Dionis

Dionis (în ) este, în religia și mitologia greacă, zeul vinului, livezilor și fructelor, vegetației, fertilității, festivității, nebuniei, maniei rituale, extazului religios și teatrului.Hedreen, Guy Michael. Silens in Attic Black-figure Vase-painting: Myth and Performance. University of Michigan Press. 1992. . p. 1James, Edwin Oliver. The Tree of Life: An Archaeological Study. Brill Publications. 1966. p. 234. El era cunoscut și sub numele de Bacchus (greaca veche: Βάκχος) de către greci (nume adoptat ulterior de romani) pentru o frenezie pe care se spunea că o induce, numită baccheia.In Greek "both votary and god are called Bacchus". Burkert, p. 162. For the initiate as Bacchus, see Euripides, Bacchae 491. For the god, who alone is Dionysus, see Sophocles, Oedipus Rex 211 and Euripides, Hippolytus 560.

Ca Dionysos Eleutherius („eliberatorul”), vinul, muzica și dansul său extatic îi eliberează pe adepți de temeri și griji, și subminează constrângerile opresive ale autorității. Thyrsus-ul său, un sceptru din tulpini de fenicul, uneori înfășurat cu iederă și picurat cu miere, este atât o baghetă binefăcătoare, cât și o armă folosită pentru a-i distruge pe cei care se opun cultului său și libertăților pe care le reprezintă.Olszewski, E. (2019). Dionysus’s enigmatic thyrsus. Proceedings of the American Philosophical Society, 163(2), 153–173. Se crede că cei care participă la misterele sale devin posedați și împuterniciți de însuși zeul.Sutton, p. 2, mentions Dionysus as The Liberator in relation to the city Dionysia festivals. In Euripides, Bacchae 379–385: "He holds this office, to join in dances, to laugh with the flute, and to bring an end to cares, whenever the delight of the grape comes at the feasts of the gods, and in ivy-bearing banquets the goblet sheds sleep over men." Epitete

Agnós (ἁγνός) - „pur”, „sfânt”; Ágrios (Ἄγριος) - „care trăiește pe câmpuri”, „sălbatic”, „feroce”; Ærívromos (Ἐρίβρομος) - „cel cu răget puternic”; Áreios (Ἄρειος) - „războinic”; Choroimanes (Χοροιμᾰνής) - „înnebunit după dans”; Chrysokeros (Χρῡσόκερως) - „cu coarne de aur”; Dimítohr (Διμήτωρ) - „născut de două ori”; Evantís (Εὐανθής) - „împodobit cu flori”; Efkarpos sau Eukarpos (Εὔκαρπος) - „roditor”;

Legenda De două ori născut

Dionis era fiul lui Zeus cu muritoarea Semele, fiica regelui teban Cadmos și a Harmoniei. Se număra, deci, din cea de-a doua generație de zei olimpieni. Semele își găsi sfârșitul din cauza geloasei Hera, care o determinase să-i ceară lui Zeus să i se arate în ipostaza sa zeiască. Zeus i-a apărut într-adevăr, înconjurat de fulgere și tunete, și i-a cauzat astfel moartea. Zeus a reușit totuși să-și salveze copilul încă nenăscut și l-a cusut în propria lui coapsă, de unde îl zămisli apoi pe Dionis. Astfel, Dionis este cunoscut drept zeul "care s-a născut de două ori". Ca să-și ferească copilul de Hera, Zeus l-a ascuns în casa regelui Athamas și a soției acestuia, Ino. Acolo Dionis a trăit îmbrăcat în haine femeiești pentru a nu fi recunoscut, dar a fost descoperit de Hera și, drept răzbunare, mințile lui Ino și lui Athamas au fost luate. Atunci Zeus îl încredințează pe Dionis prin intermediul lui Hermes nimfelor de la Nisa (vezi și Hyades), mai târziu lui Silen.

O altă variantă afirmă că Hera i-ar fi convins pe titani să-l ademenească cu jucării, să-l sfâșie și să-i ardă corpul. Numai inima i-a rămas, păstrată de Demetra, Rhea sau Artemis, și din ea acesta a renăscut.

Mituri Ajuns adult, el a luat parte la lupta zeilor cu giganții, Gigantomahia, în care l-a ucis pe Euritus cu tirsul său, un toiag încununat de conuri de pin. Conform legendelor, și-a propagat el însuși cultul, ducându-l din Tracia în întreaga lume, ajungând în Egipt, Siria, Frigia și, în sfârșit, în India.

