Osteoporoza înseamnă "os poros". Până nu demult considerată o stare normală a vârstnicului, osteoporoza este considerată în prezent o boală, caracterizată prin reducerea densității minerale osoase, asociată cu compromiterea structurii osoase trabeculare, ceea ce predispune osul la fractură în urma unui traumatism de mică intensitate sau chiar în lipsa acestuia.
Oasele osteoporotice nu arată, la prima vedere, altfel decât oasele normale. Ele sunt însă mai puțin dense, prin pierdere de substanță osoasă, ceea ce se reflectă în structura lor internă, care este profund afectată - asemenea unei țesături vechi, cu urzeala subțiată și pe alocuri ruptă.
După vârsta de 35 de ani osul pierde în mod continuu din substanța sa, un fenomen normal și natural odată cu înaintarea în vârstă. Această pierdere poate deveni însă o problemă serioasă dacă "rezerva osoasă" inițială a fost prea mică sau dacă pierderea de substanță osoasă se face prea repede. Rezultatul este creșterea riscului de fractură, fie printr-o cădere obișnuită, ca în cazul încheieturii mâinii sau șoldului, fie printr-un efort moderat de ridicare, ca în cazul vertebrelor.
Definiție
Osteoporoza este cea mai frecventă boală metabolică a osului, cu consecințe devastatoare fizice, psihosociale și economice. Este o boală cronică, progresivă și cu etiologie multifactorială, caracterizată prin reducerea masei osoase și deteriorarea microarhitecturii țesutului osos, cu creșterea fragilității osoase.
Osteoporoza afectează copii, adolescenți și adulți.
Boala este mult timp silențioasă clinic, până la apariția unei fracturi produsă de un traumatism minim.
Este o problemă serioasă de sănătate în toată lumea, cu o incidență în creștere.
OMS a definit osteoporoza în funcție de valoarea densității minerale osoase măsurată prin metoda DXA. Scorul T indică densitatea osoasă a pacientului comparată cu densitatea minerală osoasă a subiecților de control (sănătoși).
În consecință, OMS definește osteoporoza ca acea situație în care scorul T < - 2,5 la femeia în postmenopauză și bărbatul cu vârsta > 50 de ani. Această definiție, bazată pe valoarea scorului T, nu se aplică femeilor în premenopauză.
Scorul T normal > - 1
Osteopenia este caracterizată de valori ale scorului T cuprinse între - 1 și - 2,5.
Fiziopatologie
Apariția și evoluția osteoporozei sunt datorate mai multor mecanisme patologice ce interacționează între ele.
În mod normal, toată viața, osul continuă să se remodeleze ca răspuns la microtraumatismele la care este supus. Remodelarea începe cu resorbția osoasă, urmată de formarea de os, ambele procese intricându-se continuu.
Osul cortical dens diferă de osul spongios doar în privința arhitecturii, nu și a compoziției moleculare. Ambele tipuri de os au o matrice extracelulară care conține componente mineralizate și componente nemineraĺizate. Compoziția și arhitectura matricei extracelulare sunt cele care dau proprietățile mecanice ale osului.
La adult, 25% din osul trabecular este resorbit și reformat în fiecare an comparativ cu doar 3% în cazul osului cortical dens.
Resorbția osoasă este făcută de osteoclaste, celule derivate din precursori hematopoietici. Osteoblaștii, cu origine mezenchimală, sunt responsabili de formarea osului. Osteocitele sunt osteoblaști diferențiați, încastrați în osul mineralizat, implicați direct în remodelarea osoasă.
În osteoporoză, cuplul reprezentat de osteoclaști și osteoblaști nu mai este capabil să facă față microtraumatismelor ce acționează constant asupra osului trabecular. Osteoclaștii au nevoie de săptămâni ca să resoarbă osul, în timp ce osteoblaștii au nevoie de luni ca să producă os nou. Astfel, remodelarea osoasă duce cu timpul la pierderea de os.
În cursul vieții, masa osoasă are cea mai mare valoare în decada a 3-a, după care începe să descrească lent. Densitatea masei osoase este influențată de factori ereditari, de nutriție și de activitatea fizică.
În condiții fiziologice normale, resorbția și formarea osului sunt într-un echilibru bun. Osteoporoza apare atunci când echilibrul se rupe, resorbția osoasă nemaifiind urmată de o formare osoasă pe măsură.
