miniatura|Ben-Gurion în 1959 David Ben-Gurion (numele la naștere: David Josef Grün sau Gryn, în ebraică דוד בן גוריון ; ) a fost un politician și om de stat social democrat israelian, evreu originar din Polonia, unul din principalii conducători și ideologi ai mișcării sioniste, de autodeterminare a poporului evreu, și ctitor al Statului Israel. A fost cel dintâi prim ministru al Israelului. A prezidat guvernul israelian în două perioade: 14 mai 1948 — 26 ianuarie 1954 și 3 noiembrie 1955 — 26 iunie 1963. A fost și cel dintâi ministru al apărării al Israelului și unul din conducătorii mișcării muncitorești sioniste, de orientare social-democrată.
Ben Gurion a stat în fruntea luptei politice și militare pentru crearea statului evreiesc modern în Palestina, chiar cu prețul împărțirii țării, și a fost cel care a proclamat întemeierea Israelului la 14 mai 1948.
A fost lider al mișcării sioniste și președinte al conducerii Agenției Evreiești la Ierusalim, și apoi a condus Israelul în primii săi ani de existență. A apărat cu hotărâre autoritatea statului creat și a reprimat din fașă încercări de dreapta și de stânga de a prezerva entități militare alternative armatei naționale unice (cazul Altalena, Palmahul). Această viziune l-a făcut să hotărască în ajunul Războiului de independență al Israelului dizolvarea forțelor de apărare paramilitare evreiești Haganá (inclusiv Palmah), Irgun (Etzel) și Lehi (Grupul Stern) și înființarea armatei israeliene (Tzahal).
În timpul guvernării sale Israelul a făcut față cu succes atacului statelor arabe din regiune în anii 1948-1949 și a integrat un mare număr de imigranți evrei de pe cuprinsul globului. În anii 1950 Ben Gurion a promovat o politică de ameliorare a relațiilor cu Germania de vest, ajungând la înțelegere cu cancelarul Konrad Adenauer asupra unor însemnate ajutoare financiare acordate Israelului ca despăgubiri pentru crimele Germaniei naziste față de poporul evreu în timpul Holocaustului (Shoá).
În timpul exercitării de către Ben Gurion a funcției de prim ministru și ministru al apărării, Israelul a replicat cu represalii la atacurile de gherilă și teroriste arabe palestiniene de pe teritoriul Iordaniei (Cisiordania) și Fâșiei Gaza contra populației civile din Israel, de asemenea a implicat Israelul în alianță cu Franța și Marea Britanie în conflictul militar generat de Criza Suezului din 1956.
Ben Gurion a fost și unul din fondatorii confederației sindicale Histadrut și primul ei secretar general și unul din conducătorii populației evreiești din Palestina sub mandat britanic. A fost liderul Partidului Mapai și după ce s-a retras din acest partid și a demisionat din oficiul de prim ministru în 1963, a înființat partidul de opoziție Rafi. S-a retras din viața politică în anul 1970. S-a retras atunci a doua oară în kibuțul Sde Boker din deșertul Neghev, unde a trăit ultimii ani din viață. Încă de la prima sa retragere la Sde Boker în 1953, Ben Gurion a lansat un apel la dezvoltarea și popularea Neghevului, în care a văzut un obiectiv de mare însemnătate pentru viitorul țării.
