Merovech (sau Merowig, Mérovée; ) este considerat al doilea rege al francilor salieni. Existența sa este învăluită în atât de multă obscuritate, încât unii istorieni l-au considerat un rege legendar.

Mérovée a dat numele dinastiei Merovingienilor. Regii merovingieni nu au contestat niciodată existența sa și s-au mândrit cu apartenența la linia sa genealogică.

Biografie Numele Numele lui Merovech poate fi tradus prin „faimos în luptă” sau „luptător renumit”. Acesta ar proveni din termenii francici mare, méere („reputație”, „mesaj”) și vech („bătălie”, „luptă”). În cartea sa Frédégonde et Brunehaut, bazându-se pe cronica lui Fredegar, Marcel Brion propune semnificația de „născut din mare”.

O existență incertă Puține documente atestă existența lui Merovech. Grigore din Tours, în lucrarea sa Zece cărți de istorie, îi acordă o scurtă referință și îl consideră un posibil descendent al lui Clodio: „Unii susțin că din neamul său a ieșit regele Merovech [...]”.

O legendă, relatată într-o perioadă mai târzie — cronica lui Fredegar (III, 9) menționează acest lucru în secolul al VII-lea — întreține îndoiala cu privire la existența reală a lui Merovech: mama sa, soția regelui Clodio, fiind deja însărcinată, a fost sedusă de o „fiară a lui Neptun asemănătoare cu Quinotaurul” în timp ce se scălda în ocean. Rămânând însărcinată a doua oară, cele două sângiuri s-au amestecat pentru a da naștere unei noi dinastii, ai cărei membri erau investiți cu mari puteri și o aură de magie și supranatural, caracteristică Merovingienilor.

Unii istorici se raportează la vechea germană de sus pentru a vedea în Merovech un personaj mitologic care ar fi „fiul mării” (mari în francă), adică un zeu sau un semizeu pe care francii îl cinsteau înainte de convertirea lor la creștinism. Conform lui Godefroid Kurth, „Toate popoarele primitive au crezut în originea supranaturală a dinastiei lor. Regii lor erau descendenții zeilor: acesta era principalul lor titlu pentru a obține ascultarea războinicilor, era și cel mai frumos titlu de noblețe al națiunii însăși”.

De asemenea, s-a sugerat că Merowig ar putea fi o referire la Merwede, un râu olandez al cărui curs inițial corespundea zonei în care locuiau atunci francii salieni. Totuși, nici în acest caz etimologia nu pare să confirme această teză.

În cele din urmă, bazându-se pe o nouă interpretare a două genealogii regale din secolele al IX-lea și al X-lea (numite genealogiile A și B), istoricul Étienne Renard emite postulatul că genealogia B reține doar linia paternă, făcându-l pe Chlodebaude tatăl lui Childeric I și pe Clodio bunicul său patern (în ).

Rezultă că cele trei nume suplimentare preluate în genealogia A ar desemna ascendenții pe linie maternă ai lui Childeric I. Astfel, Chlodebaude, fiul lui Clodio, s-ar fi căsătorit cu Genildis, fiica lui Childeric, din linia regală a Merowingi (Merowinga în francă), sau descendenți ai lui Merovech. Mai degrabă decât bunicul lui Genildis, acest Merovech ar fi strămoșul eponim fondator al liniei, autorul precizând că „Merovech este într-adevăr un personaj evanescent, al cărui nume nu este asociat cu nicio faptă de arme, cu niciun eveniment istoric”.

O existență plauzibilă

Existența lui Merovech nu ar fi de exclus. O genealogie austrasiană realizată între 629 și 639 menționează că: „Chloio este primul rege al francilor. Chloio îl zămislește pe Glodobode. Ghlodobedus îl zămislește pe Mereveo. Mereveus îl zămislește pe Hilbricco. Hildebricus îl zămislește pe Genniodo. Genniodus îl zămislește pe Hilderico. Childericus îl zămislește pe Chlodoveo...”.

Pentru genealogistul Christian Settipani, ar fi vorba despre o listă de regi salieni în care filiațiile ar fi fost stabilite ulterior constituirii sale. Astfel, genealogia ar trebui corectată în felul următor: „Clodion îi zămislește pe Clodebaud și pe Merovech. Merovech îl zămislește pe Childeric...”.

Însă istoricul Jean-Pierre Poly consideră, la rândul său, că dacă Merovech (Merow'ih) este fiul lui Chlodebaude (Hl'udbead), căsătorit în 435, acesta ar fi putut cu greu să-l aibă ca fiu pe Childeric (Hildrih), el însuși rege în jurul anului 456. El deduce de aici că Merovech (Merow'ih) este porecla lui Chlodebaude (Hl'udbead), fiul lui Clodion (Hl'udio).

