Uimitoarele aventuri ale muschetarilor

Uimitoarele aventuri ale muschetarilor, menționat uneori Uimitoarele aventuri ale mușchetarilor, este un film de animație românesc din 1988, regizat de Victor Antonescu, care adaptează într-o cheie parodică romanul Cei trei mușchetari (1844) al lui Alexandre Dumas.Călin Căliman, Istoria filmului românesc (1897–2000), Ed. Fundației Culturale Române, București, 2000, p. 377.Călin Căliman, „Animafilm 35”, în Contemporanul – ideea europeană, serie nouă, anul IX, nr. 30–33 (462–465), august 1999, p. 18. Acțiunea filmului are loc într-o lume în care trăiesc șoareci, pisici și câini antropomorfi.

Lungmetrajul adună episoadele unui serial de animație intitulat Cei trei muschetari (1983–1987), realizat anterior de Victor Antonescu.Eugenia Vodă, „Filmele vacanței”, în România literară, anul XXI, nr. 17, joi 21 aprilie 1988, p. 17.Horia Pătrașcu, „Film: «Încîntare pentru copii, și nu numai...»”, în revista Flacăra, anul XXXVII, nr. 17 (1714), 29 aprilie 1988, p. 14.Niki Georgescu, „Bucuria copiilor, dar nu numai a lor”, în revista Femeia, anul XLI, nr. 6, iunie 1988, p. 24.Dinu-Ioan Nicula, Călătorie în lumea animației românești, Editura Meridiane, București, 1997, p. 57. Acțiunea filmului urmărește peripețiile unor șoricei deveniți muschetari, care, cu ajutorul unei familii canine regale (Rex, Rexy și Puf), se confruntă într-o serie de aventuri de capă și spadă cu o bandă de motani, transformați, după lecturarea romanului lui Dumas, în „zgărzile cardinalului”, sub conducerea diabolicului cardinal Michelieu și a intrigantei Miaulady.Călin Căliman, Istoria filmului românesc (1897–2000), Ed. Fundației Culturale Române, București, 2000, pp. 374–375.Gabriela Mantu, „Secunda... și filmul de desene animate”, în Cutezătorii, anul XIX, nr. 25 (924), joi 20 iunie 1985, p. 8. Ciocnirea celor două tabere respectă regulile duelului medieval, dar generează, de asemenea, o sumedenie de efecte comice, dovedind apetitul regizorului pentru parodie.

Acest film de animație a fost popular la sfârșitul anilor 1980,Călin Căliman, Istoria filmului românesc (1897–2000), Ed. Fundației Culturale Române, București, 2000, p. 460.Virgil Mocanu, „Filmul de animație — gen de largă popularitate. Ce mesaje educative propune spectatorilor?”, în Scînteia, anul LVII, nr. 14.289, joi 28 iulie 1988, p. 4. iar criticii epocii au evidențiat în cronicile lor personajele atractive, aventurile spectaculoase și umorul savuros.Dana Duma, „Filmele noastre în circuitul mondial”, în revista Cinema, anul XXV, nr. 6 (293), iunie 1987, p. 13. Succesul comercial al serialului (și, ulterior, al lungmetrajului) i-a determinat pe conducătorii studiului Animafilm să-i propună regizorului să realizeze un nou serial de animație cu un subiect similar. În consecință, Victor Antonescu a început să lucreze la un serial nou intitulat Noile aventuri ale muschetarilor, care, ca urmare a schimbărilor aduse de Revoluția Română din 1989, nu a mai fost finalizat.

Rezumat

Un grup de șoricei și o familie de pisici care locuiesc în interiorul unei case (șoriceii la etaj, iar pisicile la mansardă) își amintesc o serie de aventuri prin care au trecut mai demult. Fiecare dintre ei își amintește însă aventurile în mod diferit: motanul Michelieu susține că i-a învins pe șoricei, în timp ce șoriceii, care ascultă conversația prin intermediul hornului casei, îl contrazic și spun că ei au învins. Michelieu povestește pisoilor săi că a pătruns într-o noapte, împreună cu un grup de motani, într-o carmangerie și s-a înfruptat din toate bunătățile de acolo. A doua zi, văzând dezastrul făcut de motani, proprietarul prăvăliei a adus doi câini și un cățeluș pentru a păzi cămara, iar motanii au fost alungați.

