Situl urban „Vechiul cartier Iosefin” este un monument istoric format dintr-o parte a cartierelor Iosefin și Elisabetin și dezvoltat în zona Non Aedificandi a Cetății Timișoara la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Situl conține multe clădiri în stil Secession și ilustrează concepția urbanistică a epocii.
Descriere thumb|Panou stradal cu planul Sitului urban „Vechiul Cartier Iosefin”
Un sit este un teren delimitat topografic cuprinzând acele creații umane în cadru natural care sunt mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, , științific, tehnic sau al peisajului cultural.Legea nr. 422/18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice (republicată), Monitorul Oficial, nr. 938/20 noiembrie 2006 Situl urban „Vechiul cartier Iosefin” este o zonă din Timișoara delimitată la nord de splaiul Tudor Vladimirescu (adiacent Canalului Bega, la vest de bulevardul General Ion Dragalina, la sud de bulevardul 16 Decembrie 1989, strada Alexandru Odobescu și strada Romulus, iar la est de strada Gheorghe Doja și strada Brașov.Direcția pentru Cultură și Patrimoniul Cultural Național a Județului Timiș, Lista Monumentelor Istorice: 2010 – Județul Timiș] , cimec.ro, accesat 2017-11-08</ref> Ca orice monument istoric, situl este înconjurat de o zonă de protecție stabilită după caz, în zonele urbane fiind de regulă de 100 m față de limita exterioară a sitului.
Situl este străbătut de bulevardul 16 Decembrie 1989, care formează granița istorică dintre cartierele Iosefin (la nord de bulevard) și Elisabetin (la sud de bulevard).Opriș, Arhitectura, p. 119Vasile Rămneanțu, Periferiile orașului Timișoarei în anul 1933 , Analele Banatului, S.N., Arheologie – Istorie, XXI, 2013, pp. 481–489
Istoric După cucerirea în 1716 de către habsburgi a Cetății Timișoara s-a trecut la fortificarea ei. Zona intra muros din vechea cetate otomană a fost lărgită și înconjurată de trei centuri de fortificații. În jurul acestora exista un glacis și o zonă non aedificandi de 500 de stânjeni (948 m), astfel că zonele locuibile au fost îndepărtate la circa 1700 m de centrul cetății. În 1744 au fost alocate trei astfel de zone, care în timp au devenit cartiere istorice ale Timișoarei: Neue Mayerhoff, la vest de cetate, unde s-au stabilit coloniști germani, Mihalla, la nord-vest de cetate, pentru credincioșii rascieni și Fabrique, la est de cetate, ca zonă industrială pe cursul Begăi.Opriș, Timișoara…, p. 54
Inițial suburbia Neue Mayerhoff (Maierele Germane) era formată din trei străzi, de o parte și cealaltă a canalului Bega, actualul bulevard General Ioan Dragalina și actualele străzi Iancu Văcărescu și Iuliu Maniu. Exista un pod de lemn peste Bega pe poziția actualului Pod al Eroilor. Planul suburbiei a fost trasat pe planșetă, cu limita estică a grădinilor la limita zonei non aedificandi (linia neagră din planul sitului). Casele erau de tip șvăbesc, cu un singur nivel și fațadă cu timpan. În spate aveau grădini foarte mari, corespunzător caracterului agricol al suburbiei. În 1773 suburbia a primit numele de Josephstadt (de unde a rămas numele actual Iosefin) în onoarea lui Iosif al II-lea.Opriș, Arhitectura, pp. 232–235
Suburbia Alte Mayerhoff era și ea o zonă rurală, la sud-vest de cetate. Fiind în mare parte în zona non aedificandi, zonă nesigură, nu s-a putut dezvolta. La cerea orașului, prin ordinul din 10 noiembrie 1868 al lui Franz Joseph zona non aedificandi a fost redusă de la 500 de stânjeni la 300 de stânjeni (569 m, linia albastră din planul sitului), astfel suburbiile s-au putut apropia de cetate până în zona actualei străzi Gheorghe Doja. Totuși, suburbiile trebuiau să aibă trasate străzile radial față de cetate, ca să permită o bună observare din cetate, iar în caz de atac să se poată executa foc în anfiladă.Glăvan, Defortificarea…, p. 422, citând pe József Geml, Temesvár újkora, în Borovszky Samu, Magyarország vármegyéi és városai, Budapest: 1913, p. 121 Zona, cunoscută și sub numele de Maierele Valahe, a devenit în timp cartierul Elisabetin, nume primit la 26 mai 1896 în cinstea Elisabetei (Sisi).
