Henric al III-lea al Sfântului Imperiu Roman

Henric al III-lea, supranumit cel Negru sau cel Pios (),Brigitte Sokop: Stammtafeln europaischer Herrscherhauser, Editura Böhlau, Viena 1993, ISBN 9783205980964, p. 2. aparținând dinastiei Saliene, a fost rege romano-german (Rex Romanorum) din 1028, rege al Burgundiei din 1038, rege al Italiei din 1039 și împărat al Sfântului Imperiu Roman din 1046 până la sfârșitul vieții.Gerhard Hartmann, Karl Schnitt (ed.): Die Kaiser. 1200 Jahre europäische Geschichte., Editura Marix, Wiesbaden 2006, ISBN 978-3-86539-074-5, p. 192.

La o vârstă fragedă, în 1026 Henric a fost desemnat de principii electori urmaș la tronul Sfântului Imperiu Roman, conform dorinței tatălui său, Conrad al II-lea. A fost încoronat rege romano-german la Aachen pe 14 aprilie 1028 și a primit ducatele Bavaria și Suabia. Preluarea puterii regale după moartea tatălui său s-a desfășurat fără probleme. Henric a continuat politica tatălui său în direcția stabilită de acesta. În timpul domniei sale, regalitatea a fost ridicată la un grad de sacralitate fără precedent, iar Catedrala din Speyer a fost extinsă devenind cea mai mare biserică creștină din occident la acea vreme. Privitor la ducatele imperiului, Henric și-a impus puterea oficială de a dispune în fața voinței ducilor, asigurându-și astfel controlul. În Lorena acest lucru a cauzat conflicte de lungă durată din care Henric a ieșit învingător. Un grup oponet puternic s-a format în sudul imperiului între anii 1052 și 1055. În 1046 Henric a pus capăt schismei papale eliberând papalitatea de dependența sa de nobilimea din Roma și punând temelia propriei universalități. Domnia lui a fost mult timp considerată punctul culminant al stăpânirii imperiale medievale, iar moartea sa timpurie a fost considerată o catastrofă pentru imperiu. Pe de altă parte, recent au apărut opinii care afirmă că ultimii ani ai domniei lui Henric au reprezentat începutul unei crize a dinastiei saliene.

Viața până la ascensiunea la putere

Originea și familia Henric a fost fiul lui Conrad cel Bătrân (Conrad al II-lea ca împărat) și al soției acestuia, Gisela de Suabia. Surorile sale mai mici, Beatrice (c.1020–1036) și Matilda (1025–1034), nu s-au căsătorit deoarece au murit foarte tinere. Tatăl lui Henric provenea dintr-o familie nobiliară din regiunea renană a Franconiei, ale cărei posesiuni se aflau de multe generații în jurul orașelor Worms și Speyer. Conrad cel Bătrân era strănepotul lui Conrad cel Roșu, căzut în bătălia de la Lechfeld împotriva maghiarilor, și era înrudit cu Ottonii prin soția acestuia, Liutgarda. Mama lui Henric, Gisela, fusese deja văduvă de două ori. Tatăl ei, Herman al II-lea de Suabia, candidase fără succes la alegerile regale din 1002. Mama Giselei, Gerberga, era fiica regelui burgund Conrad al III-lea și nepoata lui Ludovic al IV-lea al Franței (dinastia Carolingiană).

Henric s-a născut într-un moment dificil pentru dinastia Saliană. Cu doar două luni înainte tatăl său, Conrad, fusese implicat într-un conflict sângeros de răzbunare și nu mai putea conta decât pe sprijinul prietenilor și al rudelor sale. Relația lui Conrad cu împăratul Henric al II-lea a fost tensionată datorită căsătoriei sale cu Gisela de Suabia, pe care unii dintre contemporani săi au respins-o deoarece o considerau ca o căsătorie între rude.Prin mama ei Geberga, Gisela a era rudă de gradul al patrulea din regele Henric I, cu care Conrad era rudă de gradul al cincilea. În timp ce legile Bisericii interziceau doar căsătoriile până la gradul 4:3, uneori erau adoptate standarde mai stricte. În aceste condiții Conrad părea că nici măcar nu putea deveni duce.

Consolidarea dinastiei După moartea împăratului Henric al II-lea, ultimul moștenitor pe linie masculină al dinastiei Ottoniene, Conrad cel Bătrân, tatăl lui Henric, a fost ales rege romano-german de adunarea principilor imperiali în 1024 la Kamba. Pe lângă faptul că era descendent al împăratului Otto I - asemenea concurentului său, Conrad cel Tânăr - competența și integritatea i-au adus o largă acceptare. Fiind primul rege din dinastia Saliană, Conrad l-a stabilit ca succesor pe fiul său, Henric.

