thumb|Nașterea Domnului, pictură de Matthias Grünewald, ca. 1515 thumb|Treimea cerească alăturându-se Treimii pământești prin întruparea Fiului, pictură de Murillo, c. 1677The Heavenly and Earthly Trinities on the site of the National Gallery in London. thumb|Întruparea ilustrată cu scene din Vechiul Testament și din Evanghelii, cu Sfânta Treime în coloana centrală, ilustrație de Fridolin Leiber, sec/ al XIX-lea Întruparea este în teologia creștină credința că Dumnezeu a devenit om în persoana lui Isus din Nazaret, cunoscut ca Fiul lui Dumnezeu sau Logosul (termenul în greaca comună pentru „Cuvânt”),McKim, Donald K. 1996. Westminster dictionary of theological terms. Louisville, Kentucky: Westminster John Knox Press. p. 140. fiind conceput în pântecele unei femei, Fecioara Maria, cunoscută, de asemenea, sub numele de Theotokos (termen grec pentru „Născătoare de Dumnezeu”). Doctrina întrupării implică, deci, că Isus este Dumnezeu adevărat și om adevărat.

În întrupare, așa cum este definită în mod tradițional de acele biserici care aderă la învățăturile adoptate la Sinodul Ecumenic de la Calcedon, natura divină a Fiului a fost unită, dar nu amestecată, cu natura umană într-o persoană divină, Isus Hristos, care a fost atât „Dumnezeu adevărat și om adevărat”. Această învățătură este esențială pentru credința tradițională respectată de majoritatea creștinilor. În cursul secolelor au fost propuse o serie de opinii alternative cu privire la subiect (vezi Ebioniți și Evanghelia după evrei), dar acestea au fost respinse de principalele culte creștine. O doctrină alternativă cunoscută sub numele de „unicitarism” a fost adoptată de câteva grupuri penticostale.

Întruparea este comemorată și sărbătorită în fiecare an la Crăciun și, de asemenea, se poate face referire la ea la Sărbătoarea Bunei Vestiri; „diferite aspecte ale misterului Întrupării” sunt celebrate la Crăciun și la Buna Vestire.McNamara, Edward. "Advent Prayer and the Incarnation", Zenit, December 6, 2005

Etimologie Substantivul „întrupare” provine din prefixul „în-” și cuvântul slav „trupŭ” (care înseamnă „trup”, „corp”), fiind sinonim cu cuvântul „încarnare” care derivă din verbul latin incarno, derivat la rândul său din prefixul in- și din substantivul caro, „carne”, cu sensul de „a se face trup”. Verbul incarno nu apare în Biblia Latină, dar termenul este extras din Evanghelia după Ioan 1:14 „et Verbum caro factum est” (Vulgata), care a fost tradus astfel: „Și Cuvântul S-a făcut trup”.

Descrierea și dezvoltarea doctrinei tradiționale Întruparea se referă la actul transformării unei persoane divine preexistente, Fiul lui Dumnezeu, într-o ființă umană. În timp ce toți creștinii credeau că Isus era într-adevăr Fiul lui Dumnezeu, „divinitatea lui Hristos a fost un subiect teologic încins pentru Biserica Timpurie”.Perrine, Tim., „What do Christians believe about the Incarnation?”, CCEL Dezbateri pe acest subiect au avut loc în primele patru secole ale creștinismului, fiind implicați, printre alții, creștini evrei, gnostici, adepții lui Arie din Alexandria și adepții Papei Alexandru al Alexandriei.

Ignatie al Antiohiei a predicat că „Îl avem ca medic pe Domnul, Dumnezeul nostru, Iisus Hristos, Cuvântul și Fiul Unul Născut, mai înainte de toți vecii, dar care ulterior a devenit, de asemenea, om, din Fecioara Maria”.Ignatius of Antioch. Letter to the Ephesians, Cap. VII Iustin Martirul a susținut că Cuvântul întrupat a fost prefigurat în profețiile Vechiului Testament.

Crezul apostolic Crezul apostolic include următorul articol de credință cu privire la Isus: „care s-a zămislit de la Duhul Sfânt și s-a născut din Fecioara Maria”.Catechism Credo Potrivit papei Ioan Paul al II-lea, prin întruparea sa, Iisus s-a unit într-un anumit mod cu fiecare ființă umană, inclusiv cu cei nenăscuți începând de la momentul zămislirii lor.Evangelium Vitae, 104

Sinoadele ecumenice În cele din urmă, învățăturile lui Alexandru, Atanasie și a altor Părinți de la Niceea, că Fiul este de o ființă și coetern cu Tatăl, au fost definite ca dogmă ortodoxă. Toate credințele divergente (docetismul, arianismul, nestorianismul și sabelianismul) au fost considerate erezii.

