Tainan (臺南市 în chineza tradițională, în limba hokkien POJ: Tâi-lâmm), oficial Tainan City, este o municipalitate specială a Taiwanului, care se află pe țărmul sud-estic al Strâmtorii Formosa (Strâmtoarea Taiwan). Tainan este cel mai vechi oraș de pe insula Taiwan și este cunoscut și sub denumirea de „Orașul capitală” (în ; POJ: Hú-siâⁿ) datorită celor peste 200 de ani cât a fost capitală a Taiwanului sub stăpânirea generalului Koxinga și ulterior a dinastiei Qing. Istoria complexă a evoluției, redefinirii și reînnoirii orașului Tainan i-a adus porecla populară de „Orașul Phoenix”.
În calitate de cea mai veche zonă urbană din Taiwan, Tainan a fost înființat inițial de Compania Olandeză a Indiei de Est (VOC) ca bază de conducere și de comerț și a fost numit Fort Zeelandia în perioada stăpânirii insulei de către olandezi. După ce coloniștii olandezi au fost înfrânți de Koxinga în 1661, Tainan a devenit capitală a Regatului Tungning până în 1683 și, ulterior, capitală a Prefecturii Taiwan, sub stăpânirea dinastiei Qing până în 1887, când noua capitală provincială a fost mutată la Taipei. Tainan este considerat din punct de vedere istoric ca unul dintre cele mai vechi orașe din Taiwan și s-a pretins că fostul său nume, Tayouan, s-ar afla la originea numelui „Taiwan”. El este, de asemenea, una dintre capitalele culturale ale Taiwanului pentru cultura populară bogată, inclusiv faimoasa bucătăria sa tradițională și mâncărurile locale făcute pe stradă, ritualurile taoiste conservate în mare măsură și alte tradiții locale vii care acoperă întreaga viață a omului, de la nașterea copiilor până la înmormântări. Orașul conține primul templu-școală confucianist din Taiwan, construit în 1665, rămășițele porților de est și de sud ale orașului vechi și numeroase alte monumente istorice. Autoritățile orașului Tainan pretind că au mai multe temple budiste și taoiste decât orice alt oraș din Taiwan.
Istoric
Istoria veche Săpăturile arheologice din districtul Zuojhen sugerează că regiunea Tainan a fost locuită cu cel puțin 20.000 de ani până la 31.000 de ani mai devreme. Tribul autohton Siraya a stăpânit regiunea până în secolul al XVI-lea. Populația sakam din subtribul sinkan a locuit în zona orașului actual. Alte subtriburi sirayene, precum Soelangh, Mattauw și Baccloangh, au locuit în împrejurimi.
Până la sfârșitul secolului al XVI-lea, comercianții și pescarii chinezi au înființat mai multe baze de-a lungul coastei de vest a insulei și pe un banc de nisip din Marea Interioară Taikang (), în largul golfului satului Sakam (Fort Provintia de astăzi). Chinezii au adoptat numele Taioan (actualul Anping) ca nume al bancului de nisip. Puțin mai la nord de Taioan, de-a lungul țărmului, lângă Bassemboy (), comercianții japonezi au stabilit baze maritime pentru comerțul cu China. Chinezii și japonezii făceau comerț încă din vechime cu poporul sirayan. Ei aduceau alimente și sare, primind în schimb piei de căprioare și carne uscată de căprioară. Populația Siraya a fost influențată atât de cultura și stilul de viață chinez, cât și de cultura și stilul de viață japonez. Localnicii au început să folosească cuvinte chinezești în limba lor și să utilizeze sabia japoneză tantō în ritualurile religioase și au migrat înspre interiorul insulei din cauza afluxului de migranți. Până la sosirea europenilor, influența comercianților și pescarilor chinezi și japonezi devenise deja proeminentă.