De educația lui Henric s-a ocupat Bruno, episcopul de Augsburg, iar din 1029 până în 1033 Egilbert, episcopul de Freising.Caspar Ehlers: Vater und Sohn im Reisekönigtum des frühen salischen Kaisertum în: Gerhard Lubich, Dirk Jäckel (ed.): Heinrich III. Dynastie – Region – Europa, Köln 2018, ISBN 978-3-412-51148-7, p 10. Cronicarul Wipo din Burgundia, capelanul împăratului Conrad, a fost cu siguranță și el unul dintre cei implicați în educația lui Henric.Gerhard Hartmann, Karl Schnitt (ed.): Die Kaiser. 1200 Jahre europäische Geschichte., Editura Marix, Wiesbaden 2006, ISBN 978-3-86539-074-5, p. 193.

Bruno, episcopul de Augsburg, frate al împăratului Henric al II-lea, a fost cu siguranță persoana potrivită pentru a-i transmite moștenitorului tronului tradițiile regale și ideile imperiale. La începutul anului 1026 Conrad a plecat într-o campanie militară în Italia. Pe timpul absenței domnitorului, tutela lui Henric a fost încredințată lui Bruno. Cu acordul principilor imperiali, el l-a desemnat pe Henric succesor la tronul imperial în cazul morții sale. După ce s-a întors din Italia, pe 24 iunie 1027 la Regensburg Conrad a dat fiului său Ducatul de Bavaria rămas vacant din februarie 1026, de la moartea lui Henric al V-lea. Acesta a fost un fapt fără precedent deoarece Henric încă nu împlinise zece ani și nu era originar din Bavaria.Herwig Wolfram: Konrad II. 990–1039. Kaiser dreier Reiche, München 2000, ISBN 9783406460548, p. 133. În 1038, cu un an înainte de moartea lui Conrad, Henric a preluat și Ducatul de Suabia.

Pe 14 aprilie 1028, cu acordul principilor imperiali, Henric a fost încoronat rege romano-german de Pilgrim, arhiepiscopul de Köln. Câteva luni mai târziu, în prima bulă imperială emisă de Conrad pe 23 august 1028 apare inscripția Heinricus spes imperii (traducere: Henric, speranța imperiului)Thomas Zotz: Spes Imperii – Heinrichs III. Herrschaftspraxis und Reichsintegration, în: Michael Borgolte (ed.): Beiträge zum Ehrenkolloquium von Eckhard Müller-Mertens anlässlich seines 90. Geburtstages, Berlin 2014, pp. 7–23 (online). cu referire la coroana imperială pe care Henric urma să o poarte în viitor.Egon Boshof: Die Salier, Editura Kohlhammer, Stuttgart 2008, ISBN 978-3170201835, p. 53.

În ancorarea intenționată a tronului imperial de familia sa Conrad a mers și mai departe. În primăvara anului 1028, el a trimis o solie la curtea imperială bizantină pentru a duce negocieri în vederea căsătoriei lui Henric cu una dintre fiicele împăratului bizantin, urmând tradiția Ottonilor.Herwig Wolfram: Die Gesandtschaft Konrads II. nach Konstantinopel (1027/29) în: Mitteilungen des Instituts für Österreichische Geschichtsforschung 100, 1992, pp. 161–174. După ce acest plan a eșuat, Henric a fost logodit în 1035 cu Gunhilda a Danemarcei, fiica regelui Knut cel Mare. Un an mai târziu a avut loc nunta la Nijmegen.

În 1027 Conrad încheiat un contract cu regele Rudolf al III-lea al Burgundiei pentru preluarea regatului acestuia în cazul în care murea fără moștenitori. După două campanii militare împotriva adversarului său, Odo al II-lea de Blois, Conrad a preluat puterea în Burgundia printr-un act demonstrativ de încoronare pe 1 august 1034. Aceasta a marcat începutul triplei guvernări (în latină tria regna) care a însemnat amalgamarea dominației regale din imperiul romano-german, Italia și Burgundia sub cârmuirea regelui romano-german. În toamna anului 1038 Conrad al II-lea a ținut o dietă la Solothurn unde a dat guvernarea Burgundiei moștenitorului său la tron. Ceremonia depunerii jurământului de loialitate a vasalilor (așa-numitul omagiu feudal) a servit mai ales la asigurarea succesiunii lui Henric în stăpânirea nou dobândităFranz-Reiner Erkens: Konrad II. (um 990–1039) Herrschaft und Reich des ersten Salierkaisers, Regensburg 1998, ISBN 978-3791716046, p. 168. dovedind că salienii moștenesc puterea fără a fi nevoie de acte de violență.Stefan Weinfurter: Das Jahrhundert der Salier 1024–1125, Editura Jan Thorbecke, 2004, ISBN 978-3799541053, p. 54. În același an, pe când se afla în Italia împreună cu tatăl său, a murit Gunhilda, prima lui soție, după nașterea fiicei lor, Beatrice.Claudia Zey: Frauen und Töchter der salischen Herrscher. Zum Wandel salischer Heiratspolitik in der Krise în: Tilman Struve (ed.): Die Salier, das Reich und der Niederrhein, Köln 2008, pp. 54 și 57-59 (versiune online ).

