Yeezus este al șaselea album al rapper-ului și producătorului american Kanye West. A fost lansat la 18 iunie 2013, prin casele de discuri Def Jam Recordings și Roc-A-Fella Records. West a adunat artiști și colaboratori apropiați pentru producție, printre care Mike Dean, Daft Punk, Noah Goldstien, Arca, Hudson Mohawke și Travis Scott. Pe album apar și vocaliști precum Justin Vernon, Chief Keef, Kid Cudi, Assassin, King L, Charlie Wilson și Frank Ocean.
Cu cinsprezece zile înainte de lansare, West i-a cerut ajutorul producătorului Rick Rubin, în favoarea unei abordări mai minimaliste. Albumul a fost caracterizat ca fiind cel mai experimental și abraziv al lui West. Se inspiră dintr-o selecție de genuri muzicale, precum muzica industrială, acid house, electro, punk și Chicago drill. Utilizarea neobișnuită de fragmente muzicale din alte cântece apare de asemenea, precum pe cântecul „Blood on the Leaves”, care conține un fragment din cântecul „Strange Fruit”, interpretat în 1965 de Nina Simone.
Albumul nu a beneficiat de o copertă, ediția fizică pe CD fiind lansată într-o cutie transparentă, pe care este lipită o bucată de bandă roșie și apar creditele. Promovarea inițială a albumului a inclus proiecții video la nivel mondial și interpretări în direct la televizor. West a lansat două single-uri de pe album; „Black Skinhead” în iulie 2013 și „Bound 2” luna următoare. Lansarea a coincis cu cea a albumului Born Sinner al rapper-ului J.Cole, care a fost mutată înapoi cu o săptămână, pentru a coincide cu lansarea albumului Yeezus, pornind speculații privind care album va vinde mai multe unități.
Yeezus a fost aclamat de critici, mulți numind albumul cel mai bun al lui West și lăudând direcția artistică a acestuia. Răspunsul din partea publicului a fost divizat. Cu toate acestea, albumul a fost nominalizat pentru premiul Best Rap Album la premiile Grammy din 2014. Albumul a debutat pe primul loc în topul Billboard 200 din Statele Unite, cu vânzări de 327.000 de unități în prima săptămână după lansare. În același timp a fost pe primele locuri în topuri în Australia, Canada, Danemarca, Noua Zeelandă, Rusia și Regatul Unit. A primit discul de platină din partea Recording Industry Association of America (RIAA) și a fost numit de mai multe publicații unul dintre cele mai bune albume al anilor 2010, printre care și revista Rolling Stone, care l-a inclus în Lista celor mai bune 500 de albume ale tuturor timpurilor în 2020, pe poziția 269.
Istoric miniatura|West a început să lucreze la Yeezus la apartamentul său personal din Paris, și a vizitat Muzeul Luvru (în imagine) pentru inspirație. După lansarea celui de-al cincilea album, My Beautiful Dark Twisted Fantasy (2010), West a colaborat cu prietenul său Jay-Z la albumul Watch the Throne (2011). În iulie 2012, producătorul No I.D. a dezvăluit că lucra pe al șaselea album de studio al lui West și că acesta va fi lansat după Cruel Summer (2012), un album compilație al membrilor casei de discuri al lui West, GOOD Music. Pentru albumul Yeezus, West a recrutat mai mulți colaboratori, printre care Kid Cudi, Charlie Wilson, S1, The Heatmakerz, Mike Dean, Hudson Mohawke, Skrillex, Young Chop, Chief Keef, Frank Ocean, Odd Future, Travis Scott, The-Dream, Cyhi The Prynce, Malik Yusef, King L, John Legend, James Blake, RZA, Mase și Pusha T. Albumul are parte de interpretări vocale adiționale de la Justin Vernon, Frank Ocean, Kid Cudi, Chief Keef, King L, Assassin și Charlie Wilson.
