Mariana Celac () a fost o cunoscută arhitectă și opozantă a regimului comunist.

Ea a fost soția reputatului disident Mihai Botez, plecat din țară în vara anului 1987 în Statele Unite ale Americii și sora celui dintâi ministru de externe al României post-decembriste, Sergiu Celac (decembrie 1989-iunie 1990). A fost fiica lui Nicolae Cealik, gagauz, primul prefect comunist instalat de Armata Roșie în România, la Craiova, Dolj.

Înainte de 1989, Mariana Celac a militat împotriva regimului Ceaușescu, împotriva gravelor demolări din București, începând cu anul 1984, iar după 1987, împotriva ,,sistematizării rurale’’, proiect prin care se urmărea demolarea a 7-8.000 de sate din cele 13.123 existente.

Până la Revoluție, a ținut constant legătura cu exilul românesc și în special cu Mihnea Berindei (1948-2016), figura-cheie a Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului din România, cu sediul la Paris.

Ulterior prietenia sa cu Mihnea Berindei și cu Edith Lhomel, o apropiată a exilului românesc, redactor la publicația La Documentation Française (ambii implicați în mișcarea de protest Opération Villages Roumains), a făcut posibilă participarea sa ca persoană de legătură esențială în obținerea de informații legate de evoluția proiectului de sistematizare a satelor.

După moarte, Mariana Celac a fost incinerată într-o ceremonie care a avut loc la 24 octombrie 2018.

Printr-o decizie a CNSAS din 08.04.2010, Mariana Celac a fost declarată ca necolaboratoare cu Securitatea deși:“Domnia sa a fost recrutată la data de 01.11.1984, pentru completarea rețelei informative pe linia Serviciului F” iar din dosar nu exista niciun angajament și nicio notă informativă.

Printre proiectele și studiile sale:

2017: Bucureștiul - ghid adnotat de arhitectură  - editie bilingvă română și engleză 2017: Arhitectul B. Ioanide. Viața și opera 2009: 60 de biserici de lemn 2005: Bucuresti, arhitectura si modernitate - editie bilingvă română și engleză 2000: Expoziția "Câmpia Filaretului la 1906", MNIR 1998: Memorialul de la Constanța (Premiul I, alături de plasticianul Ion Nicodim) 1995: Dincolo de zid - ideologie, cultură, arhitectură; conferință internațională (codirector alături de Neil Leach, Univ. din Nottingham) 1992: Neobișnuitul oaspete (scenariu, comentariu, regie film) 1990: Indicatori de evaluare și criterii de clasificare pentru zona centrală a Bucureștiului - Proiect pentru banca informatizată de date a Ministerului Culturii - GDS) din 1990: conferințe, prelegeri, pachete de cursuri la universități din USA, UK, Suedia, Olanda, NEC, UIA, UAR 1977: Formal Structures in the Modelling of Spatial Systems (Modern trends in Cybernetics and Systems, C. Rose Editor, Springer Verlag, New-York, London) 1977: Banca de date urbană. Sisteme computerizate de stocare și prelucrare a datelor pentru planificare și proiectare urbanistică 1973: mențiune concurs Amenajarea complexă a zonei Yufuin, Japonia 1971-1973: Studii Postuniversitare, Departamentul de Civilizație orientală, Universitatea din Osaka și Stagiu de cercetare, Departamentul de Arhitectură, Universitatea din Tokyo TODAI, Japonia 1971: Dezvoltarea pe termen lung a zonelor rezidențiale în orașul București

Distincții Ordinul național „Steaua României” în grad de Cavaler (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”Decretul președintelui României nr. 524 din 1 decembrie 2000 privind conferirea unor decorații naționale personalului din subordinea Ministerului Culturii, publicat în Monitorul Oficial nr. 666 din 16 decembrie 2000, art. 1, anexa 1, d) 6.

Note

Categorie:Nașteri în 1936 Categorie:Decese în 2018 Categorie:Arhitecți români Categorie:Oameni din Chișinău Categorie:Cavaler al Ordinului Steaua României Categorie:Disidenți români