thumb|300px|Unemployment rate in the world|Rata șomajului în lume în anul 2025 Rata naturală a șomajului este un concept economic dezvoltat în special de către Milton Friedman și Edmund Phelps în anii '60, ambii câștigători ai premiului Nobel în economie. În ambele cazuri, dezvoltarea conceptului este citată ca principala motivație din spatele atribuirii premiului. Conceptul reprezintă ipotetica rată a șomajului în concordanță cu echilibrul producției pe termen lung, în absența fricțiunilor (dezechilibrelor) temporare precum incompleta ajustare (la echilibrul pe termen lung) a prețului muncii sau a prețurilor altor bunuri. Rata naturală a șomajului corespunde, prin urmare, ratei șomajului din perspectiva economiei clasice, când salariul real se află în echilibrul stabilit de piață, iar singurul șomaj existent este cel voluntar (i.e. cei care aleg să nu muncească pentru salariul real oferit de piață). Este determinată în principal de ofertă și, prin urmare, de capacitățile de producție și instituțiile economice existente. Dacă aceste instituții creează nepotriviri continue pe piața muncii sau rigidități ale salariului real, rata naturală a șomajului poate include și șomajul involuntar. Rata naturală a șomajului este o combinație între șomajul de tranziție și șomajul structural, care persistă într-o economie eficientă, atunci când piețele muncii și ale resurselor sunt în echilibru pe termen lung.
Apariția de tulburări (ex.: schimbările ciclice în activitatea investițională) va cauza devierea continuă a ratei actuale a șomajului de la rata naturală și determinarea ei de factorii cererii agregate conform teoriei Keynesiene. Implicația de politică economică este aceea că rata naturală a șomajului nu poate fi permanent redusă prin gestionarea factorilor cererii agregate (inclusiv politica monetară), însă gestionarea corectă a acestor factori poate juca un rol în stabilizarea variației ratei actuale a șomajului. Reducerea ratei naturale a șomajului trebuie, conform naturii conceptului, obținută prin intermediul politicilor structurale direcționate spre oferta de piață. Potrivit mai multor sondaje de opinie, până la 75% din economiști sunt, în general, de acord cu afirmația: „Există o rată naturală a șomajului către care economia tinde pe termen lung.”
Dezvoltarea În timp ce Friedrich von Hayek a argumentat că încercarea de atingere a ratei naturale a șomajului (i.e. a ocupării complete a forței de muncă voluntare) poate declanșa o inflație galopantă,FA Hayek, ‘Full Employment, Planning and Inflation’ (1950) 4(6) Institute of Public Affairs Review 174. E McGaughey, 'Will Robots Automate Your Job Away? Full Employment, Basic Income, and Economic Democracy' (2018) SSRN, part 2(1), 5 declarația clasică cu privire la rata naturală a șomajului apare în adresarea lui Milton Friedman la cea de-a XVIII-a întâlnire anuală a Asociației Americane de Economie (1968):Friedman, M., 1968. 'The role of monetary policy', American Economic Review, 58(1) (March), 1-17. The quote is on page 8. „În orice moment în timp există un nivel al șomajului care are proprietatea de a fi consecvent cu echilibrul în structura salariilor reale. Rata naturală a șomajului este nivelul care ar fi identificat de sistemul de ecuații Walrasian al echilibrului general, presupunând că acestea iau în considerare caracteristicile reale și structurale ale pieței muncii și ale piețelor de mărfuri, inclusiv imperfecțiunile piețelor, variabilitatea aleatorie în cadrul cererii și al ofertei, costurile legate de colectarea de informații despre locurile de muncă vacanțe, disponibilitățile de muncă, costurile de mobilitate și așa mai departe." Cu toate acestea, afirmațiile sale au rămas în stadiul de viziune – Friedman nu a compus niciodată un model cu toate aceste proprietăți. Când a ilustrat ideea de rată naturală a șomajului, a folosit înțelegerea academică comună a modelului pieței munciiFriedman, M., 1977. 'Inflation and unemployment', Journal of Political Economy, 85, 451-72., care a fost, în esență, asemănătoare cu cea propusă de Don Patinkin. (2001), Of coconuts, decomposition, and a jackass: the genealogy of the natural rate, Surfing Economics, Chapter 3 Conform acesteia, există o piață a muncii competitivă, unde atât oferta, cât și cererea de muncă depind de salariul real și rata naturală a șomajului este pur și simplu echilibrul concurențial când cererea egalează oferta. Implicit, în viziunea lui, rata naturală a șomajului este unică: există o singură pereche a nivelului de producție și de ocupare a forței de muncă care desemnează echilibrul căutat.
