miniatura|300x300px| Harta mondială ce reprezintă țările și amprenta lor ecologică, în raport cu media biocapacității mondiale (2007). Amprenta ecologică măsoară cerințele omenirii față de natură, și anume mărimea resurselor naturale necesare pentru a susține economia și activitatea oamenilor. Aceasta urmărește și înregistrează cerințele prin intermediul unui sistem de contabilitate ecologică. Cu ajutorul acestui sistem se compară aria biologică productivă pe care oamenii o folosesc pentru consumul lor, cu zona productivă, din același punct de vedere, disponibilă într-o anumită regiune sau în lume, ( biocapacitatea este zona productivă care poate regenera resursele naturale necesare omului). Pe scurt, amprenta ecologică măsoară impactul uman asupra ecosistemului Pământului și indică dependența economiei umane față de capitalul natural .
Amprenta și biocapacitatea pot fi comparate la nivel individual, regional, național și global. Atât amprenta, cât și biocapacitatea se schimbă în fiecare an în funcție de numărul de persoane, consum per persoană, eficiența producției și productivitatea ecosistemelor. La nivel global, evaluările amprentei arată cât de mari sunt cerințele omului față de resursele naturale, în comparație cu resursele regenerabile ale planetei Pământ. Începând cu anul 2003, Organizația Internațională Global Footprint Network calculează amprenta ecologică în baza datelor statistice ale ONU(cunoscute sub numele de National Footprint Accounts), pentru întreaga lume și pentru peste 200 de țări în parte. În fiecare an, calculele sunt actualizate cu cele mai recente date statistice. Perioadele de timp sunt recalculate la fiecare actualizare, întrucât statisticile ONU schimbă și seturile de date istorice. După cum este reprezentat în Lin și colab. (2018), în ciuda actualizărilor de date, tendințele din aceste perioade pentru țările lumii în general au rămas constante. De asemenea, în urma studiului recent realizat de către Ministerul Mediului din Elveția, tendințele elvețienilor pentru perioada studiată (1996-2015) sunt egale cu 1-4% la sută. Global Footprint Network estimează că, începând cu 2014, omenirea folosește de 1,7 ori mai mult capitalul natural, decât resursele naturale ar putea să se regenereze. Acest fapt demonstrează că echivalentul amprentei ecologice al omenirii depășește de 1,7 dimensiunea Pământului.
Analiza amprentei ecologice este utilizată pe scară largă în toată lumea, în sprijinul evaluărilor de sustenabilitate . Aceasta permite oamenilor să măsoare și să gestioneze utilizarea resurselor în toate sectoarele economice și să exploreze durabilitatea stilurilor de viață individuale, a bunurilor și serviciilor, organizațiilor, sectoarelor industriei, cartierelor, orașelor, regiunilor și națiunilor. Global Footprint Network "Ecological Footprint: Overview." Retrieved on April 16, 2017. Începând cu anul 2006, a apărut o primă serie de standarde de amprentă ecologică care prezintă amănunțit atât procedurile de comunicare cât și de calcul al amprentei ecologice. Cea mai recentă versiune sunt standardele care au fost actualizate în 2009.
Măsurarea și metodologia amprentei miniatura| Resursele naturale ale Pământului sunt epuizabile și sunt nedurabile față de cerințele actuale ale activităților umane. Pentru anul 2014, Global Footprint Network a estimat indicele amprentei ecologice a omenirii ca fiind egal cu masa a 1,7 planete asemănătoare Pământului ca dimensiune. Aceasta înseamnă că, potrivit calculelor lor, cerințele omenirii față de resursele naturale ale planetei depășeau de 1,7 ori capacitatea de regenerare a ecosistemelor planetei.
Amprentele ecologice pot fi calculate pe orice scară: pentru o activitate, o persoană, o comunitate, un oraș, o regiune, o națiune sau pentru omenirea în ansamblu. Datorită concentrării populației, orașele au amprente ecologice mari și au devenit epicentrul reducerii amprentei.
