pentru bere și preparau hidromelul, din tipuri de cidru din fructe. În Evul Mediu Timpuriu era utilizat sistemul rotației bienale: după ce un teren era cultivat un an, era lăsat în pârloagă anul următor, fiind îngrășat în mod natural de animalele ce erau lăsate să pască. În lipsa depunerii sistematice a îngrășămintelor , pământul era epuizat în câțiva ani. De aceea, erau comise defrișări masive, iar vechile așezări erau abandonate. Se recolta de 3-4 ori mai mult sămânța folosită, iar în anii secetoși și mai puțin, de aceea, lumea europeană se află în permanență sub amenințarea foametei.

Pământurile ușoare din zona mediteraneană erau lucrate cu plugul de lemn de tip roman, "aratrum", cu brăzdar de fier. În regiunile nordice, pământurile erau lucrate cu plugul greu-"Pflug"-de origine germanică. Avea brăzdar de fier și întorcea brazda, pentru a aerisi mai bine pământul. Ca să fie tras era nevoie de trei perechi de boi, astfel, erau utilizate brazde lungi. Formă parcelelor era rectangulară, cu lungimi mai mari decât lățimea. Cerealele erau măcinate cu râșnitele de mâna sau la mori de apă, ce erau rare. Între secolele VII-VIII, climă s-a îmbunătățit, situația politică s-a stabilizat, astfel are loc o ameliorare a condițiilor economice. Are loc o creștere demografică lentă, dar sigură. Erau stimulate căutările pentru îmbunătățirea tehnicilor, astfel apar unelte de fier de calitate, ce duc la creșterea defrișărilor și stabilirea multor așezări noi ce se lărgesc. Este răspândit sistemul de înjugare a animalelor cu tracțiune pe piept ce înlocuia tracțiunea de gât. Caii sunt potcoviți și apare scărița de să, având efecte avantajoase pe plan militar. Suprafețele de teren erau lucrate mai rapid și mai ușor. Muncile agricole se pot face acum mai ușor, astfel, producțiile au crescut. Apare sistemul asolamentului trienal, prin care terenul întreii comunități rurale era împărțit în trei, dintre care o parte era semănată cu cereale de toamnă-grâu, secară, o parte cu cereale de primăvară, folosite pentru hrănirea animalelor-orz, ovăz, mei, iar a treia parte era lăsată în pârloagă. Avantajul era obținerea a două recolte, ce oferea o stabilitate și securitate mai mari oamenilor împotriva capriciilor climatice, asigurând hrană acestora și hrană animalelor, și a cailor, care puteau fi utilizați la scară largă în muncile agricole sau în războaie.

Se conturează structura domeniului feudal, pământul fiind exploatat pentru profitul proprietarului-rezervă seniorală, iar pe de altă parte erau gospodăriile țăranilor dependenți. Rezervă seniorală cuprindea reședința seniorului, o parte a terenului arabil, pășunilor, viilor, pădurii, heleșteielor și lacurilor. Loturile de pământ lucrate de țăranii dependenți cuprindeau casele, grădinile de legume, parcelele de teren arabil. Unitatea de exploatare agricolă purta atunci denumirea de "mansă" în documente, în funcție de zona și de calitatea solului, având între 5-30 hectare. Țăranii puteau avea dreptul la exploatarea pădurii și pășunilor prin plata, să cultive viță de vie și pomi fructiferi. Obligațiile lor față de seniori erau în muncă sau în produse.

Comerțul thumb|left|Dinarul de argint thumb|Balanță și greutăți vikinge Schimburile comerciale s-au diminuat. Se mai mențineau legăturile cu Imperiul Bizantin, întreținute de negustorii sirieni sau evrei. Se bătea moneda de aur în regatul franc. Treptat, circulația monetară s-a redus. Apar monede noi, de argint, ca sceattas din lumea frizona și din insulele britanice. Odată cu ruralizarea societății, orașele decad ca centre de producție, păstrându-și doar rolul politic și religios.

Dinarul de argint emis de carolingieni a înlocuit vechea moneda de aur bizantină , devenită din ce în ce mai rară și puțin adecvată unor schimburi de mică valoare, desfășurate pe plan local. După secolul al VII-lea, odată cu expansiunea islamică, comerțul din Marea Mediteraneană dintre Vest și Est dispare.

Centrul comercial se deplasează astfel spre nord, mai ales în Franța de azi, unde apar porturi noi, ca Quentovic pe țărmul râului Canche, Durstede în delta Rinului. Orașele renasc economic, sunt practicate activități meșteșugărești pe scară largă.

Societatea thumb|left|Nobili, regi, războinici și preoți anglo-saxoni thumb|Nobili, cavaleri și preoți franci Vechea aristocrație romană și cea germanică fuzionează, prin înrudiri sau schimburi de elemente culturale. Familiile senatoriale romane pătrundeau în domeniul clerical, în timp ce nobilii germanici preferau funcțiile militare. Indiferent de originea etnică, se purtau nume latine, germanice și creștine. Oamenii liberi din clasele inferioare renunțau la libertatea personală pentru a-și caută protecția celor puternici. S-a format astfel țărănimea dependență tot mai numeroasă, formată din indivizi ce și-au pierdut libertatea, descendenții sclavilor ce au primit o bucată de pământ, ai colonilor, liberților. Termenul de "Servus" ce denumea odinioară sclavii antici, din care provine termenul de "șerb" denumea țăranii dependenți. Clerul recruta indivizi numai din rândul nobilimii, care beneficia de privilegiul imunității, agenții regelui având interdicția de a pătrunde pe domeniile acestora pentru a exercită justiția, pretinde taxe sau a recruta. Sistemul organizării domeniale feudale se răspândește din Franța în întreg Occidentul. Dependență țăranilor și biserica a contribuit la fixarea populației în așezări stabile, astfel, apar satele medievale.

Evul Mediu feudal