Prima acțiune independentă a lui Henric a fost încheierea unei păci cu Regatul Ungariei în anul 1031. Aceasta a fost consecința unei încercări anterioare eșuate a tatălui său care dusese la pierderi de teritorii între râurile Fischa și Leitha. În 1033 Henric a desfășurat cu succes o campanie militară împotriva lui Ulrich al Boemiei.

Chiar și împotriva voinței tatălui său, el a reușit să-și mențină o poziție independentă. Când Conrad a încercat să-l răstoarne pe ducele Adalbero de Carintia în 1035, Henric a refuzat să-l sprijine. Abia când Conrad l-a implorat să nu dezonoreze imperiul, Henric s-a înduplecat. El a justificat rezistența sa prin jurământul ce-l depusese față de Adalbero.Claudia Garnier: Die Kultur der Bitte. Herrschaft und Kommunikation im mittelalterlichen Reich, Editura Wissenschaftliche Buchgesellschaft, Darmstadt 2008, ISBN 978-3534219568, p. 105.

Ascensiunea la putere și cârmuirea Moartea lui Conrad la Utrecht în 1039 nu a reprezentat nicio amenințare pentru stabilitatea imperiului, transferul puterii fiind singurul realizat fără probleme în istoria ottono-saliană . Conrad a fost înmormântat cu înalte onoruri în Catedrala din Speyer. Preocuparea pentru salvarea sufletului tatălui său l-a determinat pe Henric să facă numeroase donații printre care și cea din 21 mai 1044 pentru Domul din Utrecht.

La momentul preluării puterii doar Gothelo I de Lorena a intenționat să nu participe la ceremonialul omagiului feudal. Totuși, atitudinea lui nu a generat un conflict serios. Înscăunarea a avut loc la Aachen.

Conflictele cu Boemia și Ungaria În primii ani Henric a fost interesat de menținerea hegemoniei în Europa de Est. Încercarea ducelui Břetislav I de a-și extinde stăpânirea spre nord, a dat naștere conflictului cu Boemia. În 1039 Henric a invadat Regatul Poloniei, a cucerit Cracovia și a intrat în Gniezno. Břetislav a mutat moaștele Sfântului Adalbert la Praga pentru a-și justifica pretenția asupra moștenirii lui Bolesłav I al Poloniei. Deoarece Polonia se afla sub suveranitate feudală germană, aceasta a însemnat un atac la adresa conducătorului romano-german. Prin urmare, în octombrie 1039 Henric a pregătit o campanie militară sub conducerea lui Eckard al II-lea de Meissen. Břetislav a promis că va ceda în fața cererilor lui Henric și l-a dat ca ostatic pe fiul său Spytihněv. Břetislav nu și-a îndeplinit obligațiile și în cursul anului următor s-a pregătit pentru apărare cu sprijinul ungurilor. Prin urmare, în august 1040 Henric a întreprins o campanie împotriva Boemiei, dar a fost înfrânt în bătălie la Chlumec. Majoritatea oștenilor săi au murit așa cum rezultă din registrele deceselor din Abației Fulda. Anul următor Henric a răspuns ofertei de negociere, dar a cerut supunerea necondiționată a Boemiei. Luptele au fost reluate în august 1041. În septembrie oștile venite dinspre vest și nord s-au adunat lângă zidurile orașului Praga. Nu a avut loc nicio luptă deoarece Břetislav fusese părăsit de aliatul său, Petru al Ungariei. Pentru a evita distrugerea Boemiei, Břetislav a ales să se supună. În octombrie 1041 a venit la Regensburg cu daruri și a plătit tributul datorat. La rugămintea cumnatului său, margraful Otto de Schweinfurt, Břetislav a fost din nou înfeudat cu ducatul Boemiei, dar a trebuit să renunțe la cuceririle sale poloneze și să recunoască suzeranitatea germană, fiindu-i totuși permis să păstreze Silezia.