Colonie olandeză miniatura|Fortul Anping (locul unde s-a aflat Fortul Zeelandia) Primii coloniști olandezi au încercat, dar nu au reușit, să controleze Macao și insulele Penghu. În iulie 1622 negustorul de textile al Companiei Olandeze a Indiilor de Est Cornelis Reyersz a navigat în Taiwan în căutarea unui loc potrivit pentru a construi un post comercial. În 1624 a înființat un mic fort numit „Orange” pe peninsula nisipoasă care era cunoscută ca Tayouan (actualul Anping). Fortul a fost apoi extins și redenumit . Așezarea a fost concepută inițial ca bază pentru atacarea rivalilor spanioli și ca un post de comerț între China și Batavia (Indonezia). Ulterior, postul a devenit centrul comerțului olandez între China, Japonia și Europa. În timpul administrației lui Pieter Nuyts (1627–1629) a existat o ostilitate între comercianții olandezi și japonezi, ceea ce a făcut ca Nuyts să fie ținut ostatic la un moment dat de un comerciant japonez pe nume Hamada Yahee.
Campania olandeză de pacificare a Formosei a fost o serie de acțiuni militare și mișcări diplomatice întreprinse în 1635 și 1636. Olandezii au urmărit să supună satele autohtone ostile din regiunea de sud-vest a insulei. În 1642 olandezii au capturat garnizoana spaniolă din golful Santisima Trinidad din Keelung. Compania Olandeză a Indiilor de Est a devenit prima autoritate care a pretins controlul asupra întregii Formosa, cu sediul guvernamental la Fort Zeelandia.
Au apărut tensiuni între locuitorii chinezi și olandezi din Taiwan, din cauza impozitării împovărătoare practicate de olandezi și a participării olandeze la jafurile care au avut loc în perioada prăbușirii dinastiei Ming. În cele din urmă, acest conflict a dus în 1652 la Răscoala lui Guo Huaiyi, care a fost scurtă, dar sângeroasă. Olandezii au zdrobit răscoala numai cu ajutorul localnicilor sinkanezi.
Localitățile din apropierea fortului Zeelandia s-au extins datorită postului comercial olandez din zonă. În 1653 olandezii au construit un nou fort, Fort Provintia, în zona Sakam, ca centru pentru o colonie agricolă. Olandezii i-au încurajat pe fermierii chinezi să imigreze în Taiwan pentru a cultiva orez și trestie de zahăr. Așezarea olandeză din sudul Taiwanului a avut atât de mult succes, încât, până în anii 1650, a depășit Batavia.
Regatul Tungning miniatura| Statuia lui Koxinga din Altarul Koxinga Koxinga (cunoscut și sub numele de Zheng Chenggong) a fost un militar loial dinastiei Ming și comandantul principal al trupelor Ming de pe frontul maritim pentru împărații de mai târziu ai dinastiei. În 1661 Koxinga i-a atacat pe coloniștii olandezi din Taiwan. După un asediu care a durat nouă luni, guvernatorul olandez al Taiwanului, Frederik Coyett, a predat Fort Zeelandia în mâinile lui Koxinga la 1 februarie 1662. Acest lucru a pus efectiv capăt celor 38 de ani de administrare olandeză a Taiwanului. Koxinga s-a dedicat apoi transformării Taiwanului într-o bază militară pentru loialiștii care doreau să restabilească dinastia Ming.
Koxinga a intenționat ca Taiwanul să devină o bază pentru mișcarea loialistă Ming. Fort Provintia a fost redenumit Tungtu, iar Fort Zeelandia a devenit Anping. Koxinga a înființat colonii militare pe câmpiile din împrejurimi pentru a-și hrăni mai bine unitățile militare. Multe suburbii din jurul orașului Tainan includ astăzi în numele lor „Ying”, „Jia” și „Tian”, toate derivate de la acest eveniment. După moartea lui Koxinga în 1662, fiul său, Zheng Jing, a schimbat numele Dongdu în Dong Ning. Principalul său ministru, Chen Younghua, a introdus birocrația chineză, a construit primul templu confucianist de pe insulă și a început extragerea sării în zonele de coastă. Britanicii au fost invitați să înființeze un post comercial în Anping pentru a continua comerțul între Taiwan, Japonia și Asia de Sud-Est. Acest lucru a contribuit la menținerea regiunii ca un centru al comerțului.
