Marele incendiu din București, cunoscut și ca Focul cel Mare a reprezentat cea mai mare calamitate care a lovit vreodată orașul București, pe atunci capitala principatului Țara Românească. El a început la 23 martie 1847 și a cauzat distrugerea a peste 1850 de clădiri,Georgescu, Focul cel mare ..., p.55, 58 reprezentând o treime din fondul construit al orașului, inclusiv, după cum menționa domnitorul Gheorghe Bibescu, „cea mai populată și bogată parte a Bucureștilor.”Istoria orașului..., p. 201
Incendiul a distrus zona comercială din centrul orașului, formată din clădiri mici și înghesuite construite din lemn, care aveau ulterior să fie înlocuite cu clădiri din piatră cu două nivele, de inspirație austriacă, ce aveau la parter magazinul sau atelierul proprietarului iar etajul superior era destinat locuirii.Georgescu, Focul cel mare ..., p.64 Context
Incendiul Înainte de începerea incendiului, a existat un obicei vechi de Paște în care Paștele era sărbătorit cu trasul de foc de armă. Incendiul a început la ceva timp după instaurarea după-amiezii, la casa cluceresei Zoița Drugăneasca, după ce o armă a fost descărcată greșit, casa fiind lângă metohul Episcopiei Buzăului de la biserica Sf. Dimitrie, și lângă hanul Constantin Vodă, poziționată chiar în centrul orașului, în zona cu cele mai multe clădiri.
Incendiul s-a întins repede, favorizat de prezența unui vânt puternic, cuprinzând totul într-o formă triunghiulară. Vârful triunghiului se afla la casa cluceresei, unde incendiul a izbucnit, cu o latură spre Curtea Veche și a Pușcăriei, iar cealaltă latură spre Lipscani, Hanul și Mănăstirea Sf. Gheorghe. Focul a continuat să se extindă, cuprinzând diverse cartiere, ajungând chiar până la periferia orașului din spre răsărit. Focul s-a domolit în această zonă, datorită caselor ce aveau curți mari, focul neavând posibilitatea să continue, față de zona centrală a orașului unde prezența caselor, prăvăliilor și altor clădiri înghesuite favoriza extinderea focului.
În primele zile de la incendiu, numărul clădirilor afectate nu era cunoscut cu exactitate, însă, se știa că focul a acaparat zone și clădiri precum: mahalaua Sf. Dimitrie (de la biserică la vale), ulița Franțuzească pe partea stângă (azi strada 30 Decembrie), ulița Nemțească (str. Smârdan), ulița Șelarilor, Pușcăria (Piața de Flori), Lipscăniilor de la Picollo încolo, Marchitaniilor, Hanul lui Zamfir (pe Bulevardul 1848, în dosul Bisericii Sf. Ilie Kalinderu), Bogasieriile, Brașoveniile, ulița Bărăției cu biserica, ulița Zarzavagiilor, Hanul lui Papazoglu (în dosul Bărăției), Sf. Gheorghe Vechi, Sf. Gheorghe Nou, Târgul Cucului și Pescăriile vechi.
Ulterior, incendiul a fost oprit mulțumită prezenței pompierilor care au fost ajutați și de soldați.
Incendiul a afectat o suprafață de 158.730 de stânjeni sau 0,64 km2 / 64 de hectare, numărul clădirilor afectate fiind de 1850 de clădiri, dintre care 686 au fost locuințe și case particulare, peste 1.100 de magazine, 10 hanuri și 12 biserici. Numărul deceselor a fost figurat ca fiind 15.
Reconstrucția Incendiul a durat câteva săptămâni până când să fie oprit de tot. Odată cu domolirea incendiului, majoritatea persoanelor care aveau locuințele și prăvăliile afectate de foc au început să acționeze pe cont propriu la reconstruirea acestora, fără a aștepta vreo intervenție sau ajutor de la stat. Un efect al acestei consecințe a fost cererea mare de materiale care s-a rezultat cu creșterea prețurilor semnificativ nu doar la materiale dar și pe piața alimentară. Statul a încercat să intervină pentru a controla prețurile care creșteau.
Într-un final, statul a intervenit în strângerea de fonduri de reparații a orașului, pagubele cauzate de incendiu fiind figurate la 100.000.000 de lei. Printre primele donații considerabile se numără 6000 de galbeni donați de domnitorul Gheorghe Bibescu. Pe lângă domnitor, autoritățile au intervenit în sprijinul reparațiilor, donând sume diferite:
Sume donate
Mitropolia împreună cu episcopiile au contribuit cu un sfert din venitul pe an; adică 500.000 de lei Casa centrală a contribuit cu toate veniturile pe anul respectiv; adică 220.000 de lei Mânăstirile au contribuit cu 700.000 de lei Casa visteriei a contribuit din rezervele sale 300.000 de lei Funcționarii și militarii au contribuit fiecare cu o lună de salariu; adică 300.000 de lei; unde o lună de salariu începea de la 300 de lei Primăriile au contribuit din rezerve 180.000 de lei
În total, s-a adunat o sumă de 2.200.000 de lei.