Priscus face aluzie la evenimente care s-au produs într-un regat franc în epoca lui Merovech: „Pretextul lui Atila pentru războiul său împotriva francilor a fost moartea regilor acestora și disensiunea care s-a ivit între fiii săi pentru supremație. Cel mai mare a decis să se alieze cu Atila, în timp ce al doilea s-a îndreptat către Aetius. L-am întâlnit pe acesta din urmă când a venit în ambasadă la Roma. Fața îi era încă acoperită de puf, iar pletele blonde erau atât de lungi încât și le împletea. Aetius l-a făcut fiul său adoptiv și, la fel ca împăratul, l-a copleșit cu daruri și l-a trimis înapoi ca prieten și aliat”. Istoricii sunt împărțiți cu privire la întrebarea dacă Merovech este unul dintre protagoniștii acestei relatări: Unii, precum Erich Zöllner, consideră că, deoarece regatul francilor ripuari se află în drumul lui Atila, spre deosebire de cel al francilor salieni, acest pasaj se referă la regii francilor ripuari; Alții, precum Émilienne Demougeot, sunt de părere că Merovech este regele mort în 451, iar fiul său, Childeric, este fiul adoptiv al lui Aetius; În cele din urmă, Christian Settipani estimează că, dacă se consideră că fragmentul se aplică francilor salieni (lucru de care nu este sigur), din punct de vedere cronologic, Clodion este regele mort în 451, iar Merovech este fiul aliat cu Roma.

Indiferent dacă a fost sau nu unul dintre prinții franci menționați de Priscus, Merovech s-ar fi stabilit în Gallia Belgica, în regiunea Brabant, și și-ar fi stabilit reședința la Tournai.

Se pare că este acceptat faptul că, fiind legați printr-un tratat de Imperiul Roman, francii salieni au luptat alături de generalul roman Aetius în bătălia de pe Câmpiile Catalaunice (o câmpie situată lângă Châlons-en-Champagne și Troyes), în anul 451. Totuși, sursele nu precizează cine i-a condus în luptă.

Deși francii au suferit pierderi grele în timpul unei confruntări preliminare împotriva gepizilor, istoria nu mai spune nimic despre acest aspect, deși a reținut moartea lui Theodoric I, regele vizigoților, ucis a doua zi în bătălie. Poate că renumele căpeteniilor france nu era suficient de mare în comparație cu cel al unui rege. De fapt, Merovech nu este menționat nici în timpul luptelor, nici după acestea. Prin urmare, nimic nu permite să se afirme că el a păstrat comanda francilor salieni după victorie, dacă a deținut-o vreodată.

Este, de asemenea, tulburător faptul că Clodio este cel care și-a lăsat numele unei întregi linii, de la enigmaticul Chlodebaude până la Clotaire al II-lea, trecând prin Clovis I, Chlodomer și Chlothar I. Childeric I îi dă fiului său, Clovis I (*Hlodwig), un nume al cărui radical hlod îl afiliază bunicului său Clodio (sau chiar lui Chlodebaude), în ciuda unei referințe minore la Merovech (în sufixul wig, vech).

Desigur, Chilperic I își va boteza primul fiu Merovech, iar Clotaire al II-lea va face același lucru. Însă este vorba despre referințe târzii la un strămoș deja îndepărtat, ilustrând mai degrabă apartenența la o descendență consacrată.

În încheiere, Grigore din Tours menționează în lucrarea sa Istoria francilor episodul exilului de opt ani al lui Childeric I în Turingia, petrecut între 450/451 și 457/458. El precizează că, cu această ocazie, salienții aleg să se plaseze sub autoritatea generalului roman Aegidius.

În definitiv, aceste date lasă puțin loc pentru o domnie a lui Merovech, între doi regi cu o istoricitate demonstrată, Clodio și Childeric I. Deși nu poate fi exclus faptul că acesta a luptat în bătălia de pe Câmpiile Catalaunice, nimic nu explică — decât dacă și-ar fi găsit moartea acolo — motivul pentru care dispare apoi din cronici și nu mai joacă niciun rol politic. De altfel, constatarea este aceeași și în ceea ce îl privește pe Chlodebaude.

Indiferent dacă s-a numit Merovech sau Chlodebaude, tatăl lui Childeric I nu este asociat cu niciun eveniment istoric în mod verificabil. În schimb, este incontestabil faptul că acesta din urmă devenise un personaj important în Galia Romană de Nord; dovadă stă fibula cruciformă din aur găsită în mormântul său, „o distincție pe care o primise cu siguranță de la împărat împreună cu paludamentum” (K.-F. Werner). De aici, poate, nevoia de a se înscrie în linia prestigioasă a unui strămoș eponim îndepărtat.

Aluzii în cultura populară

Concepția legendară a lui Merovech constituie sursa lucrării The Holy Blood and the Holy Grail (în ). În acest eseu apărut în 1982, Henry Lincoln, Michael Baigent și Richard Leigh presupun că originea mitologică a regelui francilor ar ascunde o filiație între Iisus Hristos și dinastia Merovingienilor. Această teorie romanescă a fost preluată în 2003 de Dan Brown în romanul său Codul lui Da Vinci.

De altfel, personajul „Merovingianul”, jucat de Lambert Wilson în filmele de science-fiction Matrix Reloaded și Matrix Revolutions, este prezentat ca deținătorul unei cunoașteri inerente inteligențelor artificiale puternice (precum Oracolul și Făuritorul de Chei) care au ales exilul în loc să fie șterse de Matrice. Program informatic corupt, Merovingianul se aseamănă astfel cu un membru al unei vechi clase conducătoare care sfidează mai mult sau mai puțin sistemul actual. „Titlul său se referă la dinastia regală [francă] detronată care, în diverse teorii ale conspirației, se presupune că încă deține puterea Sfântului Graal”.

Surse

Note

Bibliografie

Vezi și Listă de monarhi francezi Imperiul Franc

Legături externe

Note în dicționare sau enciclopedii generale:

Categorie:Nașteri în 415 Categorie:Decese în 457 Categorie:Oameni din secolul al V-lea Categorie:Dinastia Merovingiană Categorie:Regi franci Categorie:Istoria Franței