Dinastia Qing dreapta|miniatura|Jieguanting () în Go-tiau-kang, poarta Tainanului către mare în timpul dinastiei Qing Moartea lui Zheng Jing în 1681 a fost urmată de o luptă pentru succesiune. Profitând de avantajul reprezentat de înfrângere, la 17 iulie 1683, comandantul naval Qing Shi Lang a învins flota Regatului Tungning în bătălia de la Penghu. Două zile mai târziu, trupele dinastiei Qing au debarcat la Tungning, întâmpinând puțină rezistență. În 1684 regatul a fost încorporat în Imperiul Qing ca parte a provinciei Fujian, încheind o perioadă de două decenii de guvernare de către familia Zheng. A fost înființată Prefectura Taiwan, cu sediul prefectural TaiwanfuDe asemenea, Taiwan-fu, Taiwan Fu, Taiwan Foo etc. în Tainanul modern.
În 1721 țăranii chinezi și triburile indigene s-au răsculat împotriva guvernării corupte a dinastiei Qing. Rebelii, conduși de Zhu Yigui, au capturat Tainanul fără luptă. Au izbucnit curând tulburări în cursul cărora rebelii s-au luptat între ei. Ordinea a fost restaurată abia după ce o armată Qing a fost trimisă din China continentală. Zhu a fost capturat și executat. Întrucât legislația dinastiei Qing interzicea construirea de ziduri de apărare în Taiwan, autoritățile Qing au decis să creeze o graniță defensivă în jurul orașului prin plantarea unei păduri de bambus în jurul perimetrului. După mai multe răscoale ce au avut loc în întreaga insulă, a început construcția unui zid al orașului la sfârșitul anilor 1780.
O inundație din 1823 a adus cantități mare de aluviuni din râurile din apropiere, care au format o câmpie fertilă largă în zona golfului Taijiang, între Tainan și Anping. A fost construit un sistem de canale numit Go-tiau-kang (五條 港; Pe̍h-ōe-jī) pentru a menține în funcțiune portul Tainan, dar navele mari nu mai puteau să intre în golf.
După 174 de ani de restricții asupra comerțului cu europenii, autoritățile dinastiei Qing au redeschis portul Anping ca parte a tratatului de la Tianjin în urma celui de-al Doilea Război al Opiului din 1858. Oficiul vamal Anping a fost înființat în 1864. Comercianții occidentali au construit posturi comerciale în apropierea ruinelor Fortului Zeelandia.
În urma uciderii a 54 de marinari japonezi de către localnicii Paiwan în apropierea extremității de sud-vest a Taiwanului, în 1871, organizarea unei expediții japoneze de pedepsire a locuitorilor Taiwanului în 1874 a dezvăluit fragilitatea stăpânirii dinastiei Qing asupra Taiwanului. Drept urmare, guvernul dinastiei Qing l-a trimis în Taiwan pe comisarul imperial Shen Baozhen pentru a consolida apărarea insulei. În Tainan, Shen a făcut mai multe eforturi pentru modernizarea apărării, invitând ingineri francezi pentru a proiecta Castelul Aurului Etern din Erkunshen. El a recomandat, de asemenea, crearea unei legături prin cablu telegrafic între Tainan și Amoy. Unele părți ale castelului au fost construite folosind cărămizi luate din Fort Zeelandia.
În 1885 guvernul dinastiei Qing a început lucrările pentru dezvoltarea insulei în provincia Taiwan. Capitala insulei (și titulatura sa „Taiwanfu”) a fost mutată la Toatun (actualul Taichung). Numele vechiului Taiwanfu a fost schimbat în Tainanfu, sediul Prefecturii Tainan.
Stăpânirea japoneză miniatura|Tainan Butokuden (Sala Artelor Marțiale) miniatura|Prefectura Tainan Ca urmare a înfrângerii Chinei în Primul Război Sino-Japonez din 1895, Taiwanul și insulele Penghu au fost cedate Japoniei prin Tratatul de la Shimonoseki. În mai 1895 a fost proclamată la Tainan înființarea Republicii Formosa, pentru a preveni ocupația japoneză. O armată japoneză a ajuns la Tainan în octombrie 1895. Liu Yongfu și ceilalți conducători republicani au fugit, lăsând orașul într-o stare de haos. Un misionar scoțian pe nume Thomas Barclay a fost ales de elitele locale și de comercianții străini pentru a negocia intrarea japonezilor în oraș. Drept urmare, Tainan a fost ocupat fără rezistență. Sub stăpânirea japoneză, Tainan a fost inițial administrat potrivit reglementărilor Tainan Ken (臺南縣). Cu o populație de aproximativ 50.000 de locuitori în 1904, Tainan era cel mai populat oraș din Taiwan.