Câtva timp mai târziu, în timp ce erau urmăriți de motanul Rockfort din grupul lui Michelieu, cei trei șoricei din carmangerie descoperă cartea Cei trei mușchetari a lui Dumas și încep să o citească împreună. Pe măsură ce se adâncesc în poveste, curajul lor crește, făcându-i să se transpună la un moment dat în rolurile eroilor cărții și să devină la fel de uniți ca aceștia. Derutați de curajul șoriceilor, Michelieu îl trimite pe Rockfort să fure cartea și o citește la rândul său. Astfel, șoriceii ingenioși și nostimi devin muschetari și încep o luptă pe viață și pe moarte cu banda de motani agresivi, necinstiți și nu prea inteligenți (transformați în „zgărzile cardinalului”), conduși de Michelieu (care preia rolul cardinalului).Călin Căliman, „Film: «Zilele filmului de animație» pe litoral”, în Contemporanul, nr. 29 (1966), 13 iulie 1984, p. 13. Șoriceii depun jurământul „toți pentru unul și unul pentru toți”, în timp ce motanii depun un jurământ diferit, rostit de cardinal, care sună astfel: „Fiecare pentru el și toți pentru mine. Să împărțim bucuriile, iar necazurile să vă aparțină. Jurăm să respectăm scenariul fotogramă cu fotogramă”.Călin Căliman, Istoria filmului românesc (1897–2000), Ed. Fundației Culturale Române, București, 2000, pp. 377–378.

Celor trei muschetari li se alătură D'Artagnan, un șoricel sosit tocmai din Bastonia sau Castronia, care, după o primă înfruntare cu banda de motani, se dovedește a fi cel mai viteaz dintre ei. Înfruntarea celor două grupuri are loc sub forma unor urmăriri alerte, a unor răpiri iscusite și a unor dueluri acrobatice, fără însă ca vătămările să devină grave. Șoriceii și motanii constată că lipsesc unele personaje din roman și solicită ca familia de câini care păzea carmangeria să medieze conflictul dintre cardinali și muschetari. Conflictul se animă odată cu apariția pisicii Miaulady, care devine complicea cardinalului și pune la cale un plan diabolic pentru prinderea muschetarilor cu ajutorul unei curse mecanice cu piese japoneze. Observând comportamentul necinstit al motanilor, câinii se aliază cu șoriceii. Miaulady folosește apoi un clește care imită mușcătura șoriceilor și compostează mai multe alimente din cămară, încercând astfel să creeze un conflict între câini și șoricei, dar planul ei este descoperit. Într-o noapte motanii îl răpesc pe cățelușul Puf, care obișnuia să-i alerteze pe muschetari, și încearcă să pătrundă în încăperea unde dormeau șoriceii, dar eșuează din cauza existenței a mai multor capcane. Prin intermediul unui mesaj fals prin care cățelușul anunța că este răpit și cerea ajutor, cei trei muschetari sunt atrași într-o clădire fortificată și devin prizonieri, dar reușesc să evadeze cu ajutorul lui D'Artagnan.

Cățelușul Puf este mutat ca prizonier pe nava lui Rockfort, în timp ce muschetarii sunt făcuți să creadă că s-ar afla în castel. Șoriceii pătrund în castel și ridică podul de acces, fiind supuși apoi unui asediu de către motani. Michelieu îi amenință pe șoricei că va arunca în aer castelul dacă nu se vor preda și-i ordonă lui Rockfort să dea foc fitilului la o anumită oră, dar șoriceii reușesc să fugă din castel cu ajutorul unui deltaplan, după ce coboară podul de acces. Observând că podul a fost coborât, motanii cred că șoriceii se predau și dau buzna în castel, unde sunt surprinși de explozia declanșată de Rockfort. Mai târziu, câinele Rex pune mâna pe o hârtie care-i căzuse cardinalului și descoperă astfel, din întâmplare, că Puf a fost dus pe una din navele motanilor. Muschetarii pun la cale, împreună cu Rex, un plan pentru eliberarea lui Puf: câinele înoată până la nava lui Rockfort, care se afla deja în larg, în timp ce șoriceii se strecoară pe nava cardinalului. Cele două nave pornesc către Insula Fericirii Motanilor, dar, pe drum, Rex și șoriceii înalță pe catarg steagul piraților, făcând ca cele două nave să se bombardeze între ele. Între timp, Rex reușește să-l găsească pe Puf și înoată amândoi către țărm, iar șoriceii se evacuează cu barca de salvare. Cele două corăbii se scufundă, dar motanii anunță că-și vor lua revanșa.

