Kārlis în Vilhelms Ulmanis () a fost unul dintre cei mai proeminenți politicieni letoni dinaintea celui de al Doilea Război Mondial, în perioada interbelică de independență între noiembrie 1918 și iunie 1940. Moștenirea dictaturii sale încă mai divizează opinia publică din Letonia.
Educație și începuturile carierei Născut într-o familie prosperă de fermieri, Ulmanis a studiat agricultura la Institutul Federal Elvețian de Tehnologie din Zürich și la Universitatea din Leipzig. Apoi a lucrat în Letonia ca scriitor, lector, și manager în întreprinderi din agricultură. El a fost activ politic în Revoluția din 1905, a fost pentru scurt timp închis în Pskov, și, ulterior, a fugit din Letonia pentru a evita încarcerarea de către autoritățile ruse. În această perioadă de exil, Ulmanis a studiat la din Statele Unite, obținând o diplomă de licență în agricultură. După ce a lucrat pentru scurt timp la acea universitate ca lector, Ulmanis s-a mutat la Houston, Texas, unde a cumpărat-o afacere cu produse lactate.
Ulmanis a revenit în Letonia din exilul american în 1913, după ce a fost informat că acum exilații politici se pot întoarce din cauza declarației de amnistie generală dată de Nicolae al II-lea al Rusiei. Această siguranță a fost de scurtă durată, întrucât un an mai târziu a izbucnit Primul Război Mondial și gubernia Curlanda a fost parțial ocupată de Germania în 1915.
Cariera politică în Letonia independentă În ultimele etape ale Primului Război Mondial, el a fondat , unul dintre cele mai importante două partide politice din Letonia la acel moment. Ulmanis a fost unul dintre principalii fondatori ai Consiliului Popular Leton (), care a proclamat independența Letoniei față de Rusia la 18 noiembrie 1918, cu Ulmanis ca prim-ministru. După din 1919–1920, o convenție constituțională a stabilit Letonia ca democrație parlamentară în 1920. Ulmanis a servit ca prim-ministru al mai multor guverne letone din 1918 până în 1934.
Lovitura de stat din 15 mai 1934
thumb|left|Ulmanis în 1934 În noaptea de 15 spre 16 mai 1934, Ulmanis, care era prim-ministru, cu sprijinul ministrului de război , a proclamat stare de război și a dizolvat toate partidele politice și (parlamentul). Lovitura de stat fără vărsare de sânge a fost efectuată de către armată și de unități ale gărzii naționale , loiale lui Ulmanis. Ele s-au îndreptat către birouri guvernamentale, comunicații și facilități de transport importante. Mulți aleși oficiali și politicieni (aproape exclusiv , precum și figuri ale extremei dreaptă și stângă) au fost reținuți, precum și ofițeri ai armatei care s-au opus loviturii de stat. Aproximativ 2000 de social-democrați au fost inițial reținuți de către autorități, inclusiv majoritatea deputaților social-democrați din desființat, ca și unii membri ai diferitelor organizații radicale de dreapta, cum ar fi .
În total, 369 de social-democrați, 95 de membri ai , activizti pronaziști, activiștii ai comunității germanilor baltici, și o mână de politicieni de la alte partide au fost internați într-un lagăr înființat în cartierul din Liepāja. După ce mai mulți social-democrați, cum ar fi , au fost achitați în instanță de acuzația de posesie de arme, cei mai mulți dintre cei închiși au început să fie eliberați de-a lungul timpului. Cei condamnați de instanțe pentru acte de tradare, cum ar fi liderul , au rămas în spatele gratiilor pe durata sentințelor, trei ani în cazul lui Celmiņš.
Pentru următorii patru ani, Ulmanis a condus țara prin decret, fără parlament. Un decret a învestit cabinetul cu atribuțiile până la elaborarea unei noi constituții. Rezoluție a cinci senatori ai Letoniei, pe tema valabilității Constituției Letoniei și autorității în condiții de ocupație (Accesat la 24 decembrie 2006) Președintele statului a sprijinit lovitura de stat și și-a îndeplinit restul mandatului până la 11 aprilie 1936, după care Ulmanis a cumulat și funcția de președinte al statului–mișcare acum considerată neconstituțională.