Definițiile larg răspândite și acceptate ale întrupării și ale naturii lui Isus au fost stabilite la Primul sinod ecumenic de la Niceea din 325, la Sinodul ecumenic de la Efes din 431 și la Sinodul ecumenic de la Calcedon din 451. Învățăturile adoptate la aceste sinoade susțin că Isus a fost Dumnezeu deplin (născut, iar nu făcut de Tatăl) și om deplin (întrupat și luând firea umană de la Fecioara Maria). Aceste două naturi, umană și divină, au fost unite ipostatic într-o singură persoană a lui Isus Hristos.The Seven Ecumenical Councils, from the Nicene and Post-Nicene Fathers, vol. 2–14 (CCEL.org) Conține hotărârile detaliate adoptate la fiecare dintre aceste sinoade. Primul Sinod de la Niceea, Sinodul de la Efes și Sinodul de la Calcedon sunt denumite „Primul”, „Al treilea” și, respectiv, „Al patrulea” sinod ecumenic. Potrivit Bisericii Catolice, o declarație adoptată la un sinod ecumenic este infailibilă, ceea ce face întruparea o dogmă a Bisericii Catolice.Catechism of the Catholic Church 85-90

Efect Întruparea implică trei aspecte: (1) Persoana Divină a lui Isus Hristos; (2) Natura Umană a lui Isus Hristos; (3) Unirea ipostatică a naturilor divină și umană în Persoană dumnezeiască Isus Hristos. Fără a-și diminua divinitatea, El a adăugat la divinitatea sa tot ceea ce implica a fi o ființă umană.Packer, J.I., „Incarnate Forever”, Christianity Today, vol. 48, nr. 3, p. 72, 1 martie 2004 Credința creștină evidențiază că Isus a fost în același timp atât Dumnezeu deplin, cât și om deplin, două naturi într-o singură persoană. Trupul lui Hristos a fost, prin urmare, supus tuturor slăbiciunilor trupești ale ființelor umane, precum foamea (Matei.4:2), setea (Ioan 19:28), oboseala (Ioan 4:6), durerea și moartea. Acestea au fost efectul firesc al naturii umane, pe care El și-a asumat-o.Drum, Walter. "The Incarnation". The Catholic Encyclopedia Vol. 7. New York: Robert Appleton Company, 1910. 20 octombrie 2016

Întruparea lui Isus este, de asemenea, unul dintre factorii-cheie care, alături de facerea oamenilor după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, formează obiectul de studiu al antropologiei creștine. În mod special, Întruparea este vitală pentru înțelegerea conceptului de îndumnezeire a omului, elaborat cu minuțiozitate de teologia creștină ortodoxă și exprimat cel mai bine de Părinții Bisericii, precum Sfântul Atanasie al Alexandriei („Prin urmare, El nu a fost om și apoi a devenit Dumnezeu, ci El a fost Dumnezeu și apoi a devenit om pentru a ne îndumnezei pe noi”), Sfântul Chiril al Alexandriei („Căci și noi suntem fii și dumnezei prin har și cu siguranță am fost aduși la această minunată și supranaturală demnitate, din moment ce Cuvântul lui Dumnezeu Unul Născut trăiește în noi.”) și mulți alții.

Imnuri și rugăciuni

Biserica Ortodoxă și Biserica Greco-Catolică Semnificația Întrupării a fost intens discutată de-a lungul istoriei creștinismului și este subiectul a nenumărate imnuri și rugăciuni. De exemplu, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur (c. 400), așa cum este celebrată de creștinii ortodocși răsăriteni și catolicii de rit bizantin, include acest „Imn pentru Fiul Unul Născut”:

Unule-născut, Fiule și Cuvântule al lui Dumnezeu Cel ce ești fără de moarte și ai primit, pentru mântuirea noastră, a Te întrupa din Sfânta Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria; Tu, Cel ce neschimbat Te-ai întrupat. Și răstignindu-Te, Hristoase Dumnezeule, cu moartea pe moarte ai călcat. Unul fiind din Sfânta Treime, împreună mărit cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, mântuiește-ne pe noi!Valeriu Anania, Cartea deschisă a Împărăției. De la Betleemul Nașterii la Ierusalimul Învierii, ED. Polirom, Iași, 2011

În plus, Sfânta Liturghie a Sf. Iacob include cântecul: „Să tacă tot trupul omenesc” (Heruvicul la Sâmbăta Mare) în ofertoriul ei:

