Reichskomisariatul Ucraina a fost regimul de ocupație al Germaniei Naziste pe teritoriul Ucrainei ocupate între 1941 și 1944. Acesta a fost creat în urma Operațiunii Barbarossa.
Între septembrie 1941 și martie 1944, Comisariatul Ucraina a fost condus de Reichskommissarul Erich Koch. Printre obiectivele noii administrații se numărau pacificarea regiunii și exploatarea, în beneficiul Germaniei, a resurselor și a populației. Adolf Hitler a emis un decret pe 17 iulie 1941 prin care hotăra administrația noilor teritorii ocupate.
Capitala comisariatului se afla la Rivne (în ).
Planurile nemților
Regimul plănuia încurajarea colonizării teritoriului cu fermieri germani și din alte popoare germanice. Trimiterea coloniștilor olandezi a fost întrebuințată "Nederlandsche Oost-Compagnie", o companie olando-germană care avea scopul de a încuraja colonizarea estului cu cetățeni olandezi.
Pe 12 august 1941, Adolf Hitler a ordonat nimicirea orașului Kiev folosindu-se bombe incendiare și împușcături.Berkhoff, pp. 164-165. Din pricina faptului că armatei germane îi lipsea materialul suficient, Kievul a dăinuit. Apoi naziștii au hotărât să înfometeze locuitorii orașului. Pe de altă parte, Heinrich Himmler a considerat Kievul ca fiind "un oraș antic german" datorită Drepturilor de la Magdeburg, pe care le-a câștigat cu secole în urmă, și adesea numea orașul Kiroffo.
Teritoriu administrativ
Reichskomisariatul Ucraina cuprindea un teritoriu asemănător cu cel al Ucrainei sovietice de după război, existând însă câteva deosebiri. Galiția Răsăriteană, care devenise parte a RSS Ucrainene în urma invaziei sovietice a estului Poloniei a fost atașată Guvernământului General al Poloniei. Transnistria fusese anexată de către România iar Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, anexate de URSS în urma ultimatumului din 1940, au fost recuperate de România în 1941.
Galerie
Referințe
Categorie:Foste state din Europa Categorie:Istoria Ucrainei Categorie:Germania nazistă Categorie:Secolul al XX-lea în Polonia Categorie:Istoria Poloniei Categorie:Istoria Belarusului