Distribuție (voci) Dem Rădulescu — cardinalul Michelieu, un motan cu comportament diabolicOana Georgescu, Alexandru Arșinel. Și a fost mâna lui Dumnezeu..., Ed. ALLFA, București, 2014. Rodica Tapalagă — pisica Miaulady, complicea intrigantă a cardinalului Anda Călugăreanu — șoricelul D'Artagnan Valeria Ogășanu — Bona, iubita lui D'Artagnan Virgil Ogășanu — Rex, câinele de pază al cămării cu bunătăți, tatăl lui Puf Alexandru Arșinel — Rockfort, un motan cu opercul, aghiotantul cardinalului Mihai Mălaimare — un motan din grupul lui Michelieu Mariana Mihuț — Rexy, partenera lui Rex, mama lui Puf Alexandrina Halic Brândușa Zaița Silvestru — al doilea muschetar (menționată Zaița Silvestru)Raluca Tulbure, „Portret de artist: Doamna păpușilor”, în revista Teatrul Azi, Fundația Culturală „Camil Petrescu”, nr. 3–4, 2020, p. 20. Genoveva Preda

Producție Ideea Presa românească din perioada celui de-al Doilea Război Mondial menționează că o primă încercare autohtonă de ecranizare într-un film de animație a romanului Cei trei mușchetari (1844) al scriitorului francez Alexandre Dumas a fost realizată în anul 1943 de caricaturistul Mihail Gion (1912–1993).B.T. Rîpeanu, „Filmul de animație: repere pe traiectoria unei evoluții”, în Ion Cantacuzino, Manuela Gheorghiu (coord.), Cinematograful românesc contemporan 1949–1975, Editura Meridiane, București, 1976, p. 102.

Regizorul Victor Antonescu (n. 1936), un „desenator receptiv la gustul publicului, dar mai puțin capabil să-l epateze la rândul lui” (după cum îl descria criticul Dinu-Ioan Nicula)Dinu-Ioan Nicula, Călătorie în lumea animației românești, Editura Meridiane, București, 1997, pp. 51 și 57. ce se lansase prin serialul Robinson Crusoe (1972), transformat aproape imediat în lungmetraj,Nicolae Ulieriu, „Ecran. Din premierele lunii”, în Săptămîna culturală a capitalei, serie nouă, anul XVIII, nr. 14 (903), vineri 8 aprilie 1988, p. 5.Nicolae Ulieriu, „Ecran. Ora animației”, în Săptămîna culturală a capitalei, serie nouă, anul XVIII, nr. 36 (925), vineri 9 septembrie 1988, p. 5. a coordonat realizarea la sfârșitul anilor 1970 a serialului de animație Aventuri submarine (1978–1980)Dinu-Ioan Nicula, Călătorie în lumea animației românești, Editura Meridiane, București, 1997, p. 51. și a colaborat apoi la realizarea câtorva episoade ale serialului Misiunea spațială Delta (1980–1983). Bogata sa activitate în domeniul realizării filmelor de animație l-a impus pe Victor Antonescu ca unul dintre profesioniștii cei mai încercați ai acestei arte.***, „Portret: Victor Antonescu”, în Magazin, serie nouă, anul LXIV, nr. 25 (3304), 24 iunie 2021, p. 11. Fiind contaminat, potrivit criticului Dinu-Ioan Nicula, de „patima lucrului pe bandă rulantă”, el a realizat la începutul anilor 1980 (mai precis, începând din 1982 sau, după alte surse, din 1983) un serial de animație intitulat Cei trei mușchetari, care adapta liber și într-o cheie parodică romanul omonim al lui Alexandre Dumas, plecând de la șoareci și pisici (personaje familiare desenului animat) și de la conflictul lor veșnic.B. Ioan, „Actualitatea culturală bucureșteană. Noi pelicule pentru toate vîrstele”, în revista Informația Bucureștiului, anul XXXIII, nr. 9911, sâmbătă 31 august 1985, p. 5.

Adaptarea romanului Cei trei mușchetari (1844) era cel mai vechi proiect al cineastului, fiind anterior filmului cu Robinson, dar nu a putut fi realizată decât la începutul anilor 1980. De altfel, Lucia Olteanu, directoarea studioului „Animafilm”, menționa acest proiect al lui Victor Antonescu încă din noiembrie 1971, într-un interviu publicat în revista Contemporanul; serialul Cei trei muschetari urma a fi realizat după încheierea lucrului la lungmetrajul Robinson Crusoe.M.S., „Perspective la «Anima-film»”, în Contemporanul, nr. 46 (1305), vineri 12 noiembrie 1971, p. 5.