Biografie Copilărie și tinerețe 180px|miniatura|stanga|Locul nașterii lui Ben Gurion - în locul casei natale dispărute, piațeta Ben Gurion din Płońsk David Ben Gurion s-a născut în 1886, sub numele David Josef Grün, în orășelul polonez Płońsk (gubernia Płock), la 60 km de Varșovia, pe atunci în Polonia Congresului, parte a Imperiului Rus, într-o familie de evrei. Płońsk număra în 1881 7,800 locuitori, din care 4,500 evrei. David era al șaselea copil al lui Viktor sau Avigdor Grün și al lui Sheindl, născută Fridman. Familia a avut în total 11 copii, din care, însă au supraviețuit doar cinci, David fiind al patrulea dintre aceștia. S-a emis ipoteza ca a avut un frate geamăn care a murit la naștere. Avigdor Grün era fiul unei familii de „mitnagdim”, curentul tradițional iudaic care se opunea mișcării hasidice care devenise preponderentă între evreii din acea zonă. El a lucrat ca învățător și comerciant, iar apoi a devenit redactor autorizat de plângeri și a reprezentat persoane în fața tribunalului. Sheindl Grün era fiica unui fermier. David a învățat la Heder sau Talmud Tora, școala tradițională evreiască, apoi la așa numitul „Heder metukan” (Heder cu program școlar modernizat) pe care l-a înființat la Płońsk tatăl său, care era membru în mișcarea pre-sionistă „Hovevey Tzion” (Amicii Sionului). La 11 ani David a rămas orfan de mamă, după ce aceasta murise în urma unei complicații la o naștere. În anul 1900, deși avea numai 14 ani, la îndemnul tatălui său, David Grün a întemeiat, împreună cu doi prieteni, Shlomo Tzemah și Shlomo Lewkovicz Lavi, o asociație de tineri evrei numită „Ezra” care și-a propus să-i pregătească pe membrii săi pentru emigrarea („Aliya” - „urcare”) în Palestina sau Țara Israelului și să reînvie uzul curent al limbii ebraice strămoșești. Membrii asociației și-au luat obligația de a vorbi între ei numai în ebraică și au promovat învățarea acestei limbi de către tinerii conaționali din târgușor. Din copilărie Ben Gurion a fost câștigat de trei pasiuni nemărginite: cea pentru cărțile Bibliei evreiești, pentru limba ebraică și pentru Țara Israelului.
În anul 1904 David Grün s-a mutat la Varșovia, unde și-a câștigat pâinea din predarea de lecții și s-a alăturat cercurilor sioniste. A cumpănit să urmeze studii de inginerie la Universitatea imperială din Varșovia, dar nu a izbutit la examenul de admitereY.Goldstein 2019. A fost vreme de un an membru în partidul evreiesc Poaley Tzion (Muncitorii Sionului) de orientare sionistă și socializantă, opus cu înverșunare ideologiei autonomiste și idișiste a Bundului, și care era implicat în organizarea de grupuri evreiești de autoapărare împotriva pogromurilor. În vremea Revoluției din 1905 tânărul David Grun a fost și el arestat de două ori de către autoritățile țariste.
Plecarea în Palestina și viața sa în Imperiul Otoman În 1906, la 20 ani, a decis să renunțe pentru moment la studii și să plece în Palestina, aflată în vremea aceea sub dominație turcească. Mai târziu a mărturisit că ziua sosirii în Palestina (debarcarea la Jaffa la 6 septembrie 1906) a fost cea mai mare zi din viața sa, a doua ca însemnătate fiind, pentru el, eliberarea Muntelui Templului din Ierusalim în Războiul de Șase Zile.
În primii ani trăiți în Palestina, el a lucrat în munci agricole în așezarea de tip „moshava” Petah Tikva, unde s-a îmbolnăvit de malarie Y.Goldstein 2019 de asemenea, la Sejera (azi Ilaniya), unde a fost și paznic în cadrul asociației de pază „Hashomer”. De la Petah Tikva la Sejera in Galileea a mers pe jos, însoțit de Shlomo Tzemah, vreme de trei zile. După calculele biografului său, Shavtai Tevet, ar fi rămas acolo circa un an și trei luni, dar după spusele sale - trei ani. A lucrat ca paznic, dar nu a fost membru în organizațiile de pază Bar Giora și Hashomer. La 12 aprilie 1909, după ce un arab din Kafr Kanna a fost omorât într-o încercare de jaf, Ben Gurion a participat la un incident în cursul căreia un paznic și un fermier din Sejera au fost uciși Sh.Tevet 1985 4-12 250px|miniatura|stanga|Ben Gurion și Ben Tzvi la Istanbul. Fotografie din ianuarie 1912 250px|miniatura|dreapta|Redacția ziarului ebraic "Haahdut":jos în mijloc- Ben Gurion, la stânga Y.H.Brenner, la dreapta A.Reuveni, sus - Ben Tzvi și Y.Zerubavel O vreme s-a întors la Plonsk pentru a se prezenta la centrul de recrutare în armata rusă, pentru a-l feri pe tatăl său de plata unei amenzi în caz contrariu. A făcut trei luni de instrucție, în cele din urmă, însă, nereușind să obțină o scutire medicală pentru o problemă de vedere, a dezertat și s-a întors în Palestina.Y.Goldstein 2019 La congresul partidului Poalei Tzion în anul 1910 a fost numit redactor la buletinul acestuia, Ahdut (Unire). Primul său articol l-a semnat cu numele său nou, ebraic, Ben Gurion, care amintea de cel al lui Yosef Ben Gurion, unul din conducătorii administrației libere din Ierusalim din anii Marii revolte a evreilor contra romanilor în secolul I d.Hr. Apoi și-a vizitat iarăși familia în Polonia, trecând prin Viena, unde s-a ținut Congresul mondial al Brit Poalei Tzion. Întors în Palestina, Ben Gurion a muncit și în așezările cooperatiste (moșavot) Menahemia, Kfar Saba și în ferma (havá) Kineret.