La 23 aprilie 1892 Franz Joseph a dat deciza prin care era ridicat caracterul de fortificație al Timișoarei.Glăvan, Defortificarea…, p. 424, citând pe Armin Barát, Die königliche Freistadt Temesvár, Timișoara: 1902, p. 54 Ca urmare s-a putut trasa strada Gheorghe Doja și construi în zona dintre ea și Canalul Bega.
Dezvoltarea sitului După 1870 cartierul Iosefin s-a dezvoltat în jurul a două străzi radiale: Templom utca (, nn. catolice, din Iosefin), devenită ulterior Kossuth Lajos utca, Bulevardul Tinereții, actual Bulevardul Regele Carol I,Afrodita Cionchin, Oana Grimacovschi, Inedit. Mirosul de cafea la Timișoara: pe urmele lui Francesco Illy, Orizonturi Culturale Italo-Române, anul II, nr. 9, septembrie 2012, respectiv Hunyadi utca, devenită ulterior Calea Șagului, Bulevardul 6 Martie, actual Bulevardul 16 Decembrie 1989. Suportul dezvoltării a fost amplasarea în zonă în 1857 a unei gări, urmată în 1897 de Gara Timișoara Nord, a atelierelor CFR, portului, Morii Mari etc.Opriș, Mică…, pp. 132–139
Complexul Notre Dame thumb|Frontul complexului dinspre bd. General Ioan Dragalina (de la vest)
Ordinul Surorilor de Notre Dame și-a început activitatea de școlarizare în cartierul Cetate, unde, cu ajutorul episcopiei și al primăriei, au ridicat o mănăstire pe locul unde acum funcționează Colegiul Tehnic „I.I.C. Brătianu”. Însă era nevoie de mai mult, astfel că în 1880 s-a hotărât să li se pună la dispoziție cvartalul din Iosefin aflat între actualele bulevarde Regele Carol I, General Ioan Dragalina, 16 Decembrie 1989 și strada Ion Ghica. Aici, în 1981 s-a construit primul corp al școlii, actuala clădire a Liceului „Dositei Obradovici” și a Colegiului Național Bănățean, în 1882 al doilea corp, actuala clădire a Liceului de Arte Plastice, în 1893 biserica Notre Dame, iar în 1895 corpul internatului. În cursul secolului al XX-lea s-au mai adăugat și alte clădiri, dintre care în perioada interbelică clădirile actualului Colegiu Tehnic de Vest și a Casei Studeților, iar după Al Doilea Război Mondial clădirea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Dumitru Ciumăgeanu”.Biserica Surorilor de Notre Dame , timisoara-info.ro, accesat 2017-11-09Liana Păun, Timișoara uitată: Cum a modelat concurența dintre religii imaginea orașului. Povestea școlii de fete și a bisericii luterane, pressalert.ro, 22 iunie 2014, accesat 2017-11-13
thumb|Strada Gheorghe Doja, clădirile de la 1900 Piața Plevnei
Înainte de 1892 la est de limita zonei non aedificandi era un loc viran care era folosit ca depozit de lemne și târg de animale. În 1893 zona a fost parcelată și s-a autorizat construirea de imobile. Între 1898–1903 s-a realizat Palatul Societății de Hidroameliorări Timiș Bega și fronturile adiacente lui, pe actualul bd. 16 Decembrie 1989 și spl. Tudor Vladimirescu. Tot la începutul anilor 1900 s-au construit imobile pe frontul vestic al străzii Gheoghe Doja.Opriș, Arhitectura…, p. 268
Piața de animale a fost mutată în 1903 și imediat a început ocuparea restului zonei. În centrul ei a fost lăsată o zonă liberă, Dózsa tér (), care în 1919 a fost redenumită Piața Plevnei. Aici s-a amenajat un scuar, actualul parc Gheorghe Doja, în care se află o statuie din bronz a lui Gheorghe Doja, realizată în 1977 de Andrei Szobotka.Loredana Rovența, Parcul Plevnei, merg.in/timisoara, 15 mai 2015, accesat 2017-11-11Almăjan, Timișoara… p. 18Antoniuc, Monumente…, p. 32Locuirea de altădată: Elisabetin și parcurile sale, turdearhitectura.ro, accesat 2017-09-25 Între 1903–1910 laturile de est, nord (str. General Henri Berthelot, fostă str. Caraiman) și vest ale pieței au fost completate cu construcții specifice stilului Secession, care, împreună cu clădirile de pe spl. Tudor Vladimirescu, bd. 16 Decembrie 1989 și str. Gheorghe Doja formează un ansamblu arhitectural coerent, din clădiri cu unul sau două etaje, cu fațade care formează fronturi stradale continue.
Clădiri din zona Iosefin a sitului Conform convențiilor din epocă, clădirile cu cel mult un etaj erau numite „case”, iar cele cu două sau trei etaje, „palate”. Cu excepția denumirilor consacrate această convenție va fi folosită în tabelele următoare.