West a fost influențat în principal de designul și arhitectura minimaliste în timpul producției Yeezus, și a vizitat o expoziție de mobilier la Muzeul Luvru de cinci ori. O lampă Le Corbusier a fost „cea mai mare inspirație” a sa. West a lucrat îndeaproape cu arhitecta Oana Stănescu și a făcut „excursii” la casele Le Corbusier. Fascinat de comentariile Oanei Stănescu vizavi de alegerile neobișnuite de design ale lui Corbusier, West a aplicat situația în propria sa viață, simțind că „vizionarii pot fi neînțeleși de cei neiluminați”. West s-a întâlnit de asemenea cu arhitectul Joseph Dirand și designerul de interior belgian Axel Vervoordt, și i-au fost livrate la apartament „lămpi Le Corbusier rare, scaune Pierre Jeanneret și jurnale obscure din Elveția”. West a dorit și o influență a orașului natal pe album, așa că a ascultat muzică house din anii 1980, muzică asociată cu orașul său natal, Chicago. Filmul The Holy Mountain de Alejandro Jodorowsky a fost de asemenea o inspirație pentru album. Albumul a fost intitulat original Thank God for Drugs.
Înregistrare și producție miniatura|West l-a ales pe cofondatorul Def Jam Recordings, Rick Rubin, ca producător executiv al albumului. În 2012, West a început înregistrarea celui de-al șaselea album, împreună cu alți colaboratori, printre care No I.D. și DJ Khaled. Primele înregistrări au fost făcute în ianuarie 2013, în sufrageria apartamentului personal dintr-un hotel din Paris, menționat în creditele albumului drept „Hotelul Fără Nume”. West a păstrat compozițiile simple pentru a putea auzi piesele mai clar; prea mult bas sau prea multă complexitate ar fi copleșit acustica slabă a camerei. Ritmurile emanate din mansardă, care uneori erau auzite peste noapte, au adus plângeri din partea vecinilor. Au apărut zvonuri conform cărora West și Kim Kardashian, pe atunci iubita lui, s-ar fi mutat la apartament pentru ca West să lucreze la album.
Atmosfera din studio a fost descrisă de colaboratorul Evian Christ ca fiind „foarte concentrată”, West aducând din nou mai mulți colaboratori apropiați. Producătorul Hudson Mohawke a remarcat atmosfera de „grup” a sesiunilor de înregistrare, în care mai mulți contributori lucrau la părți similare. Tuturor celor implicați le-a fost dat un cântec la care să lucreze și pe care să-l aducă înapoi ziua următoare pentru critică, un proces pe care Anthony Kilhoffer l-a comparat cu un curs de artă. Producătoarea Arca a descris că inițial că i s-a cerut să-i trimită muzică lui West, remarcând că i-a trimis intenționat cele mai ciudate compoziții pe care le avea, West fiind entuziasmat. Descriind stilul colaborativ al lui West, Arca a declarat: „A fost un proces lung pentru design, asemănător cu rezolvarea de ghicitori. Dacă un cântec cerea ceva agresiv, trei sau patru oameni ar fi avut de găsit cea mai bună soluție pentru ce ar fi fost mai bun pe moment. Toată lumea ar fi abordat chestiunea în moduri diferite, și, la final, totul ar fi fost editat de Kanye însuși.” miniatura|Producția albumului este caracterizată drept „brută” și „întunecată”. West a păstrat o abordare minimalistă, continuând să folosească și fragmente muzicale. Hotărât să „submineze factorul comercial”, mai multe cântece au fost eliminate de pe produsul final pentru că au fost considerate prea melodice sau mai asemănătoare cu materialele anterioare ale lui West.
West a setat parametri privind sunetul și stilul, insistând că nu vor fi sunete asemănătoare stilului dubstep. Procesul de înregistrare al albumului a fost descris ca fiind „foarte brut” de către Thomas Bangalter de la duo-ul de muzică electronică francez Daft Punk, care a produs patru cântece de pe album. În timp ce albumele anterioare, în special Dark Fantasy, au consumat mult timp în studio, Yeezus a fost descris de Kilhoffer ca fiind „cea mai rapidă înregistrare pe care am făcut-o”. În mai 2013, directorii de la Def Jam au ascultat „produsul final” (care ajunge mai târziu să fie schimbat), descriind albumul drept „întunecat”. Muzicianul american Travis Scott a susținut că toate fragmentele pe care le-a auzit de pe album au fost din „anul 3000”.