Contribuții au venit și de la locuitorii din oraș care nu au fost afectați de foc, dar și locuitori ai județelor din țară.
Pe lângă contribuții locale, din afară țării au intervenit și Curțile de la Petersburg, Viena și Stambul, negustorii din Lipsca prin bancherii Sina, Rotchild și alții de la Brașov. Curțile au intervenit în ajutor în interes de a-și întării influența politică, iar negustorii au contribuit în scop benefic pentru continuarea de comerț în București.
Iar pe lângă contribuții venind din Europa, Bucureștiul a mai primit sprijin și din partea moldovenilor.
Comisia realizată de stat În vederea reluării activităților normale în București, statul a constituit o comisie ce venea în ajutorul persoanelor afectate de foc, din subscripții publice din interior și din exterior, precum și contribuții obligatorii reținute din salariile funcționarilor de stat și din veniturile bisericești. Lucrările efective ale comisiei au fost conduse de Ion Oteteleșanu, Mihai Califarov și Lazăr Kalenderoglu.
Comisia a întocmit un raport detaliat cu fiecare cartier afectat, având detalii precum persoanele afectate, tipul de slujbă deținut de acea persoană, tipul de clădire afectată, valoarea clădirii și a bunurilor distruse de foc din clădirea respectivă și în final categorizarea pagubei de la o scară la 1 la 3, influențând astfel decizia finală privind suma de bani pe care persoana o va primi.
La data de 3 mai 1847, Secretariatul Statului a aprobat raportul pe care comisia l-a întocmit și a permis visteriei să împartă suma de bani strânsă, pe baza „biletelor” emise de comisie către persoanele afectate.
Raportul de la 26 iunie 1847 prevedea împărțirea a 2.573.250 de lei către 1559 de persoane afectate. Însă, pe lângă raportul detaliat care prevedea suma de bani pe care persoana respectivă o va primi, un rol important l-a jucat și situația ierarhică socială a persoanei afectate în vederea primii de ajutor. Majoritatea sumelor modice de până la 10.000 de lei au fost predominant date către boieri și negustori.
La data de 29 iunie 1847, prin ofisul nr. 424, domnitorul Gheorghe Bibescu, mulțumește în mod oficial activitățile desfășurate de comisie în vederea împărții banilor persoanelor afectate, în același timp încurajând comisiei să gestioneze orice reclamație pe care o primește, și să distribuie orice sumă de bani rămasă. Printr-un al doilea ofis emis câteva luni mai târziu, s-a dispus distribuirea unor „bilete" suplimentare asupra Visteriei pentru încă 490.430 de lei rămași în casă. Totalul ajutoarelor distribuite s-a ridicat astfel la 3.176.151 de lei și 10 parale.
Majoritatea persoanelor afectate, mai ales cele locuind în cartiere neprivilegiate, au primit în mare între 100 și 300 de lei de fiecare. Au existat nenumărate nemulțumiri în rândul acestor persoane, mulți adunându-se la palat pentru a primit sume mai mari. Comisia a fost astfel obligată să cerceteze fiecare nemulțumire. Totuși, multe dintre aceste persoane care au primit astfel de sume mici nici nu s-au mai prezentat pentru ridicarea banilor sau au refuzat cifra pe care au primit-o.
Spre încheierea finalizării împărțirea sumelor care au rămas neîmpărțite, în aprilie 1848 comisia înaintează domnului faptul că există 52 de persoane afectate de incendiu care nu s-au prezentat la primirea banilor. Astfel, pe data de 17 aprilie 1848, domnitorul oferă un ultimatum de 2 luni persoanelor care nu a venit să își ridice sumele de bani primite din ajutoare.
Cifrele finale de peste un an de la începerea împărțirii banilor figurează 3.195.759 de lei oferiți în ajutorul a 2887 de persoane afectate.
Intervenția consulilor străine Pe lângă acțiunea desfășurată de autoritățile române, au existat și consulii străine care au ajutat la strângerea de fonduri, fiecare consul având motivul său.
Consulul general rus a contribuit semnificativ cu o sumă de 236.800 de lei, provenită în principal din două surse: o dată ca fiind un dar al Curții Imperiale de la Sankt Petersburg și o dată ca o strângere de fonduri realizate în Imperiul Rus. Înainte de toate, consulul rus a efectuat propriile cercetări și documentații asupra persoanelor afectate de incendiu pentru a stabili sumele de bani pe care le va da. Acțiunea aceasta era menită de a consolida prestigiul și influența Rusiei în Țara Românească.
Consulul francez s-a arătat nemulțumit asupra modului în care statul a acordat ajutor persoanelor aflate sub protecția consulului afectate de incendiu. Astfel, consulul francez a înaintat direct o listă cu 12 persoane nedreptățite comisiei pentru a analiza situația.
Urmări
Note
Bibliografie Florian Georgescu, "Focul cel mare din martie 1847", in București: Materiale de istorie și muzeografie: VII, 1969, Muzeul de Istorie a Municipiului București Florian Georgescu (coord.), Istoria Orașului București, 1965, Muzeul de Istorie a Municipiului București
Categorie:Dezastre în București
Categorie:1847 în Principatele Române