Pe muritori, zeul îi învață să cultive vița de vie. În plus, el avea darul de a face să țâșnească din țărână lapte, miere și vin, spulberând cu acestea grijile oamenilor. Față de cei care i s-au împotrivit s-a arătat crud, luându-le mințile (ca în cazul regilor Lycurg și Pentheus), sau transformându-i în delfini (ca, de exemplu, pe pirații tirenieni care doriseră să-l ia ostatic în drumul lui spre India). Pe insula Naxos Dionis a găsit-o pe Ariadne, abandonată de către Tezeu, și a luat-o de soție. Se spune despre Dionis că a coborât până la urmă și în Infern ca să-și salveze mama. Hades s-a lăsat înduplecat, astfel încât Dionis a putut să o aducă pe Semele în Olimp. Dionis a reușit să-l aducă în Olimp și pe Hefaistos, fiul infirm cu care se rușina Hera. right|thumb|190px|Johann Heinrich von Dannecker: "Ariadne pe panteră", 1814, stadiu din 1889 Însoțitorii lui Dionis erau silenii, satirii și nimfele. Menadele, tiadele și bacantele formau cortegiul adoratoarelor sale, încununate precum zeul însuși cu iederă sau frunze de viță de vie și purtând tirsuri împodobite cu conuri de pin. Acest cortegiu ducea o viață sălbatică, vâna animalele pădurii și le devora crude. Chiar și Dionis lua câteodată înfățișarea unui animal, de cele mai multe ori cea a unui țap sau a unui taur. Eliade îl identifică de aceea pe zeu cu "Străinul din noi înșine, temutele forțe antisociale pe care le dezlănțuie patima divină"Eliade/Culianu 1990 (1996), p. 142..

Moartea și Infernul Dionisos avea un mormânt la Delfi Moartea sa la Argos Conform imnului orfic LIII, când este absent, se află lângă Persefona În mitul Zagreus-Dionisos, acesta este sfâșiat de titani și mâncat. O parte a corpului său este păstrată și acesta reînvie

Cultul lui Dionis Cultul era originar probabil din Tracia sau din Lydia, dar se răspândise în întreaga lume veche (vezi și originile tracice ale orfismului). În epoca elenistică și romană, Dionis era cel mai popular dintre zei. Zeul cu numele frigian de Sabazios, dat de greci fiului zeiței trace Bendis, era venerat la traci ca "Eliberatorul" de anotimpul rece. Numele de Bacchus, sub care era cunoscut la romani, este de origine lydiană. Romanii l-au numit pe Dionis însă și Liber, probabil în conformitate cu originea sa tracică. Cu armatele lui Alexandru Macedon cultul acestui zeu a ajuns și în India. Popularitatea sa a fost propagată și de Technites, asociații parareligioase de artiști dionisiaci atestate la Atena din 300 î.Hr.

Ca eliberator al vieții odată cu venirea primăverii, Dionis era sărbătorit alături de Demetra în misterele din Eleusis, ceea ce a dus în epoca romană la comemorarea nunții lui Liber cu Libera, aceasta fiind reprezentată de Persefona, cea eliberată primăvara din lumea umbrelor. Atât educația acordată de nimfele din Nisa cât și miturile regilor Lycurgus și Pentheus denotă originea străină a zeului. Serbările date în cinstea lui (dionysia sau bacchanalia) erau foarte populare. Leneele din decembrie și ianuarie erau caracterizate de reprezentații teatrale de tip cultic, asemenea micilor și marilor Dionisii, care erau influențate probabil de orfism. Atunci zeul era sărbătorit sub numele de Bromius (Asurzitorul) în cântece și dansuri, adesea cu caracter orgiastic. Din obiceiurile de deghizare și de recitare a ditirambilor a luat ființă tragedia, din procesiunile cu simboluri falice, care celebrau fertilitatea, comedia greacă. Sanctuarul templului de la Delphi era consacrat în timpul iernii lui Dionis și doar vara lui Apollo. Misterele zeului, inițiate de orfici, s-au celebrat în Italia până târziu în epoca imperială.

Tragedia greacă este considerată a fi o extensie a ritualurilor antice desfășurate în onoarea lui Dionisos, influențând puternic teatrul din Roma Antică și din Renaștere. Dionis este protagonistul tragediei Bachantele. Arhesteriile Conform Tucidide, cele mai vechi și mai importante sărbători ale lui Dionis erau Anthesteriile. Se serbau o dată pe an la sfârșitul lui Ianuarie, începutul lui Februarie, timp de trei zile în Atena. Marcau atât fermentarea vinului nou cât și deschiderea sezonului de navigație.