Pierderea de os poate fi produsă de modificarea statusului hormonal, așa cum se întâmplă în perimenopauză la femei dar și la bărbații vârstnici sau secundar unor anumite boli sau unor medicamente.
Pierderea funcției gonadale este un factor important de producere a osteoporozei. Studiile au arătat că pierderea de os la femei accelerează rapid în primii ani după menopauză. Deficiența de estrogeni conduce la creșterea activității osteoclaștilor. Ea se manifestă nu numai la femeile în postmenopauză dar joacă un rol și în pierderea de os la bărbații vârstnici. Osteoblaștii, osteocitele și osteclaștii au receptori pentru estrogeni. În plus, estrogenii afectează osul indirect, prin influențarea citokinelor și a factorilor locali de creștere.
În absența estrogenilor, celulele T stimulează dezvoltarea osteoclaștilor și actiunea lor, favorizînd osteoporoza.
Spre deosebire de pierderea de os postmenopauză care este asociată cu activitatea osteoclastică excesivă, pierderea de os ce însoțește îmbătrînirea se asociază cu declinul progresiv al proporției osteoblaștilor față de necesar.
După decada a 3-a de viață, resorbția osoasă depășește formarea de os, evoluând lent spre osteopenie și, în situații severe, spre osteoporoză. Femeile pierd după decada a 3-a până la sfârșitul vieții 30-40% din osul cortical și 50% din osul trabecular. Tot în această perioadă, bărbații pierd doar 15-20% din osul cortical și 25-30% din osul trabecular.
Homeostazia osoasă se menține cu ajutorul calciului, vitaminei D și a parathormonului. Insuficiența calciului din dietă sau alterarea absorbției intestinale datorită vârstei sau a unor boli cronice, conduce la hiperparatiroidism secundar.
Parathormonul este secretat ca răspuns la nivelul scăzut al calciului în ser. El crește resorbția calciului din oase, reduce eliminarea renală a calciului și stimulează producția renală a unei forme activă hormonal de vitamina D (1,25-dihidrovitamina D) care optimizează absorbția fosforului și a calciului.
Osteoporoza are o manifestare clinică importantă și gravă: fractura osteoporotică. Fractura poate fi produsă de un traumatism de energie joasă. Cele mai afectate oase de pierderea de masă osoasă sunt corpii vertebrali.
Structura osoasă normală a corpilor vertebrali este osul spongios în care există trabecule osoase interconectate orizontal și vertical.
Osteoporoza nu numai că reduce masa osoasă vertebrală dar și scade interconectivitatea trabeculară, cu producerea de fracturi-tasare ale corpilor vertebrali la traumatisme minime.
Studii anatomopatologice microscopice ale corpilor vertebrali recoltați la autopsia unor femei vârstnice au arătat o prevalență foarte mare a fracturilor trabeculare, de aproximativ 250-400/corp vertebral, aflate în faze diferite de evolutie, de la fracturi recente la fracturi consolidate.
Scheletul uman este compus din componente minerale - hidroxiapatita de calciu (60%) - și componente organice - în special colagen (40%).
În osteoporoză, oasele sunt poroase și fragile, în timp ce în osteomalacie oasele sunt ușoare. Diferența dintre ele în ceea ce privește consistența osoasă este legată de raportul componentă minerală/componentă organică.
Masa osoasă a adultului este influențată de factori prenatali și postnatali: sănătatea mamei în timpul sarcinii, greutatea copilului la naștere și greutatea copilului la vârsta de 1 an. Se știe că ritmul de creștere a copilului în primul an de viață influențează nivelul hormonului de creștere care se menține în decada a 7-a de viață. Copiii mari și cei cu creștere rapidă în primul an de viață vor avea la vârsta adultă de 65-75 ani o masă osoasă mare.
Epidemiologie Osteoporoza este o boală care afectează peste 40 la sută din femei și 20 la sută din bărbații cu vârste de peste 50 de ani.Dieta recomandată în osteoporoză, 2 iulie 2010, Liana Hainăroșie, Adevărul, accesat la 3 aprilie 2012
Factori de risc Aproape oricine poate face osteoporoză, dar sunt predispuse la acest lucru mai ales persoanele de sex feminin (aprox.80% dinte pacienții cu osteoporoză sunt femei), mai ales dacă au avut deja menopauza, și chiar și mai mult dacă au avut-o înainte de vârsta de 45 de ani.