Curba Phillips Milton Friedman a susținut că o rată naturală a inflației poate fi obținută cu ajutorul curbei lui Phillips. Aceasta arată că salariile tind să crească atunci când șomajul este scăzut. Friedman a susținut că inflația variază direct cu creșterile salariale, construindu-și argumentul pe credința larg răspândită că există o relație inversă între inflație și șomaj.E McGaughey, 'Will Robots Automate Your Job Away? Full Employment, Basic Income, and Economic Democracy' (2018) SSRN, part 2(1) Această credință are implicația practică de a permite reducerea permanentă a ratei șomajului prin politici de creștere a cererii agregate și, prin urmare, printr-o mai mare inflație.
Friedman și Phelps s-au opus acestei idei din considerații teoretice, remarcând că, dacă rata șomajului ar putea fi redusă continuu, unele variabile aferente, precum salariul real, ar trebui să sufere la rândul lor schimbări permanente unidirecționale. O astfel de ipoteză se bazează pe iraționalitatea sistematică de pe piața muncii, de vreme ce inflația și-ar face resimțit efectul în cele din urmă, anihilând modificările din cadrul salariului real și al șomajului. Prin urmare, scăderea ratei șomajului ar putea fi atinsă numai atât timp cât inflația salarială și așteptările inflaționiste rămân în urma inflației reale. Acest lucru ar fi însă doar temporar. În cele din urmă, rata șomajului ar reveni la o rată determinată de factori reali, independenți de rata inflației. Potrivit lui Friedman și Phelps, curba Phillips este, prin urmare, verticală pe termen lung, politicile de expansiune a cererii cauzând în acest caz exclusiv inflație, fără să afecteze (permanent) șomajul.
Milton Friedman spune că principalele cauze de abatere a ratei șomajului de la rata naturală sunt date de așteptările (i.e. previziunile) eronate ale pieței. Pentru Friedman, afirmația că există o unică rată naturală a șomajului este echivalentă cu ideea că există un singur nivel al șomajului la care inflația poate fi anticipată în totalitate (i.e. când inflația așteptată se regăsește complet în inflația actuală). Edmund Phelps s-a concentrat pe determinarea ratei șomajului pe structurile și fricțiunile pieței forței de muncă, care ar duce la modificările cererii agregate, alimentând inflația, și pe așteptările (prognozările) eronate ale participanților. De asemenea, teoriile sale au oferit perspective în explicarea cauzelor existenței ratelor naturale a șomajului ce par a fi prea mari (i.e. criterii de deosebire între șomajul structural și cel clasic).
Critici Principala critică adusă acestui concept este lipsa dovezilor empirice, de vreme ce Milton Friedman însuși a spus că „nu putem ști (în avans) care este rata naturală a șomajului”.M Friedman, ‘The Role of Monetary Policy’ (1968) 58(1) American Economic Review 1, 11. E McGaughey, 'Will Robots Automate Your Job Away? Full Employment, Basic Income, and Economic Democracy' (2018) SSRN, part 2(1) Ipoteza ratei naturale a șomajului presupune existența unui echilibru unic al șomajului. De remarcat este faptul că Milton Friedman însuși n-a scris niciodată un model explicit de determinare a acestei rate (în prelegerea oferită cu ocazia decernării premiului Nobel se folosește de modelul universal acceptat al pieței muncii). Alții au susținut că ar exista mai multe echilibre naturale: de exemplu, din cauza factorilor externi (v. Diamond coconut model) poate exista un întreg interval al ratelor naturale ale șomajului, mai degrabă decât o valoare unică.
Potrivit lui Roger Fermier de la UCLA, ipoteza în care, după un șoc, rata șomajului se întoarce la așa-numita „rată naturală” nu este demonstrată de datele istorice.
Vezi și Curba Phillips Armata de rezervă a forței de muncă
Note
Bibliografie K Clark and , ‘Labour Force Participation: Timing and Persistence’ (1982) 49(5) Review of Economic Studies 825 M Friedman, ‘The Role of Monetary Policy’ (1968) 58(1) American Economic Review 1 , ‘Choosing the Wrong ‘Natural’ Rate: Accelerating Inflation or Decelerating Employment and Growth?’ (1980) 90(359) Economic Journal 611. FA Hayek, ‘Full Employment, Planning and Inflation’ (1950) 4(6) Institute of Public Affairs Review 174 E McGaughey, 'Will Robots Automate Your Job Away? Full Employment, Basic Income, and Economic Democracy' (2018) SSRN, part 2(1)
Legături externe SUA Rata Naturală a Șomajului (pe Termen Lung), 1949-prezent SUA Rata Naturală a Șomajului (pe Termen Scurt), 1949-prezent
Categorie:Șomaj