Contabilizarea amprentei ecologice la nivel național este descrisă pe pagina web a Organizației Internaționale Global Footprint Network sau mai detaliat în lucrări academice, inclusiv Borucke și altele.
Comitetul Național de Revizuire a Conturilor a publicat, de asemenea, o agendă de cercetare cu privire la modul de îmbunătățire a conturilor. A Research Agenda for Improving National Ecological Footprint Accounts Retrieved: 2007-11-11
Generalități Prima lucrare academică despre amprentele ecologice a fost publicată de William Rees în anul 1992. Concepttele de amprentă ecologică și metodă de calcul au fost dezvoltate ca dizertație de doctorat a lui Mathis Wackernagel, sub supravegherea lui Rees la Universitatea din Columbia Britanică din Vancouver, Canada, în perioada anilor 1990-1994. Inițial, Wackernagel și Rees au numit acest concept „capacitate de transport adecvată”. Wackernagel, Mathis, 1991. "Land Use: Measuring a Community's Appropriated Carrying Capacity as an Indicator for Sustainability"; and "Using Appropriated Carrying Capacity as an Indicator, Measuring the Sustainability of a Community." Report I & II to the UBC Task Force on Healthy and Sustainable Communities, Vancouver. Pentru a face această idee mai ușor înțeleasă, Rees a propus termenul de „amprentă ecologică”, inspirat de un informatician care a lăudat „amprenta mică de pe ecran” a noului său calculator. William Safire, On Language: Footprint, New York Times Magazine, February 17, 2008 La începutul anului 1996, Wackernagel și Rees au publicat cartea Our Ecological Footprint: Reducing Human Impact on the Earth cu ilustrații de Phil Testemale. Wackernagel, Mathis & Rees, William (1996)"Our Ecological Footprint" (New Society Press)
Indicele amprentei la sfârșitul unui sondaj sunt clasificate după carbon, produse alimentare, locuințe, bunuri și servicii, precum și după indicele amprentei mai multor planete asemănătoare Pământului luate împreună, necesare pentru a menține populația lumii la nivelul necesar de consum. O astfel de abordare poate fi aplicată și unei activități precum fabricarea unui produs sau conducerea unei mașini. Această contabilizare a resurselor este similară cu evaluarea ciclului de viață în care consumul de energie, biomasă (alimente, fibre), materiale de construcție, apă și alte resurse sunt transformate într-o măsură normalizată a suprafeței de teren numită hectare globale (gha).
Contabilizarea Amprentei Ecologice se concentrează pe resursele biologice. Mai mult decât resursele neregenerabile, cum ar fi petrolul sau mineralele, resursele biologice sunt cele mai limitante materiale pentru satisfacerea intereselor omului. De exemplu, deși cantitatea de combustibil fosil în subteran este limitată, capacitatea biosferei este și mai limitată când aceasta se confruntă cu CO2 emis în timpul arderii. Această abilitate este una dintre practicile concurente ale biocapacității planetei. În același mod, procesul de extragere a mineralelor din litosferă și concentrarea acestora este limitat de cantitatea de energie disponibilă. Factorii care influențează capacitatea ecosistemelor de regenerare a biomasei sunt: accesul la apă, clima, fertilitatea solului, energia solară, tehnologia și practicile de management. Această capacitate de regenerare, determinată de fotosinteză, se numește biocapacitate .
Amprenta ecologică (EF) pe cap de locuitor sau analiza amprentei ecologice (EFA) este un mod de a compara consumul și stilurile de viață și de a verifica acest lucru în raport cu biocapacitatea - capacitatea naturii de a asigura aceste resurse de consum. Acest instrument poate informa politicile examinând în ce măsură o națiune folosește mai mult (sau mai puțin) decât este disponibil pe teritoriul său, sau în ce măsură stilul de viață al națiunii ar fi reproductibil la nivel mondial. Amprenta poate fi, de asemenea, un instrument util pentru educarea oamenilor în ceea ce privește capacitatea de transport și supraconsum, cu scopul de a modifica comportamentul personal. Amprentele ecologice pot fi utilizate pentru a susține ideea că multe stiluri de viață actuale nu sunt sustenabile. O astfel de comparație globală arată în mod clar inegalitățile utilizării resurselor pe această planetă, la începutul secolului al XXI-lea.