Regimul autoritar Regimul Ulmanis a fost unic printre alte dictaturi europene din perioada interbelică. Ulmanis nu a creat nici un partid unic de guvernământ, nici un parlament de formă, și nici nu și-a elaborat o ideologie. A fost o dictatură personală, , în care conducătorul susținea că face ceea ce crede el că este cel mai bine pentru letoni. Viața politică a fost interzisă, cultura și economia au fost în cele din urmă între-un tip de popularizat în acei ani de către Mussolini. S-au înființat Camerele Profesiilor, similare la din alte dictaturi.
Toate partidele politice, inclusiv a lui Ulmanis, au fost scoase în afara legii. O parte din constituția Republicii Letone și au fost suspendate. Toate ziarele deținute de partidele sau organizațiile politice și toate ziarele evreiești au fost închise și toate publicațiile au fost supuse cenzurii și supravegherii de către guvern prin Ministerul Afacerilor Publice, condus de Alfrēds Bērziņš. Armata și trupele paramilitare au primit ample privilegii.
Ulmanis este adesea considerat un lider popular în special în rândul fermierilor și etnicilor letoni, dar înainte de lovitură de stat din 1934, partidul său a câștigat doar 12,2% din votul popular în , continuând o scădere constantă de la convenția constituțională din 1922, și un minim istoric. Unii istorici cred că unul dintre principalele motive pentru lovitura de stat a fost frica de a pierde și mai multe voturi la viitoarele alegeri. Din momentul loviturii de stat până la moartea sa, nu există statistici de încredere pe tema intențiilor de vot.
Ideologia Ulmanis a fost un naționalist leton, care a îmbrățișat sloganul „Letonia letonilor”, ceea ce însemna că Letonia trebuia să fie un stat național al letonilor, nu un stat multinațional cu elitele germane baltice tradiționale și cu o clasă antreprenorială evreiască. În același timp însă se folosea sloganul „Soarele Letoniei strălucește egal pentru toată lumea”, și nicio etnie nu a fost supusă vreunei represiuni. Ziarele și organizațiile germane, evreiești și ale altor minorități au continuat să existe în măsura în care permitea regimul autoritar. Oficial, Ulmanis considera că fiecare comunitate etnică din Letonia ar trebui să-și dezvolte propria cultură națională autentică, și nu să fie asimilată de letoni, dar că scopul principal al statului este de a-i ajuta pe letoni să devină stăpâni în patria lor. Acest lucru trebuia realizat prin implicarea activă a statului în economie și pe un mai mare accent pus pe cultura letonă. S-au produs statistici conform cărora minoritățile germană, evreiască și polonă (din ) aveau prea multă putere în economie și în anumite profesii, împiedicându-i astfel pe letoni să își atingă pe deplin potențialul.
S-au urmărit politici de letonizare în educație, reducând și eliminând subvențiile pentru educația minorităților. În timpul regimului Ulmanis, s-a pus mult accent pe educație și rata alfabetizării în Letonia a atins un nivel ridicat. Cu toate acestea, mai ales în regiunea din estul Letoniei, educația a fost folosită activ ca instrument de asimilare a minorităților. Au fost construite multe școli noi, dar ele erau numai școli letone, și copiii minoritari erau astfel asimilați etnic.
Deși conducător absolut, Ulmanis nu a permite niciun fel de violență fizică sau vreun act ilegal față de minorități și a tratat cu asprime atât extremiștii de stânga cât și pe cei de dreapta, și pe naziști, și pe comuniști deopotrivă. Între 1920 și 1939, mulți evrei fugiți din Rusia Sovietică și din Germania Nazistă și-au găsit refugiu în Letonia.