Prima zi se numea Pithoigia, de la deschiderea butoaielor de pământ pithoi. Se duceau butoaiele în sanctuarul lui Dionis și se gusta vinul nou. A doua zi, Choes (lit. „urcioarele”) avea loc un concurs de băut. În aceeași zi, într-o "Nuntă Sfântă" ("Hieros Gamos"), soția lui arhon basileus se dăruia zeului, care era sărbătorit ca Anthios (Zeul Florilor). Anthesteriile se țineau cu ocazia întoarcerii zeului din Infern și de aceea toate trei, dar mai ales a doua, erau considerate nefaste. Se considera că Dionis coboară în Infern și se întoarce victorios cu umbrele morților dar și cu kere-le, entități malevolente. A treia zi era destinată alungării acestor spirite malefice.

Mania În mitologie, Dionis este asigurat cu rituri legate de manie și reîncarnare. Prin vin și îmbătare, prin scenele de sfârtecare și mâncatul de carne crudăEuripide, Bacantele al unui sacrificiu care reprezintă zeul, se introduce tema extazului dionisiac care înseamnă depășirea condiției umane. Asemenea frenezii se numeau Bacanale și preotesele se numeau Bacante.

Dionis și Hades Mitologia sa și cultul său fac referire la reînnoire, coborâre în Infern (katabază) și ciclicitate. Un astfel de exemplu sunt imnurile lui Plutarh (De Iside, 35), unde Dionis era invocat să se ridice din mare. Multe astfel de rituri subliniază legătura dintre agricultură, moarte și reînnoire; ca atare mulți, printre care Heraclit, consideră că Dionisos este considerat o entitate în oglindă a lui Hades, sau Hades el însuși.

Dionis în artele plastice right|thumb|155px|Dionis navigând, tava lui Exekias, ca. 550-530 î. e. n. Primele reprezentări ale zeului Dionis în mijlocul cortegiului său, adesea însoțit și de Ariadne, se întâlnesc pe vazele grecești din secolul VI î. e. n. Celebre sunt scena "Întoarcerii lui Hefaistos în Olimp" de pe așa-numita vază a lui François, cea cu menade a pictorilor olarilor Kleophrades (München), Amasis (Würzburg și Louvre) și Kleophon, și în fine cea a călătoriei zeului pe mare, spre Naxos, de pe tava lui Exechias (München, Staatliche Antikensammlung). left|thumb|195px|Detaliu cu Dionis (mijloc) de pe frontonul de est al Parthenonului, ca. 440-432 î. e. n., British Museum La jumătatea secolului V î. e. n. se produce o schimbare în iconografie; zeul care fusese până atunci bărbos, încununat cu iederă și purtând veșminte lungi, ia de acum încolo o înfățișare adolescentină. Atributele îi sunt pe lângă tirs, toiagul său ornat cu conuri de pin și frunze de viță de vie, un kantharos (vas pentru vin), pantera și șarpele. Cu aceste atribute e reprezentat de Lydos, pe craterul lui Pronomos (Napoli 3240) și în scena gigantomahiei de pe friza de est a Parthenonului, metopa "Est 2" (in situ Atena). Pe aceeași friză de est a Parthenonului figura Dionis și în sfatul olimpienilor înaintea luptei cu giganții, ca ideal al nudului grecesc împodobea frontonul de est al templuluiFragmentele se află încă în British Museum, dar sunt revendicate, ca toate celelalte "Elgin Marbles", de către guvernul Greciei.. Din secolul al IV-lea reprezentarea ca tânăr imberb devine canonică, după cum se poate observa pe vasele din Panticapaion (Kerci, Ucraina) și din regiunea Puglia sau în reliefurile monumentului lui Lisicrate din Atena, care descriu lupta cu pirații tirenieni. Paralel supraviețuiește în operele elenistice arhaizante și tipul zeului bărbos, prin așa-zisul tip "Louvre-Freiburg". Dionis mai poate fi reprezentat, începând cu sec. IV î. e. n., și prin măști, datorită originii teatrului din cultul său. left|thumb|195px|Inițierea în cultul dionisiac, scene din anii 50 î. e. n. din Pompei, "Vila Misterelor", imagine Martin Herbst 2003. Reprezentări ale zeului se întâlnesc des în pictura murală din Pompeii, de pildă ca patron al misterelor într-un ciclu scenic influențat de cultul orfic în "Vila Misterelor" sau, împreună cu Ariadne pe insula Naxos, într-o scenă din "Casa del Citarista" (azi în Museo Archeologico Nazionale, Napoli). Nunta cu Ariadne și cortegiul dionisiac sunt și temele preferate de sarcofagele și mozaicurile romane. thumb|right|210px|Dyonisos reprezentat pe un sarcofag