Celelalte Cuvinte este o formație românească de muzică rock din Oradea, înființată în decembrie 1981 la Timișoara. Muzica acestora este un melanj complex de mai multe sub-genuri ale muzicii rock cu tamatici filosofice, sociale sau emoționale (spre exemplu nostalgia sau melancolia). Celelalte Cuvinte sunt una dintre cele mai vechi formații românești încă în existență cu un line-up aproape neschimbat de-a lungul timpului. O influență literară notabilă pentru muzica formației este romanul Comoara regelui Dromichet (volum literar publicat în anul 1931 care face parte din ciclul „Pământ și cer”) de Cezar Petrescu care a servit ca inspirație pentru piesa Comoara.
Biografie Celelalte Cuvinte au debutat în decembrie 1981, iar activitatea sa continuă și astăzi. Deși, în general, Celelalte Cuvinte este considerată o trupă de heavy metal, de-a lungul vremii au fost abordate și genuri precum doom metal în albumul Armaghedon – un element inedit chiar și în ziua de azi în lumea muzicală românească, influențe ale sale fiind prezente și în albumul Destin al trupei CargoHoria Diaconescu, Muzici și faze, 6 martie 2004 - Recenzia albumului Armaghedon (1994) – sau, ulterior, rock alternativ – în albumul Ispita.Horia Diaconescu, Muzici și faze, 25 mai 2004 - Recenzia albumului Ispita (1997) În 2008, trupa lansează albumul Stem, formația oferind fanilor posibilitatea de a asculta două piese de pe el („Stem” și „Zmeie”, primul single de pe noul album) pe pagina Myspace proprie, cu două săptămâni înainte de lansarea albumului. Celelalte Cuvinte a fost prima formație din România care a făcut acest lucru.
Celelalte Cuvinte este prima trupă din România care, după plecarea formației Phoenix din țară, a atras într-adevăr atenția publicului cunoscător de muzica elaborată.Rockmania.net - Fansite Celelalte Cuvinte Prin albumul Armaghedon, formația ocupă un loc important și în underground-ul rockului românesc.
În 2011 formația a susținut un turneu aniversar, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de activitate. Celelalte Cuvinte au cântat la București pe 8 decembrie 2011, în fața a peste 4.000 de spectatori veniți la Sala Palatului pentru un concert-eveniment de trei ore. De asemenea, trupa a susținut un turneu pentru a aniversa 35 de ani de activitate în perioada 2016–2017 și un altul în perioada 2018–2019 pentru a aniversa 30 de ani de la lansarea „albumului cu pătrățele”.
Trupa a concertat pro bono (gratuit) la ediția a 8-a a Festivalului FânFest (Roșia Montană, 2013), în cadrul campaniei „Salvați Roșia Montană”. În 2014 a lansat Trup și suflet, un album live acustic, în formate CD și DVD.
În 2019, Celelalte Cuvinte a lansat dublul album Electric Live, înregistrat cu ocazia aniversării de 30 de ani de la Sala Palatului, în care interpretează integral suita „Oglinda”. În anul 2020, Tiberiu Pop, care făcea parte din trupă încă din 1986, părăsește formația, în locul lui venind Marius (fiul lui Călin Pop), la chitară și voce.
În decembrie 2021 se împlinesc patru decenii de activitate a trupei, iar perioada următoare este marcată de concerte în mai multe orașe și de pregătirea unui nou material discografic de creație, anunțat încă din toamna lui 2021, când apar primele melodii: „Clepsidra fără nisip” (care inițial trebuia să dea și numele discului) și „Aproape cerul” (într-o variantă scurtă). Pe parcursul lui 2022, sunt publicate noi piese: „Nesupus” în februarie, „Plecând încet” în martie, „Muza mea” în mai și „Lumea asta” în septembrie. Noul album, intitulat Lumea asta este lansat în martie 2023, pe compact disc, dublu vinil și online. Călin Pop l-a caracterizat ca fiind „deloc departe de vremurile vechi, rock metal cu anumite sonorități mai proaspete”.