În 2007, suprafața biologică productivă medie per persoană, la nivel mondial a fost de aproximativ 1,8 hectare globale (gha) pe cap de locuitor. Amprenta din spațiul american pe cap de locuitor a fost de 9,0 gha, iar cea din Elveția de 5,6 gha, în timp ce amprenta din China a fost de 1,8 gha. or Living Planet Report 2008 outlines scenarios for humanity's future. Global Footprint Network. Retrieved: 2009-02-15 Chambers, N. et al. (2004) Scotland’s Footprint. Best Foot Forward. . WWF susține că amprenta umană a depășit biocapacitatea (disponibilitatea de resurse naturale) a planetei cu 20%. Global ecosystems 'face collapse' BBC News. Retrieved: 2007-05-18. Wackernagel și Rees au estimat inițial că capacitatea biologică disponibilă pentru cele 6 miliarde de oameni de pe Pământ la acea vreme era de aproximativ 1,3 hectare de persoană, fiind un număr mai mic decât 1,8 hectare globale publicate în anul 2006, deoarece studiile inițiale nu foloseau hectare globale și nici nu includeau zone marine bioproductive . Wackernagel, Mathis & Rees, William (1996)"Our Ecological Footprint" (New Society Press)
O serie de ONG-uri oferă calculatoare de amprentă ecologică (vedeți Footprint Calculator, mai jos).
Tendințe globale în amprenta ecologică a omenirii Conform ediției din 2018 a National Footprint Accounts, amprenta ecologică totală a omenirii prezintă o tendință în creștere începând cu anul 1961, crescând în medie cu 2,1% în fiecare an (SD = 1,9). Lin, D; Hanscom, L; Murthy, A; Galli, A; Evans, M; Neill, E; Mancini, MS; Martindill, J; Medouar, F-Z; Huang, S; Wackernagel, M. (2018). "Ecological Footprint Accounting for Countries: Updates and Results of the National Footprint Accounts, 2012–2018". Resources. 7(3): 58. https://doi.org/10.3390/resources7030058 Amprenta ecologică a omenirii a fost de 7 miliarde de gha în anul 1961 și a crescut la 20,6 miliarde de gha în 2014 . În 2014, amprenta ecologică medie mondială a fost de 2,8 hectare globale per persoană. Amprenta care se răspândește cel mai repede pe glob este cea de carbon - parte a amprentei ecologice, ce reprezintă în prezent aproximativ 60% din amprenta ecologică totală a omenirii.
Biocapacitatea Pământului nu crește odată cu amprenta ecologică. Creșterea biocapacității a fost în medie de numai 0,5% pe an (SD = 0,7). Din cauza intensificării agricole, biocapacitatea era de 9,6 miliarde de gha în anul 1961 și a crescut până la 12,2 miliarde de gha în 2016.
Prin urmare, Pământul se află într-o depășire ecologică (unde oamenii folosesc mai multe resurse și generează deșeuri într-un ritm în care ecosistemul nu le poate regenera) încă din anii '70. În 2018, data de 1 august a fost desemnată drept Ziua Datoriei Eco, ziua în care oamenii au utilizat mai multe resurse naturale decât planeta poate regenera într-un an. Acum, peste 85% din populația Pământului trăiește în țări cu deficit ecologic. Aceasta înseamnă că amprenta lor ecologică pentru consum depășește biocapacitatea țării respective.
Cercetări realizate în Regatul Unit Amprenta ecologică medie în Regatului Unit este de 5,45 hectare globale pe cap de locuitor (gha), cu variații între regiunile cuprinse între 4,80 gha (Țara Galilor) și 5,56 gha (Estul Angliei). Chambers, N. et al. (2004) Scotland’s Footprint. Best Foot Forward. .