Alți factori de risc: vârsta înaintată (peste 50 de ani) rasa albă și rasa galbenă tratament cronic cu corticosteroizi aport inadecvat de calciu alimentar activitate fizică insuficientă greutate corporală prea mică, statura mică menarha târzie amenoreea inactivitatea fizică asocierea (mare) fumător, consumator de alcool factori genetici: istorie familială de osteoporoză
Etiologie
Osteoporoza a fost clasificată după mai multe criterii, cele mai importante fiind localizarea la nivelul scheletului și etiologia.
Clasificarea inițială a osteoporozei a cuprins 2 categorii: osteoporoza localizată și osteoporoza generalizată.
Acestea, la rândul lor, au fost subîmpărțite în primară și secundară.
Osteoporoza primară
Se consideră că un pacient are osteoporoză primară atunci când nu poate fi identificată o cauză de osteoporoză secundară. În această categorie sunt incluse și osteoporoza juvenilă și osteoporoza ideopatică.
Osteoporoza primară este clasificată astfel:
1) Osteoporoza juvenilă: apare de regulă la copii și adulții tineri, în mod egal la ambele sexe. Funcția gonadică este normală. Vârsta afectată cu predilecție este de 8-14 ani. Semn caracteristic: debutul brusc al durerii osoase și/sau producerea unei fracturi după un traumatism minim.
2) Osteoporoza postmenopauză: (osteoporoza tip I) : apare la femeia cu deficit de estrogeni. Favorizează de obicei fracturi ale antebrațului distal, șoldului și fracturi ale corpilor vertebrali (fracturi-tasare). Caracteristic: faza inițială de pierdere de os ce afectează în special osul trabecular.
3) Osteoporoza senilă: (osteoporoza tip II)
Apare la femei dar și la bărbați din cauza diminuării cu vârsta a densității minerale osoase. Reprezintă pierderea de os asociată îmbătrînirii. Fracturile apar atât în osul cortical, cât și în cel trabecular. Cele mai frecvente localizării sunt la nivelul pumnului, șoldului și corpilor vertebrali.
Osteoporoza secundară
Osteoporoza secundară poate să apară din următoarele cauze:
1) Genetice/congenitale:
hipercalciuria renală: este una dintre cele mai importante cauze de osteoporoză secundară. Poate fi tratată cu diuretice tiazidice. fibroza christică sindromul Ehlers-Danlos boala stocării glicogenului boala Gaucher sindromul Marfan osteogeneza imperfectă hemocromatoza homocistinuria hipercalciuria idiopatică porfiria stările hipogonadale
2) Secundară bolilor endocrine:
- sindromul Cushing
- acromegalia
- diabetul mellitus
- deficiența de estrogeni
- hipogonadismul
- menopauza prematură
- hipertiroidismul
- hiperparatiroidismul
3) Secundară deficienței calciului, a vitaminei D şi a proteinelor:
- malabsorbția
- nutriția parenterală
- ciroza biliară primară
- gastrectomia
- malnutriția
- deficiența de calciu în alimentație
- deficiența de vitamina D
- deficiența de magneziu
4) Secundară bolilor inflamatorii cronice:
- spondilita anchilozantă
- artrita reumatoidă
- LES
- inflamația intestinală cronică
5) Secundară bolilor neoplazice:
- leucemia
- limfomul
- mielomul multiplu
- metastazele (boala metastazantă)
6) Secundară unor medicamente administrate pe termen lung:
- anticonvulsivante
- antipsihotice
- chimioterapice
- furosemid
- corticoizi (mai mult de 5 mg/zi, mai mult de 3 luni)
- heparină (termen lung)
-litium
- inhibitori de serotonină
- tiroxină (în doză mare şi pe termen lung)
7) Secundară unor cauze diverse:
- alcoolismul
- amiloidoza
- acidoza metabolică cronică
- depresia
- emfizemul
- insuficiența cardiacă congestivă
- boala renală cronică
- insuficiența hepatică
- scolioza idiopatică
- imobilitatea