Componență Călin Pop – vocal, chitară, blockflöte (1981–prezent) Marcel Breazu – chitară bas, voce (1981–prezent) Leontin Iovan – baterie (1981–prezent) Marius Pop – chitară, voce (2020–prezent) Ovidiu Roșu – sunet, ocazional vioară (1981–prezent) Foști membri Tiberiu Pop – claviaturi, voce (1986–2020) Radu Manafu – chitară, voce (1981–1996)
Discografie Titlul albumului Tip An Casă de discuri și serie de catalog Suport Nr. piese Ediții reeditate și alte observații Note Formații rock 8 compilație/split 1985 ElectrecordST-EDE 02782 vinil 12" 4 Bonus pe reeditările pe CD Celelalte Cuvinte I. Discogs.com - Pagina albumului Formații rock 8 (1985) Celelalte Cuvinte I album de studio 1987 ElectrecordST-EDE 03137 / STC 00458 vinil 12", MC 7/11 2006, CD (Electrecord – EDC 742)2017, CD (Soft Records – SFTR-044-2) Discogs.com - Pagina albumului Celelalte Cuvinte I (1987)Soft Records - Pagina albumului Celelalte Cuvinte I (ediție aniversară) (2017) Celelalte Cuvinte II album de studio 1990 ElectrecordST-EDE 03712 / STC 00623 vinil 12", MC 7/9 2006, CD (Electrecord – EDC 743) Discogs.com - Pagina albumului Celelalte Cuvinte II (1990) Se lasă rău album de studio 1992 Toji Productions & EurostarCDS-CS 0103 vinil 12" 7 Programat a fi reeditat pe vinil la sfârșitul lui 2023. Discogs.com - Pagina albumului Se lasă rău (1992) Hit-uri compilație 1994 Studio Recording Soft System MC 10 — Discogs.com - Pagina albumului Hit-uri (1994) Armaghedon album de studio 1994 VivoCDVR 002 / VR 018 CD, MC 8 2007, CD (ProMusic Productions – PM 025)2014, CD (autoprodus/independent)2021, vinil 12" (Loud Rage Music – LRM001LP) Discogs.com - Pagina albumului Armaghedon (1994) Vinil Collection compilație 1996 ElectrecordEDC 214 / STC 001203 CD, MC 13 — Discogs.com - Pagina albumului Vinil Collection (1996) Ispita album de studio 1997 Zone Records9704108-4 MC 10 2020, CD/streaming (Roton – 5739-2)2022, vinil 12" (Trei Bețivi) Discogs.com - Pagina albumului Ispita (1997)Trei Bețivi - Ediția pe vinil, Celelalte Cuvinte – Ispita NOS album de studio 2004 Intercont MusicIMCD 1225 / IMMC 1225 CD, MC 9 — Discogs.com - Pagina albumului NOS (2004) Stem album de studio 2008 TVR Media CD 13 — Discogs.com - Pagina albumului Stem (2008) Un sfârșit e un început – Muzică de colecție, Vol. 69 compilație 2008 Jurnalul Național & Electrecord CD 14 — Discogs.com - Pagina albumului Un sfârșit e un început – Muzică de colecție, Vol. 69 (2008) Trup și suflet – Live acustic la Cinema Patria album în concert 2014 autoprodus/independent CD, DVD 13 Înregistrat la Cinema Patria, București, 18 octombrie 2013. Discogs.com - Pagina albumului Trup și suflet – Live acustic la Cinema Patria (2014) Electric Live album în concert 2019 Universal Music România 2 x CD, streaming 17 Înregistrat la Sala Palatului, București, 8 decembrie 2011. Discogs.com - Pagina albumului Electric Live (2019) Lumea asta album de studio 2023 Universal Music România CD, 2 x vinil 12", streaming 10 — „Celelalte Cuvinte a lansat albumul «Lumea asta»”, Alina Ghimuș, Info Music, 20 martie 2023
Note
Legături externe
Pagina oficială de Facebook Canal Youtube oficial Cont Instagram oficial Fansite Rockmania
Trupa Celelalte Cuvinte, 30 de ani de heavy metal, 5 ianuarie 2011, Alina Vătăman, Evenimentul zilei Calin Pop & „Celelalte Cuvinte”, Iulian Ignat, Formula AS, anul 1998, numărul 331
Categorie:Formații rock românești Categorie:Fondări în 1981