Să tacă tot trupul omenesc, și să stea cu frică și cu cutremur, și nimica pământesc întru sine să nu cugete; Că împăratul împăraților și Domnul Domnilor vine să Se junghie, și să Se dea mâncare credincioșilor. Și merg înaintea Lui cetele îngerești cu toată începătoria și stăpânia, heruvimii cei cu ochi mulți și serafimii cei cu câte șase aripi, care își acoperă fețele lor și strigă cântarea cea întreit sfântă: Aliluia, Aliluia, Aliluia.Divine Liturgy of St. James. Tradus de James Donaldson. Din Ante-Nicene Fathers, vol. 7. Editat de Alexander Roberts, James Donaldson și A. Cleveland Coxe. (Buffalo, New York: Christian Literature Publishing Co., 1886.) Ediție revăzută și editată pentru New Advent de Kevin Knight.

Bisericile siriace vestice Bisericile siriace vestice – Biserica Ortodoxă Siriacă, Biserica Ortodoxă din Malankara, Biserica Catolică Siro-Malankară, Biserica Catolică Siriacă și Biserica Catolică Maronită – folosesc în celebrarea Sfintei Qurbana a Sf. Iacob (c. 60 AD) au un ma'neetho similar,(în siriacă): Un răspuns, inițial la un psalm, în care fiecare verset al psalmului a avut un răspuns în formă poetică. Textul acestui ma‛neetho datează din secolul al VI-lea și este atribuit de sursele ulterioare Sfântului Sever, patriarhul Antiohiei (c. 465-538). Ritul ortodox bizantin are și el un imn similar numit troparion, care este atribuit împăratului Iustinian (c. 483-565) un imn poetic, atribuit în mod tradițional Sf. Severus, patriarhul Antiohiei (c. 465-538):

Te slăvesc pe Tine, Doamne și Rege, Cuvântul și Fiul Unul Născut al Tatălui ceresc, nemuritor prin fire, Tu te-ai pogorât prin har pentru [a da] mântuire și viață pentru întreaga omenire; ai fost întrupat din sfânta, slăvita, preacurata Fecioară Maria, Maica Domnului, și ai devenit om fără nicio schimbare; ai fost răstignit pentru noi. O, Hristoase, Dumnezeul nostru, Care prin moartea Ta ai călcat și ucis moartea noastră, Care ești Unul din Sfânta Treime, închinat și cinstit împreună cu Tatăl și Duhul Sfânt, ai milă de noi toți.Syriac Orthodox Resources & St. Mary’s Jacobite Syrian Orthodox Church, Los Angeles, ṭekhso d-teshmeshto d-qurobo Order of the Holy Qurbono (With excerpts from the commentaries of the Holy Fathers), pp. 20-21.

Crezul atanasian (al 5-lea) și Crezul de la Niceea conține o definiție tradițională cuprinzătoare a Întrupării.

Biserica Romano-Catolică Întruparea este o învățătură centrală a Bisericii Romano-Catolice. Catehismul Bisericii Catolice conține trei paragrafe (461-463) care se referă la întrupare și citează mai multe pasaje din Biblie pentru a afirma această credință (Filipeni 2:5-8, Evrei 10:5-7, 1 Ioan 4:2, 1 Timotei 3:16).

Protestantismul contemporan

Jürgen Moltmann Legătura dintre întrupare și ispășire în cadrul teologiei sistematice este complexă. În modelele tradiționale ale ispășirii, cum ar fi ispășirea prin substituție, ispășirea ca satisfacție sau Christus Victor, Hristos trebuie să fie om pentru ca jertfa sa pe cruce să fie eficientă și păcatele oamenilor să fie „șterse” și/sau „compensate”. În lucrarea sa Treimea și Împărăția lui Dumnezeu,Trinität und Reich Gottes. Zur Gotteslehre, 1980 Jürgen Moltmann a făcut deosebire între ceea ce el a numit întrupare „fortuită” și întrupare „necesară”. Cea din urmă oferă întrupării un sens soteriologic: Fiul lui Dumnezeu a devenit om ca să ne mântuiască de păcatele noastre. Prima, pe de altă parte, vede întruparea ca o împlinire a Iubirii lui Dumnezeu, o dorință a Lui de a fi prezent și de a trăi în mijlocul umanității. Moltmann favorizează întruparea „fortuită” în primul rând pentru că el simte că a vorbi de o întrupare „necesară” înseamnă să se facă o nedreptate misiunii pământești a lui Hristos. Scrierile lui Moltmann, alături de scrierile altor teologi sistematici, deschid căile unei cristologii a eliberării.

Puncte de vedere alternative

Michael Servetus