Scriitorul Christopher Bagley, de la revista W, susținea că procesul creativ al lui West era aproape perfecționist. În martie 2013, West i-a descris albumul lui Bagley ca fiind aproape complet, doar ca să revizuie declarația o lună mai târziu, susținând că „[albumul este] doar 30% complet”. West a făcut mai multe schimbări de ultim moment albumului, fiind ajutat de cofondatorul Def Jam Recordings, Rick Rubin, ca producător executiv pentru înregistrările suplimentare făcute cu câteva zile înainte de lansare; schimbările au presupus reînregistrarea completă a unor cântece sau rescrierea a întregi strofe. Produsul brut pe care Rubin l-a ascultat avea o durată de trei ore și jumătate. Ordinele lui West pentru Rubin au fost să ducă albumul într-o „direcție minimalistă”, uneori eliminând întregi elemente deja înregistrate. Într-un interviu la radio din septembrie 2013 cu DJ-ul Zane Lowe, West a declarat că Rubin „nu este un producător, ci un reductor”.
Timp de câteva zile în lunile mai-iunie 2013, West și „un grup de prieteni apropiați și colaboratori” s-au retras la studioul lui Rubin, Shangri-La, din Malibu, pentru a termina albumul. Rubin a crezut că este imposibil să respecte termenul limită, asta implicând muncă pentru multe ore, fără zile libere. West a intenționat ca albumul să aibă 16 cântece, până când Rubin a sugerat mai puține. Rubin a dat ca exemplu cântecul „Bound”, care era „un cântec R&B decent”, înainte ca West să înlocuiască fundalul muzical cu un fragment minimalist. Cu două zile înainte ca albumul să fie livrat casei de discuri, West a scris și cântat două cântece simultan cu înregistrarea altor trei, în doar două ore. Rubin i-a sugerat de asemenea să reducă cântecele de pe album de la 16 la 10, spunând că restul de piese pot fi folosite la o continuare.
Muzică și compoziție miniatura|Descris drept cea mai experimentală lucrare a lui West, albumul se inspiră dintr-o selecție de genuri muzicale, precum muzica industrială, punk și hip hop. Potrivit criticului Greg Kot, de la Chicago Tribune, Yeezus este un album „ostil, abraziv și intenționat neplăcut”, care combină „lumile” muzicale acid-house din Chicago din anii 1980, muzica Chicago drill din 2013, muzica industrială din anii 1990 și rap-ul alternativ al artiștilor precum Saul Williams, Death Grips și Odd Future. Publicațiile The Independent, Mass Appeal și The Village Voice au descris albumul ca fiind unul experimental, în timp ce Meagan Garvey de la The Outline l-a descris ca fiind „albumul industrial” al lui West. Revista Rolling Stone a descris albumul drept unul „extravagant”, numindu-l o „operă a rap-ului industrial”, în timp ce revista Vulture i-a dat titlul de „operă punk rap”. Criticul Ted Scheinman, de la Slant Magazine, a descris proiectul ca fiind „construit pe ritmuri extraterestre [....]”, scriind că West vine cu un nou concept asupra „noțiunii muzicii (sau zgomotului) care susține hip-hop-ul”. Potrivit lui Charles Aaron de la revista Spin, Yeezus este „un album hip hop, nu unul rap”, datorită modului în care sunetele și subiectele sunt montate împreună, și, deși ascultătorii pot auzi „punk” sau „post-punk”, sau „muzică industrială”, „hip-hop-ul a fost întotdeauna despre zgomot [......]”.
Albumul încorporează și elemente de muzică industrială și trap. Albumul „se aseamănă cel mai mult” cu perioada muzicii rock industriale din anii 1990, perioadă în care genul a avut un impact semnificativ în cultura populară, artiști precum Nine Inch Nails, Ministry sau Marilyn Manson fiind de succes. Scena industrială a creat „o comunitate globală vastă”, iar revista Esquire scoate în evidență că orașul Chicago, în care West a crescut, a fost unul dintre epicentrele genului.
Referindu-se la sunetul albumului, în septembrie 2013, West a declarat: „În rolul meu, [....], o să iau muzica și voi încerca să o fac tridimensională.... Nu sunt aici să fac muzică ușor de ascultat”. În același timp, West a declarat că rolul lui de artist este de „a sparge barierele, din punct de vedere sonor”. Mai târziu, West a descris sunetul albumului ca fiind „un protest față de muzică”.