Cu gândul de a organiza o forță politică care să-i reprezinte pe evreii din Imperiul Otoman în parlamentul de la Istanbul, Ben Gurion a hotărât să învețe dreptul la Istanbul. Pentru aceasta avea nevoie de o diplomă de bacalaureat și de cunoașterea limbii turce. Dupa ce prietenul său, Itzhak Ben Tzvi i-a procurat o diplomă de bacalaureat falsă, Ben Gurion a plecat la începutul lui noiembrie 1911 să învețe limba turcă la Salonic, oraș cu o însemnată populație evreiască în rândul cărora mișcarea Poalei Tzion spera să trezească conștiința sionistă. El a locuit acolo la o familie tradiționalistă și după ce a trecut cu succes examenul de bacalaureat în limba turcă, în anul 1912 a plecat la Istanbul, în octombrie al acelui an, începând studiile de drept. Nu a apucat sa studieze decât o lună, fiindcă odată cu izbucnirea Primului Război Balcanic a decis să revină în Palestina până la clarificarea situației. La cererea sa, tatăl său i-a trimis un ajutor bănesc pentru a-și putea acoperi datoriile făcute în Palestina, precum și în urma cheltuielilor de chirie la Salonic și a celor cu taxa de studii și altora făcute la Istanbul. La începutul lui martie 1913 Ben Gurion s-a întors la Istanbul, unde a împărțit o garsonieră cu Itzhak Ben Tzvi. La sfârșitul lunii aprilie cei doi au reluat studiile. In cursul anului a plecat odată la Viena pentru a participa la Conferința mondială a „Poalei Tzion” și la Congresul Organizației Sioniste. În decembrie 1913 s-a redeschis anul universitar. În ianuarie 1914 Ben GUrion s-a îmbolnăvit iarăși de malarie, a fost internat în spital, apoi a stat pentru convalescență în casa surorii sale din Łódź. La sfârșitul lunii aprilie 1914 s-a întors pentru examene la Istanbul. Vara a plecat împreună cu Ben Tzvi în vacanță în Palestina la bordul unui vapor rus. Erau în vremea aceea îmbrăcați după moda otomană modernă, cu fes roșu, și își crescuseră mustăți. În timpul călătoriei au aflat de izbucnirea războiului dintre Rusia și Germania. Din cauza împrejurărilor nu și-au mai reluat studiile în Turcia.
Primul Război Mondial 200px|miniatura|dreapta|Ben Gurion în tinerețe După ce în octombrie 1914 Imperiul Otoman a intrat în război de partea Puterilor Centrale, cetățenii statelor dușmane (membre ale Antantei), între care și Rusia, au fost obligați ori să se „otomanizeze”, ori să părăsească Palestina otomană. După o reflectare preliminară în sânul publicului imigranților evrei, Partidul Poalei Tzion a hotărât să adopte identitatea otomană și să rămână în țară. Temându-se de o reacție turcă gravă față de populația evreiască din regiune și de pierderea poziției câștigate de ea în Palestina, Ben Gurion și Ben Tzvi au optat pentru alegerea cetățeniei otomane. Numai că, după suspendarea expulzărilor în masă ale cetățenilor străini ca urmare a intervenției diplomaților străini. guvernatorul militar otoman Gemal Pașa a decis sa expulzeze din Palestina pe toți cei implicați în activități sioniste. Deoarece numele lor figura pe lista delegaților la Congresul sionist, atât Ben Gurion, cât și Ben Tzvi au primit ordine de expulzare „pe veci”.