Economia În timpul conducerii sale, Letonia a înregistrat importante realizări economice. Statul și-a asumat un rol mai important în economie și a fost introdus prin achiziționarea și unirea unor companii private concurentem ai mici pentruma forma întreprinderi de stat mai mari. Acest proces a fost controlat de către , o bancă de stat înființată în anul 1935. S-au derulat mai multe proiecte ample de consolidare - noi școli, clădiri administrative, . Datorită aplicării principiului economic al , Regatul Unit și Germania au devenit partenerii comerciali cei mai importanți ai Letoniei, în timp ce comerțul cu URSS a fost redus. Economia, în special sectoarele agricol și manufacturier, au suferit însă de un micromanagement dus la extrem. Ulmanis a naționalizat mai multe industrii. Într-un moment când mare parte din economia mondială încă suferea de efectele Marii Crize Economice, Letonia a crescut atât la produsul intern brut (PIB) cât și la exporturile de mărfuri letone peste mări. Aceasta s-a făcut însă cu sacrificarea drepturilor cetățenești și a libertății economice.
Chiar înainte de aderarea la putere, politica lui Ulmanis a fost îndreptată deschis spre eliminarea grupurilor minoritare din viața economică și de a da etnicilor letoni acces la toate pozițiile din economia națională. Acest lucru era uneori denumit „lettizare”. Potrivit unor estimări, aproximativ 90% din băncile și instituțiile de credit din Letonia erau deținute de stat sau aveau management leton în 1939, față de 20% în 1933. , ministrul agriculturii, într-un discurs rostit în Ventspils la 26 ianuarie 1936, a spus:
Ca urmare, influența economică și culturală a minorităților – germani, evrei, ruși, polonezi – a scăzut.
Primul film leton sonor („Fiul de pescari”) era povestea unui tânăr pescar care încearcă să elibereze alți pescari localnici de sub asuprirea unui intermediar și le-a arătat că viitorul se află în munca în cooperare. Filmul s-a bazat pe un roman foarte popular scris de Vilis Lācis, care în 1940 a devenit prim-ministru al RSS Letone ocupate de sovietici.
După președinție Pe 23 august 1939, Germania lui Adolf Hitler și URSS a lui Iosif Stalin au semnat un pact de neagresiune, cunoscut sub numele de Pactul Molotov-Ribbentrop, care conținea un protocol adițional secret (dezvăluit abia în 1945), care împărțea Europa de Est în sfere de influență. Letonia era astfel atribuită sferei sovietice. În urma unui ultimatum sovietic din august 1939, Ulmanis a trebuit să semneze și să permită baze militare sovietice în Letonia. În 17 iunie 1940, Letonia a fost complet . Pentru a nu risca un război imposibil de câștigat, Ulmanis a ordonat letonilor să nu opună nicio rezistență Armatei Sovietice, spunând în discursul radiofonic „eu voi rămâne în locul meu și voi pe al vostru”.
În următoarele luni Ulmanis a colaborat cu sovieticii. El a demisionat din funcția de prim-ministru la trei zile după lovitura de stat, și a numit un guvern de stânga condus de –care, în realitate, fusese ales de către ambasada sovietică. pentru un „” s-au ținut pe 14-15 iulie, în care alegătorilor li s-a oferit doar spre validare o listă unică din partea unei alianțe dominate de comuniști. Noul „ al Poporului” s-a întrunit pe 21 iulie, cu un singur subiect pe ordinea de zi–o rezoluție care proclama Letonia republică sovietică și care cerea aderarea la Uniunea Sovietică, votată în unanimitate. Această mișcare era ilegală conform Constituției Letoniei, care prevedea că o schimbare majoră a ordinii constituționale nu poate fi adoptată decât cu aprobarea a două treimi din electorat prin referendum.
Tot pe 21 iulie, Ulmanis a fost forțat să demisioneze și a cerut guvernului sovietic pensionarea și permisiunea de a emigra în Elveția. El a fost însă arestat și trimis la Stavropol în Rusia, unde a lucrat ca agronom la Colhoz timp de un an. După declanșara războiului germano-sovietic, a fost închis în iulie 1941. Un an mai târziu, când armatele germane se apropiau de Stavropol, el și alți deținuți au fost evacuați într-o închisoare din Krasnovodsk în Turkmenistanul de astăzi. Pe drum, s-a îmbolnăvit de dizenterie și a murit pe 20 septembrie 1942. Mormântul său este necunoscut, dar un mic centru memorial a fost construit în cimitirul din . Ulmanis nu avea nici soție și nici copii, și îi plăcea să spună că este căsătorit cu Letonia.
Istoriografia thumb|right|upright|Placă comemorativă la din 1954